RSS

Arhive pe etichete: despre copilărie

„Am împlinit un deceniu!”

11 august 2008 avea să-mi schimbe viața definitiv. Doar că lucrul ăsta aveam să-l învăț pas cu pas, în fiecare zi, cu fiecare an încheiat.

Mi-ar fi plăcut să existe un „manual de mamă bună”, dar în lipsa lui, am făcut cum m-am priceput mai bine. Iar unde nu m-am priceput, am improvizat. De multe ori nu a ieșit cum am sperat sau cum am crezut eu că trebuie să iasă. Au fost clipe de disperare, au fost momente când mi-ar fi plăcut să existe o soluție universală, aplicabilă fiecărui copil sau fiecărui părinte. Nu există! Unicitatea noastră ca indivizi are un preț: nu poți ști niciodată cu certitudine ce „ar trebui” să faci, iar rezultatul se vede abia după o viață de om. Au fost clipe când am greșit, mai ușor sau mai grav, și când m-am temut că nu am fost mama pe care o merită. Dar au fost și multe momente de bucurie, de satisfacție, de iubire, care mi-au dat încredere să merg înainte.

Mă gândesc adesea că Prințul ar putea citi, în vreo conjunctură, vreodată, ceea ce am scris despre sau pentru el aici, în paginile blogului prăfuit al Dagathei. Îmi imaginez cum ar strâmba din nas sau cum s-ar încrunta pe alocuri. Dar… dacă ar și zâmbi? Încântat că episoade din viața lui ai rămas întipărite, chiar și sub forma asta, astfel încât să fie mai ușor de rememorat când Timpul se mai joacă de-a v-ați ascunselea cu Memoria… Dacă ar zâmbi, ar însemna că ar ști cât de mult am prețuit fiecare clipă a copilăriei lui, în ciuda momentelor când am părut „lupul cel rău”. Și ar ști câtă iubire încape în sufletul unei mame…

Zilele astea mi-am amintit de temerile mele înainte de a naște și dorința cea mai fierbinte: de a avea un copil sănătos, deștept și frumos! Și Dumnezeu m-a iubit atât de mult, încât mi l-a dăruit pe el, exact așa cum trebuie să fie.

„Mami, anul ăsta împlinesc un deceniu. Poate îmi faci și mie o zi specială!” 😀

Ziua lui a fost mereu specială, chiar dacă aici am consemnat puțin mai târziu aici, clipele de bucurie:

Și am făcut-o, ca în povești, trei zile (fără trei nopți!). Pentru că… așa s-au potrivit lucrurile și pentru că 10 ani este o vârstă specială.

Mai întâi a fost echipa lui de fotbal. Chiar de ziua lui au participat la un meci amical, iar colegii și domnul antrenor i-au făcut o surpriză: i-au dăruit cupa, medalia și diploma primite la finalul meciului. Puteam să-i citesc suprinderea plăcută și bucuria stăpânită cu greu. „Nu am știut că o să îmi faceți o supriză!” 🙂 Am sărbătorit cu pizza chiar acolo, la „locul faptei”. Prințul a primit o minge cu semnăturile coechipierilor și s-a bucurat de un „La mulți ani” unic! 🙂

Nu și-ar fi putut sărbători „deceniul” fără prietenii lui de la bloc!

andrei .jpg

Așa că am luat-o de la capăt a doua zi, cu… aventuri. Și un picnic unde am avut din nou… pizza!

Dacă s-au distrat? I-am scos greu de acolo, iar picnicul s-a dovedit prea scurt pentru așteptările lor!

Și pentru că nu a fost echipa completă, a treia zi, am continuat cu aniversarea:

andrei 3

Nu de alta, dar trebuia să aibă alături pe fiecare dintre prietenii lui!

Am avut un Prinț fericit, cu o singură nemulțumire: tortul! Va trebui remediată problema! 😀

La mulți ani, dragul meu! Te iubesc până la cer și înapoi! Așa cum știu eu, dar te asigur că este pentru totdeauna! 🙂

 
2 comentarii

Scris de pe august 11, 2018 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , ,

Atunci și acum: clasa a II-a

Cu ceva ani în urmă (care par atât de mulți!), terminam clasa a II-a. A fost un final de an cu lacrimi. Mândria familiei, adică eu, tocmai luase premiul al III-lea. Pentru cine nu este familiarizat cu perioada anilor ’80 și cu mentalitatea care i-a dominat, episodul a însemnat o mică tragedie. Îmi amintesc cum țineam în mână diploma, rușinată, de parcă rămăsesem repetentă. Prietena mea de atunci îmi aruncase cu superioritate un ”Eu nu vorbesc cu cei care au luat premiul III!”, urmat de un spate întors. A fost cuțitul din inimă.

Doamna era supărată pe noi. Ceva legat de matematică. Nu luase nimeni premiul I. Îmi amintesc că mama m-a dus la celebra prăjitură de după premiere. ”De ce o ascunzi [diploma]? Nu e tot a ta??” Am simțit-o ca pe o ironie care accentua sentimentul ăla al eșecului, sentiment ce l-am plimbat după mine mulți ani, fără să-mi dau seama.

Da, așa am crescut. Cu ideea că trebuie să fiu mereu cea mai bună, să știu a face de toate, să învăț, că nu am „altceva mai bun de făcut”. Nu știu dacă a fost cea mai bună abordare în ceea ce mă privește, copil fiind. Știu doar că am luat-o ca pe un dat ca și cum ăsta este țelul suprem al fiecărui copil: să învețe „ca să ajungă om”! De învățat, am învățat, slavă Domnului! Nu am mai luat premiul III, ba chiar am ieșit șefă de promoție. Om cred că am ajuns sau cel puțin așa consider.

Un alt final de clasa a II-a

Anul acesta, Pințul a terminat clasa a II-a. Ca de obicei, a fost fără premii, pentru că Doamna nu crede că vreo ierarhizare ar avea vreo relevanță pentru dezvoltarea lor personală. În locul premiilor, Doamna a ales povești. Din acelea adevărate. Despe ce au făcut ei tot anul și despre ce oameni minunați au devenit, fiecare dintre ei.

Doamna le-a scris cu drag, ei le-au citit! Tot cu drag. Și cu voce tare. Fiecare după puterea lui, în ritmul lui. Ce mi-a plăcut mereu sfârșitul de an cu Doamna a fost lipsa fastului și a pretențiilor, lipsa falsității și a unei atmosfere stresante pentru copii. Ei au stat în jurul Doamnei, relaxați. Atât de relaxați, încât, la un moment dat erau sprijiniți de catedră sau de vreun scaun rătăcit, ori se adunau ciucure în jurul celui căruia îi venise rândul la citit. Nu i-a certat nimeni, nu i-a obligat nimeni să stea drepți sau să aplaude vreun moment ”magnific” regizat.

Fiecare dintre cei 27 de elevi a avut parte de o prezentare individualizată. Ce a reprezentat pentru clasă, ce progrese a făcut anul acesta, la ce este cel mai priceput. Și ce dacă nu a fost prezent la ”serbare” din motive personale? Doamna a vorbit frumos și despre el, pentru că este parte din grup. Cu tremur în voce, cu emoția firească fiecărui final de an, cu mândria unui dascăl că are copii frumoși și deștepți care l-au ajutat să-și facă treaba bine.

Cineva mă invidia pentru Doamna noastră. Cred că are motive să o facă. Finalul de an mi-a smuls din nou lacrimi. De emoție, de fericire, de bucuria delfinilor atât de inocenți!

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă toți am avea fericirea asta…

Citesc prin diverse locuri despre micile tragedii ale puilor din clasele primare. Coronița încă mai masacreză suflete timide. Și nu comentez acum pentru că aș considera că la vârsta asta toți ar trebui să fie premianți! Ci pentru că atunci când faci o clasificare e copiilor într-o clasă, pierzi din vedere lucruri esențiale. Cum ar fi acela că nu poți fi bun la toate, că nu e musai să excelezi în toate domeniile, că ai voie să mai greșești uneori și, mai ales, că nu trebuie să fii comparat cu alții! Mai mult, un final de clasa a II-a (sau de orice alt nivel) trebuie să evidențieze ce ai reușit să înveți până în punctul acela. Să descoperi cine ești și ce știi să faci, eventual ce ar trebui să mai faci de acum încolo, pentru binele tău personal. Desigur, asta înseamnă muncă în echipă…Doamna cu tine și cu părinții tăi!

Screen Shot 2017-07-02 at 20.16.21

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 2, 2017 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

Către copilul din mine

Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”

Lucian Blaga

1 iunie 2014

Dragă copilule,eu

Sunt sigură că nu mă (re)cunoști. Timpul are un fel aparte de a-și bate joc de noi, de a ne schimba înfățișarea, astfel încât nicio oglindă să nu ne mai poată zugrăvi așa cum suntem în esență…

Îți scriu acum…De fapt, nici nu știu de ce îți scriu tocmai acum… Probabil că au trecut atâția ani și mi s-a făcut dor. De privirea ta inocentă, de râsul tău sincer, de liniștea pe care o simțeai în brațele mamei.

De la o vreme, nu îmi mai apari în vise. O fi poate pentru că m-am înstrăinat și nu ai mai reușit să găsești calea spre mine? Sau poate vina mea e aceea că te-am lăsat să aluneci treptat spre uitare, strigându-te prea rar? Am pierdut cheia spre lumea aceea frumoasă, fără să-mi amintesc că singurul lucru pe care trebuie să îl fac ca să te reînvii este să închid ochii.

Astăzi mi-am amintit. Mi-am amintit iepurașul de pluș, privirea ta senină și cei doi dințișori mijiți de după zâmbetul acela larg, a fericire. Am revăzut copilul frumos mergând aproape împiedicat în timp ce căra găletușa cu tprune în livada bunicilor sau călcând apăsat printre puii gălbiori mișunând prin curte. Am retrăit prima zi de grădiniță și toate privirile acelea întoarse spre copila nou-apărută în grupa lor. Am retrăit prima zi de școală, plângând de emoție, de teamă, de ruperea prea brutală de viața aceea fără griji. Te-am urmărit tăvălindu-te prin zăpadă, jucându-te de-a v-ați ascuns sau croind hăinuțe păpușilor tale dragi.

Undeva, în goana asta spre lumea celor mari, te-am lăsat în urmă. Și m-ai așteptat cuminte știind că sfârșitul trebuie să ducă din nou spre începuturi. Ai știut că atâta vreme cât nu am uitat jocul, voi găsi mereu cărarea spre tine atunci când va veni timpul.

Îți scriu astăzi ca să îți cer să mă ierți! Pentru toate visele pe care nu le-am împlinit așa cum ne-a fost vorba, pentru toate greșelile, pentru toate uitările, pentru toate lacrimile. Și îți cer să rămâi acolo, în mine, până când morțile ne vor uni din nou cărările.

Cu drag,

Eu

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Postare întârziată pornind de la o confesiune a lui Psi

 
8 comentarii

Scris de pe iunie 6, 2014 în Jurnal

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice