RSS

rezultatele căutării pentru ‘colina’

Ziua a treia. Tot „școală de vară” la Colina

Indiferent de program, diminețile au, invariabil, același ritual. Unii se trezesc cu noaptea în cap și sunt deja la foișor înainte de ora stabilită pentru întâlnire, iar alții se luptă cu somnul dulce de dimineață și ajung…după ora 9. Am ales ora 9.00 din mai multe motive:

  • dimineața randamentul e maxim
  • se încălzește extrem de repede, așa că trebuie să terminăm cu temele până nu ne termină soarele pe noi
  • ies și cei mici la joacă și trebuie să împărțim, frățește, foișorul

Iar azi…pentru că e română…e mai greu. 😈

Tot 8, dar în varianta 6+2. Lose some, win some! 😀 Unul a fost răpit iremdiabil de somn, dar am primit la schimb o domnișoară, dornică să facă parte din gașcă.

Cine a avut caiete de vacanță, a lucrat nestingherit, cine nu, nu a scăpat! Se găsește ceva de făcut la română! Am mai uitat câteva lucruri de când am intrat în vacanță, iar asta înseamnă că de la toamnă trebuie să ne apucăm serios de treabă.

(fragment din manualul digital pentru clasa a V-a, Editura Paralela45)

Partea a doua a venit cu niște integrame. Tot pentru începători. Ca să ne aducem aminte cum stă treaba cu sinonimele, dar și cu câteva „jocuri de cuvinte”. Spre bucuria mea, i-a prins, iar unele definiții și-au găsit răspunsul imediat.

Pentru că ieri am schimbat programul din lipsă de tricouri, astăzi nu mai puteam să ratăm activitatea creativă de reciclare a unor lucruri de care nu mai avem nevoie. Cu ajutorul „mamei Alina de Vlad”, am făcut rost de… material didactic, așa că ne-am apucat de treabă din nou.

Evident, s-au ivit alte…probleme:

  • Eu nu tai tricoul ăsta! Am să plâng! Încă îmi mai vine! 
  • Hei, vreau eu tricoul tău! Să-l port, nu să-l tai!
  • Astea sunt tricourile mele! De ce le-ai luat?
  • Și ce vrei să facem cu ele? 

Când au auzit ce am de gând să facem, s-au dezumflat. Normal, băieților nu le plac lucrurile …handmade! Și cum fetele erau prea puține ca să mă susțină, mi-a fost cam teamă că ratăm activitatea. Mi-am văzut de ale mele. Până la urmă, și dacă sunt spectatori, tot e un câștig. Am făcut și eu schimb de tricouri cu unul dintre ei, că mi-a plăcut mai mult al lui 😈 și m-am apucat să tai. Dacă începutul părea un fiasco, finalul a devenit o isterie. Toată lumea tăia tricouri și se poza cu rezultatul „muncii” lor.

Această prezentare necesită JavaScript.

La final, tricourile au devenit maiouri (pe care le-au purtat tot restul zilei, semn că nu mai erau atât de vechi și nefolositoare 😀 ) sau au purtat numere/nume/desene spre distracția tuturor.

Totuși, ar fi frumos să avem și niște produse finale mai „serioase”, zic! Norocul meu a fost tot cu fetele (cele două!):

Să vă spun un secret! 😈 De fapt, toate activitățile astea au fost concepute pe placul meu! 😀 De aceea, nu puteam rata ocazia să-mi fac și eu o gentuță nouă, să-mi încapă materialele pentru Școala de vară de la Colina 😀

La amiază, căldură mare, monșer! Și când spun „mare” trebuie să se aibă în vedere fapul că m-a luat cu leșin numai cât am ieșit să plasez strategic bilețelele care să-i conducă spre comoară. Cu peripeții și asta, căci când am crezut eu că m-am pitit mai bine, au început să apară și dumnealor de prin scări de bloc, pe unde se aciuaseră de căldură.

I-am împărțit în două echipe (mereu vaut o soluție echilibrată și nu neapărat pe criteriul prieteniilor): echipa roșie și echipa albastră.

Jocul nu e chiar nou pentru ei, cei mai mulți l-au jucat la aniversarea de 7 ani a Prințului. Am schimbat textele, evident și am introdus „destinații” noi. Echipele primeau câte o strofă care reprezenta indiciul următor. 10 plicuri, 10 sarcini. (Greu să-i urmărești!)

Ultima, cea mai dificilă, presupunea să răspundă la două ghicitori.  Ia să văd dacă voi vă pricepeți 😉

Am un copac cu patru crengi;
una înverzește;
a doua rodește;
a treia vestejește;
a patra se usucă.

Mama are,
Tata n-are,
Mama mare și ea are,
Și marinarii pe mare.
Ce este?

Bilișoare roșioare,
Strălucesc frumos la soare,
Cu codițele perechi,
Să le pui după urechi.

De ce iei, de ce crește tot mai mare.
De ce pui, de ce scade tot mai tare.
Ce este?

Iar la final, o înghețată! 😀

Și așa s-a dus și ziua a treia a Școlii de vară de la Colina. Unii mai obosiți, alții mai încântați. Să vedem ce ne rezervă celelalte zile! 😀

(Va urma)

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe August 2, 2017 în Despre copii, Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , ,

Școala de vară la Colina – Ziua a doua

Pe principiul „nicio zi nu seamănă cu cealaltă”, azi am început diferit. De dimineață ne-am adunat 7+1, unde 1 reprezintă prințesa unică. E un progres față de prima zi, nu? 😀 8 candidați mi se par suficienți ca să pară o școală de vară adevărată, nu? E drept, Somnul a încercat și azi să facă ravagii, dar nu i-a mers. Au întârziat doar puțin(i). În plus, se anunța o zi importantă, având în vedere că urma să ajungă la Colina și Tomaso, vecinul din Italia. Se întâlnesc în fiecare vară și este o parte foarte importantă din gașcă.

sdr

Am început cu matematica. Muuuult mai îndrăgită decât româna, firește. Fiecare a venit cu caietul lui de vacanță, iar unde a fost cazul, am făcut rost de niște teste numai bune pentru pregătirea de examen. 😈

Da ce, știi și matematică???” s-au speriat cei mai mari.

Nu (mai) știu matematică. Îmi mai dau cu părerea din când în când sau mai caut o formulă uitată ca să pot rezolva o problemă. Dar cam atât pentru clasele mari. Însă era necesar și exercițiul ăsta între activitățile noastre pentru școala de vară. Așa că au lucrat cum s-au priceput și sunt sigură că părinții le vor mai da o mână de ajutor la verificare. Dacă nu, doamna profesoară când începe școala! 😀

sdr

După o oră, am schimbat „jocul”. SUDOKU a fost mereu unul dintre jocurile mele preferate. Mi se pare că antrenează foarte bine creierul și de aceea am căutat o variantă ”făcubilă” și pentru începători. Surpriză! A mers! Ba chiar au mai cerut câte o tură și am fost foarte bucuroasă că s-au descurcat singuri!

Această prezentare necesită JavaScript.

Uneori, apar schimbări în program și trebuie să ne adaptăm. Cum unii au uitat de tricoul vechi și de foarfecă (așa cum plănuisem inițial), am reconfigurat traseul. Astăzi ne-am jucat cu pastele.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am luat de ieri cu „mătușa” Luciana de Andrei Mare tot felul de sortimente de paste. Le-am arătat câteva idei ca model, dar m-am simțit foarte încântată că unii au vrut să facă „de capul lor”. Și…a ieșit o adevărată expoziție. Sincer, nu m-am așteptat să fie atât de prinși, mai ales că vârstele lor sunt atât de diferite, de la clasa a III-a, la clasa a VIII-a.  Bine, mi-a luat 10 minute să îi conving pe unii să nu mai mănânce pastele așa, în stare brută, adică nefierte. Dar se pare că a fost o treabă distractivă pentru ei, spre disperarea mea.

dav

Și pentru că au fost atât de implicați, astăzi au primit și o surpriză de la „mama” Geanina de Alex. PIZZA!!!!! 😀

Dacă le-a plăcut??? Haha! Suficient să spun că pentru așa o surpriză ar mai fi făcut o oră de exerciții la mate!

Am făcut șu puțină ordine în foișor, dacă tot am fost pe acolo…

sdr

Pauza de prânz a fost rezervată sosirii lui Tomaso. L-au așteptat cu gălăgie chiar în curtea lui, unde au primit gogoși de la doamna Elena. Asta viață! 😀 Nu am avut timp să mă odihnesc, pentru că de pe la ora 16 mă asaltau cu întrebări:

  • Cât e ceasul?
  • Nu ieșim la activități?
  • Dar azi ce jocuri facem?
  • Dar poate juca toată lumea? 

Și am luat-o de la capăt. La peste 30°C la ora 18.

Astăzi au fost 7-8 joculețe, fiecare dintre ele a fost primit cu bucurie, așa că ne-am lungit peste programul stabilit inițial. Am ales să le postez pe cele mai reușite, poate sunt sursă de inspirație și pentru alții.

Baloanele ne-au dat bătăi de cap. Ba le-am scăpat, ba le-am spart…Dar au fost și sursă de distracție în patru jocuri diferite.

Conform sloganului „Tu știi ce face copilul tău?”, eu zic că ei fac bine cu toții! 😀

Partea frumoasă este că s-au distrat. Acum să vedem dacă mai vin și mâine! 😀

Se impune o precizare. Nu am îngrădit nimănui accesul la aceste activități. Dar în calitate de organizator, mi-am permis o singură condiție: cine vine la joacă, musai să vină și la „teme”. Distracția vine DUPĂ muncă. Astfel că s-au triat singurei 😀

……………………………………….

Ziua întâi

 
2 comentarii

Scris de pe August 1, 2017 în Despre copii, Viața la țară

 

Etichete: , , , , , ,

Școala de vară la Colina

Școală??? Vara??? Ăăăăăă, frateeee!!! (replică urmată de un spate întors și diverse vorbe de…blagoslovire).

Cam așa arăta prima reacție la o vorbă aruncată mai demult. E drept, asta se întâmpla cu băieții, căci cu fetele e altă treabă: ”Mai știi cum am făcut noi niște concursuri într-o vară?” Aprob cu o mișcare a capului și cu un zâmbet larg. Cum să nu știu…Cu drumeții, experimente, cu jocuri și concursuri.  ”Și? Nu mai facem?”

Ei, de parcă nu mai venea întrebarea! 😀

Numai că ei nu mai sunt chiar mici. Au început să plece prin tabere și tare greu îi mai prinzi pe toți odată acasă. Plus că preocupările lor sunt altele de acum. Și taman pe fete le-am pierdut! Programul lor de vacanță nu s-a sincronizat cu planurile mele.

Am zis să îmbinăm utilul (câteva teme din caietul de vacanță) cu plăcutul (niște activități distractive). Am scotocit prin vechituri, am mai căutat și idei noi și am pus la cale un program demn de Școala de vară la Colina– marcă înregistrată.

Unii au zis: ”Vaaai, ce frumos!”. Alții… au strâmbat puțin (mai mult) din nas. M-am temut puțin că le fac singură, ce e drept… Dar m-am bazat pe faptul că dacă reușesc să conving cel puțin doi am o șansă.

Așa că am început cu emoții prima zi. Patru băieți și o fată simpatică s-au înfățișat la ora 9.00 în foișor, după program. Cuvântul ”dictare” nu a sunat prea bine. Ba că nu au mai făcut de multă vreme, ba că sunt prea mari pentru asta, ba că se descurcă și nu e cazul… În final, s-a dovedit că se cam impunea. Vara, căldura, toropeala…dau amnezie. Ortogramele se amestecă, semnele de punctuație sunt un mister. Iar când vine vorba de a ne imagina câte ceva….e groaznic! ”Cum arată, după tine, țara perfectă?” – se pare că a rămas la stadiul de semn de întrebare.

Pentru că au năvălit cei mici peste noi cu jucăriile, am schimbat decorul. Și activitatea. Bietul nuc ne-a ținut umbră și ne-a ascultat toate minunățiile și născocirile din timpul activității.

dav

Tot creativitatea am vrut să o scoatem din bârlog, dar pesemne că este încă toropită de căldură. Între timp s-a alăturat și cursantul cu numărul 6, păcălit de regele Somn în dimineața asta!

Mai întâi am transformat numerele în desene, apoi am dat frâu liber imaginației. Și ne-am făcut expoziția:

Această prezentare necesită JavaScript.

Tot nu i-am câștigat în punctul acesta al programului! Dar…aveam asul din mânecă! 😀

După ce s-a mai răcorit nițel, am început partea a doua. Trebuie să spun că ideile nu îmi aparțin în totalitate și că pe unele le-am împrumutat sau le-am adaptat după alte idei mărețe:

  1. Cartea mare a jocurilor
  2. Filmulețe de team building 
  3. Pagina de Facebook Brincadeiras e Jogos

În total au fost 8 jocuri. De departe cel mai apreciat a fost ultimul! 😀 Circuitul pe care l-am construit după modelul ”BootCamp de Colina” implementat (cu forța 😈 ) de Dalina FITness i-a lăsat fără energie! (Așa am crezut eu. S-a dovedit că mai aveau resurse destule chiar după ce au refăcut circuitul de vreo 6-7 ori fiecare, de mă plictisisem eu!).

S-au întrecut, s-au distrat, au râs unii de alții, s-au încurajat (pe alocuri) și…nu s-au plictisit! Asta e de bine, mă gândesc.

Seniorul echipei a vrut să scoată timpul cel mai bun. Deh, el e sportiv de performanță!

Prințesa nu s-a lăsat mai prejos!

Juniorul a făcut față cu brio!

Cât despre Prinț…numai de bine! 😀

Mâine se anunță nou-veniți. Programul e altul. Să vedem dacă ne iese.

(Va urma)

………………..

 
7 comentarii

Scris de pe August 1, 2017 în Despre copii, Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , ,

Curățenie de primăvară la Colina

Orice om care se respectă, își păstrează curat locul în care trăiește. Că e casă, că e bloc, că e curte, în mod normal, a face și a păstra curățenia ține de o educație primită de la începuturi, dar și de respectul față de sine și față de ceilalți. Am zis „în mod normal”, deși se pare că de câțiva ani buni încoace, normalitatea este cu totul alta. Uităm că nu locuim doar între patru pereți, ci că și tot ce ne înconjoară este tot „locuința” noastră. Înecăm natura asta cu toate resturile existenței noastre. Aruncăm ce nu ne mai trebuie cu atâta ușurință, fără să ne întrebăm unde se depozitează atâtea gunoaie? Cât de mare e pământul ăsta cât să încapă toate undeva într0un colț?

Realitatea crudă este că tot ce aruncăm uneori iresponsabil se va întoarce împotriva noastră la un moment dat. Toate acțiunile și activitățile de conștientizare și de  încurajare par nesemnificative, raportate la cantitatea de nesimțire și inconștiență pe metru pătrat.

Până la urmă, tot în inițiativele mici și dese, în cadru restrâns au rămas o soluție. Fără așteptări și reproșuri, poate doar cu speranța că simplul exemplu va fi urmat la un moment dat.

Colinarii au lansat un apel:

Vineri, 24.03, intenționăm să igienizam cartierul și valea unde se joacă de obicei copiii noștri. Am rugămintea să participăm în număr cât mai mare și să implicăm și copiii în această activitate. Propun să strângem o sumă modică pentru a fideliza copiii cu câte o felie de pizza. Daca are cineva posibilitatea să prepare în casă o prajitură, este bine-venită. După ce terminăm această activitate, vom face un foc de tabăra din brazii adunați după Crăciun. Vă asteptăm în număr cât mai mare.

Ei bine, nu au fost „în număr cât mai mare”, ci doar așa cum ne-am obișnuit. De fapt, una dintre părerile „avizate” ale unei gospodine la una din ultimele curățenii în cartier a fost că „de aia plătește taxa de salubritate, ca să i se facă curățenie”. Mă rog, o lăsăm în pace, că și așa nu apare prea des în zonă.

Am fost însărcinată să mobilizez copiii. I-am făcut cerc și le-am explicat ce urmează să facem și ce nu. Unele glasuri protestau, altele ezitau, așa că a trebuit să scot asul din mânecă. De data aceasta, cuvântul magic a fost „PIZZA”, așa că s-au învoit cât ai rosti cele patru sunete.

La ora stabilită, fatalitate! Primăvara și-a râs puțin de planul nostru, așa că a trimis o ploicică. Mi-am aimaginat ca planul a căzut și de data asta (mai avusesem o tentativă cu câteva săptămâni înainte). Copiii, însă, s-au adunat la ora stabilită la foișor. A mai durat puțin până au venit sacii și mănușile. Surpriza cea mare a fost că, încântați de planul nostru, câțiva copii de la Școala Măgura s-au decis să ne ajute. Și ne-am trezit cu microbuzul care îi duce la școală, alături de doi profesori inimoși. Am împărțit sacii, mănușile, am fpcut grupele și a început distracția. Curat distracție, având în vedere chicoleala, alergătura, jocurile, întrecerile și toate celelalte. Toate picăturile de ploaie nu i-au oprit să bată valea și să strângă toate hârtiile, ambalajele, șosetele, obiectele de lenjerie intimă, scutecele, cutiile, sticlele și celelalte resturi aruncate de cetățeni „responsabili”/indiferenți.

Această prezentare necesită JavaScript.

Harnici, nu?

Viceprimarul comunei Măgura le-a adus câte ceva dulce, ca să meargă treaba mai bine.

Cei mari au terminat repede și au plecat acasă obosiți și pouați.

Cei mici – de la Colina – au trecut la runda a doua. La final, i-au așteptat prăjituri făcute de două mămici care au vrut să susțină cauza. Și, evident, a urmat și pizza, la ceas de seară. Mare bucurie pe chipurile lor!

Mulțumim celor care ni s-au alăturat fizic la această activitate. Mai ales, le mulțumim copiilor de la Școala Măgura pentru surpriza frumoasă!

Mulțumim și pentru bunătățile dulci făcute special cu această ocazie de mămicile harnice. Mulțumim și pentru mănușile de unică folosință furnizate de o altă mămică. Să nu uităm de fotograful șef, care a uitat de starea de convalescență și a vegheat cu vigilență mișcările „de sus”. Și, evident, pentru sponsorii care au făcut posibilă bucuria copiilor cu câte o felie de pizza.

Colina, over and out!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 26, 2017 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , ,

Iarna 2017 la Colina

Fie iarnă, fie vară,
Colinarii ies afară!
Mai un fotbal pe gazon,
mai o pârtie de sezon…
mai o ceartă într-o doară,
c-așa e viața la țară!

Când ne-am mutat aici acum ceva vreme, sătenii ne-au văzut venetici, veniți de la oraș să le strice planurile și să le invadeze ținutul. Ne-a luat ceva vreme să ne construim o relație ca vecini, dar acum pare că lucrurile merg bine. Evident, cu urcușuri și coborâșuri.

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat la Colinari este faptul că nu s-au dezmințit niciodată când a venit vorba de a face lucruri „la comun” pentru cartier. Sau pentru distracție. Nu vorbesc despre o comunitate perfectă! Suntem același grup de familii care se încăpățânează să creeze un loc frumos în care să viețuiască. Frumos ca mediu și comunitate. Este suficient să funcționeze bine nucleul și de obicei se mai prind câțiva în horă. Nu toți, că am fi aproape de perfecțiune și am fi „de speriat”. Dar suficienți cât să ne simțim bine.

  • Am alergat pentru spitalul copiilor împreună.
  • Am jucat fotbal în Cupa Măgurii. Unii pe teren, alții (altele) de pe margine.
  • Am făcut zile de naștere în foișor de a răsunat dealul.
  • Am igienizat locul de joacă.
  • Ne-am luptat cu bestiile din cartier.
  • Am făcut drumeții.
  • Am fost la furat cireșe!
  • Am fost la piscină și la plajă.
  • Am făcut teme, activități, experimente, engleză, lectură, română…
  • Am făcut pachete pentru oameni mai puțin norocoși.
  • Am scris poeme dedicate vecinilor. La ceas aniversar sau la momente de criză! 😀
  • Am plantat tuia, nuci, meri, viță de vie. Am îngrijit gazonul și am plantat levănțică și trandafiri. (Unora le-a crescut rucola sub geam!)
  • Am spălat asfaltul după inundații.
  • Am igienizat ghena de gunoi!
  • Am făcut sesizări sau demersuri la primărie când a fost cazul.
  • Am făcut minioni simpatici din cauciuc, pentru înfrumusețarea locului de joacă.
  • Ne-am făcut abonament la „Garaj la Măriuța”, mai ales vara, la înghețată!
  • Ne-am făcut pârtie și am tras un săniuș de pomină!
  • Am plecat cu capra.
  • Am făcut voluntariat la școlile din Măgura pentru curățenia (a se citi „zugrăveala”) de început de an școlar.
  • Ne-am apucat de mișcare serioasă și de mâncare sănătoasă.

Asta a stârnit și invidii pe alocuri. Sau răutăți.

Toată lauda asta are un scop: să arătăm că nu am așteptat niciodată să ne facă alții viața mai frumoasă. Și că am încercat să demonstrăm că se poate trăi OMENEȘTE și fără să moară capra vecinului. Cât a fost distracție, ne-am bucurat împreună, cât a fost de muncă, ne-am adunat să o ducem la capăt.

Azi a nins. Mult, ca peste tot. În timp ce unii așteptau plugurile de la primărie să-i scoată din nemeți, Colinarii au pus mâna pe lopată. Mai întâi doi, apoi au apărut și alții, au ieșit și copiii, și mamele de copii… Și s-a făcut gașca mare. Mai întâi cu treaba serioasă:

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoi antrenorul de fitness al cartierului a zis că e un prilej numai bun de lucrat mușchii, mai ales după sărbători. Așa că au făcut poza demonstrativă:

dav

S-au dres cu vin fiert. Iar copiii, cu ceai cald!

sdrimage-0-02-05-c70c60fb81a0659792d34a4de50458961c96bf4b51e30bec08043c51f67645a4-vimage-0-02-05-eac0a799edac646960e4beaebbdfadce03c72b155c51e656e6945dc1d1fe44cb-vdav

Apoi s-a lăsat cu distracție:

Iar și iar!

Această prezentare necesită JavaScript.

Da, n-o fi perfectă viața la țară. Dar tare mă bucur că locuiesc aici!

 
5 comentarii

Scris de pe Ianuarie 8, 2017 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Primiți cu capra… de Colina?

Ne cuprinse febra. A sărbătorilor pe noi, a virușilor pe alții. Tocmai ce am scăpat de învățat textele pentru colinde și mă pregăteam să-mi văd liniștită de sărbători dietetice, când…

-Da’ nu mergem și noi cu capra?

Mă uit lung (și cred că urât) la tatăl lui Matei. Fac o corelație cu data din calendar: 29.12. Încă 2016. Seara. După amintirile mele, capra pornește pe 31. Tot decembrie. Tot 2016. Verific: text nu avem, capră nu avem. Mă uit la copii. Clar, nici chef nu avem.

– O capră de Colina. Cu textul dedicat!

M-am uitat neîncrezătoare la tatăl lui Matei. Și am sperat că e o nebunie temporară, că îi va trece până a doua zi.

30.12.2016. Nu i-a trecut! Tatăl lui Matei cosea de zor haina caprei. Cu toate zorzoanele. A scos și toba și a șters-o de praf. L-a contaminat și pe tatăl lui Alex, care s-a apucat să coase franjurii pe costumul de căpitan. Și crucea de pe halatul doctorului. Aflu că au sunat-o și pe mama lui Vlad, pentru un sacou și costumație de țigan. Nu mai am nicio șansă de scăpare. Mă apuc de text. Scurt și reprezentativ. Să fie ușor de învățat. Consortul nu mă ajută nici el să scap: se apucă și el de versuri ca să meargă mai ușor. Copiii au rolurile împărțite și niciun fel de tragere de inimă. Urătura merge bine spre deloc. Ăștia mângâie capra în loc să o smucească!

31.12.2016. Dimineața devreme. Prea devreme pentru mine. Vlad bate la ușă ușor disperat:

-Am întârziat???

Repetiția! Smaf! Uitasem de ea. Consortul s-a deghizat în regizor. Ascult de dincolo de ușă indicațiile regizorale. Nu știu dacă să râd sau să mă îngrijorez!

-Nu așa! Mai tare! Mai cu inimă! Mai țigănește!

La ora 16 toată trupa e gata. Cu toboșar și casier (tatăl lui Matei), cu acordeonist și șofer (tatăl lui Alex), capra (Matei), căpitanul (Alex), doctorul (Andrei) și țiganul (Vlad). Nu știu ce a ieșit, cert este că s-a lăsat cu lacrimi. Unele de emoție, altele de râs!

Enjoy! Și la mulți ani sănătoși tuturor!

 
11 comentarii

Scris de pe Decembrie 31, 2016 în Despre copii, Viața la țară

 

Etichete: , , , , ,

Colinarii – voluntari pentru educație

Viața la țară are farmecul ei. La fel cum are avantajele și dezavantajele ei. Hmm….de fapt…dezavantajele nu prea mai sunt. Cu excepția drumului care nu mai pare să vadă culoarea asfaltului. Pe de altă parte, însă, în plin buricul orașului poți găsi gropi, denivelări sau șosea fără asfalt, așa că de ce să ne mai plângem? Colinarii s-au obișnuit și cu asta, așa că din ce în ce mai puțini mai poartă o urmă vagă de regret pentru alegerea făcută.

Fie iarnă, fie vară, ne grupăm cumva să ne facem viața mai frumoasă. Unii din sat nici nu știu că existăm noi, ăștia de la blocuri. Alții ne privesc cu scepticism și ne numesc venetici, inventând tot felul de povești despre „țăranii ăștia de la oraș”. Cert este că suntem destul de numeroși, adicătelea nu ne poate neglija nimeni. Când e de distrat ne distrăm, când e de lucru serios, ne băgăm. Ne-am mobilizat la vot nu pentru că ne interesează vreo culoare politică, ci pentru că vrem și noi să ne susțină cineva în demersurile – zicem noi, justificate – pe care le facem. Nu a ieșit cine am vrut, dar nici nu am avut timp de scandaluri. Comunitatea e restrânsă, de ce să ne certam între noi? Pentru o mai bună comunicare și și pentru a ne menține mereu informați despre ce se mai întâmplă în comună, cineva a creat un grup pe pagina de Facebook. Idee bună, zic eu, deși unii înțeleg că e un loc numai bun de scuipat semințe și de împroșcat cu noroi. (Noroc că-s puțini ăștia!)

De pe minunatul grup aflăm despre ședințele Consiliului local, despre hotărâri, despre schimbări, despre ce mai zice domnul primar, despre părerile cetățenilor, plângeri, reclamații, probleme. Zilele trecute aflăm că nu sunt fonduri pentru igienizarea școlilor. Se poate face rost de materiale, dar nu și de mână de lucru plătită. Cineva a venit cu ideea voluntariatului. Am fost ușor reticentă, având în vedere că la noi nu există un cult al voluntarului ca prin alte părți. Iar m-am înșelat și am să încerc să mă feresc de acum de prejudecăți! Oamenii din sat s-au adunat. Nu mulți, atât cât trebuie ca să se rezolve problema igienizării școlilor înainte de 12 septembrie!

Sunt mândră de colinarii noștri! Și-au găsit timp să participe la acțiunea asta, deși cu toții își duc copiii în oraș la școală. Încă o dovadă că nu trebuie să faci lucrurile numai pentru tine, ci și pentru cei în mijlocul cărora trăiești!

(Sursa foto: Corina Costraș)

Da, și domnul primar a participat! Acum, că o fi fost doar  de imagine, nu am de unde să știu (și nici nu mă interesează), dar simplu fapt că a apărut la „locul faptei” înseamnă că e interesat și de felul în care merg lucrurile. Dar au venit membrii familiei sale și au muncit serios.

Igienizarea Școlii nr.2, partea a 3-a. Azi finalizăm munca alături de oameni harnici, binevoitori și mulți dintre ei, constanți și dedicați acestui scop nobil! Așteptăm să vă alăturați cât mai mulți pe parcursul acestei zile!!

‪#‎VoluntariPentruScoalaNr2MaguraBacau‬
‪#‎VoluntariPentruEducatieSiSanatate‬

 

Eu nu am ajuns, din păcate! 😦 Nădăjduiesc că voi găsi alt moment pentru a mă alinia nevoilor comunității!

 
5 comentarii

Scris de pe August 13, 2016 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Vara la Colina: Cupa Măgurii

Doamne, cât îmi place că locuiesc aici!

12662507_974610179301417_6301547269558737253_n

Sunt cinci ani de când am părăsit lumea orașului, ca să mă pot bucura de liniște și aer curat. Cu toate ezitările aferente începuturilor, am știut de la început că am făcut cea mai bună alegere!

De cinci ani învățăm să ne adaptăm și să ne creăm o comunitate, nu pentru că ne-ar obliga cineva, ci pentru că este firesc să ai o relație frumoasă și de bun-simț cu cei care trăiesc în imediata ta vecinătate. Fiecare dintre noi a tatonat terenul. Au mai fost discuții în contradictoriu sau șicane, mici răutăți (sau mari!), dar treptat am găsit lucruri care ne-au apropiat sau împrejurări care ne-au „forțat” să găsim o cale de conviețuire „cu bune și cu rele”. Și așa s-a născut „Colina”, cu ai ei „colinari”, cu nucul din vale, cu foișorul celebru și cu toate ale lor. Sau ale noastre. Mai întîi au fost doi, apoi patru, s-au tot prins în horă câte unii sau alții. Au fost ieșiri la munte, la mare, drumeții, aniversări, peripeții. Nu înseamnă că ne îmbrățișăm și ne spunem vorbe dulci în fiecare zi, ci doar că atunci când ne intersectăm existențele, părem o comunitate fericită.

Campionat de fotbal 

Cel de la televizor a fost interesant, dar pentru că ne-am trezit că am rămas doar noi suporterii (cei cu numărul 12) în campionat, a scăzut motivația puternic. Și atunci, ce era să facem ca să ne menținem activi? Să ne înscriem în Cupa Măgurii. La fotbal, bineînțeles!

De ce? 

  1. Pentru că fotbalul rămâne un sport extrem de popular la toate vârstele (și la cele fragede și la cele…experimentate)
  2. Pentru că mișcarea face mereu bine!
  3. Pentru că bărbații trebuie să aibă pasiuni (sănătoase), altele decât învinețitul ochilor iubitei la răstimpuri (ne)regulate.
  4. Pentru că lucrul „în echipă” (comunitară) se formează și în astfel de contexte.

Cum? 

Cum altfel, decât în mod organizat! Cu un căpitan de echipă, cu antrenamente pe stadion, cu suporteri…înflăcărați, cu tricouri roșii și o schemă de joc (sper!).

Când?

Pare-se că toată vara! La sfârșit de săptămână. 8 echipe din comună își vor petrece duminica jucând între ele, până se lămuresc care e cea mai bună. Sau mai rezistentă. Sau mai valoroasă.

image-0.02.01.96481480b418850477143064d754af7f83132ca67e3c26630a1aa750aa2c5163-V.jpg

Și am jucat! 

Cu speranța că nu se vor face ce râs și cu certitudinea că au venit să se simtă bine, băieții s-au mobilizat:

20160710_085304

În ordinea numerelor de pe tricou (Ups! N-avem numere pe tricou! Încă! Așadar..de la stânga la dreapta): (sus) Chelaru, Sprențeroiu, Sardaru, Lungu, Corban, Niță, Dogaru, Enache, (jos) Arhire, David (+Jr.), Enache, Petroiu (cpt.), Cristea, Călin, Lungu, Crăciun.

Și o poză la reluare, cu o parte din juniori și junioare:

20160710_085351

Faini, nu? 😀 Stați, că nu ați văzut galeria! 😀

3.jpg

Am pornit la drum (greșit!) cu prejudecata că sorții nu ne vor fi favorabili. Ba că ăștia mici sunt prea mici și prea rezistenți, ba că nu avem antrenamente din cauză de joburi serioase, ba că nu avem antrenor și strategie. De unde reiese că la un meci de fotbal nu te duci cu gândurile îmbârligate, cu doar cu dorința de a te destinde și, obligatoriu, cu o galerie de nota 10!

Despre meci

Și s-a jucat! Și s-a înscris! Și s-a și terminat! Surpriza campionatului la deschidere: FC Colina – Cujbic: 6-5!

 

Am compus, am cântat, am țipat, ne-am susținut echipa, am râs, am înjurat (printre dinți), am alergat după ei, le-am scandat numele. Cu siguranță, echipa FC Colina a rămas memorabilă azi și nimeni nu se va mai întreba: „Da’ ăștia cine-s?”

Despre adversari: tineri și frumoși! Sprinteni și cu dorința de a câștiga, fără a uita de regulile bunului-simț pe teren sau în afara lui!

Bravo băieți!

 
11 comentarii

Scris de pe Iulie 10, 2016 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Viața la țară, toamna

A venit toamna! Facebook-ul s-a umplut de poze cu frunze și de salutări călduroase ba lui Septembrie, ba lui Octombrie, iar în vreo două zile nu scapă nici Noiembrie nesalutat. Mai o ploaie, mai o brumă, mai o ceață. Între ele, primești o invitație: „Hai la cules ghebe!”. S-avem pardon, dar nu poți pentru ca să o tratezi cu refuz! Mai ales că se anunță gașcă mare și distracție pe măsură. Și mai ales că după atâta stres și oboseală, merge o ieșire la aer curat, undeva departe de oraș. Nu că noi nu am avea aerul nostru curat la „țara” noastră. Dar e bine să mai explorezi și alte posibilități! 😀

Ne încolonăm să mergem la casa omului binevoitor. Cu nevastă sau consort (cine are!), cu copil (cine are!) și cu ceva de-ale gurii, desigur, ca să părem cuminți și cu intenții pașnice. Planul era să străbatem coclaurii pădurea și să urcăm dealuri succesiv, iar dacă pe drum se nimeresc și niște ghebe, nu strică de-o tocăniță.

Și-am pornit.

ghebe

Cu rusacul în spinare, cu pungile (sau găletușele) pregătite să golim pădure de trufe ghebe și, mai ales, cu voie bună. Evident, părinții nu pot scăpa de metehnele lor, asemeni lupului care nu-și schimbă năravul. Prin urmare, se mai auzea câte un „nu mai țipa!”, de parcă bietul copil, scăpat din lumea civilizată, trebuia să-și reprime manifestarea zgomotoasă chiar și în pădure!

La intervale regulate, Prințul bodogănea de zor auzind ce-l așteaptă (căci noi, părinți responsabili prevăzători, l-am privat de unele informații dureroase):

-Cât facem???? Două ore jumătate? Eu nu vreau să merg?

-Mă plictiseeeeesc!

-Mi-e foameeeee!

-Știam eu că nu trebuia să merg cu voi! (De parcă existase această opțiune în discuție!)

Treptat, a intrat în horă. A mai schimbat o vorbă cu un prieten, a mai alergat după un porcușor (la propriu!) rătăcit de mama lui, s-a mai cățărat pe un copac răsturnat de furtună sau a escaladat dealurile cu spirit de aventurier!

Și am rememorat pasaje de-a dreptul literare, menite să arate că existența asta rurală este ancestrală și se încăpățânează să rămână așa, în luptă dreaptă (sau nu) cu modernitatea.

Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai…

Și dacă nu ar fi natura asta așa de frumoasă, nu aș putea găsi niciun motiv să îndrăgesc toamna…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă am găsit ghebe? Tot felul de ciuperci și ciupercuțe ni s-au arătat în cale. Unele mai bune, altele mai „foarte otrăvitoare” și ici-colo câte o gheabă…Ascunsă!

Până și ploaia s-a speriat de hotărârea noastră, vântul a stat și soarele a zâmbit printre dinți!

N-am întors la coliba primitoare a omului binevoitor. Mai cu poftă (și de viață și de mâncare) și mai cu chef de râs. Suficient cât să-ți încarci bateriile pentru o altă săptămână istovitoare.

La plecare, omul binevoitor ne face câte un dar, ecologic și delicios, din grădina proprie:

 

varza 2.jpg

Nu că am fi plecat cu mâna goală vreodată de la el!

Ne mai bucurăm de toamnă puțin? Nu de alta, dar vin gerurile iernii și parcă văd că ne țin în casă pedepsiți! Și poate următoarea ieșire n-o fi abia la săniuș, sus pe deal la Colina!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 29, 2017 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , ,

„Fotbalul e viața mea!”

Nu știu să-i fi ținut vreo pasiune mai mult decât cea pentru fotbal! De când dă căldura și până îi alungă ploile, copiii de la Colina joacă fotbal! Nu mai e de multă vreme doar o „miuță” în fața blocului. E cu echipe, cu echipamente, cu crampoane, cu jocuri importante. Pot să facă orice fel de activități, dar merge și un fotbal după! Ceea ce, zic eu, e de mii de ori mai bine decât o tabletă sau un telefon butonat orbește zât e ziua de lungă.

Mai întâi, tații, ei înșiși participanți la Cupa Măgurii, au improvizat un teren de fotbal în vale. Cu porți cu tot. Pe care copiii l-au bătătorit de nici iarba nu prea mai crește. L-am folosit și noi la activitățile de la Școala de vară. Cu timpul, însă, a devenit neîncăpător. De aceea, s-au „lipit” de nenea portarul de la pensiunea vecină, să-i lase și pe ei să joace fotbal pe terenul mare! Pe „ăla bun” care îi lasă înăuntru fără să îi certe. Pe „ăla rău” îl ocolesc și preferă să sară peste ziua când este ‘mnealui de serviciu. 😀 În general, cât e ziua de lungă (și de caldă!) nu prea mai vezi țipenie de copil mare prin cartier. Toți sunt la fotbal.

Săpămâna trecută își urmăreu tații jucând și tare tânjeau să fie și ei în teren cu cei mari! O vorbă aruncată și s-a stabilit: joi, copiii vor juca fotbal jumătate de oră cu tații lor! Bucurie! Planuri! Pregătiri! Unii aveau niște emoții cât ei de mari! Prințul și-a pregătit echipamentul de dimineață, l-a întins pe pat, admirându-l și visând la meciul din seara aceasta. De dimineață s-au dus pe teren „să se antreneze”. Atât de entuziasmați erau, încât meciul a început cu o jumătate de oră mai devreme, de era să-l ratez!

dav

Pe margine, mame care nu-și încăpeau în piele de mândrie și copiii mult prea mici ca să intre în joc. Încurajări de pe margine, ratări, încurajări din teren, faze frumoase, pase, goluri multe (ale lor, evident!). Un lucru e clar: viitorul fotbalului este asigurat! 😉

Această prezentare necesită JavaScript.

Este un alt motiv pentru care viața la țară este frumoasă pentru noi! Pentru libertatea pe care o au copiii noștri, pentru frumusețea lucrurilor făcute împreună, pentru faptul că dincolo de micile conflicte, ne găsim mereu o cale să ne înfrumusețăm traiul în comun!

 
Un comentariu

Scris de pe August 10, 2017 în Despre copii, Viața la țară

 

Etichete: , , , , , ,

Școala de vară la final

Un adevărat maraton săptămâna asta la Colina! Școala de vară s-a „întâmplat” de-a lungul a cinci zile, așa cum era planificat.

Ultima zi…e ca ultima zi. Toată lumea este ușor plicisită și abia așteaptă să se termine totul. M-am temut că nu vor ma apărea și azi sau că nu vor avea chef de nimic. Mai ales că de dimineață temperaturile au luat-o razna. Așa că a trebuit să mă gândesc la niște activități care să-i trezească din amorțire, în caz că apăreau. Deși erau programate experimente simple, lipsa ingredientelor ne-a cam dat planurile peste cap. Prin urmare, am trecut la „Planul B”. 😀

Încet-încet, piticii s-au adunat la foișor. 7+1. Restul (de doi), absent motivat! 😉

Promisesem că facem niște „teme” distractive și chiar asta așteptau de la mine. Așa că am făcut calcule matematice…altfel:

Apoi ne-am jucat cu literele și silabele:

Jocul cu descoperirea diferențelor a fost mereu unul dintre preferatele mele și ale Prințului. Nu putea lipsi din listă! 😉

Screen Shot 2017-08-04 at 09.15.25.png

În partea a doua ne-am luptat cu câteva probleme de logică. Unele mai simple, altele mai dificile, unele cu răspunsuri evidente, altele mai alambicate. Iată câteva exemple:

  • Într-o familie avem următorii membri: mama, tata, patru fiice ale celor doi părinți deja menționați, iar fiecare fată are un frate. Câți membri are familia?
  • Iți imaginezi că te afli într-o barcă înconjurată de rechini, iar aceasta se scufundă. Cum supraviețuiești? 
  • Ce a fost mai întâi: oul sau găina?

Am fost curioasă de părerea lor despre ce s-a întâmplat zilele astea, așa că i-am rugat să răspundă la câteva întrebări. Unele răspunsuri au fost drăguțe rău! 😀

De ce ai venit la Școala de vară? 

  • „pentru că în același timp mi-am terminat o parte din teme prin joacă”
  • „ca să mă distrez”
  • „pentru a face activități și pentru a nu uita lucrurile de la școală”
  • „că vreau să învăț de două ori: și cu părinții, și cu Școala de vară”
  • „să nu uit nimic și să stau cu prietenii”
  • „să mă distrez”

Cu ce te-a ajutat Școala de vară? 

  • „Să fiu deștept!”
  • „să-mi trezesc creierul”
  • „să învăț lucruri noi”
  • „Școala de vară m-a învățat să-mi dau seama că munca se poate face și prin joacă” 😉

Ce notă ai da activităților? 

Am primit 5 note de 10, o notă de 9.50 pentru că „mi-ar fi plăcut să facem și un proiect” (Anastasia) și o notă de 8 de la Alex „deoarece majoritatea activităților nu au ieșit” 😀

Data viitoare am primis să țin cont de propunerile lor care au vizat neapărat, printre altele, un concurs de Kendama (cum de am uitat???) și, evident, fotbal! 😀

După ce soarele a obosit, am ieșit afară la tura a doua. Jocurile au fost diferite și au stârnit râsul. Ceea ce ne și doream! 🙂

Acum că s-a terminat… mă gândesc că pot să-mi iau o vacanță! 😀 Deși mi s-a părut că aud pe cineva spunând „Ne vedem luni, nu??”.

 
2 comentarii

Scris de pe August 4, 2017 în Despre copii, Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , ,

Ziua a patra – Socoteala din târg cu cea de acasă

Atunci când faci niște planuri, trebuie să ai în vedere și probabilitatea ca acestea să-ți fie date peste cap. Ori ai deja pregătită varianta B, ori te adaptezi din mers.

Trei năzdrăvani și-au anunțat absența (motivată foarte serios de antrenamente, respectiv o meditație la matematică).

A, știi…nu putem veni mâine! Ne pare atât de rău că ratăm tocmai ora de lectură!

Serios? Cum să las copiii neîmpăcați!

O mutăm!

Nu cred că au luat în calcul varianta asta, mai ales dacă e să mă iau după privirea lor de după ce au primit vestea. Cert este că am cosmetizat puțin programul de astăzi. Nu ne mai trezim cu noaptea în cap (decât cei trei crai care aveau treburi 😈 ) și schimbăm și locul, că tot înnebunești de cald deja de la ora 9. Toate astea ca să avem întreaga echipă la activitate. Zis și făcut. La ora 10.30, încolonați, cu rucsacul în spinare, cu șapca pe cap și apă multă la purtător, plus un sendviș, am pornit spre oraș.

IMG_20170803_103814.jpg

Varianta 5+1, că pe ceilalți urma să-i culegeam de pe drum. Numai că am ales să mergem cu  microbuzul, ca să scăpăm de comoditate și să mai vedem lumea. 3 lei, 10 minute. O aruncătură de băț până în parcul mare. Unde mai pui și distracția de pe drum.

În parc, răcoare! Aproape ne-am bucurat că am schimbat și ora și locul. I-am așteptat și pe ceialți și am savurat pachetul de acasă (sau încropit pe drum), ca să avem un start promițător.

Până s-au adunat ei, am încercat o vizită la Biblioteca Județeană. Din păcate, ideea mea de a le face o surpriză a rămas doar idee, întrucât nu am sunat dinainte pentru o programare. Păcat, ar fi fost frumos să viziteze biblioteca și să aibă o experiență de lectură unică. Evident, nu este nimic pierdut, zile de vacanță mai sunt, iar dacă ne potrivim programele, am să mă țin și de surpriza cu pricina.

La început (vreo jumătate de oră), a citit fiecare ce a vrut. Și-au adus de acasă cărțile preferate, și-au găsit un loc comod și s-a făcut liniște. (În punctul ăsta mi-am făcut o cruce mare!) I-am urmărit din umbră, la propriu, căci am găsit un copac sub care mi-am făcut și eu norma de lectură. Le-am luat și niște pere moi și dulci, ca să meargă treaba bine.

Apoi am schimbat activitatea, ca să nu fie plictisitoare și ca să fiu sigură că nu citește nimeni „în gol” sau că ar avea vreo intenție să mă păcălească. Cu ajutor de la Doamna noastră, am ales niște texte cu învățături, apoi am ales un capitol din Aventurile lui Habarnam.

Sincer, am avut emoții cu activitatea de astăzi. Mai întîi că lectura…știm cât de apreciată este în ultima vreme, mai ales de când Kendamele și spinnerele ocupă primul loc în viețile lor. Și apoi pentru că răbdarea nu este tocmai punctul lor forte. Îmi și imaginam cum alerg după ei printre mașinuțe, tobogane, leagăne etc. Cu toate astea, cred că s-au distrat și că le-a plăcut. Mai ales că ne-a prins ora 14.30 în parc, pe iarbă, cu foile în mână. Mai pregătisem un text, la sugestia colegei mele, Ramona M.: MONSTRUL COLOMBRE – Dino Buzzati. M-am gândit, totuși, să nu întind coarda mai mult decât e cazul, poate îi mai prind și altă dată. În plus, le fugea gândul la supriza promisă: o masă la McDonalds. 😀 Deh, arta cere sacrificii! Astfel că ne-am strâns catrafusele, și am pornit repede la masă! Tot pe jos, desigur! 8+2! Adică efectiv complet! 🙂

IMG_20170803_135953.jpg

Mi-a plăcut că s-au descurcat singuri cu propriile comenzi. Fiecare și-a cumpărat ce a vrut, au fost siguri pe ei și foarte respectuoși.

La final, „mama Alina de Vlad” le-a făcut cinste cu o înghețată, ca să fie meniul complet! 😀

dav

Apoi, fuga-fuga la microbuz, ca să nu-l ratăm!

Căldură mare, monșer, și azi! Ne-au trecut toate apele pe drumuri între destinații, dar a meritat. Și ne-am trezit că ajungem acasă după ora 16!

După amiază, lucrurile s-au precipitat puțin, având în vedere că deja erau rupți de oboseală și că pe înserat se anunța un meci de fotbal în cartier. Prin urmare, i-am cam pierdut de clienți: împăștiați, gălăgioși, lipsiți de concentrare – jocurile nu prea ne-au ieșit, așa că la un moment dat, epuizată, am cedat. Amânăm pentru mâine, că tot e ultima zi.

Din cele 7-8 joculețe, am reușit să ducem la capăt vreo 4.

Mâine este ultima zi din Școala de vară de la Colina. Mai avem activități amânate și lucruri pe care ne-am propus să le facem. Asta dacă mai am cu cine după „maratonul” celor patru zile!

Va urma (sper!) 😀

 
Un comentariu

Scris de pe August 3, 2017 în Despre copii, Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , ,

E ziua ta, mămico!

Și mi-a dat în dar inima lui. Sau eu i-am dat-o pe a mea. Nu mai știu cum stau lucrurile. Cert este că pentru mine, 8 martie este o zi strâns legată de două persoane importante din viața mea. Mă gândesc la mama mea și la fotografiile făcute la școală cu ocazia zilei de 8 Martie, cu celebrul ghiocel și mesajul standard care să bucure inimile mamelor noastre. De aceea, am sunat-o dis-de-dimineață să-i cânt, de dragul vremurilor trecute. M-am bucurat să o aud râzând și că se simte iubită.

Și apoi mă gândesc la copilul meu datorită căruia simt bucuria de a fi mamă în fiezare zi, chiar și în momentele când urlu că nu mai pot. De fapt, mai pot și el știe asta! 🙂

Dincolo de fastul acestei zile, de speculațiile politice sau comerciale, de interesele personale sau de un anumit „trend” al ultimilor ani, vreau să o văd așa cum trebuie să fie de fapt: un moment de bucurie, când gândurile tuturor ar trebui să se întoarcă spre cea al cărei chip l-ai văzut prima dată, cea a cărei voce te-a liniștit și te-a alinat, cea care ți-a purtat mereu de grijă și încă o mai face.

“Eu cred că există, în viaţa lumii, o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă… până se ajunge la o singură mamă, una imensă…” (Marin Sorescu – Iona)

Astăzi m-am gândit și la alte mame… 😉 Pentru mamele bune și frumoase de la Colina, am de transmis un mesaj important: La mulți ani, direct de la sursă!

Mulțumesc complicilor mei, știu ei cine!

 
5 comentarii

Scris de pe Martie 8, 2017 în Despre viață, Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , ,

2017

Când mama e suporter

Viața la țară, toamna

Pe holuri la oncologie (II) 

La…revedere

Pe holuri la oncologie 

Teatrul ca artă vizuală 

„Sunt eu, Annabel!” Vino să vezi! 

9, altfel! 

„Fotbalul e viața mea!” 

Școala de vară la final 

Ziua a patra – Socoteala din târg cu cea de acasă 

Ziua a treia. Tot „școală de vară” la Colina

Școala de vară la Colina – Ziua a doua

Școala de vară la Colina

pot jura că ești acela*…

#elevicucarenemândrim

Atunci și acum: clasa a II-a

„Huo, profesorilor!”

Cu copilul la dentist

Curățenie de primăvară la Colina

Lecția despre bunătate

E ziua ta, mămico!

9

La mulți ani, doamna!

Gică. Gică Contra. De profesie cârcotaș!

Iarna 2017 la Colina

Să facem economie!

Eat, Pray, Love -Dincolo de film

 

Nea Sorine, da’ coletu? Unde-i coletu’?

Sau cum poate să-ți strice unul bucuria de a primi un pachet mult-așteptat cu niște produse proaspăt comandate de pe un site!

posta-modifica-tarifele-cat-va-costa-un-colet-pe-care-il-trimiteti-in-italia-spania-sau-sua

(sursa foto)

Duminică, 16.10

Dacă tot mi-am luat notebook, nu-l puteam lăsa așa, în pielea goală, așa că m-am documentat și i-am găsit niște „hăinuțe” foarte elegante, de care am fost încântată maxim. Și dacă tot eram pe acolo, mi-am comandat și o carte de căpătâi care-mi lipsea din bibliotecă. Entuziasmul – maxim, dorința de a le avea mai repede – și mai maximă (sic!). Apăs butonul Trimite comanda, primesc mesaj de cofirmare:screenshot_2016-10-21-18-09-04Îmi frec palmele a satisfacție și dau drumul cronometrului să ticăie, cu maaare nerăbdare. Cam cum aștepți, copil fiind, să deschizi un cadou de la Moș Crăciun în dimineața Ajunului, care pare că urmează după o noapte extrem de lungă.

Marți, 18.10

Aștept telefon de la marea firmă de curierat rapid, uimită de promtitudinea cu care se rezolvă lucrurile în zilele noastre. Doar că ziua de marți, 18.10, s-a scurs, cu nicio veste primită în intervalul anunțat. Unde-o fi coletul? Ușor dezamăgită, am decis să acord circumstanțe atenuante: o fi ajuns mai târziu la sediu și nu l-or mai fi putut trimite. Dar mâine… Și iar mi-am frecat palmele a entuziasm, făcându-mi speranțe pentru când soarele avea să răsară din nou.

Miercuri, 19.10

Ajunge mesajul mult așteptat:

screenshot_2016-10-21-18-09-18

8: 57! Oameni serioși, încep munca de dimineața devreme. Dar cu cât timpul se scurge, nenorocitul de telefon nu sună deloc. Constat că e trecut de multișor de ora 9, așa că îmi fac curaj pe la ora 13 și sun la numărul afișat pe ecran. Niciun răspuns. Unde-o fi coletul?? Eh, o fi ocupat omul cu livrările. Mai așteptăm. Revin la ora 15. Vocea „suavă” de la celălalt capăt mă asigură că este în zonă (aproximativ) și că mai are livrări, dar că va ajunge negreșit. Am devenit Penelopa în așteptarea lui Ulise, doar că nu țeseam o pânză, ci un șir nesfârșit de înjurături. Mi-aduc aminte că aceeași voce mă isterizase cu câteva luni în urmă cu un alt colet, când după două ore de pălăvrăgeli telefonice, nu am reușit să-l fac pe om să priceapă unde trebuie să ajungă. Mai curând a nimerit orbul Brăila și americanii, luna! Atunci, pentru că era deja întuneric – ora 20 – s-a îndurat consortul de nervii mei și a coborât cu mașina după colet. Amintirea asta îmi întărâtă și mai mult nervii!

Joi, 20.10

Unde mama naibii o fi coletul ăla??? Sună telefonul în jurul orei 9.30. Răspund cu emoție:

(Atenție: dialogul de mai jos este o reconstituire din ceea ce bănuesc că a zis, mai mult sau mai puțin coerent, stimatul livrator de colete.)

– Aveți un colet.
Zău?!
– V-am așteptat aseară! (și nu la portiță!)
– Știți, doamnă, eu am colete de livrat. Nu am cum să ajung așa…
– Îl aștept de două zile!
– Ajung în zonă imediat.

Presimțind că nu voi vedea nici joi, 20.10, coletul, mă iau căldurile!

– Sunt la serciciu!
– Ah! Atunci va trebui să veniți după el la sediul firmei.
– Bre, e ora 10! Matale ai program de lucru până la ora 17! Cum să merg după el la sediu? (Colina – Bacău – Sediul Fan Courier= vârfurile unui triunghi dreptunghic, aflate la mama naibii unul de altul)
– Doamnă, eu nu livrez colete când vreți dumneavoastră!
Simt cum explodez. Dar ca să-mi scot coletul de la neînfricatul păstrător al tainelor coletelor, mă străduiesc:
– Între 12 și 13 ar trebui să fie soțul acasă. Iar după ora 14 mă găsiți cu siguranță pe mine.
– A…dar unde sunteți acum?
– În centru. La LPS.
– LPS? Aham. Și cine mai este director acolo acum? Că am și eu soția, Maria…
M-au posedat din nou necurații!
– Alo, domnu’ curier! Eu sunt în timpul programului! Nu stau acum la povești despre directori și soții! Vă rog să găsiți o modalitate prin care coletul să ajungă la mine ASTĂZI!
– O să încerc. Dar nu promit.
– Cum adică…„o să încerc”??
– Faceți-mi reclamație!
Pfuai! Îi aduc aminte de coletul anterior când m-a plimbat două ore după cai verzi pe pereți. Nu pare să-l sperie, așa că am terminat conversația – el bolmojind ceva despre cum va vedea dacă rezolvă, iar eu turbată.

Ora 12.15. Sună.
– Sunt de la Fan Courier. Aveți un colet!
Încep să mă îndoiesc că omul e în toate capacitățile mintale.
– Știu, domnule, nu abia am vorbit dimineață?
– Sunt în zonă. (Colina n.n.)
– Imediat îl sun pe soț să văd dacă a ajuns acasă, și să iasă.
– Doamnă, eu nu aștept după soțul dumneavoastră!
– ÎL SUN SĂ IASĂ! Revin în câteva secunde cu telefonul.
– Ia veniți dumneavoastră la sediu după colet!
WTF! Sunt oare la „Camera ascunsă”/ „Microfonul ascuns”??
– Domnule, dacă sunteți în zonă, sunați la apartamentul indicat pe colet să iasă soțul atunci!
– Veniți după el la sediu!
La sediu???? Caut numărul de telefon de la sediu. Sun, mă plâng, explic. Îl sună don’șoara pe nea Sorin să vadă care e baiul. Nea Sorin refuză să ducă minunatul colet la domiciliu. E în drum spre sediu. Renunț să mai înțeleg, don’șoara nu știe să-mi explice care e treaba.

Ora 13.30. Timp în care am simțit că-mi explodează capul. Sună. Alt număr. Răspund. Ceva neclar despre organele bărbăteți și femeiești într-o frază incoerentă care semăna a înjurătură.

 -Alo! zic.
– Da, răspunde altă voce. Cine sunteți?
– Eu cine sunt? M-ați sunat!
– Da, dar cine sunteți?
– Omule, ești întreg? De ce m-ai sunat?
– Ăăăă… aveți vreun colet?
Nu știu dacă e de râs sau de plâns, dar eu aveam niște dorințe foarte clar conturate de crimă cu premeditare!
– Suntem de la Fan Courier. Am înțeles că aveți un colet nelivrat. Ce s-a întâmplat?
O iau de la capăt cu povestea, plină de speranță. A concluzionat:
– Știți, nea Sorin nu a avut niciodată plângeri…
– Va avea acum!
– Da, dar…știți…nu prea aveți unde să faceți plângere la noi…
– Ei, nu! Pariu?
Și ca să scurtez agonia:
Da coletu’? Unde e coletu’????
– La sediu.

Mă urc în autobuz, cobor la ultima, mai merg pe jos o bucată și ajung victorioasă precum alergătorul de la Maraton.
– Am venit după colet!
Don’șoara cu care vorbisem la telefon, ușor stânjenită, mă invită să aștept, cerându-și scuze pentru întâmplare. Tocmai fusese șeful, care îl deposedase pe nea Sorin de restul de colete și primesc asigurarea că nea Sorin nu va mai deraja pe nimeni de acum încolo. Don’șoara dispare după colet. Se întoarce după 5 minute, ușor lividă.
– Câte colete trebuie să aveți?
Nea Sorin spusese ceva de 4. Cele 4 produse fuseseră ambalate individual.
– Puteți verifica să vedeți ce lipsește din comandă?
Am râs. Eram imună. Lipsea un produs. Fără care oricum nu puteam ridica restul coletelor.
Don’șoara dispare din nou. Dă telefoane, transpiră, probabil că și înjură. Eu bănuiesc că nea Sorin a vrut să-și facă plecarea triumfală!
După 20 de minute de cercetări apare și numărul 4. Achit, le iau și fug. Cu un zâmbet tâmp pe față și cu dorința de a nu mai lucra vreodată cu Fan Courier. EVER!

 
13 comentarii

Scris de pe Octombrie 23, 2016 în Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice