A fost o vreme când, uitându-mă la adulții din jurul meu, mi se părea că 40 de ani e o vârstă la care oamenii sunt deja bătrâni. E drept că poate și timpurile acelea în care am trăit îmbătrâneau oamenii înainte de vreme.
Acum mă apropii vertiginos spre aceeași sumă de ani. Pe de o parte, mă îngrozește că ar putea să mă vadă cineva la fel cum și eu i-am văzut pe alții la vremea copilăriei mele, căci distanța de la 4 sau 8 sau 10 la 40 pare imensă. Pe de altă parte, însă, mă bucur de felul în care mă simt pe dinăuntru. Și vreau să cred că acolo se află vârsta adevărată!
„Înainte”, lumea vorbea de „cincinalul următor”:
-Ce planuri aveți pentru următorii 5 ani?
Din două, una: ori oamenii cu pricina mințeau cu atâta înverșunare, de credeau și ei ce spun, ori erau „vizionari” mult prea îndrăzneți pentru puterile lor.
Eu nu am! Planuri, zic. De unde să știu eu că nu cumva îmi adun energiile să dărâm munții în următorii 5 ani și cine știe ce nenoroc dă peste mine. Dar ca să nu atrag nenorocirile singură cu pesimismul, am decis să răspund la altă întrebare, mai cu picioarele pe pământ (întrebarea, nu eu!)
Ce aș vrea să fac până la vârsta de 60 de ani
Mai întâi m-am întrebat ce le veni oamenilor taman cu numărul ăsta. Apoi am descoperit că e mare sărbătoare: Siropurile Yo împlinesc 60 de ani și provoacă pe toată lumea să-și laude experiențe de viață sau să-și facă planuri de urmat. Și dacă tot veni vorba…mă gândesc că până la 60 de ani ar trebui musai:
- Să văd multe. Viața e atât de frumoasă, vorba Ancăi, încât e imperios necesar să nu ratez nimic. Să-mi deschid ochii larg și să mă uit în jurul meu, cu atenție. Să observ cum crește vrejul de fasole care, poate, mă va ajuta să urc și să descopăr nedescoperitele. Să văd dacă aerul are culoare sau dacă este cumva infinit curcubeul.
- Să călătoresc mult. Am văzut atâtea locuri din țara asta frumoasă și am constatat că mai sunt încă muuulte de văzut. Am văzut ce este și dincolo de granițele ei și tot nu m-am săturat.
- Să mă joc. De-a scrisul, de-a cuvintele, de-a luna, de-a stelele, de-a iubitul, de-a frumosul, de-a urâtul. Să mă joc de-a joaca, de orice fel ar fi ea.
- Să experimentez. Gustul, mirosul, auzul, văzut. Să fac ceea ce nu credeam că sunt în stare să fac. Să-mi înfrâng fricile și să-mi alung temerile. Să descopăr în mine pe cea care stă pitită după o bucată de suflet și să o forțez să iasă de acolo!
- Să fiu fericită. În fiecare zi și în fiecare clipă. Știu că îmi zicea cineva că nu există fericirea și că ne hrănim cu iluzia ei, păcălindu-ne sufletul. Eu, însă, nu cred asta. Eu cred că trebuie să fi avut Dumnezeu un scop de ne-a lăsat atâția ani pe lumea asta. Și care ar putea fi altul decât acela de a ne căuta fericirile neobosiți și fără să renunțăm?
Nu știu alții cum sunt și nu știu ce dorințe zac în fiecare, dar eu cred că am datoria să fac toate astea înainte de a împlini 60 de ani!