RSS

Arhive pe etichete: învățământ

La mulți ani, doamna!

„Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,
Şi-un trandafir crescut în umbră moare,
Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.”

Octavian Goga – Dăscălița

Cam așa mi-o imaginez pe „doamna” la începuturile drumului anevoios pe care și l-a ales din motive numai de ea știute. Și ce norocoși suntem noi astăzi de alegerea asta! Citindu-i poveștile despre iernile gele și muncile duse „întru propășirea patriei”, mă trezesc trasă de mânecă taman acolo, în vâltorile momentelor ireale. Nu ar strica să citiți AICI câte ceva, numai bun de tras o porție de râs și potrivit ca să înțelegeți că doamna noastră e însemnată! A se citi „înzestrată cu har dăscălesc” și purtând cu ea mereu „duhul vorbii”. Dulce când e nevoie și aspră când e cazul!

doamna

Am ales-o pentru a-i călăuzi pașii Pințului, pentru că am știut că numai „mâna ei de fier” și felul de a face lucrurile ALTFEL pot să strunească un năzdrăvan. Se pare că Pințul nu a avut obiecții și că legătura s-a pecetluit mai repede decât mă așteptam. Cum ar fi putut să nu fie așa când doamna a început prima zi de școală cu o întrebare: „Ți-a spus cineva astăzi că ești frumos?” Apoi i-a luat pe toți și i-a dăscălit și i-a făcut Delfini cu minți jucăușe! Și le-a ascuțit mințile, i-a provocat, i-a incitat, i-a încântat, i-a atras spre frumusețile scrisului și cititului. Când a trebuit, i-a dojenit – tot așa, părintește – când a avut motiv, i-a lăudat. I-a învățat nu numai să scrie și să citească, ci și să ajute, să aprecieze, să respecte, să fie răbdători. Și astfel au ajuns copiii să o iubească.

De unde știu asta?

Am văzut eu îmbrățișări înlăcrimate la sfârșit de an și cuvinte frumoase și zâmbete și, mai ales, copii relaxați, veseli, fără a li se fi știrbit personalitatea.

Poate uneori o mai supără. Ba nu sunt suficient de atenți, ba sunt uituci, ba vorbesc muuuult, dar doamna i-a iertat mereu și nu s-a abătut de la „misia” pe care și-a asumat-o cu ceva vreme în urmă.

Astăzi este ziua doamnei! Iar copiii au vrut ca ea să știe cât de mult o apreciază și o iubesc. Așa că au lăsat mesajele lor speciale. Le redau așa, necizelate și cu stângăcii, tocmai pentru că sunt sincere:

Vă doresc ca această zi de naștere să aibă tot ce ați dorit și ați visat. Să aibă numai momente fericite și împliniri. Sunteți cu un an mai mare și mai înțeleaptă iar iubirea față de dumneavoastră s-a făcut mai mare. La mulți ani , doamna învățătoare! 

Diana

diana-aniversare

aniversare-andreiilinca-aniversareaniersare-luca

teodora-aniversare

aniversare-doamnaaniversare-bodea

horvat poza.jpg

La mulți ani și din partea noastră, a părinților! Să aveți putere să răzbateți prin toate muncile „sisifice” și să ne ajutați să-i vedem OAMENI!

Vă iubim și vă respectăm.

Cu drag,

Delfinii și părinții lor.

Anunțuri
 
6 comentarii

Scris de pe Ianuarie 16, 2017 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

Răspunsuri la „întrebări adresate profesorilor”

🙂

Din ciclul „A fi sau a nu fi…profesor”, am avut ocazia să dau peste un articol care adresa câteva întrebări pertinente dascălilor din România. Da, este clar că s-a pierdut interesul pentru calitatea educației, chiar dacă avem comisii peste comisii care, chipurile, încearcă să reglementeze acest lucru. Nenorocirea este că, din nou, totul se face generalizat și nu ținându-se cont de particularitățile școlilor, elevilor, profesorilor, societății în care trăim. Apoi, noi generalizăm, la rândul nostru și emitem păreri: profesorii despre elevi, elevii despre profesori, părinții despre profesori, profesorii despre societate și alte asemenea…combinații și permutări luate câte două. Am scris în câteva rânduri despre profesori și despre relațiile cu elevii sau cu părinții din perspectiva mea. Ba chiar am fost „catalogată” drept NEPOTRIVITĂ pentru această „meserie” pentru că nu am concepții „sănătoase” care să mă recomande în acest sens. Sper că această provocare să nu se soldeze cu noi acuzații la adresa autoarei acestui articol sau cu interpretarea eronată a cuvintelor și a ideilor prezentate aici.

Lumea asta e împărțită în Bine și Rău de la începuturile ei, iar această dihotomie se regăsește în tot ce formează existența noastră. „Arta” constă în (auto?)educarea fiecărui individ astfel încât să poată face distincție între cele două și să ALEAGĂ..

După acest principiu, există profesori buni și elevi buni, precum și profesori dezastruoși și elevi dezinteresați. Combinațiile acestor elemente au rezultate variabile:

  • profesori buni+elevi buni= performanță
  • profesori dezastruoși+ elevi buni= eșec în educație
  • profesori buni+elevi delăsători= eșec în educație
  • profesori dezastruoși+elevi delăsători= ratarea unei întregii nații

Desigur, este și aceasta o generalizare, întrucât apar variabile în context care pot influența rezultatul (părinți, societate, perioadă, condiții etc.), dar dacă m-aș apuca să dezvolt, aș transforma o simplă postare într-un roman-foileton sau o trilogie 😀 .

Cert este că există profesori care nu merită să fie puși la zid (nu, nu vorbesc despre mine; încă! 😀 ). Care fac mai mult decât să predea o materie. Care se implică mai mult decât este cazul, nu pentru că ar avea ceva material de câștigat, ci pentru că asta simt că trebuie să facă, încălcând, poate, niște reguli stupide. Și care au ghinionul să trăiască într-o societate care nu-i valorizează și nici nu îi sprijină. Am fost uimită când mi s-a spus că nu trebuie să te întinzi mai mult decât îți cere „datoria”, că tendințele „umane” te fac să plătești scump. Probabil încă o generalizare, care nu poate să însemne că nu trebuie să fim umani de teama de a nu suferi după aceea.

Apoi, există profesori care nu își merită acest nume (nu, nici aici nu vorbesc despre mine; încă! 😈 ). „Profesori” care lovesc elevii, care îi desconsideră, care nu vin la ore, care sunt profesori doar pentru că au o diplomă ce atestă că au acumulat niște informații într-un anumit domeniu (dacă informațiile stocate într-un creier performant nu ajung la învățăcei, ele nu fac din posesor un educator!)

Există, de asemenea, profesori care se străduiesc (da, aici vorbesc despre mine! 😈 ) și care seamănă teribil cu Don Quijote. Oameni a căror muncă nu se vede tocmai pentru că sunt prea multe morile de vânt. Care mai lasă din „obiectivele” lecției, atât de frumos stipulate în „programă”, ca să mai facă loc altor „activități” ușor „umanizate”. Care preferă o oră de discuții uneia de dictare, etc. etc. etc.

Ceea ce facem noi, de obicei, este să aruncăm vina. Suntem campioni la asta! [Cum a fost cu bietul copac de a picat acum câteva zile prin București. Nu e vina proprietarei mașinii că a parcat-o acolo deși copacul arăta de o mie de ani. Nu e vina autorităților locale care se ocupă cu spațiile verzi etc. Nu e nici vina membrilor comunității locale care sălășluiesc în zonă și care au văzut că bietul copac era șubred. Atunci? Dacă nu a fost furtună, deci nu putem da vina pe ea, numai copacul putea să răspundă! Să-l dăm în judecată, zic!]

Așadar, devine un cerc vicios:

  • profesorii dau vina pe elevi că nu învață, care dau vina pe profesori că nu le predau pe înțelesul lor;
  • părinții dau vina pe profesori că nu se implică și nu își fac datoria, profesorii dau vina pe părinți că nu se implică și nu își fac datoria;
  • profesorii, elevii și părinții dau vina pe societate că nu le oferă șanse și condiții, dar surpriză: societatea suntem noi toți!

În concluzie: a cui este vina? A NOASTRĂ! Când ni se întâmplă ceva nedrept, când se încalcă reguli sau drepturi, când nu-și face cineva datoria trebuie să luăm atitudine! În fond, este binele nostru la mijloc, nu? Altfel, ne merităm soarta cu toții: profesorii care nu au elevi implicați, părinții care nu au copii realizați, elevii care nu au rezultatele dorite, societatea care nu progresează.

 Nu am răspuns la întrebările postate în articolul citat, pentru că eu nu mă regăsesc acolo. O fi lipsa de modestie, poate 🙄 . Dar:

  • nu am lăsat niciodată ca răspunsul meu pentru salariul mic să se răsfrângă asupra elevilor mei! O pot confirma oricând, mai ales cei care au beneficiat de nenumărate ore în plus din timpul meu liber și neplătit pentru a recupera pentru examen.
  • nu am crezut niciodată că nu merită ceea ce fac, chiar dacă din 30 de elevi, doar vreo 10 au fost influențați pozitiv de activitatea mea în timpul unei ore sau a alteia, sau dacă unul dintr-o clasă întreagă îmi spune la final: „Doa’n-‘soară, mă bucur că mi-ați fost profesor”!
  • am încurajat mereu dialogul și am dat dreptul la replică, atâta vreme cât acesta a fost argumentată. A, și mi-am recunoscut greșeala când s-a întâmplat (destul de rar, totuși) să greșesc.
  • nu am refuzat nicio opinie, ba chiar am fost acuzată că prea le permit să spună „inepții” în legătură cu un subiect sau altul.
  • ajung, uneori, la concluzia că totul este pierdut, mai ales când azi spun una și mâine se uită, lucru care se repetă la infinit. Dar asta nu a însemnat niciodată că am renunțat! Și nu, nu e toată lumea dezinteresată! 😉
  • sunt dispusă ca „împreună, să aducem acea schimbare în bine pe care cu toţii ne-o dorim”. Împreună cu cine, zic? Cam cum e cu grupul curajos care zice: „du-te tu primul, că noi venim să te susținem!” Și te trezești la o ședință cu părinții părintele unic care oricum era cel mai interesat dintre toți sau doar cu 5 elevi la pregătirea pentru examen pe care o faci benevol pentru că au cerut-o toți 30.
  • da, sunt dispusă să ofer „înţelegere, comunicare, încurajări, sfaturi, posibilitatea reală de a evolua”, dar dacă la primire nu e nimeni?

Am luat articolul ca pe o provocare decentă și nu am ales să răspund pentru că aș fi vreo frustrată care s-a simțit atinsă. Ci pentru că l-am considerat o invitație la dialog, ceea ce sper că am reușit să onorez.

🙂

 
11 comentarii

Scris de pe Mai 18, 2014 în A fi sau a nu fi...

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Replică … seismică

Dintr-o plăcere sadică de a mă „tormenta” revin cu răspunsuri ample la insinuări/ acuzații( mascate sau nu)/ reproșuri sau altele din aceeași gamă lexicală. Un lucru e cert: I am a lousy teacher de vreme ce nu s-a înțeles ideea principală in acest mesaj formulat cu jumătatea de neuron, și acela leneș, în articolul anterior. Aș fi preferat să fie combătută ideea și nu neapărat persoana, dar nu le putem avea pe toate, nu-i așa.  🙂 De altfel, lupta aceasta de desființare a TUTUTROR profesorilor, fără a cunoaște în ce constă vina lor punctual sau ce fel de activități desfășoară, a devenit deja obositoare.

Pentru că am senzația că nici eu nu am înțeles prea bine „ce m-a lovit” după publicarea articolului cu pricina, nu pot decât să „dau orbește” (răspunsuri, evident 🙂 ), poate a doua oară e cu noroc 😀 . Regret profund că am stârnit dezamăgiri în rândul celor care se pare că m-au apreciat o vreme, dar ce să facem? Mergem înainte că înapoi nu e recomandat.

Mă bucur enorm că, în încercarea de a mă desființa, pardon, de a NE desființa, s-a pus o problemă genială: nu vă convine, plecați, nu vă ține nimeni cu forța. Corect!!! Așa au făcut unii – se pare, mai deștepți cu mult decât subsemnata- dintre cei mai buni profesori pe care îi cunosc. Nu a mers cum voiau ei și au plecat la mai bine. Nu dezbat aici cât de „mai bine” au dus-o, ne ocupăm strict de ce a rămas aici.  În locul lor, al celor prea buni pentru sistem, a trebuit să vină totuși altcineva. Iată cine: ingineri re-calificati, profesori de română care predau și alte 4 discipline la țară pentru că asa este croit postul, suplinitori necalificati, convertiți etc. De ce au venit ei? Din nenumărate motive:1. „ce simplu e în învățământ, nu faci nimic și ești plătit”, 2. „așa a vrut mama”, 3. „ce Doamne iartă-mă altceva să fac?”; „4. Atât am învățat să fac”. Iată, așadar, de und eprovine calitatea învățământului! Tocmai pentru ca s-a plecat, s-a ajuns aici!!! Asta e solutia??? Be a quitter! Nu e treaba ta cum merg lucrurile în țară, fugi că și așa pe țară o doare-n cot de existența ta. Să plecăm, dară, toți din țara asta! Uite așa rămâne vecinătatea Câmpiei Panoniei goală așa cum au visat unii. Nu comentez motivele unora de a pleca din țară, astfel că aș îndrăzni a cere să comenteze NIMENI motivele mele de a rămâne aici.

Cine mă obligă să rămân în acest sistem? Absolut nimeni! Și contrar părerilor dumneavoastră, fac față cu mare succes și altor provocări „telectuale” decât sistemul de învățământ în care eu AM ALES să rămân.  De ce am ramas în învățământ? Pentru ca ASTA MI-A PLĂCUT SA FAC de când mă știu! Pentru că mi-a plăcut, pentru că mi se oferă uneori satisfacții și pentru că au fost care au apreciat ceea ce am făcut cu ei și pentru ei. Dacă ar fi după pentru banii „cerșiti” și  așteptarea lunară ca aceștia să fie scuipați de ATM, eram plecată de mult. Dați-mi voie să păstrez pentru mine restul motivelor, îmi aparțin, nu trebuie să mă justific în fața nimănui.

Veni vorba despre părăsirea sistemului bugetar „călduț” și cel privat. Adicătelea…școli private? Well, dezamăgire maximă: am fost și acolo. Cel puțin unde am avut eu ore, riscam pușcăria destul de repede. Ca să nu mai vorbim despre faptul că nu e chiar atât de călduț nici sistemul ăsta bugetar, lately.

Noi predam ce vrem noi???? Hahahha! 😆 😆 , ce mult aș vrea să fie real!! Nu aș mai fi apostrofată în repetate rânduri de director că stau cu fundul pe prima bancă atunci când discut cu elevii mei  sau când MĂ JOC cu ei ca să-i pot învăța ceva. Nu, domnilor, nu predăm ce vrem, asta e problema! Predăm ce ni se impune. Si nu poți face altfel pentru că elevii au de dat examene naționale în rând cu alții care au învățat „forțat” cum spuneti, toate porcăriile astea. Nepredând ce se impune, risc să le fac o defavoare lor. Da, încerc, în schimb, să le fac mai ușoară corvoada și să-i ajut să asimileze ceea ce alții cer, nu noi! Atât cât mă pricep. În același timp, să strecor și ceva din realitatea asta imediată de care se dau cu capul când le e lumea mai dragă. De asta visez să am odată, probabil pe lumea cealaltă 😀 o școală pe care să o înființez așa cum cred eu de cuviință, cu ajutor, bineînțeles, că nu sunt atât de deșteaptă. Se pare că, totuși confindăm lucrurile: nu profesorii iau deciziile privind cum se dau examenele sau ce conținuturi sunt obligatorii (deși există o falsă idee cum că se axează învățământul pe dezvoltarea competențelor.)

Despre Pestalozzi? Montessori etc. Ultima întâlnire de proiect multilateral ne-a arătat clar cine suntem noi ăștia amărâții de profesori din România. Din 20 de oameni din 5 tări participante, o singură italiancă a știut despre Gardner și teoria inteligențelor multiple, pe care noi o utilizasem într-un workshop ca echipă de proiect. Nu le știm pe toate, de aceea, mergem să ne mai perfecționăm pe unde putem. Și acolo mai auzim și despre teste Myer-Briggs care probabil că ar trebui introduse în regim de obligativitate la școlile alea de fabrică profesori pe bandă rulantă.Asta dacă s-ar dori deșteptarea/ iluminarea poporului prin cultură, așa cum se pretinde. Câți dintre noi am descoperit talente? Habar nu am. Dar cred că dacă după câțiva ani încă mai primesc aprecieri și mulțumiri de la foști elevi ajunși departe, bănuiesc că nu eram mai potrivită la crescut vite. Sau…mai știi? :-))

Acum voi dori să particularizez discuția, făcând referire la comentariul cel mai vehement, din care am selectat următorul pasaj: „Aveţi idee dacă aveţi ce căuta în învăţământ?” – Ei, bine, folosirea persoanei a doua plural, am dedus eu, cu mintea mea săracă de profesor mediocru, implică și autorul articolului la care se făcea referire, adică eu 😀 . Și asta înseamnă, din punctul meu de vedere, jignire gratuită. Mai ales în condițiile în care eu nu am jignit pe nimeni.  Mă îndoiesc profund că sunteți persoana abilitată de a stabili cât de potrivită sunt EU pentru învățământ! Ați stabilit criterii? Ați probat? Sau ați hotărât după vorbele de aici, care se întâmplă să nu fie în concordanță cu părerile dumneavoastră? De aici încolo, comentariul dumneavoastră este o înșiruire de acuze total nepotrivite și neprobate!

Concluzia…prefer să nu o formulez. În fond, este pagina mea, astfel că pot să fac o compunere fără introducere sau încheiere dacă vreau. 🙂

Later Edit: poate unii au exprimat mai bine ideea aici

INFORMARE_PARLAMENT

 
24 comentarii

Scris de pe Octombrie 6, 2011 în De interes general

 

Etichete: , , , , , ,

Evaluarea inițială – soluții noi pentru probleme vechi

Mi-am promis că nu mai intru în polemici legate de învățământ, că îmi sunt de ajuns înjurăturile la adresa profesiei văzută la modul „turmist” (adică de la turmă 😀 ), dar cred că s-au acumulat prea multe săptămâna asta, prin urmare, e necesară o descărcare nervoasă. Și la urma urmei, închidem comentariile sau apelăm la Akismet, dacă lumea nu zice la fel ca mine 😆

Evaluarea inițială nu este o noutate. Nu s-a inventat acum roata și nici apa caldă, cum vor unii să se laude. Așa cum zicea și Carmen, la română și matematică oricum se dădeau astfel de teste în fiecare an celor aflați la început de ciclu sau celor care erau preluați de la alt profesor, dintr-un motiv sau altul. Este un lucru firesc, trebuie să cunoști cu cine ai de a face înainte de a porni la drum. Nu mă deranjează deloc faptul că s-a hotărât să dea toată lumea anul acesta testul inițial, nici măcar faptul că am avut atât de mult de corectat. Problema se pune DIN NOU despre felul în care se aplică PROST o idee bună.

În primul rând starea aceasta de amenințare permanentă la adresa profesorilor. Că să faceți, că să dregeți, că veți fi verificați, că veți da socoteală, că draci, că laci. Apoi o mie de dispoziții și precizări și comunicate oficiale privind modul de desfășurare a acestor evaluări. Evaluarea aceasta este pentru profesori, elevul nu trebuie să știe nota, decât dacă solicită părintele acest lucru, individual și confidențial. Ok. Unii au vreo 600 de elevi (o oră pe săptămână, ca să iasă încadrarea, preuspune uneori și 22 de clase, mai ales în condițiile unui profil tehnologic cu ore de practică etc.). Să presupunem că ar solicita să li se respecte acest drept, nu toți 600, dar jumătate din părinții elevilor. CÂND faci asta? Care este timpul fizic să stai de vorbă cu atâția părinți? (Vorbesc despre un obiect ca geografia, care este pentru examenul de bacalaureat! Și voresc în cunoștință de cauză, că tot am fost acuzată că mint virtual despre ce se întâmplă în învățământ.) Dar probabil că s-a mers pe ideea că oricum părinții nu vin la școală, că doar ei nu au nicio îndatorire, i-au lăsat ca la creșă pe mâinile dascălilor, care, puturoși și incapabil, le-au stricat odraslele.

Eu le-am spus notele elevilor și le-am explicat și ce era de făcut și ce au de recuperat. Ce sens are să evaluezi ceva dacă nu le spui și lor, principalilor subiecți, despre ceea ce s-a întâmplat. În plus, ai mei TOȚI  au solicitat să li se spună notele. Li s-a părut ciudat că nu se trec și mai ales că nu trebuie să fie făcute publice. Ei nu au înțeles rostul acestor teste! Cei care au luat note mari, solicită să le fie trecute, pentru că, în fond, este rezultatul muncii lor. Cei care au luat note mici, nu par interesați și nici afectați de aceste rezultate. „Și-așa nu se trec”.

S-au recomandat (cu titlu de obligativitate) ore de recuperare a decalajelor observate în urma acestor teste inițiale. Evident, neremunerate. Nici măcar asta nu mă deranjează. Dar mulți dintre cei care au probleme la școală nu vin nici la orele de curs obligatorii, darămite la cele suplimentare. Ore suplimentare cu 2 elevi??? Care este eficiența? Tocmai ieri am asistat la o discuție dintre o colegă de română care a înceout deja pregătirea pentru bacalaureat și elevii ei de a 12a. Așa cum vor cei de sus: la școală, după ore, fără bani. Ea are copil de clasa a doua cu diabet insulino-dependent, are program fix de ajuns acasă și totuși și-a rupt din acest program pentru a-i ajuta să recupereze ce nu au binevoit dânșii să învețe 3 ani de liceu. Când să înceapă ora, s-au înființat trei dintre ei, care au spus că atâția mai sunt în clasă și că nu are rost să mai facă pregătirea săptămâna aceasta. Și te întrebi: pentru ce să te zbați? Pentru cine să te pregătești? pentru cine să te sacrifici? La ședința cu părinții, la clasa a 12a, au fost 7 din 30. Atât interes au ei pentru odraslele lor. De ce ar avea un străin interes mai mare?

S-a mai spus că e vina profesorilor că nu îi atrag pe elevi la ore. Acceptăm și această idee. Dar chiar toți profesorii au aceeași bubă? Sau, mă rog, majoritatea? Cei cu abandon școlar nu pleacă din școală pentru că profa de română îi obligă să citească, cea de matematică să învețe tabla înmulțirii etc, ci pentru că școala, din punctul lui de vedere nu este alternativa care i se potrivește. „Ce să fac, doamna, cu diploma? Mai bine mă duc să muncesc, ca să fac bani”. El nu vine LA NICI MĂCAR O ORĂ la școală. Nu pot să cred că nu e capabil niciun profesor să îl atragă în vreun fel. În plus, când să ai timp să-l atragi la oră, dacă tu ai o oră pe săptămână de biologie, de exemplu, și trebuie să galopezi ca să termini materia pe care o ai de predat. Ora și lecția nouă. Ora și evaluarea pentru că ai nevoie de note. În plus, au mai dispărut trei ore pierdute cu recapitularea și evaluarea inițială, iar materia aia trebuie recuperată cumva. Și nici nu este în programa de examen, iar ei speculează: nu este pentru examen, la ce ne trebuie??? Așa au ajuns să gândească, nu la felul în care îi ajută să-și formeze o cultură generală. A cui e vina? A acelorași care i-au transformat pe elevi în vânători de note pentru a obține o medie de admitere.

Ia să vedem ce e în fișa postului unui profesor, mai nou. Nu, nu aia tehnică listată, ci EFECTIV ce e de făcut ca să nu fii tras de urechi când te calcă inspecțiile:

1. Dosar/ portofoliu personal care să conțină un număr consistent de  file , printre care planificări calendaristice+semestriale+pe unități (de exemplu, cea la clasa a 9a pentru română are vreo 40 de pagini). Se laudă că ni le-au făcut ei, pentru că noi nu știm să le facem, dar după ce le-au trimis, și-au dat seama că nu au prins orele dedicate evaluării inițiale (idee care le-a venit mai târziu), prin urmare, nu sunt valabile și trebuie schimbate din nou de fiecare în parte.

2. Dosarul dirigintelui care conține, din nou milioane de tabele, statistici, situații. Pentru curioși, un link : http://www.didactic.ro/materiale-didactice/caietul-dirigintelui-4

3. De la începutul anului am avut de făcut în plus: tabel cu datele personale ale elevilor din clasă, tabel cu situația absențelor, reactualizat pentru că au mai venit precizări ulterioare; în plus, acesta se va face lunar, tabel cu planificarea activităților extracurriculare pe semestre, planificarea întâlnirilor săptămânale cu părinții, cu o tematică (părinți care nu vin pentru că fie sunt la serviciu, fie nu sunt interesați, fie… nu sunt.) etc.

4. Dacă ai norocul și a dat o funcție suplimentară pentru tine sau te regăsești în comisii la nivelul școlii (cel puțin două, obligatoriu), ai de făcut alte dosare, la fel de consistente.

5. Activități de perfecționare continuă (obligatorii, cu număr de credite și, uneori, cu bani grei din buzunar).

6. Ore de pregătire suplimentară pentru recuperarea decalajelor (câte o oră pentru fiecare nivel)

7. Ore de pregătire suplimentară pentru obținerea performanței.

8,9,10 etc nu are sens să vă mai plictisesc, dosariada continuă. În plus, trebuie să ai grijă să participi la cât mai multe activități, pentru alte multe hârtii care să-ți asigure continuitatea în sistem pe baza unor punctaje acumulate.

Dar la oră trebuie să ai mintea limpede și să fii calm de fiecare dată, să ai răbdare cu toți 30 (dacă i-ai atras suficient cât să rămână la oră), să îți faci lecțiile în ritmul alert impus de programă ca să nu rămâi în urmă, dar în același timp să te asiguri că toți au înțeles ce ai turuit acolo, să-ți pregătești fișele de lucru pentru a doua zi, ca să îi atragi, să faci lecția mai interesantă, să le multiplici (pe banii tăi), să le integrezi în lecție în așa fel încât să nu pierzi materia programată pentru ziua respectivă, să zâmbești, să arăți elegant ca să nu apari mai prejos decât elevii fițoși pe care îi ai, să cunoști personalitatea fiecăruia dintre cei 600 de elevi pe care îi posezi (în cazul meu, doar 160) astfel încât să lucrezi diferențiat cu ei, în funcție de tipurile de inteligență și de stilurile de învățare. În același timp, să nu cumva să lași corigenți sau repetenți pentru că înseamnă că nu ți-ai făcut bine treaba cu decalajele și riști să ți se desființeze clasa, deci nu mai iese norma, deci nu mai ai loc de muncă, așa că învață-i să scrie în clasa a 12a și pe cei pe care i-ai trecut (ca toți ceilalți colegi) de teamă să nu-ți pierzi postul.

Am divagat de la subiectul cu evaluările naționale, dar doar pentru că fiecare problemă din învățământ se leagă de toate celelalte deja existente. Am rămas uimită când am văzut planificări și teste inițiale pentru fii miu la grupa mică! Dar asta …e altă poveste.

 
49 comentarii

Scris de pe Octombrie 5, 2011 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice