RSS

Arhive pe etichete: călătorii

Lisabona, în trei

S-a decis un experiment: cum ar fi să vezi lumea cu două cele mai bune prietene, drept cadou de ziua ta?

poza lisabona

Nu știu dacă prietena mea a avut așteptări când a plănuit toată tărășenia, nu știu dacă a făcut vreo analiză SWOT serioasă când a decis să cumpere biletele și nici dacă are vreo urmă de regret. Cert este că schimbarea prefixului a fost pentru ea cu altfel de… „surle și trâmbițe”. Cu siguranță, de neuitat!

Experimentul a însumat mai multe experiențe, care mai de care mai diferite, mai trăsnite sau uimitoare. Primul zbor cu avionul, prima plecare în formula „trio divas”, prima ieșire mai lungă, departe de casă, cu toate implicațiile.

… de-a lungul și de-a latul…

Am avut 5 zile de străbătut Lisabona în lung și în lat. Am savurat imaginea pitorească a străzilor pietruite din cartierul Alfama. Am analizat celebrele piese ceramice colorate, care împodobesc clădirile vechi. Am văzut muzee, monumente, clădiri istorice, palate, grădini, turnuri, biserici.

Ne-am încărcat de emoție, cultură, admirație și am rămas cu gurile căscate. Ne-am plimbat cu toate mijlocele de transport și ne-am minunat cum de la alții se poate. Ne-am rătăcit cu vestitul tramvai galben numărul 28.

lisa2

Ne-am spălat mâinile în râul Tejo, după ce ne-am lămurit unde ne aflăm pe hartă. Apoi l-am urmărit ca să vedem unde se duce el, râul, când se duce.

lisa 4

Am savurat câte o porție de „pastel de nata”, cu gândul la minunile lui Santo Antonio!

… până la capătul lumii…

Și ne-am trezit, la ceas de seară întârziată, la capătul lumii: cel mai vestic punct al Europei continentale. Locul unde valurile spală stâncile și unde oameni celebri au lăsat un semn al trecerii lor: „Onde a terra acaba e o mar começa”.

Lumea văzută de sus…

Mai întâi mică, văzută prin geamul avionului. Apoi de pe vârfurile înalte ale Sintrei. Nu ne-am săturat, așa că am urcat în Turnul din Belem și în Elevador Santa Justa. Ca să fie cireașa de pe tort, am ales și „one way trip” cu telecabina, de-a lungul râului Tejo.

Apoi am avut întâlnire cu cerul și cu povestea stelelor, la Planetariu.

… și lumea de jos…

Am coborât după Dante în Infern, în Fântâna Inițierii din Quinta da Regaleira. De acolo, am urmat galeriile subterane și am ieșit la lumină. Și la apă!

isa2l3455

Am vrut să cunoaștem lumea adâncurilor și ne-am oprit la Acvariul din Lisabona.

Am (de)gustat Lisabona…

Vinul roșu de Porto, fructele de mare, dulciurile tradiționale și acordurile de Fado….

Mulțumesc pentru experiența de neuitat! Și pentru prietenie. Și pentru momentele fabuloase! Să fii sănătoasă și să… mai facem! 😀

lisq 21

 

Anunțuri
 
8 comentarii

Scris de pe Februarie 8, 2018 în Călătorii

 

Etichete: , , , , ,

Când te năpădesc amintirile (Jurnal de vacanță 3)

Sunt în concediu. Unul inedit. Două săptămâni prin țara asta frumoasă, prin zone pe unde nu am mai fost. Dar „trecerea” se face pe diagonală, prin inima țării, pe unde îmi regăsesc originile ardelenești.

Bunicii mei au fost oameni deosebiți! Frumoși și muncitori. Oameni pe care am reușit să-i cunosc prea puțin, pentru că s-au dus mult prea repede. Toată lumea îmi spune că semăn foarte bine cu bunica mea. Strașnică femeie! De la ea am moștenit fruntea lată, temperamentul și hotărârea cu care s-a încăpățânat să lupte mereu, până a răzbit. Sau măcar până i-a arătat destinului că are de furcă dacă i se pune de-a curmezișul! Eram mică tare când bunica și-a rupt mâna. A căzut de pe bicicletă într-una din zilele când alerga să ducă lapte în stânga și în dreapta. Țin minte că a venit acasă și și-a încălzit repede niște apă pe sobă să se spele de sânge și praf, ca să meargă la doctor. Stăteam pitită sub masă și îi observam mișcările rapide. Știu că m-am gândit atunci că e foarte curajoasă și foarte puternică! Ce știam eu? Eu plângeam pe înfundate noaptea de la un furuncul nenorocit. Dar ea, părea așa de sigură pe ea și nici măcar nu vărsa o lacrimă!

Și făcea bunica niște plăcinte dumnezeiești! Pe plită. Le mâncam pe pragul ușii de la cămară.

Și mă iubea bunica tot dumnezeiește! Dormeam între ei doi când mergeam la Dej, în puținele veri pe care le-am prins acolo.

Pe bunicul mi-l amintesc trist. Și singur. După ce s-a stins bunica, ne scriam scrisori. Și acum le păstrez, doar că mi-e teamă să le deschid din nou, pentru că mă gândesc cum aș reciti și resimți toate cuvintele lui așternute pe hârtie. Eram la școala generală, iar schimbul de scrisori era o adevărată aventură. Le așteptam cu nerăbare și îi răspundeam cu mare drag! Bunicului meu, Izidor, i-am promis că voi scrie o carte! Într-una din scrisorile mele către el. Și am scris-o! Nu o carte grandioasă. O carte pentru sufletul meu. Și pentru al lui.

Ieri am trecut pe lângă casa bunicilor. Vândută de multă vreme, se încăpățânează să rămână în picioare, printre mașini și construcții despre care mi-e ciudă că și-au făcut loc tocmai acolo! Și iar mă gândesc că dacă aș putea să cer ceva măreț Cuiva vreodată, i-aș cere măcar o zi înapoi din copilăria mea. Să apuc să le spun și bunicilor mei ce nu le-am putut spune niciodată…

20160729_202025[1].jpg

Mi-a rămas doar dorul. Și un gust amar. Al neputinței. E, poate, printre puținele dăți când mi-aș fi dorit să fiu bogată! Da, amintirile nu pot să le (răs)cumpăr. Și nici anii trecuți. Dar măcar o casă bătrânească, mai importantă pentru mine decât pentru orice alt proprietar!

 
14 comentarii

Scris de pe Iulie 30, 2016 în Călătorii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Jurnal de vacanță 1 – Moieciu de Jos

Când eram mică, citeam legendele acelea frumoase despre eroii noștri, despre lupte glorioase, despre apărătorii unei țări mirifice și mă gândeam că am fost binecuvântată să mă nasc aici. În mintea mea de copil existau niște argumente foarte clare și de multe ori erau suficiente pentru a mă liniști când era vorba despre războaie sau despre sfârșitul lumii: „suntem un popor ales! Dumnezeu va avea grijă de noi”. 🙂 Odată ce au trecut anii, lucrurile au fost analizate din perspective noi. Cea a omului revoltat sau frustrat de lipsuri și nedreptăți, cea a tânărului aspirant care vede și aude că „în alte părți e mai bine” sau cea a călătorului care a sesizat diferențe între locurile vizitate. Cu toate acestea, am mai spus-o și cu alte ocazii, nu mă văd locuind în altă parte. Nu e vorba despre (fals) patrotism! Dar am fost în suficiente locuri cât să-mi dau seama că „acasă” nu e doar un cuvânt, ci o stare! De aceea, pentru mine România ESTE inegalabilă! Oricâte miraje ar putea oferi orientul sau occiddentul, oricât de bine m-am simțit de fiecare dată când am călătorit ici și colo, oricâte lucruri degradante aud de fiecare dată din gura unor compatrioți, aici e singurul loc în care mă simt acasă!

Vara aceasta am avut norocul să merg într-un loc de vis! (Mulțumesc, Ioana și Ciprian pentru invitație!) mai fusesem la Moieciu, am mai văzut Cheile Grădiștei, dar acum am avut timp să le…savurez. Și m-am trezit exclamând și eu ca în „Balanța”:

Bă, frumoasă țară avem!

Și chiar e frumoasă! Îmi pare rău că nici vorbele mele și nici măcar imaginile nu vor putea reda fidel senzația aceea de „wow!” pe care am avut-o pe parcursul celor 15 km parcurși în ziua respectivă. Mai întâi am descoperit gustul zmeurei de la munte! Mai mică, dar mai dulce și muuuultă!

20140731_171850

De aceea, unii cu făcut concurență urșilor din împrejurimi, căutând tufele cele mai bogate!

20140731_171520Pe drum, am descoperit și alte minunății, care mai de care mai atractive vizual:

Am plecat cu un câine – aka Scooby – (împrumutat fără voia noastră de la gazde), căci nu poți să știi niciodată… 😉

20140803_165335Astfel că trupa s-a aventurat „orbește” într-o drumeție de zile mari!

Mai întâi, pădurea care mi-a amintit de thriller-ele americane: pustietate, semi-întuneric, nici țipenie de om, foșnete ciudate.

Pe marginea drumului, o mulțime de ciuperci de tot soiul, ca și cum cineva le presărase anume să nu uite drumul de întoarcere.

Iar din pustietate, un bătrân, tot ca în filme, apărut de niciunde cu calul lui negru, cu vorba șugubeață, dar înțeleaptă ne-a îndrumat pașii spre locul pe care îl căutam.

Apoi ne-a prins ploaia…

20140803_180038Dar nu ne-am speriat și am ținut „tot înainte”.

20140803_183017

până când s-a zărit Muntele!

Cu-adevărat ți se taie răsuflarea! 🙂

Mirosul de fân, aerul atât de curat că-ți venea să iei la pachet,

20140803_183106

Moieciul de Jos văzut de sus…

20140803_183110

…liniștea tulburată doar de cântecul greierilor…câte un animal odihnindu-se…

20140803_184238…câte o furcă uitată, amintindu-ne de vremea copilăriei la bunici…

20140803_184223Câte un copac răzleț…

20140803_191047

Apoi am început să coborâm din nou.

20140803_191922pe unde apele au șters pământul cu o seară înainte, pe lângă un șarpe ce avusese ghinion…

20140803_192505…iar înapoi am ajuns când cerul arăta așa:

Este acesta locul meu preferat? Acum, da! 🙂 Cu siguranță voi spune asta de fiecare dată când voi merge în alte locuri la fel de minunate cum a fost acesta, singurul loc unde am văzut apa curgând în două culori!

Dacă am putea păstra toarte locurile acestea la fel de frumoase, dacă Omul nu și-ar lăsa amprenta atât de iresponsabil asupra colțurilor de natură pură, dacă am fi mai atenți și mai orgolioși cu ceea ce ne reprezintă…

De aceea, am profitat de o provocare: campania Inegalabila Românie. Consider că este o cauză pentru care merită să scriu. Nu un articol, ci mai multe. Pentru că sunt experiențe proprii, pentru că toate imaginile acestea frumoase pe care le-am găsit pe pagina de Facebook arată că avem cu adevărat o țară inegalabilă, unică și că trebuie să învățăm să o iubim mai mult! Cu siguranță aveți imagini mirifice cu locuri pe care le-ați vizitat și care merită arătate tuturor. Încărcați-le și voi folosind aplicația Inegalabila Românie și invitați-i pe străini să ne cunoască și altfel!

Eu, una, încă nu am terminat ce am avut de spus! 😉

 

 
9 comentarii

Scris de pe August 6, 2014 în Concurs, Călătorii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Bad Karma sau Blestemele lui Jeni

De unde învățăm că:

Fie Jeni cât de rea,
tre’ să stau în banca mea
ca să n-o încurc prea tare
când îmi iau bilet la mare.

Din două una: ori Karma mea are multe să-mi demonstreze pentru cele șapte vieți cât trebuie să fi avut de-am adunat atâtea în spinare ori Jeni a aflat că e personaj de poveste și nu i-a plăcut titlul!

Concediul la mare este tot ce-ai așteptat de la începutul verii. Și visezi ca totul să fie, dacă nu perfect, măcar pe aproape. Ziua plecării se trâmbițează sub celebra formă AMR. Doar că la mine AMR-ul s-a blocat la 2. Ziua fatidică de dinaintea plecării la mare, când poștașul a sunat de două ori: ding-ding. Și mi-a lăsat o urâțenie de veste de-mi venea să desfac toate bagajele pe care tocmai le împinsesem elegant în geamantane. Am împăturit vestea la loc și am sperat să o pot lăsa la domiciliul stabil. (Ca să vă faceți vreo idee, dacă ar intra cineva în casa mea prin efracție, sigur s-ar speria rău de veste și ar lua-o la fugă mâncând pământul.) Mi-am luat cartea cu lecturi ZEN și m-am setat pe modulul „flight [to paradise]”, ca să nu-mi stea marea-n gât.

Și-am pornit.
Și-am și ajuns!

Camera, OK. Totul pare în regulă. Ce dacă e înfundată scurgerea la duș? Cartea cu lecturi Zen ne învață să vedem partea frumoasă. E ca și cum am avea cadă, cu prelungire pe gresie, până la ușă. Am decis să o închidem. Ușa, zic.
Ce dacă e criză și nu sunt mai multe prize sau triple în cameră? Găsim sigur un meseriaș să ne ajute. Nenea B. de la întreținere ne aduce o triplă din dotarea lui personală profesională. Încă nu m-am lămurit dacă zăbovea la discuții și explicații ca să se asigure că am înțeles unde returnăm produsul sau pentru că aștepta bacșișul. Dar s-a rezolvat și ne-am mutat pe plajă. Ca să ne întâlnim cu primul scandal. „Chaise-long-ul” ( 😀 ) NU se închiriază la jumătate de preț zi! N-am știut. Nici bad bitch beach-boy-ul care se ocupa cu închiriatul. Am aflat și noi și el de la șeful lui, care nu ne-a dat afară că nu se cădea, dar ne-a invitat politicos (?!) să ne schimbăm plaja. Ceea ce ne-a convenit, pentru că trebuiau alungate tensiunea și duhurile malefice.

Am trecut la plimbarea de seară, întru exorcizarea dracilor acumulați peste zi, cum scrie la cartea cu lecturi ZEN. Jumătate din cartierul nostru pe bulevard. Conving copilul că bugetul e limitat, prin urmare, trebuie cheltuit cu CAP! de aceea, găsesc de cuviință să PIERD 50 de lei. Sau să mă gândesc că i-am donat? Sau că am făcut un român fericit? (Așa scrie la cartea cu lecturi ZEN, mama ei de carte!). Am decis să mă autoflagelez: două zile dietă cu scoici și alge, direct de la sursă, pentru a echilibra bugetul familiei. Noroc că a venit seara! Prima zi s-a dus! De mâine, în schiiiimb… 😈

N-a fost să fie. A doua zi lucrurile au debutat (ne)încurajator:

  1. un herpes mic, dar vizibil și-a făcut culcuș pe buza inferioară. De la scoici și alge, pare-se!
  2. la micul dejun am fost fericita câștigătoare a DOUĂ(!!!) cutiuțe de dulceață, varianta Premium cu mucegai.
  3. (ca să fiu și drama queen!) mi s-a rupt o unghie proaspăt aranjată special pentru evenimentul „Concediu la mare”.

Jeni, Jeni! Sper să fie doar Karma mea de vină, că altfel… 👿 :mrgreen:

 
19 comentarii

Scris de pe Iulie 11, 2014 în Călătorii, Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Stan Pățitul – varianta feminină 2014

Dacă tot s-a ivit ocazia, să mergem, dară! Sau…Allons y! Ca să fie în ton cu moda 🙂

A doua plecare din proiectul cel nou (nu, nu din banii contribuabililor, ci din bani europeni), cu șase elevi care nu au mai avut ocazia să plece în străinătate. Destinația: Franța.

Actul I. Aeroport Otopeni. Check in.

Trebuie să ne lăsăm bagajele. Ne împrăștiem care pe unde, ca să meargă mai repede. Aleg un birou mai liber, plină de speranță că voi termina prima. Fatalitate! Cu doi oameni înaintea mea, rândul se blochează. O tanti are schiuri. Și vrea să…zboare cu ele. Evident, asta înseamnă că-i sunt prea dragi ca să le lase la cală. Ce nu înțelege ea este că UN bagaj de mână înseamnă UN SINGUR bagaj de mână. În cele din urmă, este convinsă că trebuie să le contopească, astfel că acum se străduia din răsputeri să introducă o cămilă prin urechile unui ac, adică să bage ghetele în husa schiurilor, în timp ce lumea spera, în spatele ei, să mai prindă avionul. ”Vă arăt eu că pot!”, vorba celebrului refren.

Actul al II-lea. Îmbarcarea.

Sau…nu.

Zburăm cu Wizz…Nu avem locuri, prin urmare, e ca la autobuz dimineața devreme: cine urcă mai repede, prinde locurile cele mai bune. Prevăd marea îmbulzeală. Dacă aș fi fost singură, nu era mare pagubă, dar ăștia mici nu mai zburaseră cu avionul și era bine să fie cumva grup compact în caz de stres provocat de zbor. Al meu stresul, evident. Așa că i-am instruit și așezat strategic pentru atac. Fatalitate! Aeronava are întârziere 30 de minute! O parte dintre cei care stăteau la rând s-au așezat care pe unde, dar mulți nu și-au părăsit locul ocupat cu atâta vigilență înainte de anunțul (ne)așteptat. ”La un semn, deschisă-i calea”. Iar mulțimea a năvălit, de ziceai că acela care ajunge primul primește și lunch gratis. N-a primit nimeni! Dar m-am simțit ca la „Black Friday”!

Printre călători, un stimabil cu o pălărie exotică. Colegele au jurat că e Cue Guevara. La coborâre, aveam să aflu că se numește Sorinel Puștiu’. Întreb cu toată ignoranța de care aș fi putut să dau dovadă: ”Cineee???”. Au zâmbit îngăduitori și m-au lăsat în întuneric…

Actul al III-lea. Passport Control

Coafura rezistă…

După aproape trei ore de zbor zguduit pe scaune fixe și tari, am ieșit cu palpitații din drăcăria zburătoare. Mă grăbesc spre controlul pașapoartelor, ca să ies la aer mai repede. Fatalitate! Rândul pe care l-am ales, este DIN NOU, cel greșit. Deși erau doar două persoane în fața mea, rândul se blochează. Se pare că o femeie s-a transformat atât de mult în urma zborului, încât nu mai semăna nici cu cea de pe buletin, nici cu cea care se urcase la București în avion. Prin urmare, i s-au cerut mai multe acte care să-i dovedească identitatea și, pentru că nu erau relevante, au invitat-o într-o încăpere pentru cercetări amănunțite. Așadar, funcționarul meu a plecat cu duduia de la locul de muncă, iar eu am rămas uitându-mă cum toți ceilalți trec de poartă, mai puțin eu.

Actul al IV-lea. Urmări.

Évidemment, în aceste condiții, am pierdut autobuzul spre Lille, așa că am mai așteptat alte 45 de minute următorul autobuz. Pe autostradă, fatalitate! Un accident de mașină a făcut ca tot convoiul format să meargă (cam) cu 30 la oră, astfel încât am făcut 100 de km în mai mult de două ore. Cu forțe (deloc) proaspete, am urcat la metrou. Diferit față de cum e la mine la țară: platforma e închisă, iar când ajunge metroul, se deschid și ușile platformei, adică două, pentru maxim 10 secunde. Din tot grupul de 11 persoane nu a sesizat nimeni afișul galben pe care scria mare ”À gauche” (adicătelea, la stânga), cu tot cu săgeată. Prin urmare, din cele 7 uși, le-am nimerit pe cele care nu se deschideau și am pierdut și metroul.

Actul al V-lea. Porte D’Arras sau Triunghiul Bermudelor.

Am coborât la Porte D’ Arras. Cu harta într-o mână și cu adresa hotelului în cealaltă, am purces spre locația unde speram cu toții să ajungem… avant de succomber… Într-o frangleză perfectă, întreb primul locuitor încotro. Se uită la hartă, se uită la mine, se uită în stânga și în dreapta și indică direcția înainte. Pornim. Nu pare încurajator. Ne oprim. Întreb al doilea locuitor. Se uită la hartă, se uită la mine, se uită în stânga și în dreapta și indică direcția opusă. Nedumerire. Mă scaprin în creștetul capului, dar nu mă pierd cu firea. Or mai fi și alți locuitori. Reiau procesul. Fatalitate! Al treilea locuitor mă trimite din nou înainte. Al patrulea tot înapoi. Singura reacție de care am mai fost capabilă a fost un râs isteric. Am dat cu banul și am pornit. Se pare că în direcția care trebuia.

A doua zi, după ce am început să cunoaștem locurile, am dat și peste indicatorul spre Nord Hotel, pe care nu-l văzusem cu o seară înainte, când eu căutam spre…alte zări:

20140315_200852Cine știe ce ne mai așteaptă…

 
5 comentarii

Scris de pe Martie 18, 2014 în Călătorii, Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice