RSS

Arhive pe etichete: călătorie

Când moartea călătorește cu InterRegio

„Death is as near to the young as to the old; here is all the difference: death stands behind the young man’s back, before the old man’s face.”

Thomas Adams

O dimineață răcoroasă de duminică.

Un vis ciudat, dintre acela repetitive, pe care încerci să-l înțelegi pentru ca mai apoi să ți-l poți șterge din minte, ca să te eliberezi de senzația de neputință pe care ți-o lasă. Până data viitoare, când va reveni și va trezi toate celelalte visuri îngropate în tine.

La un alt capăt al orașului, o femeie frumoasă și încă foarte tânără, pornește într-o călătorie. O fi avut și ea vreun vis ciudat cu o seară înainte. Sau poate, afundată în gândurile ei, nu l-a băgat în seamă. Grăbită să ajungă într-un loc surogat pentru „acasă”, ca să-și reia treburile obișnuite, nu o fi observat vântul care adia ușor, mângâindu-i fața a despărțire. Cum să-l fi observat? Tocmai a retrăit durerea despărțirii de fratele pe care l-a iubit nemăsurat, al șaptelea an la rând. Moartea s-a îndrăgostit de el și l-a furat lumii acesteia. Sau poate Dumnezeu l-a plăcut atât de mult încât l-a chemat la El. Sau poate destinul nu a avut suficiente pagini pentru a-i scrijeli o viață lungă și frumoasă. Sau poate lucrurile așa se întâmplă pur și simplu, fără să aibă vreo explicație. Sau… Iar ea a trebuit să încerce să înțeleagă în fiecare din cei șapte ani câți s-au scurs din acel sfârșit de iulie, „de ce”.  Poate astea îi erau gândurile în ritmul mecanic și monoton al roților de tren.

railroad.jpg

Sursa foto: pixabay

Apoi un telefon neașteptat pentru o duminică dimineață. Unul dintre acele telefoane pe care le-ai vrea o glumă proastă sau o eroare și care seamănă confuzie. O poveste stranie despre o femeie cu semnalmentele pe care le recunoști și despre care o străină spune lucruri de conceput. Începi să dai telefoane ca să te asiguri să este o greșeală și că „vestea” nu este decât o continuare a unui vis ciudat dintr-o dimineață răcoroasă de duminică. „I s-a făcut rău…”, „Nu este bine deloc…”, „Încercăm să-i găsim familia…” Nu poate fi adevărat, desigur! Deși niciunul dintre detalii nu te lasă să întrevezi cea mai mică șansă de a te afla în mijlocul unei regretabile erori.

Și apoi, drumul spre locul acela unde ți s-a sugerat – deși nu s-au folosit cuvintele – că s-a sfârșit călătoria femeii aceleia frumoase într-o dimineață răcoroasă de duminică. Trei suflete gonind 60 de km cu o speranță firavă și vlăguită de vocile din telefoane, că nu poate fi adevărat…

Din păcate viața este cel mai talentat scenarist. Concepe povești care bat cele mai celebre filme și croiește cele mai mari nedreptăți. Căci cum poate înțelege o mamă că pierde al doilea copil, la exact 7 ani distanță de primul, în exact același fel? Cum își pot alina durerea o fetiță și un băiețel care nu înțeleg unde anume a dus-o trenul acela pe mătușa lor preferată? Cum se poate ca inima ta să renunțe să mai bată la 40 de ani? De ce i s-a refuzat șansa la fericire femeii acesteia tinere și frumoase, care nu a trăit niciodată pentru ea, ci pentru a le fi celorlalți din jurul ei bine?

Da, viața este o șansă unică. Ea vine frumos ambalată, cu un mănunchi de speranțe că va fi lungă și frumoasă. În realitate, nu știe nimeni când și cum se termină sau cât durează sau de ce. Să încercăm să înțelegem? Mai bine, să încercăm să o trăim! Nu neapărat cu frica sfârșitului, ci cu speranța frumuseții și a împlinirii ei. Și, poate, nu ar strica să ne gândim și la noi înșine la un moment dat, dintr-un egoism care trebuie să fie scuzat! Căci ea, viața, nu ne dă decât o singură încercare.

Cât despre femeia frumoasă și încă foarte tânără, care a pornit într-o dimineață răcoroasă de duminică într-o călătorie cu trenul… Moartea s-a îndrăgostit de ea și a furat-o lumii acesteia. Sau poate Dumnezeu a plăcut-o atât de mult încât a chemat-o la El. Sau poate destinul nu a avut suficiente pagini pentru a-i scrijeli o viață lungă și frumoasă. Sau poate lucrurile așa se întâmplă pur și simplu, fără să aibă vreo explicație. Sau… 

Drum lin, Miha! 😦 Călătoria ta nu s-a terminat, ci doar a urmat o altă rută…

 
3 comentarii

Scris de pe iulie 29, 2018 în Despre viață

 

Etichete: , , , , ,

Viața la țară – Drumeția

Nu am făcut o listă cu activități de vacanță ca Vavaly, din simplul motiv că am o tendință de a nu mă mai uita pe listele pe care le fac (sunt prea lungi!). Evident, acest lucru nu mă împiedică să mai trag cu ochiul din când în când la mămica-bloggeriță :-D. Și nici nu mă împiedică să fiu…spontană.

Azi am decis să facem o drumeție. Ad-hoc. Ideea a fost întâmpinată cu destulă reticență, pentru că:

  1.  „-Nu mergem cu mașina????” „-Nu.” „-Aaaaa! Eu nu merg pe jos!”
  2.  „-Unde mergem?” „-Să căutăm mure” „-Mureee??? Eu nu merg! Deja mă dor picioarele!”

Nu a fost cu vot liber și democratic, așa că am plecat după mure. Chiar dacă murele nu sunt încă bune de mâncat 😀 Prilej să mă bucur din nou că ne-am mutat aici! Atât de aproape de viața la țară, de aerul curat, de natură.

Și am pornit…

20140724_133501Nu ne-au oprit nici măcar „dulăii” învidioși pe libertatea noastră!

20140724_133353Am trecut pe lângă fântâna din vale…

20140724_133615Și ne-am adus aminte de ce locul se numește „Între vii”…

Am trecut pe lângă cireadă…

20140724_134159Am găsit murele lângă fântâna părăsită! Muuuulte! Și foarte verzi încă! 😀

Apoi am urcat un deal, ca să facem drumeția mai…interesantă!

Ne-am odihnit puțin…

Ne-am ferit de soarele puternic…

20140724_140033Și am admirat florile de câmp!

Această prezentare necesită JavaScript.

Minunate, nu-i așa?

Plus un „Crypto, regele ciupearcă” 🙂 , așteptând-o în zadar pe lapona Enigel…

20140724_140847Și un fluture, nu chiar de viță nobilă…

20140724_140731Am văzut biserica din sat de la distanță…

20140724_135724Și ne-am întors spre casă…

20140724_140946Tânjind după fructele încă necoapte…

Am salutat din mers „doamnele vaci”…

Și „gândacul de Colorado”…

20140724_142621Și ne-am întors acasă, obosiți și, mai ales, flămânzi! 😀

O zi numai bună de trecut în jurnalul de vacanță, nu? 😀

 
18 comentarii

Scris de pe iulie 24, 2014 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

French Toilette

Oameni buni!

Toate ca toate, mi-a plăcut în Franța, oamenii sunt minunați, extrem de politicoși, dornici să îți facă pe plac, locurile sunt superbe. Dar au o meteahnă, domnule: toaletele. Toaletele sunt…cel puțin ciudate! Dacă la prima încercare am zis că e o eroare de calcul, dar fiecare „new encounter” a fost de-a dreptul bulversant!

Episodul 1. Hotel de trei stele în centrul orașului (pentru cele două zile extra-proiect).

Intru în cameră. Drăguță, spațioasă, destul de aerisită. Verific baia. Curată. Dușul – Ok. Toaleta…pauză! Caut nedumerită în toată încăperea. Tot ce găsesc, este o ușă aproape secretă. În spatele ei, Evrika! Toaleta.Care arăta cam așa:

lsursa de… împrumut foto

Un spațiu de 0.5m/0.5m (exagerez, dar nu cu mult, și chiar așa îți dădea senzația!), de nu încăpeai decât pe o parte. Când am închis și ușa, am simțit cum mă ia cu claustrofobii! Ba mai mult, dacă înălțimea subiectului depășea standardele, acesta risca să stea cu fruntea sprijinită de ușă, iar dacă gabaritul era la fel de depășit, putea rămâne cu ușurință înțepenit/ă în tocul acesteia. I-am găsit repede nume camerei: Auschwitz. În plus, a fost momentul când am realizat de ce găinile în cușcă nu sunt foarte eficiente în procesul de…știți voi…
Apa maronie șiroind în dispozitiv, mi-a slăbit cu totul încrederea și mi-a anihilat dorința de a-l folosi prea des.

Episodul 2. Restaurant select în Mall-ul din centrul orașului.

Să mâncăm după o alergătură culturală prin târg. Alegem restaurantul potrivit, cu prețuri acceptabile pentru toate buzunarele. Mirific. Mesele – impecabile, servirea – la fel. Oamenii zâmbeau, iar eu savuram vorba lor atât de muzicală. „Să ne spălăm pe mâini”, zic. La baie…surpriză. Colega experimenetază prima și vine cu părul vâlvoi și cu ochii cât cepele. „Fetelor”, zice, „ce rușine am pățit! E toaletă mixtă!” „Cum…..mixtă?”, întreb, sperând că prin „mixtă” se înțelege o încăpere cu vreo două cabine sau cel puțin una singură, unde pot intra, pe rând, desigur, atât doamnele, cât și domnii. Calcul greșit! Urc. Semnul…la locul lui, pe ușă:

_726715_unisex_loos_tp300sursa: Google

Colega nu s-a înșelat. Deci…mixt, carevasăzică! Trag aer în piept și intru. Oroare!!! Nu numai că era mixtă, dar avea și…deschidere către public:

purdue-worst-urinals-physics-tn(Aceata este o variantă găsită pe Google, mult prea elegantă față de cum arăta locul, pentru că numai aparatul de fotografiat nu mi-a trecut prin minte să-l iau cu mine acolo. Dar grăitoare pentru a înțelege…poziționarea…dispozitivelor!)

Așadar, pentru a ajunge în…cabină…trebuia să traversezi…aleea veselă, care s-a întâmplat, în cazul meu, să fie destul de…populată, dacă mă înțelegeți. Am închis ochii și am bâjbâit ușa de la cabină, încuindu-mă rapid acolo, de unde nu am mai ieșit decât după ce s-a auzit ușa de la intrare, semn – am crezut eu – că a plecat „colegul” de vizavi. Fatalitate! „Colegul de vizavi” ieșise, într-adevăr, dar, intrase altul! Iar ușa s-a deschis exact în….Eh! Am ieșit și mai rapid, scuturându-mă ca după o sesiune de exorcizare!

Episodul 3. Al doilea hotel – epopeea continuă.

Altă localitate, unde am stat restul de cinci zile, alături de toată echipa din cele cinci țări, profesori și elevi, vreo 40 la număr. Am intrat cu rezervă în noua cameră, tinând-o strâns de mână pe colega de „apartament”, cu care împărtășeam temerea. Toate păreau la locul lor. Baia…încăpătoare, avea de toate în ea mai puțin…ușă. Da, ușă! Cabina de toaletă nu era cabină, ci doar un…paravan, ca de altfel, toată baia, în ansamblul ei:20140317_195041

Iar ușa…era un accesoriu din barurile filmelor western: swinging saloon doors (mai puțin partea cu swinging).

Astfel, totul se derula după un ritual, cu un program riguros stabilit, având în vedere că existau doi sau chiar trei locuitori ai fiecărei camere.

Un fel de…disclaimer:

Înainte de a fi din nou judecată și interpretată, țin să precizez că această postare nu e o smiorcăială cauzată de snobismul unei profesorese din provinție care s-a văzut într-o țară străină și a găsit ceva de comentat. Este doar o constatare în legătură cu care fac, ca de obicei haz de necaz, întrucât consider că toaleta este strâns legată de ideea de intimitate, cu atât mai mult cu cât trebuie să împarți un spațiu cu persoane străine timp de o săptămână.

 
17 comentarii

Scris de pe aprilie 7, 2014 în Călătorii, Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , , ,

Stan Pățitul – varianta feminină 2014

Dacă tot s-a ivit ocazia, să mergem, dară! Sau…Allons y! Ca să fie în ton cu moda 🙂

A doua plecare din proiectul cel nou (nu, nu din banii contribuabililor, ci din bani europeni), cu șase elevi care nu au mai avut ocazia să plece în străinătate. Destinația: Franța.

Actul I. Aeroport Otopeni. Check in.

Trebuie să ne lăsăm bagajele. Ne împrăștiem care pe unde, ca să meargă mai repede. Aleg un birou mai liber, plină de speranță că voi termina prima. Fatalitate! Cu doi oameni înaintea mea, rândul se blochează. O tanti are schiuri. Și vrea să…zboare cu ele. Evident, asta înseamnă că-i sunt prea dragi ca să le lase la cală. Ce nu înțelege ea este că UN bagaj de mână înseamnă UN SINGUR bagaj de mână. În cele din urmă, este convinsă că trebuie să le contopească, astfel că acum se străduia din răsputeri să introducă o cămilă prin urechile unui ac, adică să bage ghetele în husa schiurilor, în timp ce lumea spera, în spatele ei, să mai prindă avionul. ”Vă arăt eu că pot!”, vorba celebrului refren.

Actul al II-lea. Îmbarcarea.

Sau…nu.

Zburăm cu Wizz…Nu avem locuri, prin urmare, e ca la autobuz dimineața devreme: cine urcă mai repede, prinde locurile cele mai bune. Prevăd marea îmbulzeală. Dacă aș fi fost singură, nu era mare pagubă, dar ăștia mici nu mai zburaseră cu avionul și era bine să fie cumva grup compact în caz de stres provocat de zbor. Al meu stresul, evident. Așa că i-am instruit și așezat strategic pentru atac. Fatalitate! Aeronava are întârziere 30 de minute! O parte dintre cei care stăteau la rând s-au așezat care pe unde, dar mulți nu și-au părăsit locul ocupat cu atâta vigilență înainte de anunțul (ne)așteptat. ”La un semn, deschisă-i calea”. Iar mulțimea a năvălit, de ziceai că acela care ajunge primul primește și lunch gratis. N-a primit nimeni! Dar m-am simțit ca la „Black Friday”!

Printre călători, un stimabil cu o pălărie exotică. Colegele au jurat că e Cue Guevara. La coborâre, aveam să aflu că se numește Sorinel Puștiu’. Întreb cu toată ignoranța de care aș fi putut să dau dovadă: ”Cineee???”. Au zâmbit îngăduitori și m-au lăsat în întuneric…

Actul al III-lea. Passport Control

Coafura rezistă…

După aproape trei ore de zbor zguduit pe scaune fixe și tari, am ieșit cu palpitații din drăcăria zburătoare. Mă grăbesc spre controlul pașapoartelor, ca să ies la aer mai repede. Fatalitate! Rândul pe care l-am ales, este DIN NOU, cel greșit. Deși erau doar două persoane în fața mea, rândul se blochează. Se pare că o femeie s-a transformat atât de mult în urma zborului, încât nu mai semăna nici cu cea de pe buletin, nici cu cea care se urcase la București în avion. Prin urmare, i s-au cerut mai multe acte care să-i dovedească identitatea și, pentru că nu erau relevante, au invitat-o într-o încăpere pentru cercetări amănunțite. Așadar, funcționarul meu a plecat cu duduia de la locul de muncă, iar eu am rămas uitându-mă cum toți ceilalți trec de poartă, mai puțin eu.

Actul al IV-lea. Urmări.

Évidemment, în aceste condiții, am pierdut autobuzul spre Lille, așa că am mai așteptat alte 45 de minute următorul autobuz. Pe autostradă, fatalitate! Un accident de mașină a făcut ca tot convoiul format să meargă (cam) cu 30 la oră, astfel încât am făcut 100 de km în mai mult de două ore. Cu forțe (deloc) proaspete, am urcat la metrou. Diferit față de cum e la mine la țară: platforma e închisă, iar când ajunge metroul, se deschid și ușile platformei, adică două, pentru maxim 10 secunde. Din tot grupul de 11 persoane nu a sesizat nimeni afișul galben pe care scria mare ”À gauche” (adicătelea, la stânga), cu tot cu săgeată. Prin urmare, din cele 7 uși, le-am nimerit pe cele care nu se deschideau și am pierdut și metroul.

Actul al V-lea. Porte D’Arras sau Triunghiul Bermudelor.

Am coborât la Porte D’ Arras. Cu harta într-o mână și cu adresa hotelului în cealaltă, am purces spre locația unde speram cu toții să ajungem… avant de succomber… Într-o frangleză perfectă, întreb primul locuitor încotro. Se uită la hartă, se uită la mine, se uită în stânga și în dreapta și indică direcția înainte. Pornim. Nu pare încurajator. Ne oprim. Întreb al doilea locuitor. Se uită la hartă, se uită la mine, se uită în stânga și în dreapta și indică direcția opusă. Nedumerire. Mă scaprin în creștetul capului, dar nu mă pierd cu firea. Or mai fi și alți locuitori. Reiau procesul. Fatalitate! Al treilea locuitor mă trimite din nou înainte. Al patrulea tot înapoi. Singura reacție de care am mai fost capabilă a fost un râs isteric. Am dat cu banul și am pornit. Se pare că în direcția care trebuia.

A doua zi, după ce am început să cunoaștem locurile, am dat și peste indicatorul spre Nord Hotel, pe care nu-l văzusem cu o seară înainte, când eu căutam spre…alte zări:

20140315_200852Cine știe ce ne mai așteaptă…

 
5 comentarii

Scris de pe martie 18, 2014 în Călătorii, Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

România 1- Grecia 0

De fapt putea la fel de bine să fie 10-0.

Contrar apucăturilor mele de ‘ telectual, azi voi generaliza. Pentru că aşa am eu chef şi pentru că m-a apucat mâncărimea de limbă din cauza generalizărilor altora: că românii ie proşti, că ie ţigani, ba cerşători şi astfel de epitete metaforizante care-ţi umplu inima de palpitaţii şi creierul de apoplexii.

Mai mult decât atât, azi am să şi bârfesc! Despre alte naţii. Tot uitând de bunele maniere şi de bunul simţ. Am să apelez doar la bunul plac! După cum ştiţi, când se aud tunete şi fulgere e bine să mă lăsaţi aşa…în lumea mea cu limitările de care sunt în stare.

Aşadar….

Am mai cunoscut greci la viaţa mea, dar ăştia….

Proiectul care m-a adus în Sardinia este o idee minunată legată de muzică şi alte arte, precum şi de felul în care acestea pun faţă în faţă tineri între 18 şi 25 de ani din diverse ţări, cu preocupări comune şi îi fac să comunice, să socializeze, să împărtăşească şi să găsească o cale de a îmbunătăţi ceva în lumea asta plină de mizerii. Asta le-am promis eu celor şase tineri frumoşi cu care am venit aici.

Cu toţii avem toanele noastre, minusurile noastre, nebuniile noastre şi tot aşa, dar când ajungi într-un grup de oameni care pretind a fi responsabili, interesaţi şi serioşi, te adaptezi condiţiilor de lucru.

Acum urmează momentul în care voi lăsa şi modestia la o parte, nu numai celelalte lucruri despre care vorbeam la început. Suntem aici de 6 zile deja şi pot să pun, chiar VREAU şi INSIST să spun că românii au fost cei mai buni/frumoşi/deştepţi/serioşi dintre toţi cei 30 de participaţi, din toate punctele de vedere. Iar cine mai spune ceva despre noi, ca naţie, generalizând, va avea parte de toată logoreea de care sunt capabilă pentru a le tăia cheful de astfel de afirmaţii (dacă reuşesc să-mi păstrez decenţa asupra căreia mi-au atras mereu atenţia părinţii mei care m-au educat aşa de frumos).

Am să mă leg de greci pentru că în ultimele două zile au demonstrat tot ce puteau demonstra:

♦ un lider de grup care la cei 28 de ani este incapabil să se impună în faţa propriilor oameni. Eu nu aş pleca la drum cu oameni pe care nu îi cunosc şi pe care nu îi pot controla, asumându-mi poziţia de lider. Prefer să nu mai merg. „I am not their father” – a zis cu indiferenţă când i s-a reproşat comportamentul compatrioţilor.

♦ un aer permanent de superioritate inutil şi total nefondat. În condiţiile unui regulament de tipul „do-it-yourself”, prelucrat de la început de organizatori, au „uitat” adesea că au mâncat într-o farfurie şi nu în poală şi că farfuria trebuie dusă la locul indicat, din lipsă de sclavi care să facă asta în locul lor.

♦ o aroganţă greu de suportat fără să scoţi o ţepuşă de la neica Vlad Dracul, numai bună de a o înfige în locul acela în care pare să îi doară de bunele maniere.

♦ o nesimţire cruntă şi o lipsă de respect faţă de ceilalţi participanţi care au îndrăznit să se culce mai devreme de ora 1 noaptea pentru că a doua zi aveau să participe la activităţile din program.

♦ o lipsă totală de respect faţă de ceilalţi oameni cu care stau la masă şi care ar trebui, cel puţin teoretic, să apuce câte o ciozvârtă din tava COMUNĂ din faţa lor, în loc să se uite ruşinaţi la alte mese pe unde poate a mai rămas câte ceva de mâncare.

♦ un bun simţ atrofiat precum creierul micşorat din cauza condiţiilor meteo extreme (40 ºC zilnic) faţă de eforturile organizatorilor de a face lucrurile să meargă bine. Niciodată la timp, ba chiar agresivi când li se aminteşte, fără să respecte programul destul de îngăduitor.

Aş mai spune, dar cred că m-am descărcat suficient cât să mă întorc la treaba mea. Nu înainte de a le mulţumi tinerilor mei că m-au ajutat să dau bine în poză de fiecare dată, chiar dacă uneori sunt greu de suportat 😀 şi prea…bossy!

 
34 comentarii

Scris de pe august 2, 2013 în Călătorii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Cum să nu-ţi placă Sardinia?

De frumos, frumos, de cald, foarte, de plictisit, n-ai când!

Anul acesta am profitat mai puţin de proiectele europene, ceea ce a dus la salvarea  căsniciei mele, deoarece consortul nu cred că mai duce multe zile petrecute în absenţa minunatei sale soţii. Dar dacă …Providenţa (sic!) a zis: „Bine, fato, hai că te mai trimit undeva!” (şi nu era o locaţie despre care unii ar spune că e vulgară 😆 ), am împrumutat „The Look”:

10123744şi am jurat pe roşu că e ultima oară. Pe vara asta, desigur. Pentru a evita un dezastru, am ţinut mâinile încrucişate la spate just in case.

Şi am plecaaaaaat! Cu şase tineri minunaţi (trei domnişoare şi trei domnişori) cărora se presupune că le sunt lider pe parcursul proiectului. Aleşi pe sprânceană, unul şi unul. Cuminţi, frumoşi, deştepţi şi descurcăreţi. Cea mai tare echipă ever!

Sardinia este minunată. Cam departe de casă, e drept, dar merită cu vârf şi îndesat orice fel de sacrificiu material. Ajung a doua oară aici, pentru că ne-am întâlnit în iunie să punem ţara la cale. Sau ţările, că suntem vreo patru: Italia, Grecia, Polonia şi noi. Tinerii par că se simt minunat aşa că nu-i deranjez prea mult de la activităţi.

Liderii se ocupă de bunul mers al lucrurilor, dirijează activităţile sau chiar se joacă şi ei (aici trebuia o întrebare-concurs: eu ce credeţi că am ales să fac dintre toate astea? 😀 ) Înfruntăm împreună cu stoicism cele 40 °C şi ne rugăm de organizatori să ne lase la mare. Ei zic că nu. De aceea, ne-am propus să evadăm 😀 în urma unui complot multinaţional. Vă ţin la curent cu scorul.

Cum să nu-mi placă în Sardinia?

1. M-au primit cu îmbrăţişări calde şi sincere. De bucurie că le înţeleg limba (mulţumim, domnilor profesori de latină şi de franceză 😀 ) m-au făcut translator. Ei vorbesc în italiană, eu răspund în engleză. Pare să meargă 😆

2. Una dintre participantele din Grecia m-a găsit extrem de…tânără! Cele 25 de primăveri pe care mi le-a atribuit m-au urcat până în al nouălea cer, aşa că m-am împrietenit cu ea ca să-mi mai amintească mai des câţi ani am.

3. Un grup de italieni…simpatici 😀 şi cu evidente probleme cu vederea, m-au zărit într-un colţ de sală, în umbră şi au început să strige, tulburaţi de aburii alcoolului: „Ciao, amore. Sei bellissima!!” Am lăsat deoparte celelalte detalii despre starea bieţilor adolescenţi şi am reţinut fraza în italiană. Sunt ca…ai noştri! Lipsea doar fluieratul. sau nu l-am auzit eu din cauza vitezei cu care mă îndreptam spre ieşire.

Aşa că…mai stau pe aici 🙂

 
13 comentarii

Scris de pe iulie 30, 2013 în Călătorii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Realitatea văzută din spatele oglinzii

Ajunsesem să fiu gelos pe oglindă. Era atâta de frumoasă…încât  reflexia luminii făcea dragoste cu zâmbetul ei.

(sursa)

E posibil să te regăsești în gândurile astea, deși nu cred că sunt foarte dese cazurile când oamenii își pot vedea foarte clar imaginea din oglindă.

E posibil ca în toată călătoria asta pe care noi o numim, convențional, viață, să dai peste suflete care să-ți semene. Să te recunoști într-o idee, într-un gând, într-un vis… Uneori mai mult, alteori mai puțin. Uneori te descoperi uimit, alteori pare totul firesc, ca și cum asta așteptai de la toate experiențele și experimentele.

Știi cum e să strigi tare și să nu te audă nimeni? Să urli ceea ce vrei, ceea ce te face fericit și să nu dai decât peste surzi și muți? Să ai impresia că realitatea ta este unică și neîmpărtășită? Quite painful, actually... Și atunci când reușești să-ți înalți ochii de pe dalele de ciment pe care le numeri aproape maniac – să iasă mereu pare! – dai peste oglindă. Ciudat e că nu-ți arată nici părul ciufulit, nici ochii îngreunați de povara lacrimilor, nici chipul distorsionat de atâta căutare zadarnică. Dincolo pare să fie un alter-ego, sufletul geamăn despre existența căruia nu ai știut, dar care te bucură. Și ești uimit de similitudinea gesturilor, de familiaritatea visului sau de aceleași riduri brăzdând sufletul. Simți că îți știe povestea fără să i-o fi spus vreodată, iar lucrul acesta te face să te simți ușurat.

Iubești o himeră! Iubești un vis. Iubești ideea de a fi iubit și de a iubi la rândul tău… Iubești pe cineva care NU există decât în mintea TA. Pentru că TU i-ai creat o identitate…Tu ți-ai croit-o după ”chipul și asemănarea ta”, tu ai plăsmuit-o astfel încât ea să fie ”the one”. Te-a ajutat mult și faptul că nu o cunoști. Că nu ai vazut-o. Că nu ai atins-o…că nu ai simțit-o vibrând lângă tine..Că nu i-ai mângâiat părul și nu i-ai șoptit la ureche cântec suav de lebădă neagră…Și atunci ai avut norocul de a putea să ți-o imaginezi așa cum vrei: parfumul, culoarea părului, a ochilor, finețea pielii…

Pe cine iubești? Nu pe cea-care-are-un-nume, sunt sigură. Pentru că tu pe cea-care-are-un-nume nu o cunoști. Deloc. Cea-care-are-un-nume e ființa vie, cu o biografie incertă, femeia pe care o cunoști după voce, femeia care ți-a spus că te iubește, care ți-a făcut un cadou de ziua ta, cu care ai vorbit clipe întregi, cu care ai schimbat atâtea mesaje… Dar este ceea ce EA te-a lăsat să vezi. It is darkness all around her… Nu o vezi pentru că ești orbit de lumina cu care o îmbracă dragostea ta vie…Da, ești fluturele acela care se apropie de lumina puternică chiar dacă asta îl va costa viața…

”În timp ce pestriţul fluture hoinărea zburând încoace şi încolo prin întunericul nopţii, zări deodată lumina unei lămpi. Se îndreptă numaidecât într-acolo şi, rotindu-se în jurul lămpii în cercuri când mai largi, când mai strânse, se minuna foarte de o asemenea frumuseţe.

Dar cum nu se mulţumi doar s-o privească, îi trecu prin gând să se poarte cu ea aşa cum obişnuia să se poarte şi cu florile parfumate. Şi îndreptându-şi zborul în direcţia lămpii, trecu plin de curaj pe deasupra flăcării, care îi pârli marginile aripilor şi picioarele, şi alte podoabe.
Fluturele căzu la piciorul lămpii, cu desăvârşire nedumerit de ceea ce i se întâmplase; nu putea pricepe cum dintr-un lucru atât de frumos i se putea trage cuiva un asemenea rău şi o astfel de nenorocire?
Şi după ce îşi mai refăcu întrucâtva puterile, porni din nou în zbor. Dar de astă dată, trecând chiar prin flacăra lămpii, căzu numaidecât ars în untdelemnul ce servea drept hrană acestei flăcări. Îi mai rămase doar atâta bruma de viaţa cât să se gândească la pricina nenorocirii sale şi să-i grăiască lămpii:
– O, blestemată lumină! Eu credeam că mi-am găsit în tine fericirea! Acum îmi plâng zadarnic nebuneasca-mi dorinţă, acum când, cu preţul vieţii mele, am cunoscut firea ta primejdioasă şi distrugătoare!
La care lampa îi răspunde:
– Aşa fac eu cu cei care nu ştiu să se folosească de mine cum se cuvine!”
(sursa incertă)

Ți-a fost refuzat dreptul de a o descoperi tu însuți, de a-i observa detaliile – lucru care-ți place extrem de mult – de a-i vedea ochii când îți vorbește, de a-i observa mâinile frecându-se ușor în câte o situație incomodă…

Iubești un ideal…pe care tu însuți ți l-ai făurit…Nu pe cea-care-are-un-nume o iubești, căci nu o cunoști cu adevărat. O iubești pe EA.  Pe care tu însuți ai născut-o…Ai scos-o din propriile visuri și ai plămădit-o cu mâinile tale ca pe un lut, apoi ai suflat peste ea și i-ai dat viață…iar acum te agăți de ea ca să trăiești tu însuți…Ca și cum ai creat-o ca să-ți faci un transplant de suflet…

Ești un Pygmalion, fără îndoială…

Și ți-e teamă să dai drumul acestui vis pe care ți l-ai făurit și de care te-ai îndrăgostit…Ți-e teamă pentru că nu ai mai avea de ce să te agăți…

Nu ai să fii fericit atâta vreme cât nu vei putea să-ți găsești un trup idealului tău…Atâta vreme cât te refugiezi într-o lume care nu aparține realității. Pentru că, ne place sau nu, trăim ÎN această realitate: grotescă, animalică, fără speranță, fără frumusețe…Nu știm ce ne așteaptă dincolo de această realitate, așa încât ar fi bine să ne bucurăm de ea, fără să ne dorim să trecem într-o alta mai devreme decât ne este destinat.

Nu ai să fii fericit pentru că și dacă va rămâne lângă tine, vei fi dezamăgit. Ea este EA atâta vreme cât nu o cunoști cu totul. Acele mici lucruri care ne fac prea…umanizați, coborându-ne de pe un piedestal pe care am fost urcați cu pompă de cei care ne iubesc, tocmai acele lucruri atât de mărunte ne înverșunează şi ne fac să ridicăm pumnul spre cer a revoltă că ni s-a furat visul.

Nu ai să fii fericit pentru că structura ta sufletească NU îți permite acest lucru.

 

This is how things are like when seen from the other part of the mirror…

Rise up. Look around you. Do not miss what may be near you. Dream on, but dare to make your dreams come true. Dare to live! As this is what bravery is all about!

Or, maybe, watch Trainspotting again and make your choices.

P.S. O precizare importantă de dincolo de oglindă, privind povestioara cu fluturele și flacăra:

Poate fluturele ar putea să o întrebe pe flacăra de ce un lucru atât de frumos este atât de rău. Iar flacăra să-i răspundă că nu e rea, asta e firea ei – să-i ucidă pe fluturii temerari. Că flăcările și fluturii sunt meniti să nu fie niciodată împreună.

 
124 comentarii

Scris de pe noiembrie 21, 2012 în Jurnal

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice