RSS

Arhive pe etichete: Facebook

O fi sau n-o fi…pedofil?

Îmi făceam turul de seară pe una din paginile de Facebook (cea „de serviciu”), să mă mențin „informată”, adică să știu de ce mă mai feresc pe lumea asta. Întâmplător (sau nu) dau peste o postare care m-a oripilat, m-a speriat și mi-a întunecat mințile în același timp!

Pedofil drăguț, caut loc de joacă cu părinți ocupați

Constanța, într-un parc foarte aglomerat la ora 6 seara. Cu greu mai poți găsi un loc de cățărat în marea de copii ce aleargă haotic spre disperarea părinților care nu-i mai pot supraveghea. Mă așez pe o bancă și încerc să îi urmăresc pe amândoi, printre tricouri multicolore, țipete, râsete și plâns de copil lovit sau rătăcit. În fața mea, un individ la vreo 40 de ani a adunat în jur un cârd de fetițe despletite și drăguțe pe care le învață să se dea peste cap agățate de o bară. Se alătură grupului și Ema, fericită că domnul o ținea bine de burtică și o ajuta să facă răsucirile. N-am oprit-o, dar urmăream mișcările individului iubitor de fetițe și atât de amabil să le ajute pe toate. Nu rata nicio ocazie să le atingă abdomenul și spatele ori câte ori se dezgoleau și se juca cu părul lor înainte de fiecare ridicare. În scurt timp, am realizat că domnul nu venise însoțit de vreun copil, n-avea atârnat de el vreun rucsac, jucărie, pantof sau orice altceva i-ar fi putut trăda calitatea de părinte….

Continuarea postării o puteți citi direct pe pagina unde am descoperit-o. Scopul meu nu este de a crea un articol bazat exclusiv pe o poveste preluată de la altcineva, ci de a-mi urla neputința, ca om, de a schimba ceva în lumea în care trăiește. (A se obseva că nu am spus „țara”, pentru că fenomenul depășește toate granițele. Și toate limitele!)

pedofil

(sursa foto)

Subiectul în sine m-a alarmat. Nu pentru că ar fi adus o noutate. Se întâmplă astfel de lucruri de când lumea. Mai frecvent sau mai puțin frecvent, totul depinde de cât de mediatizate sunt cazurile și de interesele celor care le prezintă (mă refer la presă!) Să recapitulăm:

  • Parcul este plin, așadar, FOARTE public.
  • Omul (deși l-aș numi deja altfel!) are un tupeu fantastic să se afișeze acolo sau este suficient de bolnav, cât să nu aibă control deloc asupra propriilor instincte. Poate mă ajută cineva în domeniu cu profilul psihologic al pedofilului!
  • Acest…individ se joacă cu niște fetițe total necunoscute!? Dezinteresat? Se plictisește? Îi plac copiii? În sensul…acela?
  • Acest individ LE ATINGE abdomenul și spatele???? (Deja simt cum mi se încrețește pielea de nervi!)
  • Părinților, prezenți în parc, li se pare…normal???

Oameni buni! Mai citiți o dată textul! Nu simțiți cum vă ia un val de căldură pe șira spinării?

Am căutat să văd cine este în spatele postării, ca să știu dacă este o persoană credibilă. Doamna este avocat, mamă a doi copii. Da, am luat chiar legătură cu dumneaei, iar activitatea afișată arată preocupări ale unui om decent și serios. Totuși, și dacă nu aș fi putut afla nimic despre această persoană, simplul fapt că am dat peste o astfel de poveste extrem de veridică, e suficient să o iau în seamă și să iau atitudine în felul meu. Ce m-a șocat și mai tare (dacă mai poate exista ceva și mai șocant ca povestea în sine) a fost atitudinea unuia dintre comentatori, care a ales să devină „avocatul diavolului”:

Screenshot 2016-07-22 17.27.55.png

Cu tot respectul pe care (încerc să) îl păstrez pentru fiecare individ pe care nu îl cunosc, vreau să contraatac, cât de decent pot:

„Dacă omul avea o relație de prietenie platonică cu unul dintre copii la care s-au alăturat și alți copii, nefiind băgați în seamă?” – O relație platonică? Ori îl cunoaște, e de-al casei, ori nu are ce relație să aibă un om de 40 de ani cu un copil! Și, să fim serioși, câți adulți se joacă așa, for fun, cu o droaie de copii în parc, de bună voie și nesiliți de nicio împrejurare! Restul frazei reprezintă speculații, prin urmare, domnul Emil cade în aceeași capcană de care o acuză pe autoare. Nu ai de unde să știi ce e în capul omului, un motiv în plus să fii cu ochii în patru!

„Am uitat vremurile când mergeam la film singuri la 6 ani și stăteam între adulți pe întuneric, când copii în fundul gol se jucau pe cearceaful vecinului la plajă, când pe la petreceri e câte un nene cu magnet la copii care devine loc de cățărat, de jumulit.” Eu la 6 ani NU mergeam singură la film, primul film la care am fost, nu singură, ci cu o prietenă, a fost în liceu. NU stăteam între adulți pe întuneric(?!), pentru că am fost învățate să nu căscăm gura la treburile adulților, ci să ne vedem de păpușile noastre. NU am stat în fundul gol niciodată, decât la baie (fac parte din generația…„comunistă”!), dar pentru cei care s-au aflat în această situație, cuvântul cheie este „vecin”, prin urmare, cineva familiar, nu un străin apărut în parc. Iar „nenele cu magnet la copii”, fiind invitat la petrecere, era, cu siguranță dintre cunoscuți. Bunicul meu era mereu sufletul petrecerilor, iar copiii trăgeau la el pentru că știa să facă tot felul de giumbușlucuri. Dar NU a atins niciodată pe vreunul pe funduleț sau pe abdomen! Nici baie nu ne făcea el, copii fiind! DAR NU am uitat vremurile acelea când, venind de la școală, am dat peste un bărbat în casa scării, fluturându-și organul cu un zâmbet idiot pe față, în timp ce eu alergam pe scări până la etajul 4, îngrozită de ceva ce nu înțelegeam la vârsta aceea! Ei, uite, asta m-a marcat!

„Societatea asta a devenit bolnavă și are nevoie de psiholog.” Corect! Tocmai de aceea nu mă poți acuza, ca mamă, că devin paranoică atunci când lucrurile nu mi se par tocmai în ordine!

„Eu sunt curios cam ce ai putea răspunde ca barbat dacă ai făcut greșeala să bagi copilul cuiva în seamă și vine și se ia de tine că ce treabă ai cu copilul lui… Dacă eu stau cu copilul/sau fără undeva și vine alt copil că maică-sa stă pe facebook sau la bârfe, ce trebuie să ii fac să îi dau două șuturi în fund să plece? Să ii spun două vorbe tăioase în stilul societății ca să învețe să fie antisocial?”. Ooo, domnu’ Emil! Se pare că experiența dumneavoastră de viață nu este atât de bogată. Eu, ca femeie, nu bag niciun copil în seamă aiurea decât dacă este al vreunei cunoscute sau dacă are legătură cu copilul meu. Și în niciun caz nu vorbesc cu el fără să fie unul dintre părinți de față. E lege! Nici dacă vreau să-l servesc cu ceva ce mănâncă al meu copil. Aveți idee ce dezastru poate provoca o „faptă bună” de acest gen în cazul în care copilul are vreo alergie la un aliment pe care eu i-l servesc cu bunătate? Și nu, nu e paranoia, e bucată dintr-o experiență! Dacă vine alt copil la mine, îi caut părintele cu privirea și neapărat îl anunț că al lui copil vrea să se joace cu al meu (nu cu mine!), făcându-l atent, tocmai pentru că eu nu vreau să-mi asum eventuale accidente neplăcute (copiii mai cad de pe tobogan, se mai ceartă, uneori se lovesc reciproc etc.) Păi de ce să-i dați două șuturi? De vorbă bună n-ați auzit: „Părinții tăi trebuie să fie îngrijorați, mai bine mergi la ei să le spui unde ești!”. Dar, din experiența mea cu copiii (și vreau să cred că este destul de bogată, deși niciodată suficientă!) un copil, indiferent de vârstă nu vine la un adult decât dacă îl atrage ceva anume: o jucărie, ceva strălucitor, un covrig, un animal, copilul lângă care stă etc. Nu vă fie teamă, nu vă vor ataca prichindeii doar pentru că stați pur și simplu în parc, să vă relaxați!

„Eu am fotografiat copii¹ altora mai ales la evenimente. Am văzut de multe ori acea privire „acuzatoare” pe ideea bă de ce îi face ăla poza copilului meu.”  Bănuiesc  că ați fost la aceste cevenimente în calitate de prieten sau în calitate de fotograf plătit pentru acest lucru! Altfel, a face poze, mai ales unor minori, fără acordul părinților cred că poate să vă aducă mari necazuri din punct de vedere legal.

„Băi dar chiar așa am ajuns? Faptul că sunt 10 nebuni/ zi la știrile de la ora 17 la 16 milioane de oameni nu înseamnă că este realitatea băi fratilor, treziți-vă². Vi se par puțini 10 nebuni pe zi??? Dar ăia care nu au „norocul” să fi ajuns la știri? Se întâmplă lucruri în lumea asta la care nici cu gândul nu gândiți! Una dintre elevele mele, și este doar un exemplu, mi-a răspuns, la acuzele mele că nu se concentrează să învețe, că a plecat de acasă pentru că propriul tată o molesta! Era în clasa a 12-a și trăia cu trauma asta de câțiva ani buni! ACEASTA este o realitate, domnule Emil! Dacă aș avea timpul necesar să-i ascult pe toți elevii mei, aș afla că sunt mult mai mult de 10 nebuni pe zi! Ah! Și sunt 20,1 milioane de oameni (la recensământul din 2011), nu 16!

„Dar chiar e nevoie să acuzăm lumea înainte să știm detaliile pe baza aparențelor? Sau este lipsa de _educație_ și paranoia anti-socială?” Doamna nu acuză. Nu există un acuzat, nu există un document oficial care să acuze. Doamna a prezentat o situație, exprimându-și opinia. Același lucru l-am făcut și eu. Educată sunt, parol! Și se pare că și doamna avocat. Da, și paranoică sunt, dar nu dintr-o atitudine anti-socială, ci din teama că aș putea să mă găsesc neputincioasă în fața unui lucru monstruos care i s-ar putea întâmpla copilului meu! Pentru că atunci aș uita și de educație și de tot! 

Despre părinții prea ocupați, într-o altă postare! E de zis și acolo!
………………………………………………………………………………………
¹și² – am ales să redau exact textul comentatorului, mi-am luat libertatea de a adăuga doar diacriticele.

 
9 comentarii

Scris de pe iulie 22, 2016 în A fi sau a nu fi...

 

Etichete: , , , , , , , ,

A fi sau a nu fi…snob

Iată mărul conceptul discordiei!

Unii sunt și se laudă cu asta, alții sunt, dar neagă. Și mai sunt unii care nu se încadrează, dar sunt acuzați.

Ești sau nu snob?

Conform dicționarului,

SNOB ~oábă (~óbi, ~oábe) m. și f. Persoană care admiră și imită fără discernământ moda, manierele și opiniile persoanelor din sferele înalte. /<fr., engl. snob

 Expozitiunea:

Ieri, FB-ul sună alarma. M-a tras de mânecă tastă că a părut o noutate. O colegă de facultate, profă de engleză cu toate actele în regulă, postase o stare. Mesajul propriu-zis era un joc de cuvinte. Interesant, dacă îl înțelegi. Și mie mi s-a părut chiar funny (hopa! ca să nu zic oups).

1512692_687584697952254_2080989892_n

Intriga

Mesajul în sine nu reprezintă neapărat obiectul acestei strădanii de a-mi aduna fărâmele de gânduri cu tot cu gărgăuni la început de 2014. Colega anunța că va traduce acest mesaj pentru că i s-a reproșat că postează mesaje în limba engleză, lucru care denotă snobism. Eu am rămas nedumerită și pentru că mă știți că am idei puține și fixe, m-am apucat de…gândit! (ei, bine, da!) Traducerea, care nu este un capăt de lume până la urmă, devine mai mult sau mai putin nefericită, nu pentru că nu ar ști fata limbile, ci pentru că e greu să traduci idiomuri sau jocuri de cuvinte sau subtilități ale unei limbi, păstrând farmecul variantei originale.

Dentistul mi-a spus că am nevoie de o coroană. Am spus: „Știu, nu-i așa?”:-D

Desfășurarea acțiunii

Văzând eu unele ca acestea, m-am simțit la fel de …snoabă ca minunata colegă! Și, ca în Tom și Jerry, când văd unu’ mic care are nevoie de ajutor, sar!:

 Io, quando vedo uno grande, fare dispetti a uno piccolo, divento furioso!

Spre edificare, minutul 2:20 :

P.S. Pisicimeo, video-ul nu  e pentru tine! 😀 Decât de la minutul indicat.

Și dacă tot am o părere, să -mi dau cu ea! Cu părerea, zic!

1. Mi-am adus aminte de pe vremea când citeam pe holurile UBB-ului și când dădeam peste câte unul care băga în carte, hodoronc-tronc, câte un citat în latină sau franceză sau…mama lui. Ce nervi aveam că nu-l găseam tradus la subsolul paginii! Dar asta presupunea să caut eu ca să înțeleg ”ce vru autoru’” să zică. Și uite așa, am devenit mai înțeleaptă. Sau…mai snoabăeither way

Ideea este că mai curând cauți singur ce te interesează, decât să aștepți să-ți ofere altul pe tavă! (Da’…muieți îs posmagii?)

2. Consider că a cunoaște o limbă străină în mileniul ăsta, cu toate nebuniile pe care le presupune el, este o chestiune de  progres, o posibilitate de a ști mai multe, de a fi mai pregătit, de a avea acces mai usor și la alte tipuri de informație. Vreau să cred că nu mai există opinii potrivit cărora învățarea limbii engleze, de exemplu, este un înalt act de trădare și un pericol pentru nația și limba română!

3. Consider că înveți o limbă străină bine când ajungi să gândești (sau să visezi?) în limba respectivă. De aceea, le găsesc circumstanțe atenunate celor care au stat ani de zile in străinătate și care, ajungând acasă, își găsesc mai greu cuvintele în limba maternă, pe care nu au mai folosit-o tot de atâția ani. Excepție fac cei care stau fix trei luni și vin cu limba stâlcită de atâta italiană, iar la o analiză atentă, constați că nici românește, nici italiană nu știu.

Punctul culminant

Urmăresc cu destulă fidelitate activitatea celor de pe Grammarly de unde am învățat multe lucruri care m-au ajutat să îmi perfecționez cunoștințele de limba engleză.

Cum ar arăta o traducere în limba română a următoarei idei?

grammarly

Nu e suficentă o traducere, asta e clar! Sunt necesare explicații suplimentare.

Sau asta 😈 :

2

Deznodământ

Îmi place să inserez uneori cuvinte sau expresii în limba engleză. E o chestiune care vine, în cazul meu, natural. Aici, pe blog, aleg să nu mă cenzurez și să nu-mi ridic bariere pentru că este locul unde mă exprim liber.

Does this make me a snob?  Poate… Deși mă cam încurcă sintagma ”fără discernământ” din definiția de mai sus.

Voi decide după numărul mâinilor ridicate 😀

La mulți ani!

🙂

 
85 comentarii

Scris de pe ianuarie 4, 2014 în A fi sau a nu fi..., Păreri

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Fericiți cei săraci cu duhul? – Duzina de cuvinte (22)

46775_409936145755151_32751573_n

Iată minunată notificare de la ”feizbuc”!

În principiu, nici nu m-aș fi gândit că aș avea prea multe de spus pe marginea acestui lucru: „Mulțumescu-ți, Doamne, că mi-ai dat și creier ca să le pot vedea pe toate câte le-ai creat, cu ochiul luminat”. Numai că, uneori, mă gândesc dacă nu cumva raționamentul meu e greșit pe undeva. Că, vorba unui stimabil coleg de blogăială, prea le văd, dom’le, pe toate!

Pentru a nu fi înțeleasă greșit, țin să precizez că îmi voi asuma aroganța de a lăsa deoparte sensul biblic al expresiei și-mi voi lua libertatea de a mă juca de-a ”interpretarea” după bunul meu simț plac.

Mă apucă (norocul meu că doar uneori) conștiința lucrului care trebuie făcut. Și îl fac, nene, de zici că de asta depinde existența mea efemeră. Cu respectarea tuturor detaliilor astfel încât să nu zică nimeni că nu m-am achitat de datorie cum scrie la carte. (Ce expresie…depășită! De parcă ar exista o carte în care să ți se indice cum să faci lucrurile în viața asta!) Analiza rezultatelor indică:

-stres la limita superioară;

-oboseală maximă;

-dureri de corazon, ”ambetat” de ideea veșnicei recunoștințe a țării-mamă;

-nervi la kilogram, amplificați cu fiecare clipă care se scurge;

-timp  liber mult prea puțin ca să merite efortul;

-amputarea micilor plăceri ale vieții (câtă a mai rămas ea după ducerea sarcinii până la capăt)

Punem în balanță și ne dă cu mare virgulă și cu dureri de cap. Și atunci, luăm stimabila afirmație și facem analiză pe text. Să definim „sărac cu duhul” (în contextul și cu draga de conotație pe care EU doresc să o subliniez aici). Am în minte imaginea unei doamne foarte blonde (deși coloratura podoabei capilare este o discriminare crasă, deoarece nu are nicio legătură directă demonstrată cu atitudinea atât de naturală a dânsei), pentru care existența devine un lucru abstract dacă depășește satisfacerea nevoilor (sau, mai bine, a necesităților) imediate. Pare din alt sistem solar după vorbele care îi ies din cavitatea bucală și care au un ecou adânc în mintea mea încețoșată și încapabilă de a înțelege lucrurile considerate firești. Condusul mașinii este un gest de eleganță feminină, asezonat cu puțin snobism și alintătură pițiponțească (a nu se căuta cuvântul în vreo lucrare onorabilă de specialitate). Serviciul este nu o sursă de venit, ci un loc de socializare – cam singurul notabil – unde se face act de prezență cu scopul clar definit de a etala noile toalete/bijuterii/genți și accesorii, precum și strălucirea orbitoare a minții dânsei, evident, neapărat în comparație cu ceilalți. În timpul programului, promovează bunătatea sufletească în relația cu ceilalți, ascunderea după deget când e de asumat vreo responsabilitate, perierea, după caz, a cui necesită acest gest.

La finalul unei zile de lucru, mintea sus-numitei este muuult mai limpede și mai liniștită decât a subsemnatei, inutil cramponată de experiența de peste zi. Zâmbește, este fericită, a mai trecut o zi, a mai bifat o prezență strălucitoare și se reîntoarce mai împlinită în cochilia proprie .

De aceea, un eventual răspuns la întrebarea din titlu îmi este incert. Să rămân cu mintea sau cu zâmbetul?

……………………………….

Unii au preocupări mai…normale, (nu) de duzină 😀 : La Fee, tibi 1, tibi 2, Vero, dor, Dunia, Dictatura Justitiei, Andreotti, Scorpio, cammely, anacondele, Max, vavaly, incognito

Pisicimea Sa să trăiască!

 
60 comentarii

Scris de pe ianuarie 27, 2013 în Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice