RSS

Arhive pe etichete: Pinț

Cu copilul la dentist

Nu mi-e frică, nu mi-e frică  de….dentist!

Că așa zic unii, că dentistul e bau-bau! Și cântă ca să se încurajeze când se apropie de scaunul de tortură.

Sau…nu!

Când a fost doamna cu copiii la stomatolog, mitul cu „scaunul de tortură” s-a cam risipit. Totul a fost distractiv și altfel decât și-ar fi imaginat ei vreodată. Un singur regret a avut Prințul: că el nu a apucat să încalece scaunul cu pricina și să își vadă dințișorii „la televizor”.

Să remediem, zic!

Am profitat că mi-am împlinit unul din planurile pe 2017 și am rezolvat cu dantura pentru o prioadă. Frumos, elegant și rapid, așa, în stilul specific cu care m-a obșnuit Centrul de igienă dentară Profi Smile. I-am propus Prințului să facă o verificare, că e păcat de dințițorii lui albi și curați. Când a zis „DA”, am zis să profit și să bat fierul cât e cald.

Reîntâlnirea cu doamna dr. Roșu Alexandra a fost, ca de obicei, caldă și veselă. O privire atentă și avizată a și zărit o carie mică la unul din molari. În timp ce mama pregătea discursul clasic cu „Ți-am zis eu! Spălatul pe dinți trebuie făcut cu simț de răspundere bla-bla-bla”Prințul era foarte încântat că va avea prima lui plombă!

Mai întâi a fost discuția preliminară: cum se stă pe scaun, ce aparate va folosi doamna doctor, cât durează (cu cronometru la purtător și cu penalizare dacă doamna va întârzia!), ce fel de substanțe va folosi etc. M-am retras strategic și i-am lăsat să povestească.

În ziua planificată, Prințul era la fel de entuziasmat. Fenomenul „prima mea plombă” a devenit o treabă serioasă.

La final, pentru curaj, juniorul a primit și un dar de la doamna doctor, plus un măr verde, care nu lipsește din coș niciodată!

Ni s-a sugerat sigilarea molarilor definitivi, așa că am revenit săptămâna următoare cu aceeași încântare (spre uimirea mea!).

Iar explicații, iar concesii făcute, iar promisiuni de răsplată la final. Prințul a și ajutat, ținând locul domnișoarei asistente.

Această prezentare necesită JavaScript.

Simplu, nu?

De unde reiese că este foarte importantă răbdarea omului cu ceilalți oameni!

Ne revedem la 6 luni, să vedem ce războaie mai duc dințișorii cu bacteriile! 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 27, 2017 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , ,

Wordless Wednesday (23) Soarele e mare sau e mic?

watermarked.jpg

…………………………………………………………………….

După o idee preluată de la Călin și…adaptată 😉

 
24 comentarii

Scris de pe August 17, 2016 în Wordless Wednesday

 

Etichete: , , , , , , ,

Mi-ar fi plăcut să fiu o mamă perfectă!

Nu te învață nimeni cum să fii mamă! Cel puțin, nu pe vremea când am devenit eu. Acum au apărut cursuri de parenting precum ciupercile după ploaie. Atâta lume citită și înțeleaptă te învață cum să (nu) vorbești cu copilul tău, cum să (nu)-l ții în brațe, cum să (nu)-l hrănești, cum să (nu)-l ajuți etc. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când citesc sau aud despre aceste „cum să (nu)”-uri, mă cuprinde o depresie adâncă. Realizez că nimic din ce am făcut nu pare să fie varianta corectă. Constat că aproape tot ceea ce gândesc sau felul în care acționez contribuie la conturarea unor frustrări pe care copilul meu le va dezvolta și le va revărsa ca adult. Nu e bine să folosesc cuvântul „Nu”! A, nu? Mai bine nu-l număr! Nu trebuie să-i îngrădești libertatea! Chiar deloc? Fii ferm, dar nu dur!  Hmmm și…cum se face asta?

Așa că, da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Mi-aș fi dorit să știu ce să spun mereu, să fiu mereu calmă și răbdătoare, să nu-mi cer dreptul la ora aia „numai pentru mine”, să nu țip, să nu mă isterizez, să fiu mai calculată, să am puterea să-i aduc mereu numai zâmbete pe față copilului meu!

Ai avut vreodată senzația stranie că l-ai „stricat”? Că, dacă ai avea bagheta aia magică sau măcar un nenorocit de peștișor auriu, ai face lucrurile altfel? Că dacă ți s-ar ivi ocazia să derulezi episoadele „in slow motion”, ți-ai putea corecta greșelile? Vestea proastă e…că nu se poate. Iar copilul tău poartă urmele comportamentului tău sau ale atitudinii tale sau ale faptelor tale.

Da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Iar pentru asta, nu am rămas numai cu dorința, ci m-am străduit ca, după 7 fapte rele și „stricătoare”, să fac ceva bun pentru copilul meu! Să mă joc, să-l învăț, să-l atrag, să-i arăt că îl iubesc în ciuda restricțiilor pe care i le impun uneori. Îmi iese? Asta voi afla probabil după mulți ani, când el va ști să-mi mulțumească sau va găsi de cuviință să-mi reproșeze.

Nu știu cum e o mămică perfectă pe bune! De multe ori am contatat că unii care dădeau sfaturi, chiar nu se confruntau în viața reală cu situațiile descrise, din simplul motiv că nu aveau copii. Sau că autoarele teoriilor sofisticate nu erau gospodine cu normă întreagă și aveau bone. În esență, nici nu contează lucrurile astea. Contează, ca mamă, dacă simți că ai procedat cum e mai bine pentru copilul tău, fără a te neglija ca om, ca suflet, ca persoană.

Hm… Aș fi vrut să fiu o mamă perfectă! Și pentru că nu-mi iese niciodată, am vrut să „cârpesc” pe ici pe colo, cu lucruri frumoase, pe care, sper eu, să și le amintească la fel de frumoase și copilul meu. Să-și amintească de faptul că părinții lui îl iubesc, necondiționat, că îi vor fi alături mereu, că-l vor sănătos, voios și extrem de fericit!

Acum 8 ani, mi-am dorit un copil sănătos, deștept și frumos! Asta mi-a dat Dumnezeu și sper să-l țină așa încă o sută de ani de acum încolo!

La mulți ani, Pințule! Nu sunt nicicum o mamă perfectă, dar te iubesc până la cer și înapoi!

 
27 comentarii

Scris de pe August 11, 2016 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Cu copiii la stomatolog

De fapt, cu copiii la Centrul de îngrijire dentară Profi Smile 😉

În general, se duce o luptă destul de „zgomotoasă” între mame și copii, când vine vorba de spălatul pe dinți. Disputa dintre „Nu vreau” și „Ba trebuie” se lasă adesea cu lacrimi ba de o parte, ba de cealaltă, cu epuizare fizică și psihică și cu speranța că „mâine va fi altfel”.

Pințul este, de obicei, foarte entuzismat de orice lucru nou – ca mai toți copiii, de altfel! – dar nu-l ține mult, decât dacă reușesc să-l… „păcălesc” în fiecare zi că ESTE un lucru nou, chiar dacă e vorba de un ritual „obligatoriu”. Și da, ca orice mamă responsabilă, am citit și ascultat și eu sfaturi despre cum să convingi copilul că spălatul pe dinți poate fi distractiv, nu numai un lucru pe care trebuie să-l faci.

  • Învață-l să se spele pe dinți de mic. – Checked. De la două luni l-am obișnuit cu un soi de pastă de dinți pentru sugari, cu o periuță din silicon. A fost mană cerească, mai ales când au început să-l mănânce gingiile.
  • Transformă spălatul pe dinți într-o activitate distractivă. – Checked. Partea cea mai distractivă era…când dădea de gust, astfel că spălatul pe dinți înlocuia aproape cu succes micul dejun. În rest…concurs, alergături, maimuțăreli, promisiuni… Toate au fost distractive până la un punct. Ăla în care zicea: „Nu mai vreau!
  • Fii un model pozitiv pentru el. – Dacă asta înseamnă să mă vadă copilul că mânuiesc cu interes periuța și tubul de pastă, atunci „Checked”: „Hai să ne spălăm pe dinți, pui!”. A mers …o vreme. Apoi a venit replica „Du-te că mă spăl singur”, ceea ce se traducea, „Du-te că mă prefac că mă spăl, ca să nu-ți mai aud gura!”
  • Cumpără-i accesorii haioase pentru spălat pe dinți. – Checked. De la o groază de periuțe cu toți eroii preferați  din filme sau desene animate, la pastă de dinți cu toate aromele sau paharul cu  sau clepsidra magică sau suportul haios pentru periuță… Tot ce m-a dus capul. Au fost interesante la început. Apoi au pălit în fața somnului mult prea dulce de dimineață.
  • Transformă spălatul pe dinți într-o rutină. – Almost checked. Rezultatul: „Toată ziua mă bați la cap cu asta!” Am încercat și fără să-l bat la cap, dar se ducea naibii ritualul.
  • Folosește recompense pentru rezultate pe termen lung. – Checked. Deși aici am intrat în conflict cu alte scrieri psihologice referitoare la cât sunt de nepotrivite recompensele pentru copii bla-bla-bla. E singurul lucru care încă funcționează (dacă nu mă cuprind nervii și disperarea și ridic tonul ca un general de armată :„Te speli și punct!”)

Am mai avut și varianta unei mămici resemnate: „Eu am renunțat să o mai forțez să se spele pe dinți”. Da’ zău că nu mi-a ieșit! Nu-mi puteam imagina decât niște dințișori negri… brrrr!

S-a mărit, am schimbat tactica. Pe doamna dr. Roșu Alexandra am cunoscut-o la un blogmeet al bloggerițelor din Bacău. Un seminar despre îngrijirea dentară, cu extrem de multe beneficii. Un medic stomatolog…altfel, care pune preț foarte mare pe informare și prevenție. Tocmai pentru această disponibilitate a dumneaei de a promova ideea unei danturi sănătoase prin diverse activități, am complotat cu Doamna și i-am dus pe copii la Centrul de îngrijire dentară Profi Smile Bacău, taman de zilele din Școala Altfel.

Această prezentare necesită JavaScript.

Când au ieșit de acolo, alergau fericiți cu câte un măr galben într-o mână și o pastă de dinți în cealaltă. (De altfel, merele sunt nelipsite din cabinet, din câte am văzut eu în cele trei vizite de până acum!). Entuziasmați de cele două încăperi  ALTFEL ale cabinetului, de veșmintele ALTFEL ale doamnelor doctor, de atmosfera prietenoasă și de toate instrumentele din jur, unica nemulțumire a copiilor a fost că nu au reușit să se urce toți pe scaun, ca să-și vadă dințișorii pe cameră.

Câștigul meu? Pințu a zis că vrea neapărat să mai meargă și el o dată la cabinet, pentru că vrea să-i verifice doamna dințișorii. Plus că are unul care dă semne că se duce curând la Zâna Măseluță și are nevoie de ajutor. Față de urletele de la ultima vizită la dentist, e un progres.

Până reușim să ne programăm la Profi Smile, urmăm celebrele sfaturi de pe net cu privire la convingerea Pințului să se spele pe dinți.

20160720_172117

 
7 comentarii

Scris de pe Iulie 21, 2016 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Ajutor! Potop de aniversări!

Cum zice la statistici că a scăzut natalitatea, nu știu zău! Da’ în ultima vreme tot primesc invitații la aniversări, de zici că berzele au întârziat și au ajuns vara pe meleagurile acestea. Și cu nu-i poți refuza micile bucurii copilului, am acceptat, cu un zâmbet larg, fiecare hârtiuță cu numele aniversatului, locul acțiunii și numărul de telefon – în caz că mă răzgândesc. (De parcă ar exista această opțiune! 😀 )

Asta ar fi partea frumoasă.

Partea ailaltă e vecină cu tragediile shakespeariene. Mai întâi îți zdruncini neuronul supraviețuitor să găsești cadoul potrivit pentru puștiul care tocmai face 5 anișori sau pentru gărgărița care împlinește 3, ori poate pentru preadolescentul cu freza lui Neymar. Grea decizie, parol! Și pentru că nu prea te lămurești cam ce ar putea fi mai potrivit, faci greșeala numărul 1 și întrebi juniorul ce părere are. Astfel, descoperi că:

  • hainele nu sunt niciodată un cadou potrivit, din simplul motiv că pe copii nu-i interesează detaliile vestimentare și pentru că „hainele nu sunt cadou!”
  • cărțile sunt…bune, dar… „doar atât????”
  • trebuie musai o jucărie serioasă! („serioasă” presupune de obicei, să nu ne uităm la numărul de cifre din dreptul prețului afișat)

Din acest punct, faci greșeala numărul 2: îl iei pe copil cu tine la cumpărături! Prin urmare, rezultatul este devastator! Nu numai că te alegi cu cea mai scumpă bâzdâganie de pe piață, dar trebuie luată și copilului una, de consolare, plus nervii aferenți, izvorâți din discuțiile în contradictoriu prin magazin.

Clar trebuie schimbată strategia!

Așadar: jucării. Încerc să-mi forțez norocul și o sun pe mama viitorului aniversat.

-Ce să-i luăm lui Tudor?

-Ce vreți voi! Nu prea știu… El are de toate.

-Nu mai bine îl întrebăm pe el?

-A, nu! Dacă-l întrebi, ai toate șansele să vrea un avion. Sau un elicopter.

Adică…iar eșuăm??? E drept că și întrebarea este destul de înșelătoare: dacă Tudor chiar vrea un avion? Cum îi explic eu lui, după ce tocmai l-am întrebat ce își dorește, că nu-l putem cumpăra? Revenim cu astfel de întrebări când o mai crește.

Hmmm….Ba poate că nu am eșua chiar de tot! Tocmai am dat peste un elicopter cu telecomandă albastru, dintr-un depozit online de jucării. Prețul?  Acceptabil. Look-ul? Smashing! Rămâne!

Am scăpat basma curată și de data aceasta. Om mai vedea ce ne mai așteaptă pentru următoarele aniversări!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 25, 2016 în PA

 

Etichete: , , , , , , , ,

Filosofia religiei (5) – Ce-are a face Dumnezeu?

Discuție matinală între Prinț și prietenul Alex, în automobilul proprietate personală, în drum spre școală:

– Azi am religia.
– Noi am avut-o ieri. În sfârșit nu ne-a mai spus iar de Colectiv!

Pupilele mi se dilată a nedumerire, iar capul mi se întoarce involuntar spre bancheta din spate, locul acțiunii. Țin să precizez că Alex este în clasa a treia (a III-a!). Întreb cu naivitate, sperând că este o coincidență de…nume:

– Cum adică…„despre Colectiv”?
– Păi…în fiecare oră de religie, doamna ne zice de cei din Colectiv.

Sângele îmi inundă fiecare arteră și fiecare capilar. Prințul are aceeași profesoară la clasă.

– Ce anume vă zice despre ei?
– Că trebuie să învățăm să nu mergem în club, că de aia i-a pedepsit Dumnezeu pe cei de acolo!

Mă uit mută la consort, aflat la volan, cu fumuri vizibile ieșind pe nări. Încerc să blochez toate cuvintele și expresiile care se îmbulzeau de sub cerul palatin, printre dinți și buze. Le explic puștilor că lucrurile nu stau chiar așa:
1. Dumnezeu înseamnă bunătate, El NU pedepsește. Noi suportăm consecințele faptelor noastre, iar dacă facem un lucru fără să-l gândim, este posibil să o încurcăm.
2. Oamenii mari – chiar și profesorii – spun tot felul de lucruri, dar este bine să ne obișnuim să citim mai multe despre un subiect sau altul, pentru a ne forma singuri o părere.

Alex insistă:

– Doamna a mai spus că Dumnezeu ne pedepsește și dacă nu ne facem rugăciunea de seară. Ne-a spus că un băiețel a uitat (?!) într-o seară să se roage și a doua zi a fost pedepsit: a răcit.

Doar huruitul mașinii mai ascundea clocotul infernal din propriul creier, făcut knock-out de cele două povești de groază. Slavă Domnului că baionetele sunt ilegale, că aș fi căzut în păcat în acea dimineață de februarie!

Considerații…generale

Stimată doamnă profesor de religie,

* Suntem de aceeași parte a baricadei doar teoretic! Dumneavoastră nu creați oameni, ci îi distrugeți! Nu-i învățați să gândească, ci îi îndoctrinați! Nu-i învățați să-L iubească pe Dumnezeu, ci să se sperie de El și de pedepsele Lui. Genul acesta de lecții au îndepărtat pe mulți de biserică.

* Nu mai trăim într-o lume care poate fi condusă/manipulată prin frică! Dacă vrem să formăm caractere și să le insuflăm ideea de Bine, de Frumos, de Dumnezeu, ar fi bine să învățăm cum să purtăm o discuție constructivă. Un bun pedagog trebuie să dețină arta persuasiunii prin argumente logice, simple și adevărate și să folosească metode adaptate nivelului de cunoaștere: prin joacă, prin experiențe, prin experimente, prin cuvinte magice care să deschidă minți și suflete.

* Copiii ăștia nu sunt nici idioți, nici ignoranți! Nu le poți pune broboada pe cap sau pedepsi cu mătănii, amăgându-i că astfel vor ajunge în Împărăția Cerului. Nici nu poți să-i convingi că Dumnezeu stă sus și privește, notând la catastif de câte ori nu și-au făcut oamenii rugăciunea de seară. Pe ei trebuie să-i învățați ce înseamnă smerenia, bunul simț, curajul, bunătatea și alte valori morale care, însumate, înseamnă Dumnezeu.

* Cred sincer că și dumneavoastră ați înțeles greșit ideea de Dumnezeu și o perpetuați la fel de greșit copiilor. Ei nu se vor supune dictonului „Crede și nu cerceta!”. Ei vor pune mereu întrebări, pentru că este firesc să vrea să descopere. Într-o lume în care există atâta tehnologie, în care atâtea lucruri au explicație logică și științifică, nu mai funcționează replicile primite de noi înșine în copilărie. Astăzi, copiii se așteaptă să primească răspunsuri concrete la întrebările lor:

  • Bun, Dumnezeu a creat lumea. Dar de ce?
  • Dar pe Dumnezeu, cine L-a Creat?
  • Noi de ce existăm?
  • Cum se face că am apărut noi pe pământ?
  • Dincolo de cer, ce se află?

Asta mă întreabă uneori copilul meu în mașină la drumuri mai lungi sau mai scurte. Uneori mă ia pe nepregătite. Uneori nu știu dacă răspunsurile mele au un ecou pozitiv în mintea lui fragedă. Alteori aș vrea să am eu însămi o minte mai sclipitoare ca să-i explic lumea pe înțelesul lui. Nu e deloc simplu. Și cred că nu e rezolvă nimic dacă scăpăm repede de orice fel de explicație aruncând totul în cârca lui Dumnezeu!

dumnezeu si un copil

(sursa foto)

Analiză pe textul dumneavoastră

Dumnezeu i-a pedepsit pe cei din Colectiv

Aș vrea tare mult ca părinții, frații, surorile, iubitele, copiii celor care au pierit acolo să nu citească niciodată afirmația dumneavoastră! I-ar copleși durerea din nou. Ce să înțeleagă copilul de clasa a III-a de aici? Că Dumnezeu …omoară oameni? Nu se presupune, oare, că oamenii sunt copiii Lui? O mamă (sau un tată) care vrea să-i dea copilul său o lecție de viață, îl omoară??? Și cum a făcut Dumnezeu selecția? Unii au murit, alții, nu. Cum alege un părinte care copil să-i moară? După numărul de păcate?? Dumneavoastră ați văzut vreo imagine de acolo? Ați auzit cuvintele muribunzilor? Ați văzut lacrimile mari rostogolindu-se pe chipul desfigurat? Ați simțit mirosul de piele arsă? Cum ar putea Dumnezeu să provoace așa ceva? Ca pedeapsă? Ce păcat să fi avut copilul ăla de 16 ani care a pierit? Acela de a fi mers într-un club? De când e acesta un păcat capital? Dar unii munceau acolo! Femeia aceea de serviciu și-a lăsat copiii acasă singuri ca să mai aducă un ban. Fotografii aceia își făceau meseria! Ce va înțelege copilul? Că Dumnezeu nu …agreează unele meserii? Poate că Alex a exagerat sau poate nu a înțeles prea bine ce ați zis, un motiv în plus să nu abordați astfel de subiecte la un nivel la care este foarte puțin probabil a) să meargă vreunul în club și b) să înțeleagă morala poveștii.

Dacă nu-ți faci rugăciunea de seară, te pedepsește Dumnezeu cu…o răceală

Probabil că voi spune o răutate, pe care mi-o asum, dar… se vede că dumneavoastră nu aveți copii. Încă. Altfel, ați ști că uneori, mamele cad istovite în timp ce le citesc povestea de seară copiilor lor, după o zi în care au făcut atâtea altele. Dacă ele nu stau în genunchi la marginea patului, nu înseamnă că nu se roagă! Iar „a uita, este omenește”, nu cred că acest act involuntar necesită o pedeapsă. Cu atât mai puțin când e vorba despre un copil, „prins” de treburile lui copilărești. Iar dumneavoastră tocmai l-ați învățat că Dumnezeu te pedepsește când uiți ceva important. Doamne ferește să uite vreodată să-și sărute părinții înainte de a pleca de acasă. Ce catastrofă s-ar putea întâmpla! De asemenea, se vede că nu cunoașteți ce furtuni se nasc în mintea unui copil când își simte amenințat confortul fizic și psihic. Eu știu ce urmări au vorbele mele aruncate aiurea asupra lui pentru că îi văd reacțiile și îmi dau seama că am greșit enorm. Dar sunt lângă el, știu ce i-a generat acesta reacții, eventualele întrebări sau tresăriri în somn și încerc să repar ce am stricat. Dar dumneavoastră nu aveți șansa, nici timpul și se vede că nici interesul să vedeți ce urmări au cuvintele dumneavoastră asupra copiilor pe care îi educați.

 Ghiciți ce! Într-una din zilele trecute, părintele care este profesor la școala unde predau, era răcit cobză! I-am bătut obrazul: „Părinte, rușinică! Păi ce facem? Uităm de rugăciunea de seară??
Părintele a zâmbit cu îngăduință, așa cum face de fiecare dată când apare câte o discuție neortodoxă. E același părinte care convinge clase întregi cu elevi „problemă” să vină să se elibereze de gânduri grele și de stări de „ne-bine”, la o discuție duhovnicească. Nu i-a învățat că îi pedepsește Dumnezeu, ci că, vorbind despre necazurile lor, se vor simți mai bine.
Copiii nu vor învăța de la dumneavoastră ce înseamnă Dumnezeu și se vor teme de El. Dumneavoastră ar trebui să-i ajutați să se simtă liniștiți și în siguranță când vorbiți de Dumnezeu.

Dragă doamnă profesor de religie, sper că v-ați făcut rugăciunea de seară!

 
7 comentarii

Scris de pe Februarie 23, 2016 în Păreri

 

Etichete: , , , , , , , ,

A juca, joacă, joc (PA)

Prințul tocmai a făcut 7 ani, după cum ziceam în postarea anterioară. 🙂 Voinic, vesel și mereu cu chef de joacă. Vacanța asta m-am străduit să-l țin cât mai ocupat (a se citi: cât mai departe de cei trei T: televizor, tabletă, telefon). Nu mi-a fost greu, mai ales că „viața la țară” este mai mult decât generoasă cu opțiunile de joacă în aer liber, iar partenerii de joacă nu au lipsit.

Cu toate acestea, mai puțin nu trebuie să însemne deloc! Este o lume a tehnologiei! Uneori am senzația că până și copiii sunt programați genetic să mute slide-urile cu degețelele, imediat ce se nasc! Prin urmare, departe de mine gândul de a-i interzice copilului accesul la device-urile din casă. (Nu că aș putea face acest lucru! 😀 ). Cu ajutorul unui prieten, am reușit să resuscitez vechiul calculator, astfel încât să-i poată oferi Prințului posibilitatea de a-l folosi. „Pentru ce???” – or să sară cârcotașii specializați în parenting! Uite pentru ce:

  • În curând va începe școala. Ne place sau nu, multe informații sunt mai ușor de accesat „pe net”. Evident, cu limitele de rigoare, dar despre asta în altă postare.
  • Se tot vorbește despre copiii din ciclul primar care vor primi tablete. Dacă mă întrebați pe mine, este o utopie și chiar dacă s-ar realiza, cu siguranță s-ar pune în aplicare prost. Despre asta, tot într-o altă postare. Reținem, doar, tendința (discutabilă) de a se înlocui caietele cu dispozitive electronice, scrisul de mână cu tehnoredactarea etc.
  • Jocurile copilăriei au căpătat alte dimensiuni în ultimii ani. Cele mai multe jocuri noi și atractive sunt create fie pentru laptop și tablete, fie pentru smartphone. Nici asta nu ne place și tot încercăm să-i tragem pe copii înspre „vremea noastră”. În realitate, cele din alte vremuri nu sunt la fel de interesante pentru majoritatea dintre ei (lucru probat deja și în vara asta). Dar cu supraveghere atentă, cu argumente puternice și cu responsabilitate, cred că putem să facem loc lumii virtuale, fără să le afectăm iremediabil copilăria.

Odată scăpat la calculator, Prințul are tendința de a face ce fac alții mai mari. A auzit pe afară de celebrele jocuri ce țin copiii cu ochii blocați ore în șir pe monitoare sau ecranele telefoanelor. Statutul de „mamă rea” l-am câștigat deja, așa că nu pot decât să-l consolidez! 😈 Asta înseamnă joacă, dar cu program! Și ca să „supervizez” până la capăt, am căutat și niște jocuri mai potrivite. Am dat peste jocuri de logică, multe chiar asemănătoare cu activități care îi plac mult. De pildă, un robot reconstruit ca un puzzle, contra cronometru sau două imagini extrem de diferite care au, totuși, câteva asemănări ce trebuie identificate tot într-o limită de timp. Instrucțiunile clare și simple, ușor pentru el să le citească singur. Personajele preferate (Po – din Kung Fu Panda 😀 ) fac totul și mai interesant. Am mai găsit și alte joculețe care să-i pună la încercare atenția, imaginația și logica. De fapt, am pierdut și eu ceva vreme testând unul sau altul. Le prefer în locul celor cu împușcături sau cu lupte! Iar Prințului par să îi placă fără să facă exces. De fapt, lui îi place să încerce de fiecare dată ceva nou. ALTCEVA! 😀 Iar vara asta, cred că a avut parte din plin de experiențe și experimente!

Cam mică-i vacanța mare! Să profităm repede de joc și joacă, zic!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 18, 2015 în PA

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice