RSS

Arhive pe etichete: experimente și experiențe

Teatrul ca artă vizuală

 

Viața…e o continuă despărțire…Te desparți de copilărie, de adolescență, de tinerețe. Te desparți de părinți, de prieteni, de iubiți, de iubite, de locuri în care ai fost fericit sau nefericit.

Trecutul e un câmp de luptă cu multe victime. Iar noi ajungem la bătrânețe niște cimitire în carne și oase. Ne îngropăm în adâncul memoriei întreaga viață.

Atunci când am aflat povestea lui Annabel, nu am bănuit că vorbele nu exprimă nici pe departe emoția pe care piesa o transmite spectatorilor! Și m-am trezit astăzi în sala de teatru, așteptând să înceapă un spectacol, caracterizat de prietena mea printr-un singur cuvânt chiar înainte să intru: „Ră-vă-și-tor!”

Am pășit spre locul 7 pe rândul E, cu pioșenia celui care nu vrea să deranjeze liniștea. Actorii-păpușari ne așteptau într-o manieră inedită. Mi-am dat seama pe parcurs că fiecare gest, fiecare element, fiecare imagine erau menite să ne facă să ne întoarcem asupra propriei „oglinzi”. Era ca un strigăt spre trezire, căci „nu mai avem timp”!

Poate pentru că știam povestea, m-am trezit cuprinsă de emoție de la primele cuvinte ale lui Annabel. Viața, trecutul, gândurile copilăriei mi s-au deschis toate ca o fereastră… Apoi m-am trezit trasă de mână în prezent, de cealaltă tabără, a părintelui.

„Părinții buni sunt părinții care nu te ceartă”…

Tot ce a urmat a fost ca o răscolitoare anamneză. O întoarcere în trecut, o recuperare a sinelui, o luptă cu Timpul. Mesaje transmise fie direct, prin vocea puternică a actorului Constantin Cotimanis sau a lui Annabel, fie printr-un limbaj non-verbal atât de puternic, atât de universal. Imagini, muzică, gesturi, expresivitatea actorilor au alcătuit un tablou complet, o adevărată artă.

Poate cineva ar crede că a mânui o păpușă e o joacă. Sau că, în orice caz, nu poate fi un lucru prea serios. Poate altcineva ar crede că un teatru de păpuși ar fi înfiorător de plictisitor pentru niște oameni mari. În realitate, „păpușarii” au preluat, poate fără să conștientizeze, starea pe care s-au străduit să o inducă propriului personaj. Deși se disting clar pe scenă, nu au știrbit deloc estetica spectacolului. Dimpotrivă! Am surprins înclinări ale sprâncenelor într-o empatizare absolută cu „marea păpușă-om”.

Ideea Cristinei mi s-a părut genială! După propria mărturisire la finalul piesei, ea are obiceiul de a-și contura mai întâi personajele și abia apoi țese povestea care le leagă. Iar povestea este cu atât mai nemapomenită cu cât reflectă realități imediate, pe care tindem să le ignorăm în goana noastră de a ne depăși fiecare perioadă din propriile vieți. Ardem secvențe, ratăm sclipiri și zâmbete, doar pentru că vrem să …treacă Timpul. Care nu este deloc un moș simpatic apărut de nicăieri pentru a cere un pahar cu apă…

În egală măsură, scriitorul Iulian Tănase, autorul în fapt al textului piesei, m-a fascinat pentru că scrie pe gustul meu și pentru că are și un simț fin al umorului. Mărturisirile lui de pe aceeași scenă amintesc de faptul că a scrie trebuie să vină ca un act firesc, izvorât din fărâme ale existenței, trecute printr-un filtru decent al metaforei. Și că pentru a ajunge la sufletele oamenilor, trebuie să scrii în așa fel încât să-i faci să se regăsească într-un crâmpei al poveștii.

Mi-a luat ceva vreme, dar am găsit și o parte din fondul muzical, cum nu se poate mai potrivit pentru mesajul piesei:

Dacă mi-a plăcut? Enorm!

Dacă aș mai vrea să văd și alte realizări ale Lightwave Theatre? Cu nerăbdare. Sunt curioasă cum se „simt” celalalte două piese din portofoliul tinerei trupe de teatru din București,  „ Reflection” și „Iubitafizica”.

Mulțumesc, draga mea Simona și Concerte Bacău Fabrica de Evenimente, pentru invitație și pentru o experiență unică!

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 29, 2017 în Despre viață, Păreri

 

Etichete: , , , , , ,

Ieri am fost Rusalie, azi – Sânziană!

„Sunt deopotrivă Rusalie și Sânziană. Am două nume superbe, predestinate.”

Nu mai știu care a fost povestea numelor mele. Știu doar că unul dintre ele era pe atunci „la modă”, iar celălalt, special, e moștenire de la străbunica. La început mi-au fost doar dragi. Pentru că erau ALE MELE. Apoi am descoperit că fiecare dintre ele înseamnă ceva. Poate nu și pentru alții, dar cu siguranță mie îmi spun mai mult decât înșiruirea de litere din care sunt compuse.

Acum câteva zile am fost Rusalie.

(Sursa foto: @Alina Justanangel)

Îmbujorată, cu zâmbetul pe buze și cu soarele prieten, nu am dansat, doar mi-am întins privirile spre soare și am sărutat cerul cu ochii închiși. Mi-am îmbrăcat cămașa albă primită în dar și am savurat câteva clipe de libertate. Nu am smintit pe nimeni, poate doar fotograful a avut ceva de furcă din pricina stângăciilor mele. Mi-am lăsat deoparte gândurile malefice și m-am bucurat de clipă.

Astăzi, m-am trezit Sânziană. Și mi-am pus celălalt veșmânt, primit și el în dar special pentru cele două zâne din mine 🙂 De data aceasta, ploaia mi-a sărutat picioarele și mi-a spălat trupul de toate relele pământului.

20160624_190537-1.jpg

Mi s-a făcut dor de Dagatha și de experimentele și experiențele trecute. Așa că m-am apucat de șters praful și de luminat odaia. Poate apar și musafirii la un moment dat. Dacă nu, m-oi așeza la fereastra din colț, răsfoind filele din album.

…………………………………………………………………………..

Am primit cele două daruri de la prietena mea, Marina, și de la dragii mei părinți, care au vrut neapărat să-mi cumpere o ie! Vă iubesc! ❤

 
29 comentarii

Scris de pe Iunie 23, 2016 în Jurnal

 

Etichete: , , , , , , , ,

Filosofia religiei (5) – Ce-are a face Dumnezeu?

Discuție matinală între Prinț și prietenul Alex, în automobilul proprietate personală, în drum spre școală:

– Azi am religia.
– Noi am avut-o ieri. În sfârșit nu ne-a mai spus iar de Colectiv!

Pupilele mi se dilată a nedumerire, iar capul mi se întoarce involuntar spre bancheta din spate, locul acțiunii. Țin să precizez că Alex este în clasa a treia (a III-a!). Întreb cu naivitate, sperând că este o coincidență de…nume:

– Cum adică…„despre Colectiv”?
– Păi…în fiecare oră de religie, doamna ne zice de cei din Colectiv.

Sângele îmi inundă fiecare arteră și fiecare capilar. Prințul are aceeași profesoară la clasă.

– Ce anume vă zice despre ei?
– Că trebuie să învățăm să nu mergem în club, că de aia i-a pedepsit Dumnezeu pe cei de acolo!

Mă uit mută la consort, aflat la volan, cu fumuri vizibile ieșind pe nări. Încerc să blochez toate cuvintele și expresiile care se îmbulzeau de sub cerul palatin, printre dinți și buze. Le explic puștilor că lucrurile nu stau chiar așa:
1. Dumnezeu înseamnă bunătate, El NU pedepsește. Noi suportăm consecințele faptelor noastre, iar dacă facem un lucru fără să-l gândim, este posibil să o încurcăm.
2. Oamenii mari – chiar și profesorii – spun tot felul de lucruri, dar este bine să ne obișnuim să citim mai multe despre un subiect sau altul, pentru a ne forma singuri o părere.

Alex insistă:

– Doamna a mai spus că Dumnezeu ne pedepsește și dacă nu ne facem rugăciunea de seară. Ne-a spus că un băiețel a uitat (?!) într-o seară să se roage și a doua zi a fost pedepsit: a răcit.

Doar huruitul mașinii mai ascundea clocotul infernal din propriul creier, făcut knock-out de cele două povești de groază. Slavă Domnului că baionetele sunt ilegale, că aș fi căzut în păcat în acea dimineață de februarie!

Considerații…generale

Stimată doamnă profesor de religie,

* Suntem de aceeași parte a baricadei doar teoretic! Dumneavoastră nu creați oameni, ci îi distrugeți! Nu-i învățați să gândească, ci îi îndoctrinați! Nu-i învățați să-L iubească pe Dumnezeu, ci să se sperie de El și de pedepsele Lui. Genul acesta de lecții au îndepărtat pe mulți de biserică.

* Nu mai trăim într-o lume care poate fi condusă/manipulată prin frică! Dacă vrem să formăm caractere și să le insuflăm ideea de Bine, de Frumos, de Dumnezeu, ar fi bine să învățăm cum să purtăm o discuție constructivă. Un bun pedagog trebuie să dețină arta persuasiunii prin argumente logice, simple și adevărate și să folosească metode adaptate nivelului de cunoaștere: prin joacă, prin experiențe, prin experimente, prin cuvinte magice care să deschidă minți și suflete.

* Copiii ăștia nu sunt nici idioți, nici ignoranți! Nu le poți pune broboada pe cap sau pedepsi cu mătănii, amăgându-i că astfel vor ajunge în Împărăția Cerului. Nici nu poți să-i convingi că Dumnezeu stă sus și privește, notând la catastif de câte ori nu și-au făcut oamenii rugăciunea de seară. Pe ei trebuie să-i învățați ce înseamnă smerenia, bunul simț, curajul, bunătatea și alte valori morale care, însumate, înseamnă Dumnezeu.

* Cred sincer că și dumneavoastră ați înțeles greșit ideea de Dumnezeu și o perpetuați la fel de greșit copiilor. Ei nu se vor supune dictonului „Crede și nu cerceta!”. Ei vor pune mereu întrebări, pentru că este firesc să vrea să descopere. Într-o lume în care există atâta tehnologie, în care atâtea lucruri au explicație logică și științifică, nu mai funcționează replicile primite de noi înșine în copilărie. Astăzi, copiii se așteaptă să primească răspunsuri concrete la întrebările lor:

  • Bun, Dumnezeu a creat lumea. Dar de ce?
  • Dar pe Dumnezeu, cine L-a Creat?
  • Noi de ce existăm?
  • Cum se face că am apărut noi pe pământ?
  • Dincolo de cer, ce se află?

Asta mă întreabă uneori copilul meu în mașină la drumuri mai lungi sau mai scurte. Uneori mă ia pe nepregătite. Uneori nu știu dacă răspunsurile mele au un ecou pozitiv în mintea lui fragedă. Alteori aș vrea să am eu însămi o minte mai sclipitoare ca să-i explic lumea pe înțelesul lui. Nu e deloc simplu. Și cred că nu e rezolvă nimic dacă scăpăm repede de orice fel de explicație aruncând totul în cârca lui Dumnezeu!

dumnezeu si un copil

(sursa foto)

Analiză pe textul dumneavoastră

Dumnezeu i-a pedepsit pe cei din Colectiv

Aș vrea tare mult ca părinții, frații, surorile, iubitele, copiii celor care au pierit acolo să nu citească niciodată afirmația dumneavoastră! I-ar copleși durerea din nou. Ce să înțeleagă copilul de clasa a III-a de aici? Că Dumnezeu …omoară oameni? Nu se presupune, oare, că oamenii sunt copiii Lui? O mamă (sau un tată) care vrea să-i dea copilul său o lecție de viață, îl omoară??? Și cum a făcut Dumnezeu selecția? Unii au murit, alții, nu. Cum alege un părinte care copil să-i moară? După numărul de păcate?? Dumneavoastră ați văzut vreo imagine de acolo? Ați auzit cuvintele muribunzilor? Ați văzut lacrimile mari rostogolindu-se pe chipul desfigurat? Ați simțit mirosul de piele arsă? Cum ar putea Dumnezeu să provoace așa ceva? Ca pedeapsă? Ce păcat să fi avut copilul ăla de 16 ani care a pierit? Acela de a fi mers într-un club? De când e acesta un păcat capital? Dar unii munceau acolo! Femeia aceea de serviciu și-a lăsat copiii acasă singuri ca să mai aducă un ban. Fotografii aceia își făceau meseria! Ce va înțelege copilul? Că Dumnezeu nu …agreează unele meserii? Poate că Alex a exagerat sau poate nu a înțeles prea bine ce ați zis, un motiv în plus să nu abordați astfel de subiecte la un nivel la care este foarte puțin probabil a) să meargă vreunul în club și b) să înțeleagă morala poveștii.

Dacă nu-ți faci rugăciunea de seară, te pedepsește Dumnezeu cu…o răceală

Probabil că voi spune o răutate, pe care mi-o asum, dar… se vede că dumneavoastră nu aveți copii. Încă. Altfel, ați ști că uneori, mamele cad istovite în timp ce le citesc povestea de seară copiilor lor, după o zi în care au făcut atâtea altele. Dacă ele nu stau în genunchi la marginea patului, nu înseamnă că nu se roagă! Iar „a uita, este omenește”, nu cred că acest act involuntar necesită o pedeapsă. Cu atât mai puțin când e vorba despre un copil, „prins” de treburile lui copilărești. Iar dumneavoastră tocmai l-ați învățat că Dumnezeu te pedepsește când uiți ceva important. Doamne ferește să uite vreodată să-și sărute părinții înainte de a pleca de acasă. Ce catastrofă s-ar putea întâmpla! De asemenea, se vede că nu cunoașteți ce furtuni se nasc în mintea unui copil când își simte amenințat confortul fizic și psihic. Eu știu ce urmări au vorbele mele aruncate aiurea asupra lui pentru că îi văd reacțiile și îmi dau seama că am greșit enorm. Dar sunt lângă el, știu ce i-a generat acesta reacții, eventualele întrebări sau tresăriri în somn și încerc să repar ce am stricat. Dar dumneavoastră nu aveți șansa, nici timpul și se vede că nici interesul să vedeți ce urmări au cuvintele dumneavoastră asupra copiilor pe care îi educați.

 Ghiciți ce! Într-una din zilele trecute, părintele care este profesor la școala unde predau, era răcit cobză! I-am bătut obrazul: „Părinte, rușinică! Păi ce facem? Uităm de rugăciunea de seară??
Părintele a zâmbit cu îngăduință, așa cum face de fiecare dată când apare câte o discuție neortodoxă. E același părinte care convinge clase întregi cu elevi „problemă” să vină să se elibereze de gânduri grele și de stări de „ne-bine”, la o discuție duhovnicească. Nu i-a învățat că îi pedepsește Dumnezeu, ci că, vorbind despre necazurile lor, se vor simți mai bine.
Copiii nu vor învăța de la dumneavoastră ce înseamnă Dumnezeu și se vor teme de El. Dumneavoastră ar trebui să-i ajutați să se simtă liniștiți și în siguranță când vorbiți de Dumnezeu.

Dragă doamnă profesor de religie, sper că v-ați făcut rugăciunea de seară!

 
7 comentarii

Scris de pe Februarie 23, 2016 în Păreri

 

Etichete: , , , , , , , ,

Jurnal de vacanță 1 – Moieciu de Jos

Când eram mică, citeam legendele acelea frumoase despre eroii noștri, despre lupte glorioase, despre apărătorii unei țări mirifice și mă gândeam că am fost binecuvântată să mă nasc aici. În mintea mea de copil existau niște argumente foarte clare și de multe ori erau suficiente pentru a mă liniști când era vorba despre războaie sau despre sfârșitul lumii: „suntem un popor ales! Dumnezeu va avea grijă de noi”. 🙂 Odată ce au trecut anii, lucrurile au fost analizate din perspective noi. Cea a omului revoltat sau frustrat de lipsuri și nedreptăți, cea a tânărului aspirant care vede și aude că „în alte părți e mai bine” sau cea a călătorului care a sesizat diferențe între locurile vizitate. Cu toate acestea, am mai spus-o și cu alte ocazii, nu mă văd locuind în altă parte. Nu e vorba despre (fals) patrotism! Dar am fost în suficiente locuri cât să-mi dau seama că „acasă” nu e doar un cuvânt, ci o stare! De aceea, pentru mine România ESTE inegalabilă! Oricâte miraje ar putea oferi orientul sau occiddentul, oricât de bine m-am simțit de fiecare dată când am călătorit ici și colo, oricâte lucruri degradante aud de fiecare dată din gura unor compatrioți, aici e singurul loc în care mă simt acasă!

Vara aceasta am avut norocul să merg într-un loc de vis! (Mulțumesc, Ioana și Ciprian pentru invitație!) mai fusesem la Moieciu, am mai văzut Cheile Grădiștei, dar acum am avut timp să le…savurez. Și m-am trezit exclamând și eu ca în „Balanța”:

Bă, frumoasă țară avem!

Și chiar e frumoasă! Îmi pare rău că nici vorbele mele și nici măcar imaginile nu vor putea reda fidel senzația aceea de „wow!” pe care am avut-o pe parcursul celor 15 km parcurși în ziua respectivă. Mai întâi am descoperit gustul zmeurei de la munte! Mai mică, dar mai dulce și muuuultă!

20140731_171850

De aceea, unii cu făcut concurență urșilor din împrejurimi, căutând tufele cele mai bogate!

20140731_171520Pe drum, am descoperit și alte minunății, care mai de care mai atractive vizual:

Am plecat cu un câine – aka Scooby – (împrumutat fără voia noastră de la gazde), căci nu poți să știi niciodată… 😉

20140803_165335Astfel că trupa s-a aventurat „orbește” într-o drumeție de zile mari!

Mai întâi, pădurea care mi-a amintit de thriller-ele americane: pustietate, semi-întuneric, nici țipenie de om, foșnete ciudate.

Pe marginea drumului, o mulțime de ciuperci de tot soiul, ca și cum cineva le presărase anume să nu uite drumul de întoarcere.

Iar din pustietate, un bătrân, tot ca în filme, apărut de niciunde cu calul lui negru, cu vorba șugubeață, dar înțeleaptă ne-a îndrumat pașii spre locul pe care îl căutam.

Apoi ne-a prins ploaia…

20140803_180038Dar nu ne-am speriat și am ținut „tot înainte”.

20140803_183017

până când s-a zărit Muntele!

Cu-adevărat ți se taie răsuflarea! 🙂

Mirosul de fân, aerul atât de curat că-ți venea să iei la pachet,

20140803_183106

Moieciul de Jos văzut de sus…

20140803_183110

…liniștea tulburată doar de cântecul greierilor…câte un animal odihnindu-se…

20140803_184238…câte o furcă uitată, amintindu-ne de vremea copilăriei la bunici…

20140803_184223Câte un copac răzleț…

20140803_191047

Apoi am început să coborâm din nou.

20140803_191922pe unde apele au șters pământul cu o seară înainte, pe lângă un șarpe ce avusese ghinion…

20140803_192505…iar înapoi am ajuns când cerul arăta așa:

Este acesta locul meu preferat? Acum, da! 🙂 Cu siguranță voi spune asta de fiecare dată când voi merge în alte locuri la fel de minunate cum a fost acesta, singurul loc unde am văzut apa curgând în două culori!

Dacă am putea păstra toarte locurile acestea la fel de frumoase, dacă Omul nu și-ar lăsa amprenta atât de iresponsabil asupra colțurilor de natură pură, dacă am fi mai atenți și mai orgolioși cu ceea ce ne reprezintă…

De aceea, am profitat de o provocare: campania Inegalabila Românie. Consider că este o cauză pentru care merită să scriu. Nu un articol, ci mai multe. Pentru că sunt experiențe proprii, pentru că toate imaginile acestea frumoase pe care le-am găsit pe pagina de Facebook arată că avem cu adevărat o țară inegalabilă, unică și că trebuie să învățăm să o iubim mai mult! Cu siguranță aveți imagini mirifice cu locuri pe care le-ați vizitat și care merită arătate tuturor. Încărcați-le și voi folosind aplicația Inegalabila Românie și invitați-i pe străini să ne cunoască și altfel!

Eu, una, încă nu am terminat ce am avut de spus! 😉

 

 
9 comentarii

Scris de pe August 6, 2014 în Concurs, Călătorii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Concursuri pe/pentru bloguri – Pro sau Contra?

Nu știu ce s-a întâmplat cu Pisicafeaua de marți.

Iată un subiect numai bun pentru toate cele trei ceasuri rele Pisicafea! Chiar dacă s-a tot polemizat pe marginea lui prin blogosferă.

banner-pisicafea-250x250

Concursul ar trebui să însemne provocare. Să dai tot ce ai mai bun ca să câștigi, respectând niște reguli, pentru că fără ele ar fi haos. Dar din ce în ce mai puțini participă for the fun of it. Chiar și la școală, când organizez câte un concurs, toți mă întreabă ce vor câștiga! E în firea lucrurilor ca un concurs să aibă premii, deci, o miză. Numai că, de cele mai multe ori, ne uităm la valoarea premiului și nu la calitatea concursului sau la calitatea prestației personale în acel concurs. Nu mai funcționează replica „vei câștiga experiență” sau „te vei învăța cu ideea de concurs”. Trebuie să fie ceva palpabil care să crească motivația pentru a participa.

Concursurile pe/pentru bloguri scad prestanța blogului/bloggerului?

Evident, există o măsură a lucrurilor. Sau ar trebui să existe. La fel, fiecare are un motiv de a (nu) participa la astfel de provocări.

Ultimul concurs m-a distrat copios pentru că am creat-o pe Jeni care a devenit legendară printre cunoscuți. Deja este un personaj și lumea se așteaptă să citească o continuare. În plus, am câștigat un voucher pe care (apropo!) încă nu l-am primit :mrgreen: . Sunt, oare, mai prejos (ca om, ca blogger) decât am fost înainte de participare? Unii așa au considerat și au abandonat „barca” asta. Tacit, desigur.

Pe de altă parte, această experiență (sau o fi fost experiment?) a dezvăluit că, într-adevăr, concursurile printre bloggeri sunt un fel de mărul discordiei. Mereu se nasc controverse, mereu cineva vrea să trișeze și cineva vrea să acuze, mereu sunt nemulțimiți care strigă că „strugurii sunt acri” doar pentru că nu au putut ajunge la ei.

S-a lansat de mult timp partea a doua a concursului de lenjerii outlet. Nițel schimbat, e drept, dar tot cred că sunt unele precizări care trebuie făcute musai pentru a evita confuziile, conflictele și alte neplăceri. Dar mă gândesc că în orice domeniu există o etapă nouă care te învață câte ceva, astfel ca la următoarea să fii mai bun.

M-am gândit mult dacă să mai particip sau nu. Premiile sunt tentante. Dar, mai mult decât premiile, e dorința aia de a scrie „cel mai…” articol. Unul care să îmi placă și mie! 😀

Când să mă apuc de scris, am citit o postare – singura, de fapt- din concurs. Și mi s-a părut foarte reușită. Altfel. O poveste emoționantă care nu aduce deloc a concurs decât prin singurul element care oricum trece neobservat. Deja l-am considerat articolul preferat, deși habar nu am cine l-a scris (cine e în spate), pentru că e prima dată când intru accolo.

Așa că stau în cumpănă. Ultima participare s-a făcut în urma unei scântei. Unii cântă sub duș, numai mie mi se năzărește taman acolo să mai scriu ceva. 😀 Jeni tocmai mă călcase pe nervi și am găsit legătura cu concursul. Acum e altfel. Numai că nu aș scrie pentru like-uri și comentarii pentru că nu am atâția prieteni pe care i-aș putea stresa să mă voteze (sună a campanie electorală 😈 ). Aș scrie ca să placă. Și cum plăcutul e subiectiv dintotdeauna, ezit. Doar să se nască o postare firească,  potrivită tabloului de experimente și experiențe, fără a forța lucrurile.

 
43 comentarii

Scris de pe Iulie 22, 2014 în Pisicafeaua de marți, Păreri

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice