RSS

Arhive pe etichete: despre moarte

Astăzi în zori… (Duzina de cuvinte 34)

Domnului Dan Tudor…

Aş muri,
Moartea nu vine,
Aş trăi,
Dar n-am cu cine.

Maria Tănase

astăzi în zori Dumnezeu m-a-ncercat
aruncându-mi năvod peste luna amară
și mi-a spus că viața-i un joc-rezumat
apoi m-a lăsat singur în camera goală.

moartea nu are simptome, mi-a zis,
e doar decalaj între vieți paralele
acum îngerii-și poartă aripile-n vis,
eu strâng scame-frânturi ale inimii mele.

mi-e dor de plimbări cu luciu-n priviri
mi-e dor de-acel zâmbet suav de copil
iar Timpul aleargă omorându-mi iubiri
sunt sătul de al vieții joc versatil.

astăzi în zori Dumnezeu m-a-ncercat
c-un scenariu pudrat cu amărăciune
mi-am strâns pumnii căuș și-am strigat –
spre cerul negru-nchis – o rugăciune.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Duzina de cuvinte și un gând către un om rămas acum singur…

 
16 comentarii

Scris de pe iunie 7, 2014 în Duzina de cuvinte

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lecția despre nemurire

Mami, eu nu vreau să mor niciodată!

L-au podidit lacrimile instantaneu. M-am speriat puțin…
Lucrurile se întâmplau acum câteva luni. E drept, avusesem un deces în familie, dar nu l-am făcut sub nicio formă pe Pinț părtaș la evenimente. A știut doar că unchiul a murit. Asta însemnând că a avut o întâlnire importantă cu Doamne-Doamne. Ne aflam în mașină, chiar la 40 de zile când mergeam să ne vizităm mătușa.

Mami, eu nu vreau să mor niciodată!

Îmi răsună și acum vorbele lui și, de câte ori rememorez, simt săgeți în inimă: neputința! Nu pot găsi răspunsuri la toate posibilele întrebări ale copilului meu de-a lungul timpului. Și mi-a dat Dumnezeu un copil deștept, atent la tot ce e în jurul lui și la lucrurile care (i) se întâmplă.

Nu se putea opri din plâns…

– De unde ți-a venit ideea asta?

Nu răspundea, dar am bănuit că are legătură cu evenimentul, pentru că, oricât de mult am încercat să-l protejăm și oricât de firesc am încercat să ne purtăm, a simțit că se întâmplase ceva destul de dureros și că e vorba despre o despărțire. La înmormântare îmi spusese:

Când te duci la biserică, să-i spui „la revedere” și din partea mea!

Vorbele lui m-au surprins și atunci, pentru că păruse destul de neinteresat de subiect. Dar se pare că mintea lui era frământată de întrebări…Nu-l forțez niciodată să vorbească, pentru că oricum nu scot nimic de la el dacă nu vrea. Însă uneori simte el nevoia și se deschide frumos ca o floare. Vorbim în șoaptă atunci, ca și cum ar fi cea mai mare taină. De obicei seara la culcare, când mă roagă să mă bag în pat lângă el ca să „simtă căldura” mea. 🙂

Mami, eu nu vreau să mor niciodată!

(Cum să-i spun că asta a fost cea  mai mare teamă a mea care a început în momentul în care am văzut cele două liniuțe roz…)

– Cum să mori? Mai întâi trebuie să trăiești suficient de mult și de frumos.
– Nu, eu nu vreau să mor NICIODATĂ! Și nici tu!
Mă dezarmase intensitatea cu care spunea toate astea printre lacrimi șiroaie. Spontaneitatea este una dintre puținele mele calități, dar se pare că nu funcționează mereu…
– Știi cum facem? O să mergem la școală, învățăm bine de tot și ne facem doctori! [Deși am citit o polemică mai demult legată de inutilitatea acestui plural folosit când e vorba despre acțiuni cu/despre copii, am simțit că trebuie să zic ceva care să-l facă să nu se simtă singur în tot demersul ăsta]. Apoi tu ai să inventezi o pastilă care să te facă să nu mori niciodată. Ce zici?

A fost întocmai ca în basmul celebru:

”…În sfârșit, dacă văzu și văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ți-oi da Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Atunci, copilul tăcu și se născu.”

Al meu tăcu și începu să gândească…
– Am să inventez o pastilă!!! Și am să o iau eu ca să nu mor niciodată! Și apoi îți dau ție una și lui tati una.
Copilul meu își găsise un scop în viață. De acum a schimbat replica. „Nu vreau să mor” a devenit „când am să fiu mare am să inventez o pastilă…”

Într-o seară ne-am băgat în pat după poveste. E ca un ritual, respectat când are chef 😀 : ”Mai stai cu mine cinci minute! Te roooog!”

M-a mângâiat pe față și mi-a zis:
Mie îmi place viața asta pe care o am. Nu vreau să mor niciodată. Dar știi? Când am să fiu mare, am să inventez o pastilă… Dar trebuie luată de trei ori pe zi. Și după aceea să nu mănânci nimic, că se duce efectul. Trebuie să bei doar multă apă. Și o să-ți schimbe culoarea la păr.
– Cum o să schimbe culoarea la păr? Îl face….verde???
– Da, verde!

Pințul meu are cinci ani jumate… Și îl iubesc de mor!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Later edit: Azi a zis: „Eu nu înțeleg de ce mai existăm dacă tot murim”… O luăm de la capăt 😀

 
10 comentarii

Scris de pe februarie 8, 2014 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Drumul spre Dincolo… (Duzina de cuvinte 27)

Dumnezeu e surd
Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

(Marin Sorescu – Prăpastie)

Viața-i un caleidoscop. Uneori te lași amăgit de oglinzile care îți arată lumea ușor distorsionată pentru hrana micilor fericiri. Cu toate acestea, nu-ți spune nimeni câte rotiri ai voie să faci, câte fericiri ai voie să consumi sau cât timp îl poți folosi. La începutul începuturilor, îți faci un calcul pe baza celor spuse de ursitoare la capătul leagănului împodobit cu flori și lacrimi de bucurie. Te gândești că ai timp să respecți tot ce ți-au strigat ele atunci. Dar te trezești că s-a terminat calendarul chiar în mijlocul anului, lăsând file neumplute cu lucrurile ce trebuiau făcute. Sau poate că totul se întâmplă chiar la început, când e vremea planurilor și a ordonării noilor visuri și când nimeni nu bănuiește că te așteaptă ușa descisă către dincolo.

Ce-ți mai rămâne de făcut?

Să speri că te-ai calificat pentru următoarea viață, care nu poate fi decât mai bună decât celelalte lăsate în urmă…

Să speri ca iarba să-și amintească fiecare călcătură și fiecare alint timid  cu vârfurile degetelor.

Să speri că în grădina în care vei păși vor fi flori albe de călin și că petale vor ploua peste tine în semn de bun-venit…

Să speri că viața ți-este șlefuită și apretată ca proaspăt ieșită dintr-un calandru universal unde intră toate viețile oamenilor, pregătindu-se astfel, pentru trecerea dincolo.

Cineva acolo sus, și-a înmuiat pana divină în călimară și a scris cu litere de aur cât timp primește fiecare în dar și ce-i este dat să facă cu el. Tu trebuie să alegi Calea…Să privești cu atenție spre stânga și spre dreapta și să înțelegi care dintre ele îți va îndruma pașii către Lumină și care spre Întuneric. Firul nostru de viață este, în același timp, un călcâi al lui Ahile. Faptul că ne naștem implică plecarea noastră dincolo în „clipa cea repede”. Existența noastră este ca roca de calciu sculptată de vânturi și ploi și-mprăștiată în cele patru zări. Nu ne rămâne decât căldura sufletului cu care i-am mângâiat pe ceilalți de-a lungul călătoriei spre…dincolo.

…………………………………………………………………………………………………….

Mă alătur și eu duzinarilor, spunând…„Noapte bună, coane Virusache!” 😦

 
14 comentarii

Scris de pe octombrie 26, 2013 în Duzina de cuvinte

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Dialoguri – Viața ca o goană spre moarte

moartesursa: Facebook

Uneori, țesătura asta numită viață te duce pe niște căi pe care nu le-ai gândit, pe care nu le-ai așteptat, pe care poate nici nu le-ai dorit. Uneori, ai nevoie să stai de vorbă despre lucruri care te macină, pentru că simți că așa le faci să zboare și să nu te mai apese. Se nasc, astfel, dialoguri. Cu un străin, cu un om învățat, cu un duhovnic, cu un prieten, cu cel sau cea pe care îl/o iubești sau doar cu tine însuți/însăți.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Știi…mi-e greu tare să înfrunt moartea asta…De fiecare dată când îmi dă târcoale, o simt atât de puternică și încrezătoare în timp ce eu mă simt mică și neputincioasă….Îi simt prezența peste tot în jurul meu…și asta mă înfioară cumplit….Mă sperie…Mă macină…Și îmi dă o serie de gânduri care mă fac să îmi pierd echilibrul…să nu mai știu cine sunt…ce trebuie să fac…cum să mă redresez ca să nu uit de viață….Sunt ca paralizată…

Ieri și azi mi-am îmbrățișat tatăl…Am simțit că sunt o fiică rea…că nu i-am spus cât îl iubesc și că mi-e teamă că la un moment dat se va duce dincolo ….și că nu voi putea face nimic…nici măcar să plâng…Mă îngrozește momentul acela! Care dintre ei va pleca primul? Cum voi trece peste asta? Cum va fi viața după aceea?

Apoi fug și-mi strâng în brațe copilul. Și mă rog să fie sănătos și să trăiască mult și să fie fericit. Dar nu îi pot oferi garanția că nu i se va întâmpla niciodată nimic rău și acest lucru îmi scrijelește fiecare gând, făcându-mă să mă simt un fir de praf care vrea să devină o coloană a infinitului.
Sunt puternică, dar nu atât de puternică…

Mă gândesc la fiecare persoană dragă din jurul meu….Cum ar fi dacă….

Iar în momentele astea te simți atât de singur…Poate pentru că ai impresia că nimeni nu te înțelege…și nu suferă ca tine…și iar mă cuprinde disperarea….

E ca și cum moartea asta poate veni și fără să-mi anihileze trupul. E ca și cum o simt infiltrându-se în fiecare parte din mine de fiecare dată când se stinge o stea în jurul meu…Nu mă mai lasă să respir…Am impresia că sunt închisă într-o cameră întunecată…. singură…Și nu reușesc să găsesc ieșirea….

Mi-a zâmbit cu înțelepciune și mi-a răspuns:

Amintește-ți cât suntem de mici în acest imens Univers. Moartea cuiva nu mai e un eveniment. Pe undeva pocneste câte o supernova și asta e la fel de puțin important, deși rade tot în jur, la mii de ani lumină. Apoi, știi bine cât de important e fierul…hemoglobina… Ei bine, fierul, ca tot ceea ce e metal, nu ia naștere decât în interiorul unei stele. Doar acolo se lipesc atâția protoni și neutroni, încât să te trezesti cu un nucleu imens. Trebuie ca steaua să moară pentru ca fierul ăla să poată ajunge cândva să pulseze în venele unei ființe. Știu că doare moartea, dar nu e important faptul că dispariția cuiva e ireversibilă. Gândește-te la cât de importantă a fost existența persoanei aceleia pentru tine și că irepetabilitatea existentei ei e mult mai importantă decat stelele de a căror moarte neștiută a fost nevoie… Vii sau morti, suntem bucăti de stele. De-aia e tocmai bine să ne mutăm înapoi, cu toate părerile de rău pe care le trage dupa sine moartea asta.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mi-a plăcut mult ce a scris Tiberiu de ziua lui 🙂 http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2013/09/29/da-2/

 
8 comentarii

Scris de pe octombrie 1, 2013 în Dialoguri

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Moartea…se întâmplă…

Iute se apropie moartea de om; lui nu-i este dat nici un răgaz; ea îl doboară în mijlocul carierei, îl smulge în plină viață. Pregătit sau nu să meargă, el trebuie să stea înaintea Judecătorului său!

 Friedrich von Schiller

Se întâmplă să-ți vezi liniștit de treabă, poate chiar să râzi și să fii fericit când te scutură zdravăn un telefon…

A murit….

Ești șocat…Poate nici durerea nu iese acum la suprafață, poate că spui lucruri aiurite sau te trezești zâmbind tâmp, neîncrezător și, mai ales, nejustificat…

Te simți asaltat de o avalanșă de gânduri care dau peste tine precum mașinile gălăgioase într-un sens giratoriu:

♦ Te imaginezi în locul celui care tocmai a plecat. Revezi firul vieții lui. Îți trece prin minte o fotografie din tinerețe, când încă nu se gândea nimeni la un capăt de drum…Când avea toată viața înainte…

♦ Revezi ultimele lui clipe… Și ți se pare nedrept faptul că nu l-a anunțat nimeni de iminența sfârșitului, atunci când s-a uitat în oglindă de dimineață, spălându-și ochii, fără să știe că și asta o face pentru ultima oară…

♦ Te gândești că pașii lui au călcat dalele din fața casei, poate și-a hrănit câinele și l-a mângâiat pe cap, apoi și-a luat masa, ca de obicei, cu paharul de vin alături…O  zi ruptă din rutină, care nu vestește în niciun caz faptul că ultimele fire de nisip curg din ce în ce mai repede, golind partea de sus a clepsidrei…

♦ Nu, nu-i spune nimeni nimic. E ca o surpriză pe care i-o pregătește rânjind, destinul…

Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomenește în brațele ei, fără nici o speranță de întoarcere.

Liviu Rebreanu

♦ Apoi, îți trece prin minte că același tratament este valabil pentru fiecare dintre noi. Toți ne trezim dimineața fără să ne gândim că aceasta ar putea fi ultima zi din viața noastră. E nedrept să nu ți se dea șansa de a trăi aceasă ultimă zi așa cum îți dorești. Să ai șansa de a-ți lua rămas bun. Să îmbrățișezi, să plângi, să vezi locul preferat, să vezi oamenii dragi pe care să ți-i întipărești în minte pentru când vei fi trecut dincolo, în loc de fotografii…Să încerci să trișezi, chiar dacă știi că asta nu se poate.

Astăzi a fost rândul meu să primesc telefonul acela…Din nou…

M-am gândit la mătușa mea care știu sigur că deja își plânge singurătatea. La verișoarele mele care și-au pierdut tatăl. La nepoți…

Apoi m-am gândit la ai mei și la gândurile care trebuie să-i macine cu privire la inevitabilul lucrurilor la un moment dat în existența fiecăruia…

M-am gândit la tataia…Și la telefonul care m-a cutremurat acum…14 ani…

Și mi s-a făcut iarăși o teamă cumplită de EA. De felul mârșav în care ne văduvește de suflete dragifără milă…De felul în care ne alege rânjind, fără criterii….

M-am gândit că mi-ar prinde bine acum un Ivan Turbincă să-și râdă de ea și să-i vină de hac, poate uită că are de luat niște vieți…

Și totuși….se întâmplă… 😦

Prefer să cred că Paler știe ce spune:

„A muri înseamnă a te muta într-o stea”.

 
15 comentarii

Scris de pe septembrie 27, 2013 în Despre viață

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

 
innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

Sinapse

Simple, dar cu viață

Incercari

de ginduri

O Cale

o-cale.ro

Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice