RSS

Arhive pe etichete: Andrei

Cu copilul la dentist

Nu mi-e frică, nu mi-e frică  de….dentist!

Că așa zic unii, că dentistul e bau-bau! Și cântă ca să se încurajeze când se apropie de scaunul de tortură.

Sau…nu!

Când a fost doamna cu copiii la stomatolog, mitul cu „scaunul de tortură” s-a cam risipit. Totul a fost distractiv și altfel decât și-ar fi imaginat ei vreodată. Un singur regret a avut Prințul: că el nu a apucat să încalece scaunul cu pricina și să își vadă dințișorii „la televizor”.

Să remediem, zic!

Am profitat că mi-am împlinit unul din planurile pe 2017 și am rezolvat cu dantura pentru o prioadă. Frumos, elegant și rapid, așa, în stilul specific cu care m-a obșnuit Centrul de igienă dentară Profi Smile. I-am propus Prințului să facă o verificare, că e păcat de dințițorii lui albi și curați. Când a zis „DA”, am zis să profit și să bat fierul cât e cald.

Reîntâlnirea cu doamna dr. Roșu Alexandra a fost, ca de obicei, caldă și veselă. O privire atentă și avizată a și zărit o carie mică la unul din molari. În timp ce mama pregătea discursul clasic cu „Ți-am zis eu! Spălatul pe dinți trebuie făcut cu simț de răspundere bla-bla-bla”Prințul era foarte încântat că va avea prima lui plombă!

Mai întâi a fost discuția preliminară: cum se stă pe scaun, ce aparate va folosi doamna doctor, cât durează (cu cronometru la purtător și cu penalizare dacă doamna va întârzia!), ce fel de substanțe va folosi etc. M-am retras strategic și i-am lăsat să povestească.

În ziua planificată, Prințul era la fel de entuziasmat. Fenomenul „prima mea plombă” a devenit o treabă serioasă.

La final, pentru curaj, juniorul a primit și un dar de la doamna doctor, plus un măr verde, care nu lipsește din coș niciodată!

Ni s-a sugerat sigilarea molarilor definitivi, așa că am revenit săptămâna următoare cu aceeași încântare (spre uimirea mea!).

Iar explicații, iar concesii făcute, iar promisiuni de răsplată la final. Prințul a și ajutat, ținând locul domnișoarei asistente.

Această prezentare necesită JavaScript.

Simplu, nu?

De unde reiese că este foarte importantă răbdarea omului cu ceilalți oameni!

Ne revedem la 6 luni, să vedem ce războaie mai duc dințișorii cu bacteriile! 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 27, 2017 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , ,

Mi-ar fi plăcut să fiu o mamă perfectă!

Nu te învață nimeni cum să fii mamă! Cel puțin, nu pe vremea când am devenit eu. Acum au apărut cursuri de parenting precum ciupercile după ploaie. Atâta lume citită și înțeleaptă te învață cum să (nu) vorbești cu copilul tău, cum să (nu)-l ții în brațe, cum să (nu)-l hrănești, cum să (nu)-l ajuți etc. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când citesc sau aud despre aceste „cum să (nu)”-uri, mă cuprinde o depresie adâncă. Realizez că nimic din ce am făcut nu pare să fie varianta corectă. Constat că aproape tot ceea ce gândesc sau felul în care acționez contribuie la conturarea unor frustrări pe care copilul meu le va dezvolta și le va revărsa ca adult. Nu e bine să folosesc cuvântul „Nu”! A, nu? Mai bine nu-l număr! Nu trebuie să-i îngrădești libertatea! Chiar deloc? Fii ferm, dar nu dur!  Hmmm și…cum se face asta?

Așa că, da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Mi-aș fi dorit să știu ce să spun mereu, să fiu mereu calmă și răbdătoare, să nu-mi cer dreptul la ora aia „numai pentru mine”, să nu țip, să nu mă isterizez, să fiu mai calculată, să am puterea să-i aduc mereu numai zâmbete pe față copilului meu!

Ai avut vreodată senzația stranie că l-ai „stricat”? Că, dacă ai avea bagheta aia magică sau măcar un nenorocit de peștișor auriu, ai face lucrurile altfel? Că dacă ți s-ar ivi ocazia să derulezi episoadele „in slow motion”, ți-ai putea corecta greșelile? Vestea proastă e…că nu se poate. Iar copilul tău poartă urmele comportamentului tău sau ale atitudinii tale sau ale faptelor tale.

Da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Iar pentru asta, nu am rămas numai cu dorința, ci m-am străduit ca, după 7 fapte rele și „stricătoare”, să fac ceva bun pentru copilul meu! Să mă joc, să-l învăț, să-l atrag, să-i arăt că îl iubesc în ciuda restricțiilor pe care i le impun uneori. Îmi iese? Asta voi afla probabil după mulți ani, când el va ști să-mi mulțumească sau va găsi de cuviință să-mi reproșeze.

Nu știu cum e o mămică perfectă pe bune! De multe ori am contatat că unii care dădeau sfaturi, chiar nu se confruntau în viața reală cu situațiile descrise, din simplul motiv că nu aveau copii. Sau că autoarele teoriilor sofisticate nu erau gospodine cu normă întreagă și aveau bone. În esență, nici nu contează lucrurile astea. Contează, ca mamă, dacă simți că ai procedat cum e mai bine pentru copilul tău, fără a te neglija ca om, ca suflet, ca persoană.

Hm… Aș fi vrut să fiu o mamă perfectă! Și pentru că nu-mi iese niciodată, am vrut să „cârpesc” pe ici pe colo, cu lucruri frumoase, pe care, sper eu, să și le amintească la fel de frumoase și copilul meu. Să-și amintească de faptul că părinții lui îl iubesc, necondiționat, că îi vor fi alături mereu, că-l vor sănătos, voios și extrem de fericit!

Acum 8 ani, mi-am dorit un copil sănătos, deștept și frumos! Asta mi-a dat Dumnezeu și sper să-l țină așa încă o sută de ani de acum încolo!

La mulți ani, Pințule! Nu sunt nicicum o mamă perfectă, dar te iubesc până la cer și înapoi!

 
27 comentarii

Scris de pe August 11, 2016 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Cu copiii la stomatolog

De fapt, cu copiii la Centrul de îngrijire dentară Profi Smile 😉

În general, se duce o luptă destul de „zgomotoasă” între mame și copii, când vine vorba de spălatul pe dinți. Disputa dintre „Nu vreau” și „Ba trebuie” se lasă adesea cu lacrimi ba de o parte, ba de cealaltă, cu epuizare fizică și psihică și cu speranța că „mâine va fi altfel”.

Pințul este, de obicei, foarte entuzismat de orice lucru nou – ca mai toți copiii, de altfel! – dar nu-l ține mult, decât dacă reușesc să-l… „păcălesc” în fiecare zi că ESTE un lucru nou, chiar dacă e vorba de un ritual „obligatoriu”. Și da, ca orice mamă responsabilă, am citit și ascultat și eu sfaturi despre cum să convingi copilul că spălatul pe dinți poate fi distractiv, nu numai un lucru pe care trebuie să-l faci.

  • Învață-l să se spele pe dinți de mic. – Checked. De la două luni l-am obișnuit cu un soi de pastă de dinți pentru sugari, cu o periuță din silicon. A fost mană cerească, mai ales când au început să-l mănânce gingiile.
  • Transformă spălatul pe dinți într-o activitate distractivă. – Checked. Partea cea mai distractivă era…când dădea de gust, astfel că spălatul pe dinți înlocuia aproape cu succes micul dejun. În rest…concurs, alergături, maimuțăreli, promisiuni… Toate au fost distractive până la un punct. Ăla în care zicea: „Nu mai vreau!
  • Fii un model pozitiv pentru el. – Dacă asta înseamnă să mă vadă copilul că mânuiesc cu interes periuța și tubul de pastă, atunci „Checked”: „Hai să ne spălăm pe dinți, pui!”. A mers …o vreme. Apoi a venit replica „Du-te că mă spăl singur”, ceea ce se traducea, „Du-te că mă prefac că mă spăl, ca să nu-ți mai aud gura!”
  • Cumpără-i accesorii haioase pentru spălat pe dinți. – Checked. De la o groază de periuțe cu toți eroii preferați  din filme sau desene animate, la pastă de dinți cu toate aromele sau paharul cu  sau clepsidra magică sau suportul haios pentru periuță… Tot ce m-a dus capul. Au fost interesante la început. Apoi au pălit în fața somnului mult prea dulce de dimineață.
  • Transformă spălatul pe dinți într-o rutină. – Almost checked. Rezultatul: „Toată ziua mă bați la cap cu asta!” Am încercat și fără să-l bat la cap, dar se ducea naibii ritualul.
  • Folosește recompense pentru rezultate pe termen lung. – Checked. Deși aici am intrat în conflict cu alte scrieri psihologice referitoare la cât sunt de nepotrivite recompensele pentru copii bla-bla-bla. E singurul lucru care încă funcționează (dacă nu mă cuprind nervii și disperarea și ridic tonul ca un general de armată :„Te speli și punct!”)

Am mai avut și varianta unei mămici resemnate: „Eu am renunțat să o mai forțez să se spele pe dinți”. Da’ zău că nu mi-a ieșit! Nu-mi puteam imagina decât niște dințișori negri… brrrr!

S-a mărit, am schimbat tactica. Pe doamna dr. Roșu Alexandra am cunoscut-o la un blogmeet al bloggerițelor din Bacău. Un seminar despre îngrijirea dentară, cu extrem de multe beneficii. Un medic stomatolog…altfel, care pune preț foarte mare pe informare și prevenție. Tocmai pentru această disponibilitate a dumneaei de a promova ideea unei danturi sănătoase prin diverse activități, am complotat cu Doamna și i-am dus pe copii la Centrul de îngrijire dentară Profi Smile Bacău, taman de zilele din Școala Altfel.

Această prezentare necesită JavaScript.

Când au ieșit de acolo, alergau fericiți cu câte un măr galben într-o mână și o pastă de dinți în cealaltă. (De altfel, merele sunt nelipsite din cabinet, din câte am văzut eu în cele trei vizite de până acum!). Entuziasmați de cele două încăperi  ALTFEL ale cabinetului, de veșmintele ALTFEL ale doamnelor doctor, de atmosfera prietenoasă și de toate instrumentele din jur, unica nemulțumire a copiilor a fost că nu au reușit să se urce toți pe scaun, ca să-și vadă dințișorii pe cameră.

Câștigul meu? Pințu a zis că vrea neapărat să mai meargă și el o dată la cabinet, pentru că vrea să-i verifice doamna dințișorii. Plus că are unul care dă semne că se duce curând la Zâna Măseluță și are nevoie de ajutor. Față de urletele de la ultima vizită la dentist, e un progres.

Până reușim să ne programăm la Profi Smile, urmăm celebrele sfaturi de pe net cu privire la convingerea Pințului să se spele pe dinți.

20160720_172117

 
7 comentarii

Scris de pe Iulie 21, 2016 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Clasa I a trecut, temerile rămân

Mi se pare că a fi mamă a devenit o treabă din ce în ce mai grea, o misiune imposibilă de cele mai multe ori, mai ales când ai un băiat care își alege singur direcția spre a se dezvolta. Mă aflu adesea în dificultate când trebuie să iau o decizie în ceea ce privește educația lui, reacțiile mele sau sprijinul pe care ar trebui să i-l ofer. Și de cele mai multe ori simt că eșuez. Unde greșesc? Nu mi-e foarte clar, pentru că valorile lumii moderne au luat-o razna de tot. Îl vreau un copil cuminte, educat, ferit de vulgaritățile și de pericolele societății în care îl cresc? Normal! Mă străduiesc să calc potecile bătătorite de ai mei și să-l cresc cu bun-simț, priceput la cât mai multe lucruri  și atent la detalii. Poate că aici e problema. Poate că vremurile acelea au apus, iar la vremuri noi, se impun măsuri noi…Poate sunt prea „fixistă”, poate insist prea mult, poate pun deasupra nevoilor și abilităților lui o conduită morală expirată…Să-l las să evolueze liber? În ritmul lui? Fără limitări? De unde naiba știu cum o fi mai bine? Mai arunc câte un ochi în curtea altora, de încredere, să văd cum se mai descurcă și ei! 🙂

A mai trecut un an… Față de clasa pregătitoare, când încă exista stresul unui nou colectiv, al unei noi etape, al unui om nou la „cârma” educației sale, m-am trezit cu un copil a cărui personalitate a explodat. „Aproape 8 ani” înseamnă un copil cu alte „apucături”, unele mai distractive, altele mai îngrijorătoare:

-Mami, ce mâncăm azi? mă întreabă când exersăm (din nou!) spălatul pe mâini CU SĂPUN și cu simț de răspundere!
-Bătaie! îi răspund, în timp ce ne stropeam cu apa rece de la chiuvetă.
-A, da? Și ai pregătit-o deja?

Clasa I a fost…interesantă. Cu bune și cu rele, cu răbdări pierdute, cu supărări, cu lipsă de chef, cu multe „FeBe-uri”, cu teme, cu cărți citite, cu bucurii… Noroc de „Doamna” că mă mai scutură din când în când, cu pilde din experiența ei cu copiii. De câte ori simțeam că nu e ceva în ordine, mă liniștea și-mi spunea să am răbdare. Am avut încredere în „Doamna” și m-am bucurat de reușitele copilului meu:

Nici anul acesta „Doamna” nu a făcut ierarhizări! Nu a croit coronițe pentru „elită”, nu a lăsat să curgă lacrimi de frustrare pe obrajii copiilor și nici nu a dat ocazia părinților să se umfle în pene pe spinarea muncii copiilor lor. În schimb, „Doamna” i-a adunat în clasă, i-a luat pe rând pe fiecare, le-a înmânat diplome și a ținut un discurs individualizat în care a scos în evidență că fiecare copil a fost extraordinar în felul lui, a progresat în ritmul lui, a ieșit în evidență în felul lui. Apoi a citit fragmente din scrierile Delfinilor, sub ochii lor, care amestecau mândria și emoția. „Doamna” nu s-a sfiit nici să puncteze unde mai trebuie să lucreze fiecare și le-a urat „Vacanță plăcută”, nu înainte de a le da sfaturi pentru ceea ce au de făcut ca să continue să crească până în toamnă.

Cred că de aceea o și iubesc atât de mult copiii! Imediat după ce a terminat vorba dulce, fetele s-au repezit să o îmbrățișeze. Băieții sunt mai…timizi. 😀 Apoi toți i-au oferit flori bine-meritate! Flori care pentru ei înseamnă mulțumire pentru tot ce au făcut împreună! Pentru îngăduință, pentru prietenie, pentru bomboanele de ziua lor, pentru pizza pe care le-a cumpărat-o cu drag într-o zi oarecare…

A fost anul în care chiar Pințul a decis că EL este ce care trebuie să ofere aceste flori și nu m-a mai împins pe mine ca până acum.

Totuși, mai am unele gânduri care nu îmi dau pace. Încerc, însă, o terapie până la anul:

  • Nu mai citi cărți! Parentingul se simte.
  • Nu te mai gândi atât! O iei razna.
  • Nu mai face comparații! E inutil.
  • Relazează-te și trage aer în piept!

Între timp, îmi repet că am un copil minunat și sănătos și deștept și că are nevoie de o mamă întreagă la cap!

Vacanță plăcută! 

 
16 comentarii

Scris de pe Iulie 3, 2016 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Filosofia religiei (5) – Ce-are a face Dumnezeu?

Discuție matinală între Prinț și prietenul Alex, în automobilul proprietate personală, în drum spre școală:

– Azi am religia.
– Noi am avut-o ieri. În sfârșit nu ne-a mai spus iar de Colectiv!

Pupilele mi se dilată a nedumerire, iar capul mi se întoarce involuntar spre bancheta din spate, locul acțiunii. Țin să precizez că Alex este în clasa a treia (a III-a!). Întreb cu naivitate, sperând că este o coincidență de…nume:

– Cum adică…„despre Colectiv”?
– Păi…în fiecare oră de religie, doamna ne zice de cei din Colectiv.

Sângele îmi inundă fiecare arteră și fiecare capilar. Prințul are aceeași profesoară la clasă.

– Ce anume vă zice despre ei?
– Că trebuie să învățăm să nu mergem în club, că de aia i-a pedepsit Dumnezeu pe cei de acolo!

Mă uit mută la consort, aflat la volan, cu fumuri vizibile ieșind pe nări. Încerc să blochez toate cuvintele și expresiile care se îmbulzeau de sub cerul palatin, printre dinți și buze. Le explic puștilor că lucrurile nu stau chiar așa:
1. Dumnezeu înseamnă bunătate, El NU pedepsește. Noi suportăm consecințele faptelor noastre, iar dacă facem un lucru fără să-l gândim, este posibil să o încurcăm.
2. Oamenii mari – chiar și profesorii – spun tot felul de lucruri, dar este bine să ne obișnuim să citim mai multe despre un subiect sau altul, pentru a ne forma singuri o părere.

Alex insistă:

– Doamna a mai spus că Dumnezeu ne pedepsește și dacă nu ne facem rugăciunea de seară. Ne-a spus că un băiețel a uitat (?!) într-o seară să se roage și a doua zi a fost pedepsit: a răcit.

Doar huruitul mașinii mai ascundea clocotul infernal din propriul creier, făcut knock-out de cele două povești de groază. Slavă Domnului că baionetele sunt ilegale, că aș fi căzut în păcat în acea dimineață de februarie!

Considerații…generale

Stimată doamnă profesor de religie,

* Suntem de aceeași parte a baricadei doar teoretic! Dumneavoastră nu creați oameni, ci îi distrugeți! Nu-i învățați să gândească, ci îi îndoctrinați! Nu-i învățați să-L iubească pe Dumnezeu, ci să se sperie de El și de pedepsele Lui. Genul acesta de lecții au îndepărtat pe mulți de biserică.

* Nu mai trăim într-o lume care poate fi condusă/manipulată prin frică! Dacă vrem să formăm caractere și să le insuflăm ideea de Bine, de Frumos, de Dumnezeu, ar fi bine să învățăm cum să purtăm o discuție constructivă. Un bun pedagog trebuie să dețină arta persuasiunii prin argumente logice, simple și adevărate și să folosească metode adaptate nivelului de cunoaștere: prin joacă, prin experiențe, prin experimente, prin cuvinte magice care să deschidă minți și suflete.

* Copiii ăștia nu sunt nici idioți, nici ignoranți! Nu le poți pune broboada pe cap sau pedepsi cu mătănii, amăgându-i că astfel vor ajunge în Împărăția Cerului. Nici nu poți să-i convingi că Dumnezeu stă sus și privește, notând la catastif de câte ori nu și-au făcut oamenii rugăciunea de seară. Pe ei trebuie să-i învățați ce înseamnă smerenia, bunul simț, curajul, bunătatea și alte valori morale care, însumate, înseamnă Dumnezeu.

* Cred sincer că și dumneavoastră ați înțeles greșit ideea de Dumnezeu și o perpetuați la fel de greșit copiilor. Ei nu se vor supune dictonului „Crede și nu cerceta!”. Ei vor pune mereu întrebări, pentru că este firesc să vrea să descopere. Într-o lume în care există atâta tehnologie, în care atâtea lucruri au explicație logică și științifică, nu mai funcționează replicile primite de noi înșine în copilărie. Astăzi, copiii se așteaptă să primească răspunsuri concrete la întrebările lor:

  • Bun, Dumnezeu a creat lumea. Dar de ce?
  • Dar pe Dumnezeu, cine L-a Creat?
  • Noi de ce existăm?
  • Cum se face că am apărut noi pe pământ?
  • Dincolo de cer, ce se află?

Asta mă întreabă uneori copilul meu în mașină la drumuri mai lungi sau mai scurte. Uneori mă ia pe nepregătite. Uneori nu știu dacă răspunsurile mele au un ecou pozitiv în mintea lui fragedă. Alteori aș vrea să am eu însămi o minte mai sclipitoare ca să-i explic lumea pe înțelesul lui. Nu e deloc simplu. Și cred că nu e rezolvă nimic dacă scăpăm repede de orice fel de explicație aruncând totul în cârca lui Dumnezeu!

dumnezeu si un copil

(sursa foto)

Analiză pe textul dumneavoastră

Dumnezeu i-a pedepsit pe cei din Colectiv

Aș vrea tare mult ca părinții, frații, surorile, iubitele, copiii celor care au pierit acolo să nu citească niciodată afirmația dumneavoastră! I-ar copleși durerea din nou. Ce să înțeleagă copilul de clasa a III-a de aici? Că Dumnezeu …omoară oameni? Nu se presupune, oare, că oamenii sunt copiii Lui? O mamă (sau un tată) care vrea să-i dea copilul său o lecție de viață, îl omoară??? Și cum a făcut Dumnezeu selecția? Unii au murit, alții, nu. Cum alege un părinte care copil să-i moară? După numărul de păcate?? Dumneavoastră ați văzut vreo imagine de acolo? Ați auzit cuvintele muribunzilor? Ați văzut lacrimile mari rostogolindu-se pe chipul desfigurat? Ați simțit mirosul de piele arsă? Cum ar putea Dumnezeu să provoace așa ceva? Ca pedeapsă? Ce păcat să fi avut copilul ăla de 16 ani care a pierit? Acela de a fi mers într-un club? De când e acesta un păcat capital? Dar unii munceau acolo! Femeia aceea de serviciu și-a lăsat copiii acasă singuri ca să mai aducă un ban. Fotografii aceia își făceau meseria! Ce va înțelege copilul? Că Dumnezeu nu …agreează unele meserii? Poate că Alex a exagerat sau poate nu a înțeles prea bine ce ați zis, un motiv în plus să nu abordați astfel de subiecte la un nivel la care este foarte puțin probabil a) să meargă vreunul în club și b) să înțeleagă morala poveștii.

Dacă nu-ți faci rugăciunea de seară, te pedepsește Dumnezeu cu…o răceală

Probabil că voi spune o răutate, pe care mi-o asum, dar… se vede că dumneavoastră nu aveți copii. Încă. Altfel, ați ști că uneori, mamele cad istovite în timp ce le citesc povestea de seară copiilor lor, după o zi în care au făcut atâtea altele. Dacă ele nu stau în genunchi la marginea patului, nu înseamnă că nu se roagă! Iar „a uita, este omenește”, nu cred că acest act involuntar necesită o pedeapsă. Cu atât mai puțin când e vorba despre un copil, „prins” de treburile lui copilărești. Iar dumneavoastră tocmai l-ați învățat că Dumnezeu te pedepsește când uiți ceva important. Doamne ferește să uite vreodată să-și sărute părinții înainte de a pleca de acasă. Ce catastrofă s-ar putea întâmpla! De asemenea, se vede că nu cunoașteți ce furtuni se nasc în mintea unui copil când își simte amenințat confortul fizic și psihic. Eu știu ce urmări au vorbele mele aruncate aiurea asupra lui pentru că îi văd reacțiile și îmi dau seama că am greșit enorm. Dar sunt lângă el, știu ce i-a generat acesta reacții, eventualele întrebări sau tresăriri în somn și încerc să repar ce am stricat. Dar dumneavoastră nu aveți șansa, nici timpul și se vede că nici interesul să vedeți ce urmări au cuvintele dumneavoastră asupra copiilor pe care îi educați.

 Ghiciți ce! Într-una din zilele trecute, părintele care este profesor la școala unde predau, era răcit cobză! I-am bătut obrazul: „Părinte, rușinică! Păi ce facem? Uităm de rugăciunea de seară??
Părintele a zâmbit cu îngăduință, așa cum face de fiecare dată când apare câte o discuție neortodoxă. E același părinte care convinge clase întregi cu elevi „problemă” să vină să se elibereze de gânduri grele și de stări de „ne-bine”, la o discuție duhovnicească. Nu i-a învățat că îi pedepsește Dumnezeu, ci că, vorbind despre necazurile lor, se vor simți mai bine.
Copiii nu vor învăța de la dumneavoastră ce înseamnă Dumnezeu și se vor teme de El. Dumneavoastră ar trebui să-i ajutați să se simtă liniștiți și în siguranță când vorbiți de Dumnezeu.

Dragă doamnă profesor de religie, sper că v-ați făcut rugăciunea de seară!

 
7 comentarii

Scris de pe Februarie 23, 2016 în Păreri

 

Etichete: , , , , , , , ,

De la două linii până la șapte ani

images

Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu mamă… Dar dacă m-ar fi întrebat, aș fi răspuns țopăind de bucurie un „Daaaaaaa!!!” de s-ar fi auzit până acolo Sus, unde copiii sunt stele și-și așteaptă rândul pentru a alege brațele care să-i primească.

Nu, nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu mamă, dar am știut că este singurul lucru care mă va face să simt că existența mea are un sens. Cel mai important lucru din viața mea! De aceea, am râs și am plâns în același timp când am văzut două liniuțe aprinse și clare pe testul de sarcină. Și de atunci, tot am râs și am plâns în același timp cu fiecare etapă, cu fiecare vizită la doctor, cu fiecare lucru nou care mi s-a întâmplat de când Andrei a coborât în brațele mele.

„Mai sunt două ore până la ziua mea!”

Și a adormit. Cu gândul că ziua ce avea să vină va fi (din nou) „cea mai frumoasă zi” din viața lui și cu liniștea că părinții se vor ocupa de fiecare detaliu pentru ca totul să iasă perfect. De dimineață, s-a trezit cu emoții. Nu le recunoaște, pentru că el este „Leu”, dar mami știe! De unde? Pentru că și mami le simte. 🙂

Este din nou ziua ta, puiul meu drag! Un alt an în care ai înflorit și în care ne-ai deschis ochii spre lucrurile simple, suficiente pentru a face un om fericit. A mai trecut un an de când am înțeles din nou că acolo Sus, Cineva m-a iubit suficient de mult încât să mă lase să simt gustul fericirii: într-o seară călduroasă de august, am ținut prima dată în brațele mele, copilul perfect!

Dacă te iubesc? Nemăsurat! Dincolo de cuvinte, dincolo de fapte. Câte un dram de iubire în fiecare gest, de la sărutul de dimineață, până la îmbrățișarea de seară. De multe ori, greșesc, dar toate greșelile mele izvorăsc tot din iubirea pe care ți-o port, din grija pentru fiecare pas făcut, din teama că vreodată ți s-ar putea întâmpla ceva. Aș vrea să am mereu cuvintele potrivite pentru a te ajuta să înțelegi lumea. Aș vrea să am răbdarea infinită pentru a-ți respecta ritmurile. Aș vrea să am înțelepciunea necesară pentru a lăsa lucrurile să ți se descopere singure. Sunt departe de perfecțiune, dar m-ai învățat că ea stă în lucruri mărunte, de la felul în care întinzi mâna, în somn, să ți-o mângâi, până la felul în care îți împreunezi palmele și clipești din gene pentru a obține ceea ce-ți dorești.

Sunt șapte ani de când am devenit altcineva, schimbându-mi prioritățile, perspectiva asupra existenței și felul de a privi lumea. De șapte ani, pe 11 august, este sărbătoare în casa noastră. Bucuria care ne inundă sufletele, chipul zâmbitor care ne încântă zilele, motivul pentru care râd, plâng sau îmi ies din minți în fiecare zi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am fost întrebată ce îți urez astăzi…

Copile drag, dacă aș fi fost ursitoare, aș fi rezervat pentru tine toate lucrurile frumoase din lumea asta! Dacă aș fi deprins arta magiei, aș fi înlăturat de mult tot răul din viața ta. Dacă aș avea puteri supranaturale, ți-aș îndeplini fiecare dorință. Dumnezeu știe de ce nu sunt nimic din toate acestea: aș fi greșit din nou, iremediabil. Căci atunci nu ți-aș mai fi putut oferi șansa de a alege, de a învăța și de a lupta pentru ceea ce meriți. De aceea, rămân doar mama ta și îți urez să descoperi singur lucrurile care îți fac viața mai frumoasă, să cunoști fericirea în lucrurile mărunte care ți se întâmplă în fiecare zi și să ai alături oameni care să te iubească.

Nu, nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu mamă…Dar atât de bine îmi pare că mi s-a dat șansa aceasta!

Această prezentare necesită JavaScript.

La mulți ani, puiul meu drag!

 

 
14 comentarii

Scris de pe August 11, 2015 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

Diplomă pentru un copil minunat

20150620_095959

E sfârșit de an, dar am avut aceleași emoții ca la început. Aceeași curte a școlii, cu aceiași copii. Sau…parcă nu mai sunt aceiași, totuși!

20150618_083331Sunt mai înalți, nu mai privesc speriați în jur, căutând o figură familiară care să le inspire siguranță. Nu mai sunt tăcuți, ci se hârjonesc, plictisiți de discursurile adulților, râd, vorbesc puțin cam tare, aruncând din când în când un ochi spre „doamna”. Doamna, în schimb, are emoții. Ca de fiecare dată când duce la capăt o misiune importantă. Are alături șase fetițe și vreo paisprezece băieți. Fiecare cu felul lui, cu personalitatea lui, cu „apucăturile” lui. Dar doamna știe că ăsta este farmecul! Să-l ia pe fiecare așa cum este, așa cum l-a înzestrat Dumnezeu, ghidându-l cu pricepere spre descoperirea propriului drum.

Doamna nu le-a dat coroniță. Nu-i plac ierarhizările, comparațiile între copii, concurența – pe care ei oricum încă nu o înțeleg. În schimb, i-a poftit pe toți în fața clasei, a vorbit frumos despre fiecare în parte, mângâindu-i pe creștet și pomenind despre progresele făcute din septembrie încoace. A ținut să precizeze de fiecare dată că meritul nu-i aparține (zâmbesc! 🙂 ), ci este al lor, al copiilor noștri.

20150618_085641

Doamna nu pune preț pe vorbe, ci pe fapte care să grăiască de la sine. I-a lăsat să arate că știu să citească, i-a lăsat să arate că știu să fie atenți când ea „greșește” numărătoarea, le-a dat ocazia să arate că știu să fie prieteni, că pot să asculte și reguli, că sunt atenți, le-a arătat că fiecare este special în felul lui. Ne-a arătat – fără să-i fie asta intenția – că are răbdare cu fiecare și că au învățat mult de când au devenit „școlari”. Iar ei… ei i-au arătat că o iubesc, prin felul în care își prindeau mâinile în jurul gâtului ei, repezindu-se să îi întoarcă sărutul de pe frunte atunci când le-a oferit „darul” de sfârșit de an.

Apoi le-a înmânat diplomele pentru rezultatele obținute cu diverse ocazii pe parcursul anului școlar și un caiet de vacanță, cu indicații precise de „utilizare” spre a nu strica în niciun chip bucuria jocului pe timpul verii. În plus, le-a oferit o diplomă specială. Diploma de copil minunat!

20150618_091843

Mami, eu cred că nu prea am fost un copil minunat… 

Dar ești!!!! 🙂 Ești cel mai minunat copil!

Știam că privirea lui, imediat după rostirea replicii, cerea un soi de infirmare. Și mi-au venit în minte momentele „grele”, certurile, exagerările, discuțiile mult prea serioase pentru ceea ce este el de fapt: un copil! Cu felul lui de a fi, cu personalitatea lui, cu „apucăturile” lui. Și atunci am prețuit și mai mult vorbele dascălului ales special pentru a-i ghida pașii copilului meu: trebuie să învățăm să-i ascultăm mai bine, să le înțelegem nevoile și să vedem lucrurile din perspectiva lor. Mi-am făcut mustrări de conștiință (din nou!) pentru momentele în care mi-am pierdut răbdarea și pentru clipele în care nu am fost EU…o mamă minunată.

Sunt mândră de copilul meu, de toate câte a realizat în anul acesta în care el nu m-a lăsat să văd că i-a fost greu, ci l-a luat ca pe o joacă, o provocare.

image-b0c0adc14173e652d4a04aa6b14ae3d0486145f4ce9a41840b86bce5ae7a8b8a-V

Mulțumim, „Doamna”, pentru că ne-ați arătat ce copii minunați avem! Pentru că ni-i prețuiți și ni-i acceptați așa cum sunt, pentru că le îndrumați pașii și le deschideți mintea.

FB_IMG_1433953359925

Clasa delfinilor jucăuși 🙂

 
27 comentarii

Scris de pe Iunie 20, 2015 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice