RSS

pot jura că ești acela*…

*

pot jura că ești acela
al cărui chip întors
spre scurgerea apelor învolburate
îl visez
când luna se joacă
mângâindu-mi pleoapa

pot jura că ești acela
de care mi-am lipit dorul
într-o noapte de vis
pe stânca aceea
cu ochii deschiși
cu trupul deschis
cu mintea deschisă

pot jura că ești acela
care a sfârtecat prăpăstii
între ieri și mâine
care a deschis ceruri
care spart timpul
croindu-și loc
între tâmple

pot jura că ești!
același…

postare blog

(sursa foto: Pixabay)

………………………………………………………………..

După atâta vreme…am poposit la Psi și m-am trezit cu un dor… Mai ales dacă provocarea vine de la Marin Sorescu

 
4 comentarii

Scris de pe Iulie 7, 2017 în Amelie, Literare

 

Etichete: , , , ,

#elevicucarenemândrim

#elevicucarenemândrim

Postarea aceasta este despre ei! Poate și puțin despre mândria mea nemărginită astăzi, la aflarea unor rezultate la examenul lor cel mai important.

Ni se pun în mână destinele unor copii. Unii sunt vulnerabili, alții ambițioși. Pe unii îi poți modela ușor după principii și valori general umane, în timp ce alții sunt nărăvași, refractari la tot ceea ce înseamnă părere venită de la un adult. Adesea este o luptă ”care pe care” din care ar trebui să iasă numai învingători. Iar despre elevii mei de clasa a XII-a pot spune astăzi că sunt niște învingători!

Este foarte greu să lupți cu mentalitățile! Doar pentru că sunt la un liceu cu program sportiv, elevii mei au fost adesea ironizați sau subestimați. Cei mai mulți nu au fost foarte afectați, însă o parte s-au revoltat. Și asta pentru că eforturile lor sunt duble față de ale unor colegi de la alte licee. Ei trebuie să-și împartă mereu timpul între a învăța și a face sport de performanță. Trebuie să recupereze materia între două antrenamente dificile sau între cantonamente care îi epuizează. Cu toate acestea, au ținut pasul mai mult decât onorabil. O dovedesc și mediile foarte bune de la finalul clasei a XII-a. Iar bacalaureatul nu este decât este un test pentru ei, în acest sens.

Este foarte greu să lupți și cu un sistem construit anapoda. Nu există o programă diferențiată pentru cei de la liceele cu program sportiv, deși ei au, evident, un alt orar  decât cel obișuit. Trei ore de română pe săptămână, o oră de istorie și una de geografie – materiile lor de examen. O fi suficient? Nouă nu ni se pare. De precizat că nu dau teze la istorie și geografie, ci la biologie și un obiect de specialitate, dar care NU se află între opțiunile lor de examen.

Este foarte greu să lupți cu ceea ce este în sufletul lor! Depresiile sapă adânc în inima celor ai căror părinți sunt plecați în străinătate de prea mult timp. Sau în sufletul celor care se știu și se simt diferiți de ceilalți și, prin urmare, sunt inadaptați. Unii își câștigă deja existența în domeniul sportiv. Ce ai alege între a merge la școală și a merge la antrenamente și competiții care îți aduc un venit, oricât de mic ar fi el? Alții se luptă cu ei înșiși și cu lumea din jur, singuri (a se citi ”orfani”!), fără să înțeleagă ce fel de Dumnezeu i-a lăsat fără un sprijin pe lume. Le repeți că viața este un dar și că numai noi înșine o putem face frumoasă și împlinită. Și în timp ce le spui asta privindu-le ochii triști, îți dai seama că nu este suficient! Și te simți cu mâinile legate, neputincios. Sunt prea puține lucruri pe care le poți face pentru ei, dincolo de datoria (morală) de dascăl…

Dar tocmai aceștia au răzbit primii! Au obținut medii peste 8 și aceasta a devenit una dintre marile bucurii ale vieții pentru ei! Azi am făcut ”slalom” printre apelurile telefonice. Închideam unora, răspundeam altora! I-am auzit chiuind de fericire, țopăind și râzând (sau chiar plângând). Și m-am bucurat alături de ei!

Da, sunt mândră de elevii mei de la Liceul cu Program Sportiv Bacău! Sunt mândră că și-au învins temerile, că au știut să se mobilizeze și că au dat la o parte toate obstacolele de care se tot împiedicau.

12 A LPS Bacău

Astăzi nu mai este vorba despre rezultate dezastruoase la examenul de bacalaureat! Ci despre niște copii frumoși care au reușit să facă pasul cel mare!

 

 

 

 
4 comentarii

Scris de pe Iulie 5, 2017 în Despre viață

 

Etichete: , , , , ,

Atunci și acum: clasa a II-a

Cu ceva ani în urmă (care par atât de mulți!), terminam clasa a II-a. A fost un final de an cu lacrimi. Mândria familiei, adică eu, tocmai luase premiul al III-lea. Pentru cine nu este familiarizat cu perioada anilor ’80 și cu mentalitatea care i-a dominat, episodul a însemnat o mică tragedie. Îmi amintesc cum țineam în mână diploma, rușinată, de parcă rămăsesem repetentă. Prietena mea de atunci îmi aruncase cu superioritate un ”Eu nu vorbesc cu cei care au luat premiul III!”, urmat de un spate întors. A fost cuțitul din inimă.

Doamna era supărată pe noi. Ceva legat de matematică. Nu luase nimeni premiul I. Îmi amintesc că mama m-a dus la celebra prăjitură de după premiere. ”De ce o ascunzi [diploma]? Nu e tot a ta??” Am simțit-o ca pe o ironie care accentua sentimentul ăla al eșecului, sentiment ce l-am plimbat după mine mulți ani, fără să-mi dau seama.

Da, așa am crescut. Cu ideea că trebuie să fiu mereu cea mai bună, să știu a face de toate, să învăț, că nu am „altceva mai bun de făcut”. Nu știu dacă a fost cea mai bună abordare în ceea ce mă privește, copil fiind. Știu doar că am luat-o ca pe un dat ca și cum ăsta este țelul suprem al fiecărui copil: să învețe „ca să ajungă om”! De învățat, am învățat, slavă Domnului! Nu am mai luat premiul III, ba chiar am ieșit șefă de promoție. Om cred că am ajuns sau cel puțin așa consider.

Un alt final de clasa a II-a

Anul acesta, Pințul a terminat clasa a II-a. Ca de obicei, a fost fără premii, pentru că Doamna nu crede că vreo ierarhizare ar avea vreo relevanță pentru dezvoltarea lor personală. În locul premiilor, Doamna a ales povești. Din acelea adevărate. Despe ce au făcut ei tot anul și despre ce oameni minunați au devenit, fiecare dintre ei.

Doamna le-a scris cu drag, ei le-au citit! Tot cu drag. Și cu voce tare. Fiecare după puterea lui, în ritmul lui. Ce mi-a plăcut mereu sfârșitul de an cu Doamna a fost lipsa fastului și a pretențiilor, lipsa falsității și a unei atmosfere stresante pentru copii. Ei au stat în jurul Doamnei, relaxați. Atât de relaxați, încât, la un moment dat erau sprijiniți de catedră sau de vreun scaun rătăcit, ori se adunau ciucure în jurul celui căruia îi venise rândul la citit. Nu i-a certat nimeni, nu i-a obligat nimeni să stea drepți sau să aplaude vreun moment ”magnific” regizat.

Fiecare dintre cei 27 de elevi a avut parte de o prezentare individualizată. Ce a reprezentat pentru clasă, ce progrese a făcut anul acesta, la ce este cel mai priceput. Și ce dacă nu a fost prezent la ”serbare” din motive personale? Doamna a vorbit frumos și despre el, pentru că este parte din grup. Cu tremur în voce, cu emoția firească fiecărui final de an, cu mândria unui dascăl că are copii frumoși și deștepți care l-au ajutat să-și facă treaba bine.

Cineva mă invidia pentru Doamna noastră. Cred că are motive să o facă. Finalul de an mi-a smuls din nou lacrimi. De emoție, de fericire, de bucuria delfinilor atât de inocenți!

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă toți am avea fericirea asta…

Citesc prin diverse locuri despre micile tragedii ale puilor din clasele primare. Coronița încă mai masacreză suflete timide. Și nu comentez acum pentru că aș considera că la vârsta asta toți ar trebui să fie premianți! Ci pentru că atunci când faci o clasificare e copiilor într-o clasă, pierzi din vedere lucruri esențiale. Cum ar fi acela că nu poți fi bun la toate, că nu e musai să excelezi în toate domeniile, că ai voie să mai greșești uneori și, mai ales, că nu trebuie să fii comparat cu alții! Mai mult, un final de clasa a II-a (sau de orice alt nivel) trebuie să evidențieze ce ai reușit să înveți până în punctul acela. Să descoperi cine ești și ce știi să faci, eventual ce ar trebui să mai faci de acum încolo, pentru binele tău personal. Desigur, asta înseamnă muncă în echipă…Doamna cu tine și cu părinții tăi!

Screen Shot 2017-07-02 at 20.16.21

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 2, 2017 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

„Huo, profesorilor!”

E deja o replică foarte prezentă, mai ales în preajma examenelor sau când e vorba despre vreo mărire de salariu pentru această categorie, Doamne ferește!

Profesorii? Niște inutili! Niște incapabili și incompetenți care nu reușesc să completeze deloc (pardon, să o construiască de la zero, mai exact!) educația pruncului tău! Nu fac decât să stea degeaba 4 (patru) ore pe zi, cu trei luni de vacanță (cel puțin!!!) și cu timp berechet de făcut meditații pe bani grei. Adică evaziune fiscală, mai pe înțelesul tuturor!

Stimată cucoană,

Țin să încep prin a-ți dezvălui din dedesubturile vieții de profesor. Cunosc eu însămi vreo 4 (patru) exemplare total incompatibile cu „meseria” asta. Sunt oameni cu care sunt nevoită să-mi împart activitatea educativă. Spun „să împart” întrucât consider că pruncul dumitale nu se va face om doar cu porcăriile de comentarii pe care trebuie să i le vâr pe gât eu. Mai sunt și alte elemente din școală, de la laborantă, bibliotecară, profa de desen sau părintele care predă religie (ăsta e rost de alt subiect „fierbinte”, cu altă ocazie) de la care el are de învățat. De aceea, consider că fiecare dintre cei enumerați trebuie să aibă o conduită morală și profesională în concordanță cu menirea lor. Dar nu! Despre ăștia 4 nu am nimic bun a spune, și crede-mă, am încercat de nenumărate ori să văd circumstanțele atenuante. Dacă sistemul a considerat că locul lor este la catedră…cine sunt eu să îl contrazic! Exemple din astea să tot fie peste tot. Nu stau să le caut sau să le număr, sper doar să nu mai dau peste ele.

Dar, stimată duduie-cu-gura-mare-și-degetul-arătător-întins-spre-tagma-profesoricească, mai cunosc niște oameni. Tot unde lucrez. Cu aceleași greutăți ca toată lumea și în aceleași condiții, poate nu așa de călduroase ca biroul dumitale tot din sectorul bugetar. Și față de aceștia, am un mare respect. Una dintre colegele astea de care zic este mai mult decât implicată. Împinge la piatra lui Sisif cot la cot cu alții, la fel de conștiincioși. Dacă face pregătire? Face! Dar înainte de cea de acasă, prestează două ore pe săptămână GRATIS, la școală, pentru cei care au de dat examene. Dacă are și copii de la clasă? Are! Și nu pentru că ar vrea să încalce vreo „deontologie profesională”, pentru că nu i-a chemat ea. Considerentul a fost alegerea liberă a majorului:„ dumneavoastră știți mai bine ce goluri am!”.  Ai idee cum e la o pregătire de două ore? Când stai și buchisești fiecare capitol ca să fie ușor de înțeles pentru candidat sau candidați (maxim doi în grupă!)? Hai să-ți spun eu, stimată, ce a făcut colega asta a mea cu o parte din banii ăia nenorociți de la pregătire:

  • a dat, fără să clipească, celor trei elevi din Republica Moldova, rămași fără banii de bursă și fără șanse prea mari de a primi „de dincolo”.
  • tot lor le-a plătit niște analize medicale fără de care cei trei nu puteau să activeze la echipa de fotbal la care se înscriseseră.
  • împreună cu alți colegi, le-a plătit mesele pe timpul unei vacanțe, când cantina nu era funcțională, iar ei nu ar fi avut unde să mănânce în altă parte.

Copiii nu au aflat asta niciodată, explicația a fost că „școala” le-a întins o mână de ajutor, și asta pentru a nu le încălca mândria.

Exemple aș mai avea, dar sunt sigură, stimată, că nu asta vrei să auzi de la mine. Știu sigur că vei da din gură în continuare despre profesorii corupți, șpăgari și, mai ales evazioniști. Pentru că nimic nu te va convinge că nu suntem o gloată, ci că, la fel ca în toate domeniile, inclusiv în cel în care lucrezi, există oameni și oameni. Unii calcă în străchini și plătesc pentru asta. Alții calcă grav în ditamai oala și nu sunt prinși. Dar foare mulți își fac datoria, așa cum se pricep ei mai bine. Arătatul cu degetul nu se face la general, ci cu exemple concrete, cu argumente și, dacă este cazul, cu plângeri semnate cu numele clar pentru a putea fi remediate.

Dacă aș ști că am cu cine, te-aș invita la orele mele timp de o săptămână întreagă sau cât îți poftește inima. Poți să observi cu ochiul liber tot ce e de observat, poți să consulți și cele patru dosare grele pe care le tot completez de la 1 septembrie. Poți să vezi și ce manuale nenorocite ni se dau și cât de greu e să-i aduci pe unii copii la școală și să-i și ții acolo. Uite, îți arăt și teancurile de caiete pe care le-am luat de corectat (la clasele de liceu), ca să descopăr dacă scrisul prescurtat de pe FB a devenit oficial și în caietele lor. Ba chiar îți dau voie să dai niște chestionare anonime elevilor mei ca să te convingi singură de ceea ce se întâmplă dincolo de poarta școlii.

Ba, dacă stau bine și mă gândesc, mai curând aș vrea să facem schimb! Că dacă e tot așa de simplu să fii profesor, mă mir că nu se înghesuie toată lumea să ne ia locul! Ăia de or fi plecat din sistem, deși erau extrem de capabili, or fi făcut mofturi.

Ah, am uitat să te întreb, stimată, când tu îți duci pruncul la meditație zâmbind languros doamnei, o întrebi și de evaziunea fiscală? Sau te bucuri că ai reușit să te dai bine pe lângă ea, sa-i fie pruncului bine la școală?

NOTĂ: În realitate, stimata nu merită atâta atenție. Nu a făcut o remarcă la adresa mea în mod direct, ci a aruncat o replică așa…între scuipatul a două semințe. Iar eu m-am descarcat aici, pentru că așa am simțit. Este foarte ușor să-ți dai cu părerea când…„nimic nu ai a spune”

 

 
10 comentarii

Scris de pe Aprilie 9, 2017 în Păreri

 

Etichete: , , ,

Cu copilul la dentist

Nu mi-e frică, nu mi-e frică  de….dentist!

Că așa zic unii, că dentistul e bau-bau! Și cântă ca să se încurajeze când se apropie de scaunul de tortură.

Sau…nu!

Când a fost doamna cu copiii la stomatolog, mitul cu „scaunul de tortură” s-a cam risipit. Totul a fost distractiv și altfel decât și-ar fi imaginat ei vreodată. Un singur regret a avut Prințul: că el nu a apucat să încalece scaunul cu pricina și să își vadă dințișorii „la televizor”.

Să remediem, zic!

Am profitat că mi-am împlinit unul din planurile pe 2017 și am rezolvat cu dantura pentru o prioadă. Frumos, elegant și rapid, așa, în stilul specific cu care m-a obșnuit Centrul de igienă dentară Profi Smile. I-am propus Prințului să facă o verificare, că e păcat de dințițorii lui albi și curați. Când a zis „DA”, am zis să profit și să bat fierul cât e cald.

Reîntâlnirea cu doamna dr. Roșu Alexandra a fost, ca de obicei, caldă și veselă. O privire atentă și avizată a și zărit o carie mică la unul din molari. În timp ce mama pregătea discursul clasic cu „Ți-am zis eu! Spălatul pe dinți trebuie făcut cu simț de răspundere bla-bla-bla”Prințul era foarte încântat că va avea prima lui plombă!

Mai întâi a fost discuția preliminară: cum se stă pe scaun, ce aparate va folosi doamna doctor, cât durează (cu cronometru la purtător și cu penalizare dacă doamna va întârzia!), ce fel de substanțe va folosi etc. M-am retras strategic și i-am lăsat să povestească.

În ziua planificată, Prințul era la fel de entuziasmat. Fenomenul „prima mea plombă” a devenit o treabă serioasă.

La final, pentru curaj, juniorul a primit și un dar de la doamna doctor, plus un măr verde, care nu lipsește din coș niciodată!

Ni s-a sugerat sigilarea molarilor definitivi, așa că am revenit săptămâna următoare cu aceeași încântare (spre uimirea mea!).

Iar explicații, iar concesii făcute, iar promisiuni de răsplată la final. Prințul a și ajutat, ținând locul domnișoarei asistente.

Această prezentare necesită JavaScript.

Simplu, nu?

De unde reiese că este foarte importantă răbdarea omului cu ceilalți oameni!

Ne revedem la 6 luni, să vedem ce războaie mai duc dințișorii cu bacteriile! 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 27, 2017 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , ,

Curățenie de primăvară la Colina

Orice om care se respectă, își păstrează curat locul în care trăiește. Că e casă, că e bloc, că e curte, în mod normal, a face și a păstra curățenia ține de o educație primită de la începuturi, dar și de respectul față de sine și față de ceilalți. Am zis „în mod normal”, deși se pare că de câțiva ani buni încoace, normalitatea este cu totul alta. Uităm că nu locuim doar între patru pereți, ci că și tot ce ne înconjoară este tot „locuința” noastră. Înecăm natura asta cu toate resturile existenței noastre. Aruncăm ce nu ne mai trebuie cu atâta ușurință, fără să ne întrebăm unde se depozitează atâtea gunoaie? Cât de mare e pământul ăsta cât să încapă toate undeva într0un colț?

Realitatea crudă este că tot ce aruncăm uneori iresponsabil se va întoarce împotriva noastră la un moment dat. Toate acțiunile și activitățile de conștientizare și de  încurajare par nesemnificative, raportate la cantitatea de nesimțire și inconștiență pe metru pătrat.

Până la urmă, tot în inițiativele mici și dese, în cadru restrâns au rămas o soluție. Fără așteptări și reproșuri, poate doar cu speranța că simplul exemplu va fi urmat la un moment dat.

Colinarii au lansat un apel:

Vineri, 24.03, intenționăm să igienizam cartierul și valea unde se joacă de obicei copiii noștri. Am rugămintea să participăm în număr cât mai mare și să implicăm și copiii în această activitate. Propun să strângem o sumă modică pentru a fideliza copiii cu câte o felie de pizza. Daca are cineva posibilitatea să prepare în casă o prajitură, este bine-venită. După ce terminăm această activitate, vom face un foc de tabăra din brazii adunați după Crăciun. Vă asteptăm în număr cât mai mare.

Ei bine, nu au fost „în număr cât mai mare”, ci doar așa cum ne-am obișnuit. De fapt, una dintre părerile „avizate” ale unei gospodine la una din ultimele curățenii în cartier a fost că „de aia plătește taxa de salubritate, ca să i se facă curățenie”. Mă rog, o lăsăm în pace, că și așa nu apare prea des în zonă.

Am fost însărcinată să mobilizez copiii. I-am făcut cerc și le-am explicat ce urmează să facem și ce nu. Unele glasuri protestau, altele ezitau, așa că a trebuit să scot asul din mânecă. De data aceasta, cuvântul magic a fost „PIZZA”, așa că s-au învoit cât ai rosti cele patru sunete.

La ora stabilită, fatalitate! Primăvara și-a râs puțin de planul nostru, așa că a trimis o ploicică. Mi-am aimaginat ca planul a căzut și de data asta (mai avusesem o tentativă cu câteva săptămâni înainte). Copiii, însă, s-au adunat la ora stabilită la foișor. A mai durat puțin până au venit sacii și mănușile. Surpriza cea mare a fost că, încântați de planul nostru, câțiva copii de la Școala Măgura s-au decis să ne ajute. Și ne-am trezit cu microbuzul care îi duce la școală, alături de doi profesori inimoși. Am împărțit sacii, mănușile, am fpcut grupele și a început distracția. Curat distracție, având în vedere chicoleala, alergătura, jocurile, întrecerile și toate celelalte. Toate picăturile de ploaie nu i-au oprit să bată valea și să strângă toate hârtiile, ambalajele, șosetele, obiectele de lenjerie intimă, scutecele, cutiile, sticlele și celelalte resturi aruncate de cetățeni „responsabili”/indiferenți.

Această prezentare necesită JavaScript.

Harnici, nu?

Viceprimarul comunei Măgura le-a adus câte ceva dulce, ca să meargă treaba mai bine.

Cei mari au terminat repede și au plecat acasă obosiți și pouați.

Cei mici – de la Colina – au trecut la runda a doua. La final, i-au așteptat prăjituri făcute de două mămici care au vrut să susțină cauza. Și, evident, a urmat și pizza, la ceas de seară. Mare bucurie pe chipurile lor!

Mulțumim celor care ni s-au alăturat fizic la această activitate. Mai ales, le mulțumim copiilor de la Școala Măgura pentru surpriza frumoasă!

Mulțumim și pentru bunătățile dulci făcute special cu această ocazie de mămicile harnice. Mulțumim și pentru mănușile de unică folosință furnizate de o altă mămică. Să nu uităm de fotograful șef, care a uitat de starea de convalescență și a vegheat cu vigilență mișcările „de sus”. Și, evident, pentru sponsorii care au făcut posibilă bucuria copiilor cu câte o felie de pizza.

Colina, over and out!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 26, 2017 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , ,

Lecția despre bunătate

Lecția despre bunătate

Într-un context în care cei din învățământ sunt (de obicei) blamați pentru lipsa de educație (sic!) a copiilor, de lecții anoste și fără folos, de teme și alte „abuzuri” asupra bieților copii, unii își văd mai departe de treaba lor într-o luptă cu un sistem defect, într-o societate din ce în ce mai defectă.

Doamna face treabă „ca la carte”, se ocupă de tot felul de opreții și probleme, de lectură și interpretări de text la nivelul de înțelegere al Delfinilor. Dar uneori, trebuie să mai lași cartea deoparte și să te uiți în jurul tău, să mai înveți și altfel. De aceea, doamna adesea strecoară și câteva lecții despre bun-simț, despre iubire, despre respect. Zilele astea, lecția a fost despre generozitate. Nu că ar fi o lecție nouă pentru delfini sau… „circumstanțială”. Nu este vorba de nicio sărbătoare, de nicio ocazie specială pentru a dărui ceva cuiva. Pur și simplu doamna s-a așezat la sfat cu tinerii Delfini și au ajuns la concluzia că unii au ceva mai puțin în viața asta și că este frumos, este bine, este reconfortant din punct de vedere emoțional să te mai gândești și la ceilalți, mai mult decât la tine.

Copiii (cu sprijinul necondiționat al părinților) au strâns 220 de lei. S-au gândit că ar putea fi de folos cuiva acești bănuți. Și dacă tot m-au întrebat, am găsit și destinatarii: Monica și familia ei care numără nici mai mult, nici mai puțin de 11 copii. Înainte de a sări careva cu aruncatul pietrei, am să spun că aici nu analizăm de ce are 11 copii, ce a fost în capul femeii sau alte discuții care nu ne privesc. Par oameni muncitori, căsuța și gospodăria arată îngrijite și curate, copiii cei mari merg la școală, sunt la fel de îngrijiți.

Am sunat-o, ca de obicei, să o întreb ce să-i aduc, de ce are nevoie urgentă (pentru că îmi imaginez că la 11 copii (dintre care ultimii, gemenii, au doar 3 luni) este mereu nevoie de ceva. A răspuns la fel ca de fiecare dată: „Ce vreți dumneavoastră”. S-a bucurat mereu de ceea ce a primit, fără să ceară niciodată nimic anume. Așa că am decis că ar fi bine să cumpărăm ceva de-ale gurii. Cu Delfinul casei în frunte, ne-am dus la supermarket și am pus în coș ce am crezut.

davdav

La final, bonul a arătat aproape suma pe care au strâns-o delfinii:

dav

Am mai adăugat și noi câte ceva, ca să nu ne lăsăm mai prejos.

Delfinii au primit mulțumiri pentru gestul lor frumos. Au făcut o faptă bună și pentru asta se pot simți mândri de ei înșiși.

 
4 comentarii

Scris de pe Martie 14, 2017 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice