Disclaimer

Dacă treceți pe aici și nu v-a plăcut, este ok, dacă totuși v-a plăcut ce ați citit, nu face decât să mă bucure din tot sufletul. Lăsați, însă, ceea ce este aici, să rămână AICI. Sunt bucăți din sufletul meu, sunt gândurile mele și aș prefera să rămână așa. Dacă vreți să le recitiți cândva, promit că nu vor dispărea. La ce bun să le copiați? Poate, la un moment dat, uitați ale cui sunt…

Later edit:

Pentru că nu vreau să existe neînțelegeri în ceea ce privește textul de mai sus, revin cu precizări.

Textele de aici sunt personale. Cele care nu sunt personale, au sursa precizată. Dacă vreți să le citați, nimic nu m-ar face mai fericită. Dacă vreți să le „furați”, nimic nu m-ar face mai nefericită.

Cu ajutorul Oanei de pe http://oanamada.wordpress.com/2011/03/10/nu-plagiatului/, am deschis și eu ochii în această direcție.

“Exista legea dreptului de autor 8/1996 cu toate modificarile ulterioare care la art 7 spune clar ca si aceste postari (postarile de pe bloguri) sunt aparate de lege. … notifice respectivul site si in caz ca nu sterge tot contitnutul protejat poate chiar sa-l dea in judecata. E bine sa faca de acum print screen-uri ca sa le aiba in caz de proces (unde poate cere atat daune materiale cat si morale).”

7 comentarii

  1. Off-topic:

    Comentez pt prima data aici (unde am ajuns urmand linkul atasat semnaturii de la comentariul (pe http://scri.ro/cersaf-sau-cearceaf-1425.html ) in care ma instiintai ca te-am plictisit (regret!). Bine v-am gasit, spor si succes!

    On-topic:

    „La ce bun să le copiați? Poate, la un moment dat, uitați ale cui sunt…”

    1. DE CE sa ne cumparam carti, cand sunt permanent accesibile de la biblioteca – gratis?
    Pt ca sa le avem permanent la indemana, accesibile la orice ora, neconditionat si fara intarziere, eventual chiar si pt ca sa stim ca putem face adnotari pe marginea lor fara a ofensa pe cei care ar putea avea alte pareri…
    Cam aceleasi ar putea fi argumentele SI pt ca cineva sa-si copieze de pe net ceva ce i-a placut in mod deosebit (cel putin EU asa procedez – pt uzul propriu).
    (PUBLICAREA celor copiate – mai ales fara a solicita in prealabil acordul autorului si fara a specifica sursa – CU LINK! – incepe o CU TOTUL ALTA discutie.)

    2. Din cat imi pot da eu seama (fara a ma putea considera un autor) daca vreo eventuala creatie de-a mea ar fi ‘tinuta minte’ peste timp (chiar si – sau poate ‘cu atat mai mult’ – daca nu este tinuta minte si persoana autorului), eu m-as simti ‘falos’ ca am reusit sa creez ceva ce dainuie. Nu mi-ar place sa raman cu totul uitat, da’ nici nu cred ca as suferi prea mult (prea tare) daca EU n-as fi tinut minte de toti cei care totusi mi-ar tine minte creatia…

    (Aceste consideratii doar raspund (dpdv diferite) la intrebarea pusa, fara a pune nicidecum la indoiala dreptul dumitale de a solicita ca aceste creatii sa ramana necopiate; doar ca mie mi se pare ciudat SA-TI FACI publica opera, dar sa starui sa fie accesata (accesibila) dintr-un singur loc, de unde accesarea depinde de conditii exterioare care nu sunt nici sub controlul dumitale, nici sub controlul cititorului – MINIMUM de conexiunea de net.)

    • Bine a’i venit, atunci, pe aici! 🙂
      1. nu am spus „plictisit”, care are cu totul alt sens decât „nu am avut răbdare”. dacă mă plictisea, cu siguranță nu aș fi continuat discuția.
      2. cred că avem o problemă în ceea ce privește „acordarea semantică” :-)))Fiecare emițător folosește un cod al mesajului care împiedică receptorul să îl descifreze. „a copia” aici era utilizat tocmai în sensul asumării unor scrieri de pe această pagină, nu neapărat valoroase, dar foarte personale (dacă îmi permiteți aici gradul de comparație 🙂 )
      3. În rest, părerea dumitale, pe care o respect.

  2. 1. Mulţumim pentru trecere! (Şi eu şi Monica…)
    2. Privitor la ideea copierii, sunt de acord cu antevorbitorul (ante-scriitorul, da’ aşa vine vorba… 😉 ) meu în ceea ce priveşte aspectul circulaţiei. Eu copiez când îmi place ceva de pe net, fără să îmi bat capul cu formalităţi. Totuşi, sunt legi nescrise („codul bunelor maniere în Virtualia„) ale participării la publicistica web (crearea de conţinut), care spun că, atunci când apreciezi ceva de pe net, poţi copia, cu condiţia să faci o referire clară la autor şi originea operei citate. Eu merg chiar mai departe şi scriu şi recenzii dacă îmi place ceva! Mi se pare că e datoria mea să ofer din puţinul meu ceva, celui care mi-a făcut ziua mai frumoasă prin creaţia sa. Ce ziceţi de asta? 🙂

  3. eu mă refeream la copiat în sensul unui plagiat (nu că ar avea vreo valoare inestimabilă :-))) )Evident că m-ar bucura enorm să văd că sunt citată într-o împrejurare sau alta, dacă e cazul, bineînțeles sau că se face referire la vreo vorbă de duh pe care am zis-o. Și eu fac asta de multe ori, și eu mă bucur de unele scrieri care îmi merg la suflet.
    Mulțumesc și eu de trecere. 🙂

  4. Buna ziua ,

    Am vazut ca aveti un blog interesant, as dori sa va propun un schimb de linkuri .

    Site-ul nostru este http://www.bansko-ski.ro

    Numele cu care vrem sa ne regasim in blogul dvs este : Bansko Ski .

    Noi am pus deja linkul dumneavoastra in Blogroll-ul nostru .

    Asteptam ca si dumneavoastra sa faceti la fel .

    Multumim de colaborare .

Lasă un răspuns la dagatha Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s