RSS

Arhive pe categorii: Dialoguri

Filosofia religiei (7) – Dialoguri. Despre Dumnezeu

 

Când Moartea pare să dea târcoale ca să fie sigură că oamenii nu uită de existența ei, se întâmplă, de obicei, două lucruri. Fie se trezește în ei teama, pe care o țin cu greu în frâu, pretinzând că sunt ocupați cu treburile zilnice. Teama aceea care te lasă paralizat, cu fiori reci trecându-ți pe șira spinării și cu gândul că poate următoarea oprire a ei este în curtea ta. Fie se nasc discuții, adevărate filosofii, despre viață, despre moarte, despre nedreptăți, despre Dumnezeu…

Dacă reiei datele problemei, încercând să înțelegi ce căuta Moartea în trenul Interregio într-o dimineață răcoroasă de duminică, descoperi că:

  • se moare, nedrept, la 40 de ani
  • se moare, nedrept, la exact 7 ani după moartea unui frate, care a pierit în același fel
  • se moare, nedrept, înainte să începi să trăiești cu adevărat
  • se moare, nedrept, departe de cei dragi, într-un tren InterRegio gonind spre București

Și apoi, descoperi că

  • se moare, nedrept și inexplicabil, după ce o mână de oameni s-au chinuit, în același tren,  să se lupte cu Moartea
  • se moare, nedrept și inexplicabil, după ce mâna aia de oameni, au adus-o înapoi pentru câteva clipe, pe femeia aceea tânără și foarte frumoasă
  • se moare, nedrept și inexplicabil, într-o salvare necorespunzător echipată, deși fusese anunțată situația când a fost chemată în cea mai apropiată gară.

Iar șirul ăsta de nedreptăți, scutură încrederea în existența unui Dumnezeu care, chipurile, „a lăsat să se întâmple asta” sau generează reacții de tipul „Ți-am spus eu că Dumnezeu nu există!”. Dialoguri empirice, fără pretenția de a spune decât gânduri ale celor care percep existența umană pur și simplu. 

– Ăsta e unul din momentele în care… realizezi că lucrurile astea nu sunt drepte deloc. Și îmi întăresc pe zi ce trece convingerea că Dumnezeu nu există! Și că unica sursă de bunătate și de frumos e în unii dintre cei care trăiesc și care, dacă nu pot să existe în continuare prin urmași, rămân prin ceea ce au impregnat celor din jur. 

-Nu, El există! Dar altfel…

– Nu, nu există!

– Ba da! Dar nu în ritualul mătăniilor sau al canoanelor bisericești Îl găsesc eu. E mai presus de toate acestea. 

– Există doar nevoia de a justifica nedreptăți precum asta prin intermediul unei rațiuni superioare, care nouă ne scapă. 

– Nevoia asta de a justifica despre care vorbești a creat toate miturile din jurul lui Dumnezeu. 

– Pentru că omul este, fundamental, bun. Dumnezeu nu! Și, În bunătatea lui, omul l-a creat pe Dumnezeu pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat. 

– Omul este el însuși autor al binelui și al răului. Și da, a creat miturile din jurul lui Dumnezeu, tocmai pentru a justifica… energiile pe care nu le înțelege. 

– Sunt multe de spus…

– Da… 

(…)

– Totuși, El nu există! Îți spun eu!

– Ba există, îți spun eu! 🙂 

– Un demiurg care să se uite… insensibil la ceea ce se întâmplă? Asta să fie Dumnezeu? (Am încercat să-i fac un nemeritat compliment).

– Există niște legi ale firii pe care nici măcar Dumnezeu nu le poate controla. Există fizică, există matematică, există timp, există spațiu. Fiecare cu legile proprii. 

– Nu legile îl fac pe Dumnezeu!

– Nu. Și nici Dumnezeu nu face legile. Ele există acolo, cumva… dincolo de El.

– Și atunci, dacă nu e atotputernic, ce fel de Dumnezeu mai e?

– Nu e atotputernic, tocmai. Ăsta e mit. Inventat de oameni ca să explice inexplicabilul. Dumnezeu este ALTCEVA!

– Atunci să nu-i mai zică Dumnezeu! Să-i zică.. nu știu… Flying Spaghetti Monster! Și mai sunt încă vreo doi de teapa lui. 

(I-am zâmbit.)

-Ai văzut discursul lui Vlad Voiculescu le TedEx? Mi se pune un nod în gât de fiecare dată când îmi amintesc despre cum a creat rețeaua citostaticelor. Dacă ar veni cineva să spună că e mâna lui Dumnezeu, aș trage o mare înjurătură! Și tu știi că eu nu înjur, decât foarte rar.  

„Nu am om!” – Da, văzusem discursul. Și da, oamenii sunt cei care fac diferența dintre bine și rău. Nu Dumnezeu. Dumnezeu există pur și simplu. Există prin noi, în aceeași măsură în care noi existăm prim El. Dincolo de metafore și mituri, dincolo de ritualuri, dincolo de religii, dincolo de războaie, dincolo de dialoguri duse la ceas de seară. Cine este, ce este, de ce este… sunt întrebări care arată că noi, oamenii, nu am înțeles niciodată esența Lui. Că alegem să vedem lucrurile printr-o sită fină, prin care se cern aparențele, iar ceea ce este cu adevărat important despre El rămâne acolo, printre găurile sitei. Dumnezeu există! În celulele care îmi alcătuiesc corpul, în aerul pe care îl respir, în lumina stelelor pe care le privesc. Dacă nu mă rog la El așa cum „scrie la carte”, cu în felul meu, dacă uneori uit că există, preocupată de imensitatea falselor mele probleme, dacă adesea nu înțeleg tot ce mi se întâmplă, nu înseamnă că El nu există, ci că, poate, nu m-am străduit suficient să-i înțeleg existența. Nu cred că este bătrânul acela înțelept cu barbă albă, a cărui față nu o poate nimeni distinge. Cred că este vocea din noi, energiile care ne ghidează, sentimentul care ne cuprinde ori de câte ori facem ceva bine, frumos. 

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu femeia frumoasă și încă foarte tânără nu știu să explic. Dar cred că există, undeva, o explicație și pentru asta, așa cum există pentru fiecare lucru din existența noastră efemeră. Pentru a o afla, cred că trebuie să parcurgem o cale lungă, începând din noi înșine.

Mulțumesc! 🙂

……………………………………………….

Alte… filosofii:

Filosofia…religiei

Filosofia religiei (2) – Abordare „profană” a ideii de Dumnezeu

Filosofia religiei (3) – Religia în școli/religia în biserică…

Filosofia religiei (4) – Găselnițe de Bobotează

Filosofia religiei (5) – Ce-are a face Dumnezeu?

Filosofia religiei (6) -Să nu ucizi!

 

 
4 comentarii

Scris de pe iulie 31, 2018 în Dialoguri, Păreri

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Dialoguri – Fericirea nu există!/?

banner-pisicafea-250x250

„Componentele fundamentale ale fericirii sunt: să faci ceva, să iubești pe cineva și să speri la ceva.”

Allan K. Chalmers

Uneori, țesătura asta numită „viață” te duce pe niște căi pe care nu le-ai gândit, pe care nu le-ai așteptat, pe care poate nici nu le-ai dorit. Uneori, ai nevoie să stai de vorbă despre lucruri care te macină, pentru că simți că așa le faci să zboare și să nu te mai apese. Se nasc, astfel, dialoguri. Cu un străin, cu un om învățat, cu un duhovnic, cu un prieten, cu cel sau cea pe care îl/o iubești ori doar cu tine însuți/însăți.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Fericirea nu există!
– Serios?
Da
Păi…hai să murim atunci!
Nu există!
Dacă tu imi spui că fericirea nu există, atunci…dă-mi două argumente.
Întâi, pentru că niciodată nu e suficientă fericire în ceea ce trăim. E un miraj. E un capăt de curcubeu. E frumoasă, dar de neatins. De ce trăim, atunci? Cei ce trăiesc cu adevărat visează că o ating. Și aleargă după ea.. Copii…Unii obosesc. Se simt dezamăgiți. Alții îmbătrânesc și mor. Fericirea există doar în mințile noastre. Atât.
Nu mi-ai dat cele două argumente!
Nu există pentru că fericirea e totuna cu confortul. Stare de bine. Când spui că vrei să fii fericit, vrei ceva mai mult decât ai. Și asta începe cu confortul de orice fel ar fi el. Material, sentimental. Să te simți protejat/ă.
Deci există! Că tu o numești confort, e altceva. Dar există!
Da. Dar nu e OK. Pentru că niciodată nu va fi suficient.
Ce nu e OK? Să fii fericit? Să ai confort emoțional? Tocmai! De aia mereu vrei mai mult și lupți mai mult. Ceea ce înseamnă că trăiești!
Dar aia nu e fericire!
Nu. E…confort! 🙂
E un egoism de copil care vrea mereu altă jucărie.
Nu chiar. E un egoism de copil care vrea să își construiască o altă lume. Una nouă. Care să-i satisfacă nevoile.
Nevoile se schimbă. Fericirea e …nestatornică. Atunci nu mai e fericire deloc. E doar o imagine pe care ne-o creăm în minte. Atunci când tânjim după ceea ce ne dorim de la ziua de mâine. Și de la următoarea zi. Și tot așa.
Deci…Tu nu ai simțit niciodată fericirea?
Am simțit…bucurie...
Dar nu fericire?
Am simțit un nod în gât. Și îmi trăsneau lacrimi. Dar fericire…nu.
Ce să-ți spun…îmi doresc să poți simți fericirea! 🙂

„A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni”.

Un alt argument va fi prin reducere la absurd. Presupunem că există. Și că fericirea e, prin definiție, supremă. Nu există gradație. Nu te întreb dacă cineva a ajuns acolo. Ci cât a mai trăit după. Că cei care își caută fericirea în zone mai mult sau mai puțin profunde (în religie, în diferite substanțe, în îndeplinirea unui ideal de orice fel) fie se izbesc de realități crunte care îi retează, fie se simt goliți de sine atunci când cred că au ajuns la capăt. Cât de fericiți să fi fost cei care au ajuns primii pe Everest? Destul de puțin… Nu există alt munte mai înalt pentru a fi cucerit. Nu există fericirea supremă! Cei care cred că au atins-o sunt dezamăgiți în foarte scurt timp. E ca în Iona:

„Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie”.

„Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit, ceva frumos, dar peste câteva clipe observăm mirați că ni s-a terminat apa”

Și atunci…unde e adevărata fericire, starea aia de nesfârșită fericire? Dacă există, atunci e ca un punct care se mișcă brownian în mintea celui care aleargă să îl prindă. Ca un copil care face același lucru cu un fluture.
Înseamnă că eu alerg după o utopie? Dacă tot nu există, mai bine să rămân așa…ceea ce sunt. Să mă mulțumesc cu ceea ce am…Să nu vreau niciodată mai mult ca nu cumva să mi se împlinească, Doamne ferește! 🙂
Eu îți spun că nu putem atinge acea fericire! Că nu există. Dar cel care nu tânjește după ea, vegetează. Nu trăiește. E deja mort.
Ne construim fiecare o lume în mintea noastră. Ca să fim fericiți. Dacă imaginea aceea din mintea noastră nu corespunde realității, suntem nefericiți! Și de aceea, preferăm să credem că fericirea nu există.
Fericirea nu există. Punct! E numai goană după fluturi. Fluture pe care mintea mea îl vede drept „cea-mai-nemaipomenit-de-frumoasă-minune-a-lumii”. Și fugim după fluturele ăla. Atât! Poate fi zâmbetul de pe față fericire? Să zâmbești fericită după un ideal? Îți rotunjește cumva goana asta viața? Ți-o împlinește cât de cât? Știi care e antonimul fericirii? Nefericirea??? Nu. (Cum îți spuneam , fericirea nu există, ceea ce ar însemna că suntem o planetă extrem de nefericită) Nu. Câtă vreme mai sunt bucuria, liniștea confortul, mult mai potrivit ca opus al fericirii e starea vegetativă în care să nu îți dorești nimic. Tihna. Viața tihnită, nu confortabilă. Trei mese pe zi. Opt ore de somn. Datoriile lunare. Vacanțele la mare împreună cu prietenii de anul trecut. Tristețile cotidiene deopotrivă. Becul roșu de la bordul mașinii… Am crezut și eu că fericirea există. Fericirea aia mare din care să nu te extragă nimeni și nimic. Probabil că numai în pântecul mamei am simțit-o. Și am simțit nodul ăla uriaș în gât…mai uriaș ca oricând. Și am plâns. Și gata. A fi fericit e o iluzie. Poate sentimentul că ești în al nouălea cer, că plutești, poate o stare de despărțire de propriul corp, de lumea reală ar da o idee despre ce înseamnă să fii fericit. Dar fericirea aia „ireversibilă” nu există.
– Fericirea nu e un concept abstract. E ceea ce te face să uiți un timp de tot. Chiar și de tine. Ca sa poti savura momentul. Tot din Iona 😀 :

„Uneori uit unde mă aflu şi zâmbesc aşa, fără motiv. Câteodată sunt vesel. Vesel de tot. Pentru că uit de mine. Mă pierd pe undeva, în vreun loc depărtat, cum ai uita o carte pe fereastră”.

Problema e că trebuie să o cauți singur! Pentru că

„Pe omenire o doare-n fund de soarta ta. Ce, când ţi-a fost bine, când te-ai închis în casă cu femeia ta, ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat, pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta”.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Putem găsi sau crea zeci de definiții ale fericirii. Adevărul este că nu există o fericire universală! Fericirea este a noastră, unică, individualizată. Fericirea stă, într-adevăr în lucruri mărunte care au însemnătate doar pentru noi. Fericirea mea e atunci când simt că am făcut ceva care mă încântă peste măsură. Atunci când uit de tot ce mă supără. Atunci când uit chiar de mine.
Spune-le oamenilor că nu există fericire. De ce ar mai trăi atunci? De ce ar mai avea dorințe? Care ar fi scopul existenței? Al strădaniilor noastre zilnice? De ce alergăm în fiecare zi? De multe ori, poate nu finalitatea este esențială, ci felul în care  toate încercările astea ne fac să ne simțim importanți, realizați, fericiți, confortabil.

„Adevărata fericire costă puțin; când costă mult nu e adevărată.”

Francois-Rene de Chateaubriand

blog

 

 

 

 

 

 
48 comentarii

Scris de pe iunie 17, 2014 în Dialoguri, Pisicafeaua de marți

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Dialoguri – Timpul e „doar un detaliu”

Simon Wyler: Come on. Tell me. Where have you been?
Alex: [a long pause] I’ve been trying to forget you and forgive you.
Simon Wyler: Did you succeed?
Alex: No.

(The Lake House)

Uneori, țesătura asta numită „viață” te duce pe niște căi pe care nu le-ai gândit, pe care nu le-ai așteptat, pe care poate nici nu le-ai dorit. Uneori, ai nevoie să stai de vorbă despre lucruri care te macină, pentru că simți că așa le faci să zboare și să nu te mai apese. Se nasc, astfel, dialoguri. Cu un străin, cu un om învățat, cu un duhovnic, cu un prieten, cu cel sau cea pe care îl/o iubești ori doar cu tine însuți/însăți.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

„Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru […]”
Sunt tânăr, DoamnăMircea Dinescu

Seara asta mi-a tras câteva scatoalce binevenite disperării care m-a invadat. Aerul rece și optimist îmi umple plămânii cu doze şoc de încredere și forță interioară. Și totusi, distanța dintre noi se încăpățânează să se adâncească.
Băiete!, îmi zic clipind vioi cu un zâmbet ițindu-se după temerile ce aleargă care încotro, băiete, ăsta e vaiet de babă! Te complaci în lâncezirea ta blândă din fața imaginii ei profilate pe fiordul de pe ecran, în ipoteze iluzorii și concluzii trase de păr. Acum ea doarme. Dar… dacă închizi ochii, o poți vedea dormind.”
Îți scriu cu scrâșnet și reiau melodia asta.
Tot ceea ce văd ascultând-o, sunt două mâini care se caută înfrigurate, se găsesc și se se înfășoară una pe cealaltă, își împletesc degetele, se desfac apoi și apoi din nou se cuprind într-un dans febril.
Să nu mori!”, îmi răsună în minte…Și m-am legat de catarg, ridicându-mi fața ca să primesc izbiturile valurilor din plin, așa cum se cuvine…încercând să supraviețuiesc.
Să nu mori!„, mi-au zis. „Avem nevoie de minți tinere împachetate frumos în imagini respectabile, care să atragă ochiul și să ne mărească profitul. Vrem să ne livrezi, matematic, tone de bun simț și echilibru.”
Iar noaptea devine fluidă, se suie pe birou, pe dulapuri, îmi rânjește de după un ficus. Încerc să o ignor, dar știu că e acolo, că așteaptă să adorm drămuindu-mi timpul rămas. Fantome din cristal lichid năvălesc în jurul meu și încerc să rămân o vreme în lumea aia a lor, că poate ceva interesant li se întâmplă și bucuriile or fi făcut popas măcar pe-acolo.
Încă un minut… aș trage aer în piept cât să-mi ajungă pentru încă o zi, dar nu ești și rația de ieri e pe terminate. Încă un cuvânt, îmi spun, și apoi voi lăsa liniștea să te învelească de noapte bună...

 Privi timbrul vechi și mângâie scrisoarea, datată cu doi ani în urmă…O citi pe nerăsuflate o dată, de două ori, poate de trei ori…și închise ochii ca să poată zbura înapoi, în timp:

Realitățile oamenilor uneori doar se intersectează, pentru ca apoi să se rupă iremediabil, gonind spre niște ținte, paradoxal, iluzorii. Am văzut mâini împletite și apoi disperarea ta cuibărită în inimă: „Dă, Doamne, să mai rămână o secundă! Nu, nu pleca, te implor!” Zi-mi, te rog, că nu ai să dispari niciodată, furat de aripile realităților tale!

Și mi-e teamă din nou. Dacă deja am comis cel mai mare rău din lume spărgând cronometrul ca să-i forțez oprirea dintr-un instinct egoist? Nu cumva trebuia să fi făcut ceea ce se vrea a fi „politically correct” chiar de la început? De ce am un gust amar ca și cum mi-am vândut sufletul și am cumpărat o clipă de fericire, cu nefericirea eternă atârnată de etichetă, drept bonus? De ce am impresia că te imping spre o prăpastie cu iluzia că te pot scăpa de ea? De ce mă văd mergând pe o sârmă și încercând cu disperare să nu cad, când, de fapt, ar trebui să învăț că sârmele sunt făcute în alte scopuri decât acela de a te aventura provocându-le fragilitatea? Mi-e teamă că mi-am învățat prea bine lecția de supraviețuire, ignorând faptul că există un unic colac de salvare, pentru cel care este suficient de puternic să ajungă primul la el.Și atunci, ce rost mai are supraviețuirea dacă ești singurul exemplar rămas?

Am în minte un „cântec de lebădă” trist și-mi vine să urlu ca să mă auzi: „Am nevoie de gura aia de aer pe care să o simt în piept pentru că…rația de ieri e pe terminate!” Am nevoie să-mi spăl, ritualic, mâinile în apele care scaldă fiorduri și apoi, culcată, să admir cerul cu stele într-o noapte de toamnă întârziată. Am nevoie să îngheț, din nou, ora prețioasă, ca să savurez fericirea care stă într-o strângere de mână mai mult decât orice act fizic extaziator.

Viața nu e un film. Dar dacă ar fi?


 
14 comentarii

Scris de pe mai 24, 2014 în Dialoguri

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Dialoguri – Viața ca o goană spre moarte

moartesursa: Facebook

Uneori, țesătura asta numită viață te duce pe niște căi pe care nu le-ai gândit, pe care nu le-ai așteptat, pe care poate nici nu le-ai dorit. Uneori, ai nevoie să stai de vorbă despre lucruri care te macină, pentru că simți că așa le faci să zboare și să nu te mai apese. Se nasc, astfel, dialoguri. Cu un străin, cu un om învățat, cu un duhovnic, cu un prieten, cu cel sau cea pe care îl/o iubești sau doar cu tine însuți/însăți.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Știi…mi-e greu tare să înfrunt moartea asta…De fiecare dată când îmi dă târcoale, o simt atât de puternică și încrezătoare în timp ce eu mă simt mică și neputincioasă….Îi simt prezența peste tot în jurul meu…și asta mă înfioară cumplit….Mă sperie…Mă macină…Și îmi dă o serie de gânduri care mă fac să îmi pierd echilibrul…să nu mai știu cine sunt…ce trebuie să fac…cum să mă redresez ca să nu uit de viață….Sunt ca paralizată…

Ieri și azi mi-am îmbrățișat tatăl…Am simțit că sunt o fiică rea…că nu i-am spus cât îl iubesc și că mi-e teamă că la un moment dat se va duce dincolo ….și că nu voi putea face nimic…nici măcar să plâng…Mă îngrozește momentul acela! Care dintre ei va pleca primul? Cum voi trece peste asta? Cum va fi viața după aceea?

Apoi fug și-mi strâng în brațe copilul. Și mă rog să fie sănătos și să trăiască mult și să fie fericit. Dar nu îi pot oferi garanția că nu i se va întâmpla niciodată nimic rău și acest lucru îmi scrijelește fiecare gând, făcându-mă să mă simt un fir de praf care vrea să devină o coloană a infinitului.
Sunt puternică, dar nu atât de puternică…

Mă gândesc la fiecare persoană dragă din jurul meu….Cum ar fi dacă….

Iar în momentele astea te simți atât de singur…Poate pentru că ai impresia că nimeni nu te înțelege…și nu suferă ca tine…și iar mă cuprinde disperarea….

E ca și cum moartea asta poate veni și fără să-mi anihileze trupul. E ca și cum o simt infiltrându-se în fiecare parte din mine de fiecare dată când se stinge o stea în jurul meu…Nu mă mai lasă să respir…Am impresia că sunt închisă într-o cameră întunecată…. singură…Și nu reușesc să găsesc ieșirea….

Mi-a zâmbit cu înțelepciune și mi-a răspuns:

Amintește-ți cât suntem de mici în acest imens Univers. Moartea cuiva nu mai e un eveniment. Pe undeva pocneste câte o supernova și asta e la fel de puțin important, deși rade tot în jur, la mii de ani lumină. Apoi, știi bine cât de important e fierul…hemoglobina… Ei bine, fierul, ca tot ceea ce e metal, nu ia naștere decât în interiorul unei stele. Doar acolo se lipesc atâția protoni și neutroni, încât să te trezesti cu un nucleu imens. Trebuie ca steaua să moară pentru ca fierul ăla să poată ajunge cândva să pulseze în venele unei ființe. Știu că doare moartea, dar nu e important faptul că dispariția cuiva e ireversibilă. Gândește-te la cât de importantă a fost existența persoanei aceleia pentru tine și că irepetabilitatea existentei ei e mult mai importantă decat stelele de a căror moarte neștiută a fost nevoie… Vii sau morti, suntem bucăti de stele. De-aia e tocmai bine să ne mutăm înapoi, cu toate părerile de rău pe care le trage dupa sine moartea asta.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mi-a plăcut mult ce a scris Tiberiu de ziua lui 🙂 http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2013/09/29/da-2/

 
8 comentarii

Scris de pe octombrie 1, 2013 în Dialoguri

 

Etichete: , , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice