RSS

Arhive pe etichete: campanie Blogal Initiative

Ce e de făcut?

A fost o vreme când, uitându-mă la adulții din jurul meu, mi se părea că 40 de ani e o vârstă la care oamenii sunt deja bătrâni. E drept că poate și timpurile acelea în care am trăit îmbătrâneau oamenii înainte de vreme.

Acum mă apropii vertiginos spre aceeași sumă de ani. Pe de o parte, mă îngrozește că ar putea să mă vadă cineva la fel cum și eu i-am văzut pe alții la vremea copilăriei mele, căci distanța de la 4 sau 8 sau 10 la 40 pare imensă. Pe de altă parte, însă, mă bucur de felul în care mă simt pe dinăuntru. Și vreau să cred că acolo se află vârsta adevărată!

„Înainte”, lumea vorbea de „cincinalul următor”:

-Ce planuri aveți pentru următorii 5 ani? 

Din două, una: ori oamenii cu pricina mințeau cu atâta înverșunare, de credeau și ei ce spun, ori erau „vizionari” mult prea îndrăzneți pentru puterile lor.

Eu nu am! Planuri, zic. De unde să știu eu că nu cumva îmi adun energiile să dărâm munții în următorii 5 ani și cine știe ce nenoroc dă peste mine. Dar ca să nu atrag nenorocirile singură cu pesimismul, am decis să răspund la altă întrebare, mai cu picioarele pe pământ (întrebarea, nu eu!)

Ce aș vrea să fac până la vârsta de 60 de ani

Mai întâi m-am întrebat ce le veni oamenilor taman cu numărul ăsta. Apoi am descoperit că e mare sărbătoare: Siropurile Yo împlinesc 60 de ani și provoacă pe toată lumea să-și laude experiențe de viață sau să-și facă planuri de urmat. Și dacă tot veni vorba…mă gândesc că până la 60 de ani ar trebui musai:

  1. Să văd multe. Viața e atât de frumoasă, vorba Ancăi, încât e imperios necesar să nu ratez nimic. Să-mi deschid ochii larg și să mă uit în jurul meu, cu atenție. Să observ cum crește vrejul de fasole care, poate, mă va ajuta să urc și să descopăr nedescoperitele. Să văd dacă aerul are culoare sau dacă este cumva infinit curcubeul.
  2. Să călătoresc mult. Am văzut atâtea locuri din țara asta frumoasă și am constatat că mai sunt încă muuulte de văzut. Am văzut ce este și dincolo de granițele ei și tot nu m-am săturat.
  3. Să mă joc. De-a scrisul, de-a cuvintele, de-a luna, de-a stelele, de-a iubitul, de-a frumosul, de-a urâtul. Să mă joc de-a joaca, de orice fel ar fi ea.
  4. Să experimentez. Gustul, mirosul, auzul, văzut. Să fac ceea ce nu credeam că sunt în stare să fac. Să-mi înfrâng fricile și să-mi alung temerile. Să descopăr în mine pe cea care stă pitită după o bucată de suflet și să o forțez să iasă de acolo!
  5. Să fiu fericită. În fiecare zi și în fiecare clipă. Știu că îmi zicea cineva că nu există fericirea și că ne hrănim cu iluzia ei, păcălindu-ne sufletul. Eu, însă, nu cred asta. Eu cred că trebuie să fi avut Dumnezeu un scop de ne-a lăsat atâția ani pe lumea asta. Și care ar putea fi altul decât acela de a ne căuta fericirile neobosiți și fără să renunțăm?

Nu știu alții cum sunt și nu știu ce dorințe zac în fiecare, dar eu cred că am datoria să fac toate astea înainte de a împlini 60 de ani!

 
2 comentarii

Scris de pe noiembrie 8, 2016 în advertoriale, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

Regatul meu pentru un…cal (or something)

Sau orice alt mijloc de transport care să permită supraviețuirea conducătorului său la +40 ºC.

Să nu fiu înțeleasă greșit, îmi iubesc mașinuța, care trage, săraca, de câțiva anișori buni pe străzile pline de gropi, suportând cu stoicism toate stângăciile șoferului. Dar toată vara asta pe care am așteptat-o de când a plecat ea ultima dată de la noi, m-a cam copleșit.

Dimineața e bine. Plecăm pe răcoare – uneori prea răcoare față de ce urmează să se întâmple peste zi. Nu pot să merg cu ea mereu până la școală (a mea școală), pentru că pe „ulița” unde e școala Pințului, toată suflarea părintească vrea să-și lase copilul precum starurile, pe covorul roșu. Prin urmare, traficul se blochează și nu ai nicio șansă să ajungi la timp la serviciu, decât dacă a) o iei per pedes în ritm alert, lăsându-ți mașina cu muuult mai departe de zona de criză, b) faci o cascadorie peste șirul de mașini oprite pe alee. De cele mai multe ori, am ales prima variantă, unde mai pui că m-a păcălit cineva că mă voi menține în formă dacă merg mult pe jos.

Evident, dacă aș avea un mijloc mai…potrivit de transport (eliminând din calcul teleportarea, că sigur o fi scumpă), aș putea să fac și slalom printre mașini, îndepărtându-mă victorioasă spre invidia șoferilor care nu mai înaintează.

Varianta A – cea mai previzibilă – o bicicletă! Bună, rapidă, subțirică, dar greu de ascuns undeva, că tot se fură ca-n codru. Chiar luna trecută cineva s-a trezit fără bicicletă în scara blocului cu interfon, cu tot cu lanț și lacăt, și nu oriunde, ci în inima Clujului. Așadar, dacă nu pot s-o iau cu mine…

Varianta B: un cal sau măcar un catâr. Hm… Aș intra într-un conflict serios cu sinele, pe tema protecției animalelor. Cu ce ar putea să greșească bietul animal să care în spate o mapă întreagă cu lucrări, lucrărițe (sic!), eseuri, cărți, manuale, agende, fișe de lucru, toate anexate unui număr de cincizeci și …. de kilograme?

Varianta C: o trotinetă. Cred că depășesc ambele limite: și de vârstă și de greutate.

Varianta D: un skateboard electric. Am văzut eu într-un film! Cică e noul trend în deplasarea urbană, foarte popular, de altfel. Motorașele sunt rezistente și environmentally friendly, adicătelea, nu poluează, că-s electrice. La nevoie pot urmări cu el și pe chiulangiii care vor s-o șteargă pe motiv că nu au tema făcută. Și apoi, o iau sub braț și o țin la îndemână, că nu se știe niciodată…

După o analiză complexă a datelor problemei, am ales varianta D. Îl pun pe lista de cadouri de anul viitor, da? 😀

 
2 comentarii

Scris de pe iunie 26, 2016 în PA

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Ajutor! Potop de aniversări!

Cum zice la statistici că a scăzut natalitatea, nu știu zău! Da’ în ultima vreme tot primesc invitații la aniversări, de zici că berzele au întârziat și au ajuns vara pe meleagurile acestea. Și cu nu-i poți refuza micile bucurii copilului, am acceptat, cu un zâmbet larg, fiecare hârtiuță cu numele aniversatului, locul acțiunii și numărul de telefon – în caz că mă răzgândesc. (De parcă ar exista această opțiune! 😀 )

Asta ar fi partea frumoasă.

Partea ailaltă e vecină cu tragediile shakespeariene. Mai întâi îți zdruncini neuronul supraviețuitor să găsești cadoul potrivit pentru puștiul care tocmai face 5 anișori sau pentru gărgărița care împlinește 3, ori poate pentru preadolescentul cu freza lui Neymar. Grea decizie, parol! Și pentru că nu prea te lămurești cam ce ar putea fi mai potrivit, faci greșeala numărul 1 și întrebi juniorul ce părere are. Astfel, descoperi că:

  • hainele nu sunt niciodată un cadou potrivit, din simplul motiv că pe copii nu-i interesează detaliile vestimentare și pentru că „hainele nu sunt cadou!”
  • cărțile sunt…bune, dar… „doar atât????”
  • trebuie musai o jucărie serioasă! („serioasă” presupune de obicei, să nu ne uităm la numărul de cifre din dreptul prețului afișat)

Din acest punct, faci greșeala numărul 2: îl iei pe copil cu tine la cumpărături! Prin urmare, rezultatul este devastator! Nu numai că te alegi cu cea mai scumpă bâzdâganie de pe piață, dar trebuie luată și copilului una, de consolare, plus nervii aferenți, izvorâți din discuțiile în contradictoriu prin magazin.

Clar trebuie schimbată strategia!

Așadar: jucării. Încerc să-mi forțez norocul și o sun pe mama viitorului aniversat.

-Ce să-i luăm lui Tudor?

-Ce vreți voi! Nu prea știu… El are de toate.

-Nu mai bine îl întrebăm pe el?

-A, nu! Dacă-l întrebi, ai toate șansele să vrea un avion. Sau un elicopter.

Adică…iar eșuăm??? E drept că și întrebarea este destul de înșelătoare: dacă Tudor chiar vrea un avion? Cum îi explic eu lui, după ce tocmai l-am întrebat ce își dorește, că nu-l putem cumpăra? Revenim cu astfel de întrebări când o mai crește.

Hmmm….Ba poate că nu am eșua chiar de tot! Tocmai am dat peste un elicopter cu telecomandă albastru, dintr-un depozit online de jucării. Prețul?  Acceptabil. Look-ul? Smashing! Rămâne!

Am scăpat basma curată și de data aceasta. Om mai vedea ce ne mai așteaptă pentru următoarele aniversări!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 25, 2016 în PA

 

Etichete: , , , , , , , ,

Efectul de… Boomerang!

Ne-am luat TV! În (alte) rate, ca tot rumânul imparțial!

Predecesorul a sucombat subit și ne-a lăsat cu ochii în soare, la propriu. Nu că aș fi vreo pasionată de emisiuni la minunata drăcărie tehnologică, dar uneori te mai relaxează un film la ceas de seară. Atât de bine te relaxează că adormi înainte să ajungă la intrigă. Dar…poți fără? Nu poți! 🙂

Și cum un lucru frumos nu vine niciodată singur, ci atrage după ele o serie de dileme mai mult sau mai puțin existențiale, acum suntem trei călare pe device! Nu chiar la propriu, pentru că orice zgârietură minusculă ar fi un mic dezastru la cât am dat pe el. Dar drăgălașa nouă jucărie este râvnită. Mai mult de cei doi „copii” ai casei. Unul a pus mâna pe ochelarii 3D, în timp ce ăl mai mare naviga printre setări pentru optimizare. Mai rămâne o singură problemă: cum îl împărțim?

De frumos…e impunător. De mare…e perfect! De putut, poate să facă multe. Mai puțin rețetele mele culinare – lucru care mă întristează teribil, că aș mai fi scutit niște timp. Și uite așa, devine mărul discordiei…La ce să ne uităm toți trei, ca să nu iasă cu război troian?

Evident, câștigător la puncte iese mereu copilul! Pințul are foarte clar delimitate dorințele și preferințele.

Boomerang_tv_logo

Așa că va trebui să găsim o soluție de compromis. Și dacă tot s-a potrivit provocării de pe Blogal, am zis să testez terenul, ca să aflu dacă merg mai devreme la culcare sau am șanse să văd și eu ceva la televizor. Un serial în familie pe Boomerang! Cât poate să fie de greu de ales?

– Pințule, am nevoie de ajutor!

– La ce? 

Și încercăm să stabilim împreună cam e ar fi de văzut în familie. Oricum, el știe mai bine ce conține fiecare program! Și în timp e îi citeam grila el sărea cu un țipăt entuziast la fiecare nume cunoscut.

– Deci? La ce ne uităm? 

– La Pantera Roz!!!!

– Păi… de ce? Ce-ți place la serialul ăsta? 

– Că tot încearcă să prindă pantera și e amuzant! 

Mi-am răsfoit paginile din minte pe repede înapoi. Nu era printre preferatele mele filmul ăsta. Așa că întreb cu mai multă încredere.

– Care e al doilea pe lista ta?

– Hmm.. Garfield! Ăsta e pentru toată familia! 

Deja suna mai promițător. Filmul îmi plăcuse și mie.

De ce ne-am uita la ăsta? [defect profesional: elevii mei trebuie să argumenteze mereu ce spun 😀 ]

– Pentru că îmi plac animalele [ăsta a fost un răspuns sentimental-șantajist, lucru confirmat de pauza făcută și de privirea iscoditoare a Pințului]…Și pentru că se întâmplă tot felul de lucruri trăznite! A! Și pentru că Garfield mănâncă lasagna și pizza multă!

Mda. Lasagna și pizza să fie. Totuși, îmi mai încerc o dată norocul:

Da’ Tom și Jerry? 

Da… [rostit cu o oarecare îngăduință pentru spiritul conservator al mamei]. Și ăsta e pentru toată familia. 

Mai ai vreunul preferat? 

– Da! Animaniacs!!!!! 

Nu mi-a surâs deloc varianta, așa că am oprit opțiunile. Erau suficiente.

Trebuia cerută părerea capului familiei acum:

– Tati, hai că are mami treabă cu tine. Să-i spui la ce serial vrei să ne uităm pe Boomerang.

Fără succes prea mare, desigur! Serialele astea nu au nimic…din programele sportive preferate. Dar am obținut o concesie: Garfield pare să fie opțiunea potrivită pentru seara în familie.

descărcare

 Popcorn? Sau să fie biscuiți cu tărâțe? Ce o fi mai potrivit pentru family movie night? 😀

 
10 comentarii

Scris de pe februarie 18, 2015 în Concurs, Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

În divorț cu sistemul meu imunitar!

Cri-cri-cri,

toamnă gri

nu credeam c-o să mai vii…

(G. Topârceanu)

Zău că sper să scoată cineva din calendar toamna și iarna! Bine, poate rămâne o vară foarte întârziată și o primăvară cu trei fulgi așa, de control. Dar nu mai mult! Am ucis mii de copaci la câte șervețele nazale am consumat! Lămâile s-au scumpit rău de tot, așa că vitamina C este un fel de „trufă”. M-am plâns și eu „la vecina mea, furnică” fluturaș pentru un medicament vindecător și n-a găsit decât niște expirăciuni. Mă întreb, cum au timp medicamentele să expire la ea? Plesnește de sănătate, care va să zică!

Sunt certată cu sistemul meu imunitar! De fapt, nici nu a fost dragoste la prima vedere, dacă stau și mă gândesc. Țin minte și penicilina înțepată în mușchiul meu fraged de copil sensibil sezon de sezon. La un moment dat mă duceam singură la tortură și închideam ochii până rezolva doamna asistentă problema. Cred că de atunci nu-mi mai place mie toamna! Cum apare, cum mă împodobește cu un nas roșu ca al lui Rudolf, probabil ca să anticipeze ce ne așteaptă. Apoi ne-am certat definitiv – eu și sistemul imunitar din dotare – pe motiv că lipsea nemotivat de la apel. Cum apărea câte un organism în vizită, el nu era acasă! Și luptă-te cu intrușii care nici măcar coloană vertebrală nu au! Am dat-o în ochi înlăcrimați, nas înfundat, mucoase inflamate și ei, fără milă, m-au atacat în continuare! Ca să nu mai spun că ‘mnealui sistemul (imunitarul) îmi strica toate petrecerile: ba o gripă, cadou de Crăciun sub brad, ba o varicelă „reloaded” să fiu sigură că am făcut-o și că sunt „in-SEMN-ată” bine! Păi dacă tot nu ne înțelegem, de ce s-o mai lungim? Deja toată lumea era la curent cu situația, se citea direct pe fața mea: „vai, dragă, ai probleme cu sistemul imunitar!” Poți nega evidența? Nu cred.

Am încercat să revigorăm relația. M-am dus la doftori, am luat tratamente, doar-doar ajungem la un consens. Singur paracetamolul ce îmi mai oferă consolare, că în rest…Dar cum ce e prea mult strică (sau costă!), nu puteam să duc la infinit relația asta extraconjugală! Așa că răceala revine și eu…tot de capul meu am rămas.

Unii mi-au recomandat să mă întorc la tradiții. Frecțiile cu spirt, ceapa în șosete, țuica fiartă, ba chiar aspirina săracului, zice Dragoș :-D. Ghimbir îmi tot suflă Psi. Ceea ce ar fi minunat, dacă aș avea la purtător, dar niciodată nu am ce îmi trebuie, când îmi trebuie. Și am impresia că astea-s doar așa, de amăgire, că alta o fi cauza. Și tot la el mă duc cu gândul! Că dacă m-ar sprijini mai des, aș fi și eu aptă pentru toate lucrurile frumoase din viața mea! Cum ar fi aniversarea de mâine 😈 sau mini-excursia din week-end la munte. Unde aș prefera să fac altceva decât să zac în pături în timp ce lumea bună exersează „bati, bati din chișior” spărgând pardoseala căbănuței! Cum să fac eu Karaoke cu o voce din butoi? Cum să țopăi a veselie când nu văd bine de atâta ceață și cum să învârt în mămăligă, dacă mi-s mâinile pline cu pachete de șervețele nazale?

Hotărât lucru, trebuie să iau atitudine! Să pun piciorul în prag adică! Și mi-am adus aminte ce a funcționat multă vreme la Pinț: Septilin! It worked like a charm! Așa că am intrat pe site și am făcut o comandă! Sirop, că e mai ușor de tolerat. Și de acum, și să vrea, tot nu-și mai poate face de cap sistemul meu imunitar!

Între timp am descoperit că pot să mai comand una, alta, dacă pun mâna pe un voucher 😈 ! Și cică, dacă tot pun mâna o dată, pot pune de două ori: un comentator de aici care e și hotărât și și fan al produselor Himalaya, poate câștiga un voucher de 50 de euro ca să-și ia ce dorește de pe http://www.hboutique.ro/ .

 
45 comentarii

Scris de pe septembrie 23, 2014 în Concurs

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Jurnal de vacanță 1 – Moieciu de Jos

Când eram mică, citeam legendele acelea frumoase despre eroii noștri, despre lupte glorioase, despre apărătorii unei țări mirifice și mă gândeam că am fost binecuvântată să mă nasc aici. În mintea mea de copil existau niște argumente foarte clare și de multe ori erau suficiente pentru a mă liniști când era vorba despre războaie sau despre sfârșitul lumii: „suntem un popor ales! Dumnezeu va avea grijă de noi”. 🙂 Odată ce au trecut anii, lucrurile au fost analizate din perspective noi. Cea a omului revoltat sau frustrat de lipsuri și nedreptăți, cea a tânărului aspirant care vede și aude că „în alte părți e mai bine” sau cea a călătorului care a sesizat diferențe între locurile vizitate. Cu toate acestea, am mai spus-o și cu alte ocazii, nu mă văd locuind în altă parte. Nu e vorba despre (fals) patrotism! Dar am fost în suficiente locuri cât să-mi dau seama că „acasă” nu e doar un cuvânt, ci o stare! De aceea, pentru mine România ESTE inegalabilă! Oricâte miraje ar putea oferi orientul sau occiddentul, oricât de bine m-am simțit de fiecare dată când am călătorit ici și colo, oricâte lucruri degradante aud de fiecare dată din gura unor compatrioți, aici e singurul loc în care mă simt acasă!

Vara aceasta am avut norocul să merg într-un loc de vis! (Mulțumesc, Ioana și Ciprian pentru invitație!) mai fusesem la Moieciu, am mai văzut Cheile Grădiștei, dar acum am avut timp să le…savurez. Și m-am trezit exclamând și eu ca în „Balanța”:

Bă, frumoasă țară avem!

Și chiar e frumoasă! Îmi pare rău că nici vorbele mele și nici măcar imaginile nu vor putea reda fidel senzația aceea de „wow!” pe care am avut-o pe parcursul celor 15 km parcurși în ziua respectivă. Mai întâi am descoperit gustul zmeurei de la munte! Mai mică, dar mai dulce și muuuultă!

20140731_171850

De aceea, unii cu făcut concurență urșilor din împrejurimi, căutând tufele cele mai bogate!

20140731_171520Pe drum, am descoperit și alte minunății, care mai de care mai atractive vizual:

Am plecat cu un câine – aka Scooby – (împrumutat fără voia noastră de la gazde), căci nu poți să știi niciodată… 😉

20140803_165335Astfel că trupa s-a aventurat „orbește” într-o drumeție de zile mari!

Mai întâi, pădurea care mi-a amintit de thriller-ele americane: pustietate, semi-întuneric, nici țipenie de om, foșnete ciudate.

Pe marginea drumului, o mulțime de ciuperci de tot soiul, ca și cum cineva le presărase anume să nu uite drumul de întoarcere.

Iar din pustietate, un bătrân, tot ca în filme, apărut de niciunde cu calul lui negru, cu vorba șugubeață, dar înțeleaptă ne-a îndrumat pașii spre locul pe care îl căutam.

Apoi ne-a prins ploaia…

20140803_180038Dar nu ne-am speriat și am ținut „tot înainte”.

20140803_183017

până când s-a zărit Muntele!

Cu-adevărat ți se taie răsuflarea! 🙂

Mirosul de fân, aerul atât de curat că-ți venea să iei la pachet,

20140803_183106

Moieciul de Jos văzut de sus…

20140803_183110

…liniștea tulburată doar de cântecul greierilor…câte un animal odihnindu-se…

20140803_184238…câte o furcă uitată, amintindu-ne de vremea copilăriei la bunici…

20140803_184223Câte un copac răzleț…

20140803_191047

Apoi am început să coborâm din nou.

20140803_191922pe unde apele au șters pământul cu o seară înainte, pe lângă un șarpe ce avusese ghinion…

20140803_192505…iar înapoi am ajuns când cerul arăta așa:

Este acesta locul meu preferat? Acum, da! 🙂 Cu siguranță voi spune asta de fiecare dată când voi merge în alte locuri la fel de minunate cum a fost acesta, singurul loc unde am văzut apa curgând în două culori!

Dacă am putea păstra toarte locurile acestea la fel de frumoase, dacă Omul nu și-ar lăsa amprenta atât de iresponsabil asupra colțurilor de natură pură, dacă am fi mai atenți și mai orgolioși cu ceea ce ne reprezintă…

De aceea, am profitat de o provocare: campania Inegalabila Românie. Consider că este o cauză pentru care merită să scriu. Nu un articol, ci mai multe. Pentru că sunt experiențe proprii, pentru că toate imaginile acestea frumoase pe care le-am găsit pe pagina de Facebook arată că avem cu adevărat o țară inegalabilă, unică și că trebuie să învățăm să o iubim mai mult! Cu siguranță aveți imagini mirifice cu locuri pe care le-ați vizitat și care merită arătate tuturor. Încărcați-le și voi folosind aplicația Inegalabila Românie și invitați-i pe străini să ne cunoască și altfel!

Eu, una, încă nu am terminat ce am avut de spus! 😉

 

 
9 comentarii

Scris de pe august 6, 2014 în Concurs, Călătorii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice