Ce făcuși, Iliuță?

Pe Silviu l-am cunoscut acum ceva ani (nu m-am gândit niciodată că va fi relevant, așa că nu le-am ținut socoteala) pe marea și arhiutilizata rețea de socializare. Habar nu mai am în ce context, țin minte doar că urmăream (e drept, mai mult involuntar, că apărea în „feed”) serialul  „Mare e grădina Facebook”. Și așa, uitându-mă jumate tâmpă, mi-am dat seama că nu are cum să inventeze omul ăsta atâtea idioțenii, cu poză și text adecvat, ci că, mai curând, cu adevărat grădina e mare și devine aproape fermă (de animale zic, pentru dezambiguizare!) Și cum am apăsat butonul „follow”, m-am tot trezit ținută la curent cu diverse teme abordate în stilul inconfundabil al lui Iliuță. La unele am râs maxim, la altele m-am cam îngrijorat, că prea pare că ne ducem de râpă. Dar asta-i altă… cronică.

Tot intrând pe paginile blogului aferent, m-a agresat invitația permanentă care semăna a laudă de sine, să-i citesc cartea. Care carte nici măcar titlu nu avea, căci „Toate titlurile bune au fost date”. Am tot dat „next page”, am apăsat „X”-ul din dreptul căsuței-reclamă și nu mi-am bătut capul prea mult cu asta. Până când Iliuță și-a găsit titlul, alt motiv să revină insistent cu cititul. N-am picat nici de data asta în plasă. M-am mulțumit cu articole sporadice citite pe blog și cu un ochi aruncat la ce mai zic alții despre cărți. Unii le ridicau în slăvi, alții nu au putut trece de primele pagini. Numai că Iliuță-omul o fi simțit că peștele dă să se prindă în plasă și a plusat! Așa că pac! reclama cu:

Screen Shot 2019-05-03 at 19.20.31

Și mă împinge păcatul să apăs! Deh! Atâta psihologie cu Căprioara i-o fi folosit și lui la ceva! Să vedem, domnule, ce e cu cronicile astea despre care vorbește toată lumea! Am primit, am plătit, m-am apucat de citit. Fără așteptări, fără speranțe și fără prejudecăți. Când colo, după coperta lămuritoare, autograful indescifrabil și mulțumirile adresate alfabetic, autorul îmi spulberă toată liniștea acumulată în urma acestei înșiruiri de ”fără” de mai sus: „Dacă ai ajuns să răsfoiești aceste pagini înseamnă că ți-au luat deja prima țeapă.” Stai, cum? Tocmai am fost jecmănită de 59 de ron, și ironizată pe deasupra?? Nu! Trebuie să fie ceva printre atâtea pagini, care să merite efortul. Și, mai ales, banii! Așa că m-am apucat de citit, cu gândul la doamna care îl certa aspru pe autor că i-a ținut zilele și nopțile ocupate cu volumele lui. (Una dintre doamne.)

Le-am citit, Iliuță, pe toate le-am citit și trebuie să-ți zic și eu vreo două:

  • M-ai purtat prin toate stările.
  • Am revăzut anii copilăriei mele (căci tot… „patruzecistă” sunt și eu), cu imaginea bananelor care cresc pe dulap, învelite în ziar, cu pomul de Crăciun împodobit cum numai noi știm, cu semnalul bruiat de la Europa Liberă.
  • Am amețit preumblându-mă după tine ba în trecut, ba în prezent. Dar mi-a prins bine, ca mirosul de scorțișoară din serile reci de iarnă comunistă.
  • Am râs! Cu gura până la urechi, inițial, apoi cu glas! Tare! Prea tare, de s-au întrebat colocatarii apartamentului dacă am pățit ceva sau, în sfârșit, li se confirmă diagnosticul în ceea ce mă privește. Interpretarea umbrelor lui Grey este de-a dreptul genială, că aproape îmi vine să citesc cărțile sau să văd filmele, dar îmi e că se duce tot farmecul! Am menționat deja că am râs? Maxim am râs!
  • Povestea cu Bambi e treabă serioasă și grea. Dar tu ai trecut cu bine peste. În fine… cu bine și niște kilograme…
  • Mi s-au și împăienjenit ochii a lăcrimare la povestea lui Tom. Sau a „fantomei” de pe lac. Sau a lui Alice în Țara Minunilor.
  • Ai un stil de a trece omul de la râs la plâns, ceva fantastic!
  • Prietenilor tăi, care te-au „încurajat” cu scrisul, le-aș transmite (dacă aș avea cum) să-și vadă de corporația lor. Că eu la unele capitole chiar am crezut că citesc o carte adevărată, scrisă de un… scriitor! (La celelale capitole nu știu exact, pentru că eram prea ocupată cu tăvălitul pe jos de atâta râs.)
  • M-am enervat când m-ai pus să aștept continuarea poveștilor, cât timp tu mai aveai ceva nespus despre nebunia din familia ta. Dar mi-a trecut repede și am înțeles că e tot o „stratagemă” să mă ții cu nasul în carte.

Iar pentru final am păstrat trei întrebări (că tot ai trei volume):

  1. Câte kilograme ai acum?
  2. Mini Silviu și Mini Amy sunt „binemersi”, da?
  3. A fost cineva rănit în timpul…turnării?

Și o cerință: dacă te pune sfântul (Petru) și scoți alt volum… să fie un autograf personalizat și descifrabil special pentru mine.

2 comentarii

  1. Stai pe fază, vine şi alt volum. Sau alte volume, încă n-am înţeles. Oricum ar fi, oricât de talentat ar fi (şi e mult peste normele legale, dar să nu-i spui) nu prea se face ce face el. Adică na, omul mai şi doarme, mai şi mănâncă, mai şi merge la baie, mai şi respiră. Cu cărţile astea nu poţi. Eu n-am putut. Deci da, sunt de acord cu tot ce-ai spus!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s