RSS

Arhive pe etichete: despre mine

Atunci și acum: clasa a II-a

Cu ceva ani în urmă (care par atât de mulți!), terminam clasa a II-a. A fost un final de an cu lacrimi. Mândria familiei, adică eu, tocmai luase premiul al III-lea. Pentru cine nu este familiarizat cu perioada anilor ’80 și cu mentalitatea care i-a dominat, episodul a însemnat o mică tragedie. Îmi amintesc cum țineam în mână diploma, rușinată, de parcă rămăsesem repetentă. Prietena mea de atunci îmi aruncase cu superioritate un ”Eu nu vorbesc cu cei care au luat premiul III!”, urmat de un spate întors. A fost cuțitul din inimă.

Doamna era supărată pe noi. Ceva legat de matematică. Nu luase nimeni premiul I. Îmi amintesc că mama m-a dus la celebra prăjitură de după premiere. ”De ce o ascunzi [diploma]? Nu e tot a ta??” Am simțit-o ca pe o ironie care accentua sentimentul ăla al eșecului, sentiment ce l-am plimbat după mine mulți ani, fără să-mi dau seama.

Da, așa am crescut. Cu ideea că trebuie să fiu mereu cea mai bună, să știu a face de toate, să învăț, că nu am „altceva mai bun de făcut”. Nu știu dacă a fost cea mai bună abordare în ceea ce mă privește, copil fiind. Știu doar că am luat-o ca pe un dat ca și cum ăsta este țelul suprem al fiecărui copil: să învețe „ca să ajungă om”! De învățat, am învățat, slavă Domnului! Nu am mai luat premiul III, ba chiar am ieșit șefă de promoție. Om cred că am ajuns sau cel puțin așa consider.

Un alt final de clasa a II-a

Anul acesta, Pințul a terminat clasa a II-a. Ca de obicei, a fost fără premii, pentru că Doamna nu crede că vreo ierarhizare ar avea vreo relevanță pentru dezvoltarea lor personală. În locul premiilor, Doamna a ales povești. Din acelea adevărate. Despe ce au făcut ei tot anul și despre ce oameni minunați au devenit, fiecare dintre ei.

Doamna le-a scris cu drag, ei le-au citit! Tot cu drag. Și cu voce tare. Fiecare după puterea lui, în ritmul lui. Ce mi-a plăcut mereu sfârșitul de an cu Doamna a fost lipsa fastului și a pretențiilor, lipsa falsității și a unei atmosfere stresante pentru copii. Ei au stat în jurul Doamnei, relaxați. Atât de relaxați, încât, la un moment dat erau sprijiniți de catedră sau de vreun scaun rătăcit, ori se adunau ciucure în jurul celui căruia îi venise rândul la citit. Nu i-a certat nimeni, nu i-a obligat nimeni să stea drepți sau să aplaude vreun moment ”magnific” regizat.

Fiecare dintre cei 27 de elevi a avut parte de o prezentare individualizată. Ce a reprezentat pentru clasă, ce progrese a făcut anul acesta, la ce este cel mai priceput. Și ce dacă nu a fost prezent la ”serbare” din motive personale? Doamna a vorbit frumos și despre el, pentru că este parte din grup. Cu tremur în voce, cu emoția firească fiecărui final de an, cu mândria unui dascăl că are copii frumoși și deștepți care l-au ajutat să-și facă treaba bine.

Cineva mă invidia pentru Doamna noastră. Cred că are motive să o facă. Finalul de an mi-a smuls din nou lacrimi. De emoție, de fericire, de bucuria delfinilor atât de inocenți!

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă toți am avea fericirea asta…

Citesc prin diverse locuri despre micile tragedii ale puilor din clasele primare. Coronița încă mai masacreză suflete timide. Și nu comentez acum pentru că aș considera că la vârsta asta toți ar trebui să fie premianți! Ci pentru că atunci când faci o clasificare e copiilor într-o clasă, pierzi din vedere lucruri esențiale. Cum ar fi acela că nu poți fi bun la toate, că nu e musai să excelezi în toate domeniile, că ai voie să mai greșești uneori și, mai ales, că nu trebuie să fii comparat cu alții! Mai mult, un final de clasa a II-a (sau de orice alt nivel) trebuie să evidențieze ce ai reușit să înveți până în punctul acela. Să descoperi cine ești și ce știi să faci, eventual ce ar trebui să mai faci de acum încolo, pentru binele tău personal. Desigur, asta înseamnă muncă în echipă…Doamna cu tine și cu părinții tăi!

Screen Shot 2017-07-02 at 20.16.21

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 2, 2017 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

9

Astăzi este despre mine! Este despre un 9 care cred că este norocos. Sau cel puțin așa mi s-a arătat până acum, dacă e să ne luăm după norocul pe care îl au sau îl atrag oamenii, ori dacă e să credem în puterea pe care o au numerele în viețile noastre. Un 9 pe care îl aleg, conștient sau nu, să mă reprezinte, deși pare să mă fi ales el pe mine.

Mi-am dorit o zi altfel. Fără alt motiv decât acela că fiecare zi de naștere trebuie să fie specială. Și ALTFEL a și fost! De la prima secundă a zilei și până la finalul ei. Mi-am dorit să o petrec într-o atmosferă…spirituală, nu pentru că mi-aș fi descoperit vreo evlavie nemaipomenită, ci pentru că așa i-am promis sufletului că îi potolesc setea de liniște. Am adunat oameni frumoși care să-mi fie alături, iar pentru mine a fost suficient. Mi-am văzut casa plină și vreau să cred că ăsta este semn bun.

Prietenii m-au surprins, m-au bucurat și m-au făcut să cred că am un loc important în viețile lor. Am primit zeci de mesaje. M-am bucurat și pentru cele de complezență, căci omul și-a făcut timp câteva secunde să tasteze un „La mulți ani”, fără să ignore diverse notificări în rețelele de socializare. M-am oprit însă mai mult asupra mesajelor care au vrut neapărat să spună ceva. Și mi-au spus că trebuie să fi făcut ceva bun pe lumea asta, de se îndreaptă gândurile lor frumoase spre mine! Oameni pe care nu i-am văzut de multă vreme și-au amintit de lucrurile care îi leagă de prezența mea în viața lor. Și apoi oameni pentru care, se pare, că am făcut mai mult decât să le predau o lecție sau să îi pregătesc pentru un examen! Am savurat fiecare urare și fiecare mulțumire, pe care o păstrez într-un colț de suflet pentru momentele când simt un soi de deznădejde. Și pentru că azi este despre mine, am să le las aici, amintire, ca să mă hrănesc cu urările lor când îmi vine să renunț:

„Vreau să vă urez un sincer La Mulți Ani frumoși și multă sănătate alături de familia dumneavoastră frumoasă, vă mulțumesc pentru tot și să aveți ani frumoși și minunați de acum încolo, fiindcă îi meritați din plin!”

„La mulți ani! Vă doresc tot binele din lume! Să știți că mă mândresc enorm cu dumneavoastră în continuare, chiar am vorbit și în facultate cu unii profesori despre dumneavoastră! ❤️❤️❤️❤️ Mi-ați marcat viața! ❤️ Sunteti o persoana minunată, vă pup și îmi este dor de dumneavoastră ! Vă doresc o zi frumoasă! 💋💋💋💋

„La mulți ani !!! 💋🍩🎉🎁🎊 Doamna profesoară, să știți că vă doresc tot ce este mai frumos și mai bun. Îmi lipsesc orele pe care le petreceam cu dumneavoastră la liceu, fie că erau ele ore de curs sau de pregătire pentru examen. Pentru mine reprezentați în continuare un cadru didactic care și-a dat tot interesul și a încercat să ne inspire ceva în procesul maturizării. Vă pup cu drag 💋😍

„La mulâi ani, doamna dirigintă!! Vă doresc multă sănătate, fericire și iubire, iar tot ce vă doriți, să vi se îndeplinească. Să știți că sunteți o persoană greu de uitat prin felul dumneavoastră de a fi… Îmi pare rău că nu am fost din clasa a 9-a aici … ar fi fost frumos, dar chiar și așa, acești (aproape) doi ani au fost cei mai frumoși ani din cei (aproape) 12 ani de școală… vă mulțumesc că mi-ați acordat atenția dumneavoastră,  că m-ați ascultat și m-ați sfătuit când am avut nevoie. Vă rămân recunoscătoare pentru tot. Să știți că: YOU ARE SPECIAL FOR ME AND I WON’T FORGET YOOOOUU🤗🤗🤗

„ Vreau să vă urez la mulți, mulți ani! Să aveti parte doar de bucurii, sănătate multă și sănătate familiei dumneavoastră, bineînțeles ! Imi pare rău că v-am dezamăgit în unele privințe sau că sfaturile pe care mi le-ați oferit cu toată căldura nu le-am luat în considerare. Am ajuns fix la cuvintele dumneavoastră, pentru că știți ce vorbiți și m-am învățat minte ca altă dată să ascult. Vă consider ca o mamă pentru mine și știu că vreți să mă ajutați mereu. Îmi cer iertare pentru tot și pentru momentele mele de naivitate. Vă mulțumesc mult și să trăiți înca 82828822828 de ani, pentru că merită ca o persoană ca dumneavoastră să fie cadrul didactic !”

„Cu ocazia zilei de naștere, doresc să vă urez din toată inima la mulți ani .. Să aveți parte de multa fericire și să vi se îndeplinească toate dorințele. Vă mulțumesc pentru lucrurile frumoase pe care le-am învățat de la dumneavoastră!! De asemenea, vă mulțumesc pentru toate sfaturile pe care mi le-ați dat și pentru că mereu m-ați ascultat când am avut o problemă!! Sunteți cea mai bună dirigintă!!; Să aveți o zi frumoasă că dumneavoastră❤❤❤Vă iubesc și  vă pup”

„La mulți ani, doamna dirigintă! 😗 Sunteți un om minunat de la care am avut foarte mult de învățat și mereu pentru mine, oriunde aș fi, dumneavoastră sunteți „diriga”. Să aveți o zi minunată alături de cei dragi! 💋💋❤

Dacă am avut o aniversare frumoasă? Hm… Am avut o aniversare plină. Și am trăit-o din plin. Cu bucurii și, pe alocuri, cu lacrimi de bucurie! De aceea, am mulțumit fiecăruia în parte.

Și astăzi ai fost tot în sufletul meu, bunicule drag! De ziua noastră! Ca întotdeauna.

 

 
16 comentarii

Scris de pe Februarie 9, 2017 în Despre viață

 

Etichete: , , , ,

Trecut-au anii…

Vreo patru, mai exact, după cum mă lăudam într-o postare anterioară.

Nu mai știu exact de unde mi s-a năzărit treaba cu blogul personal, într-un moment în care habar nu am avut ce presupune asta. Știu doar că mi s-a pus de-a curmezișul și nu m-am liniștit până nu l-am creat. Din nimic. Căutând să aflu detalii, am învățat lecția asta în toți cei patru ani care s-au scurs, și tot ar mai fi câteva capitole de străbătut. Iar senzația este că asta am făcut dintotdeauna. Singurul lucru cu adevărat constant a rămas plăcerea de a scrie. S-a mai adăugat bucuria de a fi citită! 🙂

Am început mai stângaci în primul an, ca primii pași pe are îi faci uitându-te în spate să vezi dacă există cineva care să te prindă în caz de cădere. Sau măcar dacă este cineva pe aproape să-ți vadă lacrimile rostogolindu-se pe obraz, eventual să arunce o vorbă bună drept consolare atunci când ai cel mai mult nevoie de asta.

Prima mea cititoare a devenit una dintre cele mai bune prietene, chiar de la distanță. Un lucru care s-a întâmplat…nu știu cum sau când, este suficient că ne-am trezit râzând și plângând despre aceleași lucruri. O discuție pe blog, reluată în zilele următoare, un cadou – surpriză, o întâlnire pe fugă, urări cu drag în moment speciale, un umăr de sprijin, o porție bună de voie bună sau o ciupitură zdravănă… Acestea sunt lucrurile care ne-au apropiat, dincolo de pasiunea comună pentru scris.

De-a lungul timpului, oamenii au intrat, au citit, unii au rămas și au revenit cu drag. O mare parte dintre cei cu care am interacționat la începuturi au dispărut de tot din bloggosferă, alții s-au reinventat. Am schimbat stilul, am schimbat temele, chiar imaginea blogului, m-am schimbat eu însămi de-a lungul celor patru ani. Nu cred că a fost un lucru voit, conștient, ci, mai curând, a fost ca un vârtej care te ia cu el în adâncuri fără să te întrebe dacă asta e cea ce-ți dorești. Dar odată prins în el, înțelegi că este un pas important spre evoluție. Am făcut pauze și am revenit, am întrebat și am primit răspunsuri, am învățat multe despre formă și despre conținut. Am trecut de la a scrie un simplu jurnal virtual, la a scrie un blog.

„Viața aici, printre bloguri este exact la fel ca viața reală”, spunea Camelia într-o discuție pe care am purtat-o zilele trecute. Pentru că și aici se întâmplă să le crească unora aripi, poate mai devreme decât ar fi trebuit. Nu-ți rămâne timp nici măcar să spui „la revedere” sau „îmi pare rău”. Iar asta ar trebui să ne facă să ne oprim pentru o clipă din goana noastră nebună și să ne întrebăm care sunt lucrurile care merită cu adevărat.

Da, e adevărat, „timpul are prostul obicei de a fi ireversibil”, spunea Octavian Paler, dar de noi depinde să facem în așa fel încât să merite fiecare clipă.

 

 
30 comentarii

Scris de pe Decembrie 9, 2014 în Păreri

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Ce culoare are sufletul meu?

Sau „Cea mai…postare” 🙂

Pisicimea mi-a aruncat o mănușă cu multă vreme în urmă. O leapșă care a dublat invitația Antoanetei, și ea acoperită de praf. Apoi am văzut că subiectul a devenit…viral (că tot e o expresie „la modă” :-D) și am descoperit părerea Adelinei și a Adrianei. Pretext, pentru mine, de a reciti cu drag multe dintre postări.

De ce scriu? Am mai spus asta pe undeva 🙂 Scriu pentru că îmi place de mor! Pentru că pot și pentru că (de cele mai multe ori) mă și pricep. Scriu pentru că mă eliberează, pentru că mă distrează, pentru că mă aduce mai aproape de oameni care simt la fel. Scriu pentru că așa mă pricep cel mai bine să transmit un mesaj. Toate postările din cei patru ani de când s-a născut Blog D’ Agatha, m-au făcut cine sunt! Cu plusuri și minusuri. (Care sunt mai multe, decideți voi!). Dar…care este „cel mai…?” Greu de spus! Care petală dintre câte are o floare, este mai frumoasă? (Sigur, veți aprecia modestia rezultată din această deloc subtilă metaforă! :mrgreen: )

Poate primul articol – Un licurici aduce lumină îngerilor? Poate unul dintre cele mai comice întâmplări adevărate – Uite mortu’, nu e mortu’? Poate cel mai citit – Majoritatea „au” sau „are” dreptate? ? Poate agonizările sau promisiunea încălcată a ultimului poem?

Pe unele le-am iubit atât de mult, că mi-am dat like singură! De senilă, evident! 😀 . Duzinile de cuvinte sau psilunelile au fost mereu provocări care au scos la iveală povești nici eu nu știu de unde. Concursurile au fost prilej de distracție și uneori de câștig 🙂 . Am scris despre călătoriile mele, despre copilul meu, despre lucruri care îmi plac sau care nu îmi plac, despre frustrările sau suferințele mele, în egală măsură despre bucurii și dorințe. Am scris despre educație sau despre lipsa ei, am intrat în polemici, mi-am făcut prieteni și neprieteni, am bucurat și am dezamăgit. Am râs sau m-am întristat.

Tot ce am scris reprezintă experimente și experiențe și sunt ale mele, sunt parte din mine, mă reprezintă. De aceea, mi-ar fi greu să spun că mi-a plăcut un articol mai mult decât altul. Cu atât mai mult cu cât, recitindu-le, știu exact contextul unic care le-a provocat și care a generat niște trăiri. Puțină excepție fac textele… „literare” de la care am avut mereu mai multe pretenții. Dar pentru că nu candidez la vreu loc în manualele școlare sau în Istoria literaturii…mă consolez cu micile ajustări sau cu îngăduința celor ce au trecut pe acolo și au lăsat un semn, o apreciere sau o critică, evident, constructivă!

 Mă opresc aici pentru că mi-e că încep să le înșiruiesc pe toate aici și mă amendează Gugălu‘. Dar cu ocazia asta, voi mai scoate unele texte de la naftalină. Pentru că mi-era dor. 🙂

 
10 comentarii

Scris de pe Iulie 18, 2014 în Leapșa

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Autoportret și un gând în cuvânt

„Nu sunt ce par a fi –
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…”

(Ion Minulescu – Nu sunt ce par a fi)

 Nu am încercat niciodată să fiu altcineva decât eu însămi. Uneori mi-a ieșit. Pentru dățile în care nu am reușit, voi da, probabil socoteală cuiva, cândva.
Nu încerc să mă definesc prin ceea ce au scris alții (despre ei). Nici acum, nici dățile trecute. Versurile lui Minulescu mi-au fost dedicate recent de o prietenă dragă pe care o știu de 13 ani. Mulțumesc, Rox! 🙂
Sunt (doar) ceea ce sunt!
Prea mult pentru unii, poate prea puțin pentru alții. Mulți vor râde (din nou), alții vor fi doar ironici, dar eu…eu sunt mulțumită cu ceea ce am ajuns să fiu. Tot ce am făcut, toate alegerile mele, tot ce am trăit, toate acestea m-au adus aici. Nu e treaba nimănui să judece sau să-și dea cu părerea. Nu aici.
Sunt ceea ce sunt! Și nu vă rămâne decât să acceptați, cei de lângă mine, cei care mă citesc, cei care mă cunosc, cei care și-au intersectat drumurile cu ale mele de-a lungul timpului, sau să treceți mai departe fără a arunca măcar privirea peste umăr.

Îmi plac oamenii. În parte, pentru că am urât mereu singurătatea. Îmi place să fiu între oameni, să vorbesc, să ascult, să ajut. M-a fascinat să cunosc oameni noi și, de aceea, mereu mi-am făcut ușor prieteni. Mă bucur să fiu printre oameni deștepți, chiar dacă uneori poate nu țin pasul. Dar atunci când nu m-am ridicat la nivelul lor, am pus întrebări și am ascultat răspunsuri. Sau doar am tăcut și am învățat. Au fost oameni care m-au dezamăgit. Pe alții i-am dezamăgit eu.

Dacă aș fi trăit în apă, aș fi fost delfin. Dacă aș fi fost orice alt animal, aș fi fost, cu siguranță, lup.

Îmi plac freziile! Deși nu este foarte elegant, ci aproape nedrept să alegi numai o floare dintre atât de multe – frumoase, parfumate.

Sunt o fire veselă. Fac haz de necaz pentru că așa reușesc să trec peste tot ce mi se pare greu. Îmi place să râd cu tot sufletul și atunci când reușesc să fac asta, mă umplu de energie pentru o bună bucată de vreme, mai ales dacă și cei de lângă mine sunt la fel de veseli. Cel mai frumos compliment mi l-a făcut Domi, colega de apartament de pe vremea când eram studentă în ultimul an: „Ești un balsam pentru suflet”. Mulțumesc, Domi! 😉

Îmi place să cânt și să dansez. În felul meu, desigur. 🙂 Mi se pare că viața fără muzică ar fi o lungă și apăsătoare tăcere. Insuportabil, aș zice. Iar dansul…dansul e un alt fel de a zbura.

Scriu. Iubesc scrisul. Iar pedeapsa cea mai cruntă ar fi să nu o mai pot face. Aș scrie ore întregi. Despre lume, despre mine, despre alții, despre frumos, despre urât, despre copilul meu… Scriu PENTRU MINE, în primul rând! Uneori, scriu și pentru alții. Sau despre alții. Dar tot așa cum se revarsă totul în oglinda mea. Nu scriu pentru a câștiga admirația și aprecierea, cum am fost acuzată odată. Desigur, dacă reușesc să stârnesc astfel de reacții, nu pot fi decât fericită, dar, până la urmă, cine nu ar fi?

Mi-ar plăcea să am ocazia să călătoresc cel puțin la fel de mult ca până acum. Îmi place muntele, îmi place marea, îmi place țara asta minunată și ne-norocită. Dar îmi plac și alte meleaguri, tocmai pentru că e altfel acolo și pentru că de fiecare dată când mă întorc, mă simt ACASĂ.

Nu sunt decât un om. Cu greșelile mele, cu imperfecțiunile mele, cu durerile și bucuriile mele….

Sunt blestem…
aruncat de stele
între polii tăcuți
ai pământului surd.
M-am întors către ceruri în unde
la a treia strigare
dinspre miazănoapte
ca să adorm
acolo
stins.

………………………………………………..
Mi-e dor de tine, tataie… 😦
Mă întreb, în fiecare an, cum ar fi arătat ziua asta, a noastră, cu tine alături, în capul mesei…ciocnind un pahar de vin, râzând şi cântându-ne unul altuia Mulți ani trăiască…

 
3 comentarii

Scris de pe Februarie 9, 2014 în Gând din cuvânt, Jurnal

 

Etichete: , , , , ,

Voiceless conversation with my haunted self

Am I of any good?

Do I value anything?

Would I be missed?

Would there be tears on my leaving?

Would there be beautiful words?

Have I ever done something good?

Am I worthy of unconditional love?

Do I deserve the life that I got?

Have I lived enough?

Have I fulfilled my mission?

Have I ever changed the life of a human?

Have I made enough people laugh?

Do I know enough about me and the world?

Could it have been better?

Will I ever get these answers?

 

 
9 comentarii

Scris de pe Octombrie 17, 2013 în Jurnal

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice