RSS

Arhive pe categorii: De interes general

ProfiSmile – antidot pentru frica de dentist

Acum câțiva ani, nu m-aș fi gândit că vreun medic stomatolog ar putea să-l convingă pe Prinț să deschidă gura pentru vreo intervenție. Deși nu l-a traumatizat nimeni cu „lasă că o să chem eu doctorul să-ți fac o injecție”, copilul era stresat de simpla idee de halat alb. Evident, pe undeva s-o fi strecurat vreun eveniment care l-a marcat. Halate albe, ace, controale? Nici vorbă! Pe vremea aceea, am avut norocul să nu fi apărut niciun fel de problemă la dinți și am sperat să dureze cât mai mult treaba asta.

Dar cum dulciurile dau dependență, spălatul pe dinți e o obligație născocită de părinți, iar lecțiile despre igienă sunt… „boooring” (citat direct de la sursă!) inevitabilul s-a produs.  Prima carie – prima intervenție. La Centrul de Îngrijire Dentară Profi Smile, desigur! Asta pentru că am avut ocazia să cunosc dinainte un om extraordinar – doamna doctor Alexandra Roșu, de care m-au legat, mai apoi, multe lucruri frumoase. Și pentru că unul dintre aceste lucruri a însemnat o vizită „de curtoazie” a copiilor din clasa Prințului taman la cabinet. Ca să vadă, să întrebe, să cerceteze și să înțeleagă că nu e nimic de speriat acolo. Mai ales cu o doamnă doctor atât de simpatică!

rosu

Nu halate albe, nu miros ciudat, nu zgomot de băgat copiii în sperieți. Tablouașe vesele pe pereții colorați, cadouri-supriză pentru cei cuminți, zâmbet larg – foarte diferit față de ceea ce am trăit noi, copii fiind.

A urmat un accident dramatic cu kendama, care a dus la isteria subsemnatei cu privire la un dinte definitiv, spart. Tot doamna doctor m-a scos „din boale”, ascultându-mi, cu răbdare, tânguielile la ore total nepotrivite. Apoi a găsit și o soluție estetică pentru prințul năzdrăvan și, mai ales, pentru mama isterică.

Recent, am descoperit o nouă carie care dădea bătăi de cap Prințului. Am constatat că nu mai opune rezistență programării la dentist. Ba chiar a rămas singur o vreme în sala de așteptare până am rezolvat niste treburi urgente. Cu un ochi la telefon, cu altul la merele verzi destinate clienților (că bomboane nu se cădea să existe într-un cabinet de igienă dentară!)

IMG_20180110_124048.jpg

Nu știu cum a făcut doamna doctor, dar Prințul mai are puțin și devine asistent-șef. Se preface că îi bagă în seamă toate mofturile din spatele acelui „Au, mă doare!”, îi garantează că nu se moare din asta și îl implică în proces. Copilul ține aspiratorul, ține lampa, comunică prin semne și intră în joc. Ca să nu mai zicem că poate să-și aleagă ce culoare să aibă plombița!

Ce nu a reușit să-l convingă, încă, nici ea este că dinții se spală și pe interior, insistându-se prin anumite zone. De mai multe ori! Trag nădejde că până la vârsta majoratului ajunge și el la înțelepciune…

Reclame
 
 

Etichete: , , , , , , , ,

Cu Oana Moraru în „Dialogul Transformării”

Știu sigur că nimic nu este întâmplător și de câte ori mi se întâmplă vreo confirmare în acest sens, rămân cu un zâmbet tâmp pe față: „Wow, asta [experiența] tocmai mi s-a întâmplat mie!”

Nu este întâmplător faptul că am cunoscut-o pe Adina – Septembrie Joi. Și după multele experiențe avute împreună de vreo trei ani, nu este întâmplătoare invitația ei de a participa la Conferința „Dialogul Transformării” de azi.

oana 54

Nu este întâmplător nici faptul că pe Oana Moraru o urmăream de ceva vreme, la sugestiile minunatei mele surori, care mă ține la curent cu tot ce este de calitate în treburile astea legate de parenting. Cum la fel de neîntâmplător este și că traversez o perioadă în care calitățile mele de mamă îmi sunt puse la grea încercare. În care am senzația că am pierdut controlul (?!) și că stric nu numai relația cu propriul copil, dar și armonia în care se presupune că trebuie să îl ajut să se dezvolte.

Un dialog cu adevărat al transformărilor

Știam că sunt… oarecum defectă. Nu este nici pe departe o lamentare și nici o autoetichetare menită să dezvăluie cât de jos este self-esteem-ul personal. Ci o constatare reală și re-ve-la-tă de experiențele și experimentele proprii de-a lungul timpului. Știam și faptul că, totuși, ceva fac greșit în educarea propriului copil. Știam și ce anume. Ceea ce îmi lipsește, încă, este modalitatea de a lupta cu mine însămi, ca adult care poartă tarele familiale, genetice, ereditare, pentru a deveni o mamă (mai) bună pentru copilul meu.

Nu m-am dus la conferința Oanei sperând că va apăsa pe vreun buton magic și că mă voi transforma instantaneu, pentru ca, de a doua zi, să pot spune că toate problemele s-au risipit. Dar m-am dus deschisă, pentru a auzi ceea ce bănuiam, ceea ce intuiam despre mine și despre ceea ce trebuie să (NU) fac mai departe. Și totuși, Oana a apăsat pe butonul magic. Mi-a pus în față o oglindă în care s-a reflectat imaginea proprie, cu urâțeniile ei, dar și cu trăsăturile frumoase, prezente, încă, acolo. Așa se explică de ce, după primele 15 minute am izbucnit în lacrimi. Ca o vizită la psiholog, care nu a făcut altceva decât să te lase să te oglindești cu tot bagajul, cu toată „scoarța” formată în jurul nucleului tău esențial de-a lungul vieții.

5 lecții de viață, de educație, de parenting, de la Oana Moraru

Lecția 1. Da, sunt defectă. Cu toate cele cinci răni adâncite în care se concentrează toate suferințele mele. Așa se explică alegerile, durerile, revolta, frustrările sau incapacitatea de a face față, elegant, unor situații. De aceea, proiectez asupra copilului meu, propriile neîmpliniri, forțându-l, fără să-mi dau seama, să se încadreze într-un pattern care nu îi aparține.

Lecția 2. Mă pot trata. Sunt suficient de inteligentă, de deschisă și de dornică să mă autodepășesc. Nu există părinte perfect! Nu există soluție universală! Dar cu siguranță există soluții atâta vreme cât un lucru rămâne mereu constant: dragostea pentru copilul meu.

Lecția 3. Mai sunt și alții ca mine. Prin urmare, nu sunt nici nebună, nici singură pe lume. Sunt oameni care trec prin situații similare, care au aceleași trăiri, care caută soluții pentru aceleași confruntări.

Lecția 4. Eu sunt adultul. Soluția este la mine. Deci trebuie să-mi asum acest statut. Să-mi înțeleg greșelile de până acum și să le îndrept. Să fiu bună și iubitoare, dar fermă și, mai ales, constantă în ceea ce fac. „Nu renunța!”

Lecția 5. Să observ și să cunosc cine este copilul meu! Și am descoperit multe lucruri cărora nu le-am dat prea mare importanță până acum.

  • Este OK să îl las să plângă și să-și ducă suferința până la capăt.
  • Să îi descopăr, să-i ascult și să-l ajut și pe el să-și audă propria voce interioară.
  • Să am în minte preferințele lui pentru joc, pentru a-i putea înțelege și accepta alegerile prezente și pe cele de mai târziu.
  • Să-i dau ocazia să se vadă, în oglindă, la propriu, în toate ipostazele pe care le experimentează.
  • Să nu cad în capcana testelor la care mă supune.
  • Să nu fiu overprotective.
  • Să înțeleg școala ca pe un lucru firesc al existenței lui, nu ca pe un mediu concurențial. „Copilul nu vine la școală ca să învețe! El vine ca să-și suplinească nevoia de a-și defini sinele în raport cu ceilalți”. [Este vorba despre percepția lui personală, nu despre faptul că școala nu ar avea importanță în viața lui!]
  • Să nu încetez să mă joc, să mă „prostesc” și să nu mai fiu „om serios” când e vorba de interacțiunea cu propriul copil.

În loc de concluzie

Nu strică niciodată să ți se reamintească niște lucruri pe care tu le-ai ascuns în sertărașele conștientului tău, prea ocupat să le mai dai importanță. Sunt lucruri logice, care trebuie să devină intuitive și reflexe. Am înțeles că „fiecare etapă în dezvoltarea copiilor noștri este, de fapt, o etapă în dezvoltarea spirituală a părinților”. Am înțeles că sunt lucruri pe care le fac bine și aspecte unde trebuie să-mi exersez răbdarea, abilitățile intelectuale și pedagogice și tactul.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Mulțumesc, Oana Moraru, pentru lecții! Mulțumesc, Septembrie Joi, pentru oportunitate! Mulțumesc Nick Munteanu pentru ideea de a organiza un astfel de eveniment.

 
9 comentarii

Scris de pe Februarie 24, 2018 în De interes general, Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Din nou la teatru: La Pulce

Mi-a fost dor. Chiar cred că o escapadă culturală poate să-ți schimbe radical starea de spirit. Nu știu dacă eterna lipsă a timpului, comoditatea, prejudecățile legate de trupele teatrale de provincie sau altele sunt scuzele pentru care nu am mai ajuns de mult timp la teatru. Am ales să profit de oportunitatea care s-a ivit (ne)întâmplător și să petrec o seară culturală: La Pulce, după „Puricele în ureche” de Georges Feydeau.

Inițial, invitația se adresa ȘI elevilor mei. Din păcate, mai avem de lucrat la ceea ce înseamnă teatrul ca eveniment cultural și ca modalitate de cunoaștere a lumii. Nu au simțit nicio atracție spre universul dramaturgic și au ales să amâne momentul unei astfel de experiențe. Am simțit, totuși, un soi de ușurare că am putut să savurez momentul fără stresul de a le urmări fiecare mișcare și de a ridica din sprânceană la fiecare gest nepotrivit.

Screen Shot 2018-02-20 at 22.37.21

sursa foto: google

Recunosc, m-a împins curiozitatea: nu l-am văzut niciodată pe Bănică jucând „live”, îl ador pe Mălăele ca actor și bănuiam că și ca regizor face treabă bună, iar distribuția arăta că aici se petrece treabă serioasă. Ei bine, chiar… serioasă, nu prea a fost, ba chiar s-a dovedit a fi „de tot râsul”.

După ani de căsnicie, Mamarmota di Pomodoro începe să se îndoiască de fidelitatea soțului ei, Alfonso Bursucco di Pomodoro. Își arată îndoielile celei mai bune prietene, Maria del Rosa Flamencohones en Todos Partes de Matamoro, și decid să-l pună la încercare trimițându-i o scrisoare ca din partea unei necunoscute, invitându-l la o întâlnire. El, nefiind interesat, îl trimite pe prietenul său, Antonio Facaldo Cortegiatore. Din acest moment încep să se ivească tot soiul de încurcături, care mai de care mai amuzante.” (sursa)

La Pulce – Thumbs up!

Nu am avut nici cea mai vagă idee ce urmează să văd. Nu m-am interesat nici de originea și sensul titlului, nici nu am căutat vreun „spoiler”. M-am dus, adicătelea, cu temele total nefăcute. Ba chiar și cu oareșce lipsă de vlagă, cauzată de nebunia ultimelor săptămâni din viața mea. S-au întâmplat următoarele:

1.Piesa a fost ca un fel de carte care s-a deschis timid. Până ne-am obișnuit cu personajele și până am prins firul acțiunii. Adică… destul de repede.

2. Foarte bună acustica sălii, am putut savura fiecare replică (și cuvintele stâlcite ale lui Fra Luigi Pippi di Pomodoro, și vocabulele italiano-spaniolo-românești țipate de Maria del Rosa Flamencohones en Todos Partes de Matamoro)

3. Bănică pare miiic și slaaaab! Dar joacă mai bine decât mă așteptam! Comedia erorilor l-a prins foarte bine, într-un rol dublu, alternând sobrietatea lui signore Alfonso Bursucco di Pomodoro cu spiritul liber și mai puțin serios al paznicului Pulcinella, de la bordelul „Tăurașul furios”.

4. Intrările și ieșirile din scenă au fost deopotrivă bulversante și comice, s-au succedat ca un firesc al lucrurilor menținând suspansul.

5. Numele alese pentru personaje sunt geniale! Foarte relevante pentru tipul uman și extrem de ofertante în ceea ce privește comicul de nume. (Adică… matroana bordelului se numește Venera Candida di Cocodrillo? 😈 )

6. Replicile personajelor parcă poartă marca „Mălăele”, recunoscută și în unele gesturi împrumutate, parcă, din repertoriul regizorului.

7. Bogdan Mălăele nu este deloc „fiul tatei”, ci și-a câștigat un renume (cel puțin în reprezentația din seara asta) prin felul în care a dus la capăt un rol extrem de greu, al vărului „tâmpit”, Fra Luigi, cu un defect de vorbire izvorând din „thelu gulii” 😆

8. Lumea a râs. Mult! Și tare! Uneori am suprins și pe actori tremurând din umăr și abia stăpânindu-și hohotele. Și cred că tocmai ăsta este rolul unui teatru de comedie care se respectă: să te scoată din universul cotidian și să te facă să uiți de orice altceva din jurul tău.

9. Improvizație exact câtă trebuie și, mai ales, la locul ei.

10. După aplauzele de la final și reacția unei săli pline, cred că și actorii au avut o seară minunată!

Această prezentare necesită JavaScript.

 În loc de concluzie

O singură bubă aș avea. Da, este clar, biletele s-au vândut mai ales pentru că trupa a scos la înaintare „artileria grea”: Popeasca și Bănică. Și s-a văzut că ei (mai ales el) au fost preferații publicului. Totuși, piesa a pus în valoare interpretări magistrale ale fiecăruia dintre actorii de pe scenă! În egală măsură au meritat aplauzele cu toții. Mi s-a părut ușor nedrept că au existat doar două buchete de flori, doar pentru primele roluri…

Una peste alta, gașca s-a simțit extraordinar. Nu am mai râs de multă vreme cu lacrimi! Și îmi era dor de râsul colorat al colegei Andreea! 😆

Cred că mai vreau!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 20, 2018 în De interes general, Păreri

 

Etichete: , , , , , ,

„Alecsandriana” – sau Cum susțin unii creativitatea

Sunt o fire nostalgică. Poate PREA nostalgică ar spune cineva. De lucrurile care mi-au marcat existența într-un fel sau altul, îmi aduc aminte cu drag și cu un zâmbet în colțul gurii. Cum s-a gândit Cineva să creeze sertărașe speciale pe care să le deschizi din când în când ca să nu pierzi legătura cu tine, cel „de-atunci”! Și cât de bine e să te poți întoarce puțin în timp.

Cu ceva vreme în urmă am primit un mesaj:

„Pe 18 iunie are loc ediția a X-a concursului Alecsandriana. Pot conta pe tine să faci parte din juriu ?”

13418637_10157032395990068_6404793224439360793_o

Wow!  

4 motive pentru care am primit acest mesaj cu o exclamație de bucurie și entuziasm:

  1. Vine de la „doamna dirigintă”
  2. Alecsandriana” a fost un prim concurs (desigur, într-o formă ușor diferită) unde mi-am văzut publicate scrierile acum…mult timp.
  3. Este o onoare pentru mine să calc pragul liceului pe care l-am absolvit, aflată acum într-o altă postură.
  4. E o ocazie să revăd oameni dragi și frumoși să să cunosc alții.

Și m-am dus. Regulamentar, la ora indicată, gata de luptă citit lucrări frumoase, creative, originale ale unor copii talentați și pasionați de literatură și de scris. Am intrat, nu fără emoții, pe aceeași ușă ca acum aproape 20 de ani și am pășit zâmbind pe culoarele imense.

Despre ce este „Alecsandriana”?

„Alecsandriana” s-a lansat în anul 2006, numindu-se inițial Concursul Național de Creație „Vasile Alecsandri”.  Când am participat eu, în 2007 – dacă e să mă iau după antologia de pe rafturile bibliotecii mele – erau invitați elevi, studenți și profesori, pasionați de scrisul frumos, care să se întreacă în talent și creativitate. Concursul avea trei secțiuni: poezie, proză și dramaturgie. Premiul primit atunci a însemnat foarte mult pentru ceea ce a devenit D’Agatha astăzi, pentru ceea ce am devenit EU astăzi.

  • Unde s-a organizat? – La Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău.
  • Când a avut loc? – În perioada 14 martie-18 iunie 2016.
  • Cine a organizat? – Profesorii liceului, coordonați de prof. Călina Stroe și prof. Ramona Mocanu.
  • Ce secțiuni a cuprins? – Concursul cuprinde două secțiuni: 1. (Creație literară în) Limba română, cu subsecțiunile Gimnaziu și Liceu; 2.(Creație literară în) Limbi străine (Engleză, Franceză, Germană, Italiană): cu subsecțiunile Gimnaziu și Liceu.
  • Cum s-a desfășurat? – În două etape. Prima a presupus o preselecție a lucrărilor pe o temă anunțată anterior, iar cea de a doua, o probă scrisă, de 90 de minute, având trei subiecte: proză, poezie, dramaturgie.
  • Cine a participat? – 120 de participanți (am numărat eu în lista afișată pe site) din toată țara și din Spania!
  • Ce premii au fost puse în joc? – Sponsorii au fost generoșii anul acesta, depășind chiar așteptările organizatorilor. Premii în bani, cărți, cupe și diplome.

Anul acesta, la ediția a X-a a concursului, devenit cu trei ani în urmă Concursul Național de Creație „Alecsandriana – creativitate și literatură” lucrurile au stat puțin diferit față de edițiile de început. Dar pentru mine a avut același impact emoțional ca acum 9 ani.

20160618_162257.jpg

Cum m-am simțit?

Emoționată.

Mi-am revăzut profesori și colegi…

Mi-am lăsat gândurile în Cartea de onoare a concursului…

20160618_121425.jpg

Am citit lucrări ale unor copii extrem de talentați și plini de imaginație! Mi-am amintit cât de greu este să cuantifici creativitatea și să alegi ceea ce are sclipire, ceva ce transmite emoție cititorului. M-am entuziasmat la rândul meu văzând subiectele, căci îmi venea să iau un creion și-o hârtie și să-mi pun imaginația la treabă. (Subiectul al treilea mi-a fost cel mai drag!)

20160718_174052(0).jpg

Am primit în dar două cărți ale unei doamne de suflet, doamna profesoară Elena Bostan-Delavicov: Ochiul curcubeului  (poezie) și Francesca (proză scurtă-miniaturi). Am citit cu emoție dedicațiile primite și m-am bucurat ca un copil. Organizatorii mi-au făcut o surpriză, astfel că am avut onoarea să primesc în dar și antologia concursului, cu texte ale participanților.

 

De final… 

Am plecat de acolo bucuroasă. Pentru experiența pe care eu însămi am avut-o și pentru faptul că mai există și alternative pentru tinerii noștri. Dincolo de comentarii literare asumate sau nu, învățate (greșit) sau nu, dincolo de concepte literare mai mult sau mai puțin greoaie, literatura trebuie să însemne și altceva: CREATIVITATE. Copiii ăștia au fost încurajați să scrie, să participe la un concurs la nivel internațional, fără să li se perceapă vreo taxă de participare. Admirație și respect pentru profesorii care s-au implicat în derularea acestui proiect. Eu aștept ediția următoare! 🙂

 

 
28 comentarii

Scris de pe Iulie 18, 2016 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Bac 2016 sau Teleportarea în Absurdistan!

Această postare reflectă o frustrare a unui dascăl învins de vremurile moderne. De aceea, pe alocuri (?!) poate fi considerată malițioasă! A se servi cu un duș rece sau a nu se servi deloc! Poate provoca indigestii severe!

Timpul trece și odată cu el se duc naibii toate lucrurile pe care le credeam clare și certe în lumea asta, tot ce era considerat odată a fi valoros. Pe vremurile acelea, era clar: elevul trebuie să învețe, indiferent de absurditatea profesorului sau de greutatea materiei. Legea era lege, nu se discuta, nimeni nu sărea să facă o petiție ca să susțină o anomalie. Examenele erau o treabă serioasă și erau privite ca atare.

Am așteptat cu sufletul la gură subiectele de la proba de Limba și literatura română de anul acesta, pentru că am avut o generație pentru care am stabilit un motto apăsător: „si dă-i si luptă, și luptă și dă-i!”. E drept, mai mult eu decât ei, dar, ce să-i faci? Când valoarea ta ca profesor se vede exclusiv după rezultatele de la bac, în tandem cu profa de istorie și cea de geografie, faci pe dracu’-n patru să dai bine la „dosar”. Că doar nu pentru prea-binele elevilor am luptat (mai ales) în ultimul an, ci pentru consolidarea imaginii dascălului care-și face bine treaba. Mă tot întreb, ăștialalți de predau alte obiecte care nu sunt „de bac”, cum sunt măsurați la final? După mediile de 10(zece) din catalog la obiecte la care uneori nu apar nici elevii, nici profesorii?

Nu știu dacă activitatea mea poate fi trecută la „așa da” sau la „așa nu”. Știu însă că m-am străduit. Cu elevi care au intrat la liceu având nota 3 la Evaluarea Națională și media 8 de admitere (trăiască mediile din clasele 5-8 și probele eliminatorii de la liceele vocaționale!). Cu elevi care nu vorbesc bine românește (pentru că în familie se vorbește altceva). Cu elevi care fac naveta zeci de kilometri pe frig, pe ploaie, pe ninsoare și care, adesea, nu au ce mânca. Sau cu elevi care au avut totul pe tavă și pe care părinții nu au reușit să-i învețe că pentru a obține ceva în viață, trebuie să muncești! Ori cu elevi extrem de buni ca sportivi (campioni!), dar care au petrecut mai bine de jumătate de an prin cantonamente sau prin competiții naționale și internaționale.

Însă, până la urmă, treaba unui profesor nu este să se plângă! Căci are opțiuni, aruncate în față de opinia publică: „dacă nu-ți convine, n-ai decât să pleci în străinătate”, „de ce te-ai făcut profesor?”, „de ce nu te-ai făcut și tu profesor de…muzică/desen/dansuri etc.”. Deci nu m-am plâns. Da, am mai vociferat prin ședințe sau pe la întâlniri nonformale, nici acum nu prea știu exact de ce. Poate pentru că mi se pare corect să se înțeleagă unele lucruri:

1. Examenul de bacalaureat NU înseamnă trei obiecte: română, istorie, geografie! Înseamnă că elevul ăla a parcurs 4 ani de școală, timp în care și-a format:

a) o cultură generală

b) o gândire critică

c) niște deprinderi și abilități

d) o opinie despre anumite aspecte ale existenței, opinie pe care și-o poate susține cu argumente pertinente.

2. Examenul de bacalaureat are nevoie de trei actori importanți: elevul, profesorul și părintele. În ce ordine doriți. Dacă oricare din aceștia nu-și face partea de treabă, s-a dus naibii tot!

3. A greși este omenește. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-ți asumi consecințele acestei greșei. Să accepți că ți-a fost capul în altă parte și că nu e nimeni altcineva vinovat.

Și acum să revin la subiectele de anul acesta și noile scandaluri create în jurul lor (nu pentru a susține un punct de vedere pertinent, ci pentru a divaga și de a zăpăci privitorii de pe margine).

Profil real, subiectul al III-lea: un eseu despre viziunea despre lume şi viaţă într-un roman interbelic studiat.
În esență, ai avut 5 (cinci!) romane de toate, dintre are 4 erau interbelice și unul postbelic. Nu 10, nu 50! Doar 5! (Cică și alea, prea multe!) Cât de greu e să ții minte că unul dintre ele, respectiv cel al lui Marin Preda, este singurul roman postbelic! Pe care l-ai făcut anul acesta! Și la comentariul căruia trebuia să apară neapărat trăsături ale acestui tip de roman! Ce confuzie puteai să faci? Că acțiunea se desfășoară în perioada interbelică? Dă-mi voie să te anunț că nu ai înțeles nimic atunci. Fie ai învățat pe de rost ceva ce nu ai înțeles, fie a fost singura operă pe care ai învățat-o. Și acum faci petiție ca să ce? Să schimbăm toată istoria literaturii române pentru că tu ai „înțeles greșit”! Iar dacă mă uit la felul în care ți-ai argumentat petiția, îmi dau seama că sunt mai multe lucruri pe care le-ai înțeles greșit de-a lungul timpului!

Profil uman, subiectul al III-lea: un eseu despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

Profil uman? Asta înseamnă că lectura trebuia să fie una dintre preocupările tale. În plus, ai avut o oră în plus în programa școlară, numai bine să-ți fixezi niște concepte operaționale, niște noțiuni de teorie literară. Când ai învățat „comentariul” minunatelor romane, ai învățat specificul lor. Trebuia să știi că romanul psihologic trebuie să urmărească un conflict interior al personajului principal, că de aceea are forma unei confesiuni, adică arată ca un jurnal, prin urmare, perspectiva este subiectivă, adică evenimentele sunt narate la persoana I singular. Trebuia să mai știi că predomină monologul interior și că romanul va urmări o experiență, pe baza introspecției și a retrosecției. Numai un roman modern are aceste trăsături, adică acela al lui Camil Petrescu. Nu era prea greu de reținut, nu? Facem o petiție, mai bine! Poate-l exhumăm pe Rebreanu să modifice pe ici, pe colo și să-l facem pe „Ion” roman psihologic.

bac 2

Aici nu mai este vorba despre un examen dificil! Anul acesta a fost unul dintre cele mai ușoare și mai generoase subiecte! Nu aveți nicio scuză! Este vorba despe ignoranță și superficialitate! Este vorba despre faptul că nu vă interesează să aprofundați și copiați modelul (prost) al generației noastre: „Lasă că merge și așa”. Ba bine că nu!

Să ne apucăm de învățat, zic! Iar dacă profesorii voștri nu v-au învățat ceea ce trebuie (fiți obiectivi!), faceți ceva în sensul acesta! Schimbați ceva! Însă, dacă v-au învățat, respectați-le munca și nu mai aruncați cu noroi, nu mai inventați petiții care să vă susțină ignoranța!

P.S. : Răsuflu ușurată: ai mei nu au încurcat romanele! Nu știu dacă e pentru că au învățat cu simț de răspundere sau au făcut o fixație de câte ori mi-au auzit vocea: „Ăsta e singurul roman postbelic! Să nu mi-l încurcați!”

Mda…

 
18 comentarii

Scris de pe Iulie 5, 2016 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , ,

De la A(damas) la Z(umba) via U(rbhanize)

Cu Adamas am făcut cunoștință acum câțiva ani când am fost invitată la un spectacol de Crăciun pus în scenă cu eleganță și inspirație de membrii Academiei de Dans. Așteptam cu nerăbdare să văd pe cineva drag mie evoluând și cum surpriza trebuia să fie la final, am asistat la întreaga poveste. Mi-a plăcut, am aplaudat, am felicitat. Am urmărit rezultatele concursurilor de dans la care au participat sau pe care le-au organizat și i-am admirat mereu pentru perseverență și profesionalism.

Cum nicio întâlnire nu e întâmplătoare, m-am trezit în ipostaza de a fi părtașă la o surpriză pentru Elena. Așa am aflat că ea și fratele ei, Romeo, au făcut din dans și mișcare o pasiune. Amândurora le plac copiii, așa că s-au dedicat antrenării și formării lor. Între timp, Adamas nu a mai fost numai despre dansul sportiv, ci s-a redescoperit. Elena este o instructoare de Zumba plină de succes și cu un farmec personal aparte. Romeo, pe de altă parte, s-a adaptat trendului și a devenit pasionat de noul tip de fitness, Urbhanize. 

Și așa m-am lipit de ei. De dragi! Mai ales că m-au făcut să cred că visele se pot împlini și mai târziu. Da, am dansat! Poate pentru prima dată mai serios. Și am constatat că mă face să sar de bucurie! 🙂

Sâmbătă m-au invitat la un Master Class de…super-clasă! Zumba și Urbhanize. Alături de nou-descoperitul Dennis Thomsen. M-am gândit că are să fie minunat. M-am înșelat! A fost…DEMENȚIAL!

Este despre cum poți să sari, să dansezi, să faci mișcare încontinuu fără să te simți epuizat! Uite un alt „job” pe care l-aș face cu plăcere! Mulțumesc Elena și Romeo!

Distracție PLUS surprize! Premii și tombolă organizată de Oriflame. Și iar mă bucur că am prieteni minunați, care se implică de fiecare dată pentru ca totul să iasă „ca la carte”! Mulțumesc, Lenuța! 🙂

Eu mă duc să exersez din nou. Voi delectați-vă!

Imaginile sunt „de la fața locului” sau preluate de pe blogul și pagina de FB ale Clubului Adamas.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 14, 2015 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Am dansat! Pentru spitalul copiilor! Și pentru mine!

” Dacă ai un vis, trezeşte-te şi urmează-l!”

Nu știu cine a zis asta, dar ar trebui scris mare pe un perete, cel pe care îți arunci prima dată ochii în zorii zilei!

Da, trezește-te! Fă din visul tău o realitate, altfel, se va pierde printre mulțimea de sinapse care-ți păstrează creierul viu, și te vei trezi spre finalul unei vieți că l-ai uitat. Aproape că nu e important dacă l-ai atins în forma în care ți s-a arătat inițial, contează potecile pe care le-ai bătătorit ca să ajungi până acolo. De multe ori, tocmai aceste drumuri te duc spre oameni, locuri sau situații neașteptate ce îți vor schimba, cu siguranță viața.

Totul începe de timpuriu…

…când lumea abia se construiește în jurul tău.

Multe vise a avut copilăria mea! Pe unele le-am împlinit, pe altele le-am adaptat, în timp ce o mare parte au rămas undeva în stand-by, așteptând o oportunitate să iasă la suprafață. De exemplu, visam să am o motocicletă. Îmi imaginam că mă iau la întrecere cu vântul și că pot evada când lucrurile nu se întâmplau cum mi-aș fi dorit. Visul există încă, deși ușor estompat de un sentiment de paranoia privind siguranța pe drumurile noastre. Apoi am visat să călătoresc, să văd locuri despre care credeam atunci că sunt prea departe pentru a putea ajunge vreodată acolo. Așa a venit vremea Norvegiei! 🙂 Sau a Italiei, a Greciei, a Franței, a Germniei, și a Turciei, a Cehiei…

Nu voi face o listă cu vise împlinite și neîmplinite. Voiam, doar, să ajung la visul visurilor 🙂 Am iubit mereu dansul! Evident, în strânsă legătură cu muzica! În momentele mele mai frumoase sau mai dificile, mă imaginam fie dansând, fie cântând (da, știu ce vreți să spuneți 😈 ), fie ascultam muzică pur și simplu. Dumnezeu nu m-a înzestrat cu vreun talent în acest sens, doar mi-a lăsat portița asta spre relaxare, ca să nu-mi pierd mințile când dau de dracu greu.

Încurcate sunt căile…

…sau nu?

Tot ceea ce ni se întâmplă este un lanț infinit de cauzalități și efecte, iar la final, tragi linie și concluzionezi că despre asta este, până la urmă, viața! Nu lipsește elementul surpriză, ăla care te lasă cu gura căscată când ți se „întâmplă” un lucru la care nu te-ai fi gândit.

Pe principiul „Nu știi de unde sare iepurele” am acceptat mereu provocări, fără să vizualizez conștient unde vor duce. Nu m-am gândit dacă „are sens sau nu” să fac un lucru ivit „din senin”, ci, mai curând, mi-am zis mereu că totul se întâmplă cu un scop. Și nici nu trebuie să înțelegi întotdeauna scopul, mai ales dacă te-ai simțit bine făcând un lucru sau altul.

Mai întâi a apărut Alex cu visul lui imposibil (?!) de a construi un spital pentru copiii bolnavi de cancer. Ideea s-a potrivit mănușă cu pasiunea mea pentru mișcare. Așa că am alergat, am donat, m-am simțit bine și fizic și emoțional. Toată treaba asta mi-a adus-o în cale pe Elena. Iar ea mi-a amintit că am un vis pe care l-am lăsat în letargie prea multă vreme. Mi-am dat seama că l-am amânat mereu cu scuze mai mult sau mai puțin plauzibile și că îmi este la îndemână să-l împlinesc, cu adaptările de rigoare.

Și am dansat! Pentru spitalul copiilor. Și pentru mine!

În loc de concluzie…

Încercând să-mi construiesc discursul aici, am dat (întâmpător sau..nu! 😀 ) peste o poveste cu un copil care crede în vise:

„Voi, adulții, mă întrebați adesea ce vreau să mă fac când voi fi mare. Nu știu răspunsul, dar sunt sigur că îmi voi duce la capăt fiecare vis. Așa cum ar trebui să facă toți copiii de pe acestă planetă minunată.”

 
2 comentarii

Scris de pe August 25, 2015 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice