RSS

Arhive pe etichete: Pinț

9, altfel!

Știe toată lumea deja că 9 este cifră magică pentru Dagatha! Astăzi, însă, este vorba despre un 9 altfel! Pentru că astăzi, Pințul a împlinit 9 ani! Unde s-au dus? Când? Și mai ales, de ce s-au dus cum s-au dus? Inutile întrebări.

Vreau să cred că ne-am bucurat de fiecare clipă alături de el de 9 ani încoace. Desigur, cu certurile de rigoare, cu replici aruncate la nervi, cu vorbe interzise, scăpate din instinct și regretate amarnic imediat după.

Adesea, Prințul mă întreabă dacă aș fi vrut o fată și dacă nu cumva aș fi vrut un copil altfel. Și atunci îmi dau lacrimile pentru că mă gândesc că oi fi sfeclit-o pe undeva de are el nesiguranța asta în ceea ce privește afectivitatea mea față de el. Sau poate simte nevoia unei reconfirmări din când în când și atunci mă pune (din nou) la încercare.

Cât de mult îl iubesc, nu va ști nimeni niciodată. Pentru că eu cred că așa este datul mamelor: să își iubească pruncii necondiționat, infinit, iremediabil și invizibil. Chiar dacă uneori o mamă spune „Nu” când el, copilul, ar fi vrut de mii de ori să fie „Da”, chiar dacă o mamă dojenește mai aspru decât crede el, copilul, că ar merita, chiar dacă poate uneori o mamă nu poate să aducă luna de pe cer sau să-l protejeze de suferințe…

De multe ori am senzația că am făcut lucrurile de-a-ndoaselea, că am greșit, că nu am făcut suficient pentru el. Dar sunt destul de norocoasă ca atunci când mă aștept mai puțin, să îmi arate că nu a fost nimic în zadar și că nu este nimic pierdut.

Anul acesta, Prințul a vrut o aniversare altfel! 9 ani e vârstă serioasă și a cerut să fie lăsat să aleagă unde și cu cine. Unii nu au fost de acord cu mine, dar consider că am făcut bine respectându-i dorința, așa cum s-a putut. Nu a mai vrut activități în fața blocului cu toți copiii, nu a mai vrut să fie stilul „open” (pentru toată lumea, invitată sau nu) și, mai ales, a vrut să invite pe cine dorește el. Nu este un lucru ușor să respecți chiar toate detaliile, așa că pe ici pe colo, am mai făcut câte un compromis.

Și pentru că nimic nu este întâmplător, am dat peste un loc de joacă numai bun pentru momentul aniversar al Prințului: Maya&Tudu Park. L-a îndrăgit de când am fost acolo prima dată, pentru că e un spațiu…altfel! Trambulină, masă de biliard, tenis de masă, camera de odihnă, terasă – rețetă infailibilă a succesului garantat. Au făcut campionate, au sărit până au amețit, s-au jucat de-a barmanul, m-au bătut la tenis de masă…Deci cred că s-au simțit bine!

Această prezentare necesită JavaScript.

 De făcut tort(uri) nu am scăpat.

Nu ai vrea tu să luăm un tort din ăla bun de la Dulcineea?

-Nu! Vreau să-mi faci tortul meu preferat!

Adică două. Celebrul tort cu fructe și pișcoturi și celălalt „celebru tort” cu blat pufos și cremă de brânză.

20807016_1449533228475774_1776833635_o

Au fost și invitați de onoare! Poză de tablou cu bunicile și nana! 😉

Pizza, înghețată, pepene, distracție, muzică, baloane de săpun…nu se mai dădeau duși!

20821133_1449536178475479_746078622_o

Ca de obicei (adică la fiecare eveniment diferit de tot ceea ce au trăit până atunci), și sprbătoritul și prietenii lui au exclamat: „A fost cea mai super zi de naștere!”

La mulți ani, copil frumos! Să ne aduci lumină și bucurie mulți ani de acum încolo!

20807017_1449535185142245_483863429_o

Mami, să scrii pe blog și despre aniversarea de 9 ani!

😉 And so I did! 🙂

…………………………………………………….

Anunțuri
 
10 comentarii

Scris de pe August 11, 2017 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Atunci și acum: clasa a II-a

Cu ceva ani în urmă (care par atât de mulți!), terminam clasa a II-a. A fost un final de an cu lacrimi. Mândria familiei, adică eu, tocmai luase premiul al III-lea. Pentru cine nu este familiarizat cu perioada anilor ’80 și cu mentalitatea care i-a dominat, episodul a însemnat o mică tragedie. Îmi amintesc cum țineam în mână diploma, rușinată, de parcă rămăsesem repetentă. Prietena mea de atunci îmi aruncase cu superioritate un ”Eu nu vorbesc cu cei care au luat premiul III!”, urmat de un spate întors. A fost cuțitul din inimă.

Doamna era supărată pe noi. Ceva legat de matematică. Nu luase nimeni premiul I. Îmi amintesc că mama m-a dus la celebra prăjitură de după premiere. ”De ce o ascunzi [diploma]? Nu e tot a ta??” Am simțit-o ca pe o ironie care accentua sentimentul ăla al eșecului, sentiment ce l-am plimbat după mine mulți ani, fără să-mi dau seama.

Da, așa am crescut. Cu ideea că trebuie să fiu mereu cea mai bună, să știu a face de toate, să învăț, că nu am „altceva mai bun de făcut”. Nu știu dacă a fost cea mai bună abordare în ceea ce mă privește, copil fiind. Știu doar că am luat-o ca pe un dat ca și cum ăsta este țelul suprem al fiecărui copil: să învețe „ca să ajungă om”! De învățat, am învățat, slavă Domnului! Nu am mai luat premiul III, ba chiar am ieșit șefă de promoție. Om cred că am ajuns sau cel puțin așa consider.

Un alt final de clasa a II-a

Anul acesta, Pințul a terminat clasa a II-a. Ca de obicei, a fost fără premii, pentru că Doamna nu crede că vreo ierarhizare ar avea vreo relevanță pentru dezvoltarea lor personală. În locul premiilor, Doamna a ales povești. Din acelea adevărate. Despe ce au făcut ei tot anul și despre ce oameni minunați au devenit, fiecare dintre ei.

Doamna le-a scris cu drag, ei le-au citit! Tot cu drag. Și cu voce tare. Fiecare după puterea lui, în ritmul lui. Ce mi-a plăcut mereu sfârșitul de an cu Doamna a fost lipsa fastului și a pretențiilor, lipsa falsității și a unei atmosfere stresante pentru copii. Ei au stat în jurul Doamnei, relaxați. Atât de relaxați, încât, la un moment dat erau sprijiniți de catedră sau de vreun scaun rătăcit, ori se adunau ciucure în jurul celui căruia îi venise rândul la citit. Nu i-a certat nimeni, nu i-a obligat nimeni să stea drepți sau să aplaude vreun moment ”magnific” regizat.

Fiecare dintre cei 27 de elevi a avut parte de o prezentare individualizată. Ce a reprezentat pentru clasă, ce progrese a făcut anul acesta, la ce este cel mai priceput. Și ce dacă nu a fost prezent la ”serbare” din motive personale? Doamna a vorbit frumos și despre el, pentru că este parte din grup. Cu tremur în voce, cu emoția firească fiecărui final de an, cu mândria unui dascăl că are copii frumoși și deștepți care l-au ajutat să-și facă treaba bine.

Cineva mă invidia pentru Doamna noastră. Cred că are motive să o facă. Finalul de an mi-a smuls din nou lacrimi. De emoție, de fericire, de bucuria delfinilor atât de inocenți!

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă toți am avea fericirea asta…

Citesc prin diverse locuri despre micile tragedii ale puilor din clasele primare. Coronița încă mai masacreză suflete timide. Și nu comentez acum pentru că aș considera că la vârsta asta toți ar trebui să fie premianți! Ci pentru că atunci când faci o clasificare e copiilor într-o clasă, pierzi din vedere lucruri esențiale. Cum ar fi acela că nu poți fi bun la toate, că nu e musai să excelezi în toate domeniile, că ai voie să mai greșești uneori și, mai ales, că nu trebuie să fii comparat cu alții! Mai mult, un final de clasa a II-a (sau de orice alt nivel) trebuie să evidențieze ce ai reușit să înveți până în punctul acela. Să descoperi cine ești și ce știi să faci, eventual ce ar trebui să mai faci de acum încolo, pentru binele tău personal. Desigur, asta înseamnă muncă în echipă…Doamna cu tine și cu părinții tăi!

Screen Shot 2017-07-02 at 20.16.21

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 2, 2017 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

Cu copilul la dentist

Nu mi-e frică, nu mi-e frică  de….dentist!

Că așa zic unii, că dentistul e bau-bau! Și cântă ca să se încurajeze când se apropie de scaunul de tortură.

Sau…nu!

Când a fost doamna cu copiii la stomatolog, mitul cu „scaunul de tortură” s-a cam risipit. Totul a fost distractiv și altfel decât și-ar fi imaginat ei vreodată. Un singur regret a avut Prințul: că el nu a apucat să încalece scaunul cu pricina și să își vadă dințișorii „la televizor”.

Să remediem, zic!

Am profitat că mi-am împlinit unul din planurile pe 2017 și am rezolvat cu dantura pentru o prioadă. Frumos, elegant și rapid, așa, în stilul specific cu care m-a obșnuit Centrul de igienă dentară Profi Smile. I-am propus Prințului să facă o verificare, că e păcat de dințițorii lui albi și curați. Când a zis „DA”, am zis să profit și să bat fierul cât e cald.

Reîntâlnirea cu doamna dr. Roșu Alexandra a fost, ca de obicei, caldă și veselă. O privire atentă și avizată a și zărit o carie mică la unul din molari. În timp ce mama pregătea discursul clasic cu „Ți-am zis eu! Spălatul pe dinți trebuie făcut cu simț de răspundere bla-bla-bla”Prințul era foarte încântat că va avea prima lui plombă!

Mai întâi a fost discuția preliminară: cum se stă pe scaun, ce aparate va folosi doamna doctor, cât durează (cu cronometru la purtător și cu penalizare dacă doamna va întârzia!), ce fel de substanțe va folosi etc. M-am retras strategic și i-am lăsat să povestească.

În ziua planificată, Prințul era la fel de entuziasmat. Fenomenul „prima mea plombă” a devenit o treabă serioasă.

La final, pentru curaj, juniorul a primit și un dar de la doamna doctor, plus un măr verde, care nu lipsește din coș niciodată!

Ni s-a sugerat sigilarea molarilor definitivi, așa că am revenit săptămâna următoare cu aceeași încântare (spre uimirea mea!).

Iar explicații, iar concesii făcute, iar promisiuni de răsplată la final. Prințul a și ajutat, ținând locul domnișoarei asistente.

Această prezentare necesită JavaScript.

Simplu, nu?

De unde reiese că este foarte importantă răbdarea omului cu ceilalți oameni!

Ne revedem la 6 luni, să vedem ce războaie mai duc dințișorii cu bacteriile! 🙂

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 27, 2017 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , ,

Wordless Wednesday (23) Soarele e mare sau e mic?

watermarked.jpg

…………………………………………………………………….

După o idee preluată de la Călin și…adaptată 😉

 
24 comentarii

Scris de pe August 17, 2016 în Wordless Wednesday

 

Etichete: , , , , , , ,

Mi-ar fi plăcut să fiu o mamă perfectă!

Nu te învață nimeni cum să fii mamă! Cel puțin, nu pe vremea când am devenit eu. Acum au apărut cursuri de parenting precum ciupercile după ploaie. Atâta lume citită și înțeleaptă te învață cum să (nu) vorbești cu copilul tău, cum să (nu)-l ții în brațe, cum să (nu)-l hrănești, cum să (nu)-l ajuți etc. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când citesc sau aud despre aceste „cum să (nu)”-uri, mă cuprinde o depresie adâncă. Realizez că nimic din ce am făcut nu pare să fie varianta corectă. Constat că aproape tot ceea ce gândesc sau felul în care acționez contribuie la conturarea unor frustrări pe care copilul meu le va dezvolta și le va revărsa ca adult. Nu e bine să folosesc cuvântul „Nu”! A, nu? Mai bine nu-l număr! Nu trebuie să-i îngrădești libertatea! Chiar deloc? Fii ferm, dar nu dur!  Hmmm și…cum se face asta?

Așa că, da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Mi-aș fi dorit să știu ce să spun mereu, să fiu mereu calmă și răbdătoare, să nu-mi cer dreptul la ora aia „numai pentru mine”, să nu țip, să nu mă isterizez, să fiu mai calculată, să am puterea să-i aduc mereu numai zâmbete pe față copilului meu!

Ai avut vreodată senzația stranie că l-ai „stricat”? Că, dacă ai avea bagheta aia magică sau măcar un nenorocit de peștișor auriu, ai face lucrurile altfel? Că dacă ți s-ar ivi ocazia să derulezi episoadele „in slow motion”, ți-ai putea corecta greșelile? Vestea proastă e…că nu se poate. Iar copilul tău poartă urmele comportamentului tău sau ale atitudinii tale sau ale faptelor tale.

Da, mi-aș fi dorit să fiu o mamă perfectă! Iar pentru asta, nu am rămas numai cu dorința, ci m-am străduit ca, după 7 fapte rele și „stricătoare”, să fac ceva bun pentru copilul meu! Să mă joc, să-l învăț, să-l atrag, să-i arăt că îl iubesc în ciuda restricțiilor pe care i le impun uneori. Îmi iese? Asta voi afla probabil după mulți ani, când el va ști să-mi mulțumească sau va găsi de cuviință să-mi reproșeze.

Nu știu cum e o mămică perfectă pe bune! De multe ori am contatat că unii care dădeau sfaturi, chiar nu se confruntau în viața reală cu situațiile descrise, din simplul motiv că nu aveau copii. Sau că autoarele teoriilor sofisticate nu erau gospodine cu normă întreagă și aveau bone. În esență, nici nu contează lucrurile astea. Contează, ca mamă, dacă simți că ai procedat cum e mai bine pentru copilul tău, fără a te neglija ca om, ca suflet, ca persoană.

Hm… Aș fi vrut să fiu o mamă perfectă! Și pentru că nu-mi iese niciodată, am vrut să „cârpesc” pe ici pe colo, cu lucruri frumoase, pe care, sper eu, să și le amintească la fel de frumoase și copilul meu. Să-și amintească de faptul că părinții lui îl iubesc, necondiționat, că îi vor fi alături mereu, că-l vor sănătos, voios și extrem de fericit!

Acum 8 ani, mi-am dorit un copil sănătos, deștept și frumos! Asta mi-a dat Dumnezeu și sper să-l țină așa încă o sută de ani de acum încolo!

La mulți ani, Pințule! Nu sunt nicicum o mamă perfectă, dar te iubesc până la cer și înapoi!

 
29 comentarii

Scris de pe August 11, 2016 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Cu copiii la stomatolog

De fapt, cu copiii la Centrul de îngrijire dentară Profi Smile 😉

În general, se duce o luptă destul de „zgomotoasă” între mame și copii, când vine vorba de spălatul pe dinți. Disputa dintre „Nu vreau” și „Ba trebuie” se lasă adesea cu lacrimi ba de o parte, ba de cealaltă, cu epuizare fizică și psihică și cu speranța că „mâine va fi altfel”.

Pințul este, de obicei, foarte entuzismat de orice lucru nou – ca mai toți copiii, de altfel! – dar nu-l ține mult, decât dacă reușesc să-l… „păcălesc” în fiecare zi că ESTE un lucru nou, chiar dacă e vorba de un ritual „obligatoriu”. Și da, ca orice mamă responsabilă, am citit și ascultat și eu sfaturi despre cum să convingi copilul că spălatul pe dinți poate fi distractiv, nu numai un lucru pe care trebuie să-l faci.

  • Învață-l să se spele pe dinți de mic. – Checked. De la două luni l-am obișnuit cu un soi de pastă de dinți pentru sugari, cu o periuță din silicon. A fost mană cerească, mai ales când au început să-l mănânce gingiile.
  • Transformă spălatul pe dinți într-o activitate distractivă. – Checked. Partea cea mai distractivă era…când dădea de gust, astfel că spălatul pe dinți înlocuia aproape cu succes micul dejun. În rest…concurs, alergături, maimuțăreli, promisiuni… Toate au fost distractive până la un punct. Ăla în care zicea: „Nu mai vreau!
  • Fii un model pozitiv pentru el. – Dacă asta înseamnă să mă vadă copilul că mânuiesc cu interes periuța și tubul de pastă, atunci „Checked”: „Hai să ne spălăm pe dinți, pui!”. A mers …o vreme. Apoi a venit replica „Du-te că mă spăl singur”, ceea ce se traducea, „Du-te că mă prefac că mă spăl, ca să nu-ți mai aud gura!”
  • Cumpără-i accesorii haioase pentru spălat pe dinți. – Checked. De la o groază de periuțe cu toți eroii preferați  din filme sau desene animate, la pastă de dinți cu toate aromele sau paharul cu  sau clepsidra magică sau suportul haios pentru periuță… Tot ce m-a dus capul. Au fost interesante la început. Apoi au pălit în fața somnului mult prea dulce de dimineață.
  • Transformă spălatul pe dinți într-o rutină. – Almost checked. Rezultatul: „Toată ziua mă bați la cap cu asta!” Am încercat și fără să-l bat la cap, dar se ducea naibii ritualul.
  • Folosește recompense pentru rezultate pe termen lung. – Checked. Deși aici am intrat în conflict cu alte scrieri psihologice referitoare la cât sunt de nepotrivite recompensele pentru copii bla-bla-bla. E singurul lucru care încă funcționează (dacă nu mă cuprind nervii și disperarea și ridic tonul ca un general de armată :„Te speli și punct!”)

Am mai avut și varianta unei mămici resemnate: „Eu am renunțat să o mai forțez să se spele pe dinți”. Da’ zău că nu mi-a ieșit! Nu-mi puteam imagina decât niște dințișori negri… brrrr!

S-a mărit, am schimbat tactica. Pe doamna dr. Roșu Alexandra am cunoscut-o la un blogmeet al bloggerițelor din Bacău. Un seminar despre îngrijirea dentară, cu extrem de multe beneficii. Un medic stomatolog…altfel, care pune preț foarte mare pe informare și prevenție. Tocmai pentru această disponibilitate a dumneaei de a promova ideea unei danturi sănătoase prin diverse activități, am complotat cu Doamna și i-am dus pe copii la Centrul de îngrijire dentară Profi Smile Bacău, taman de zilele din Școala Altfel.

Această prezentare necesită JavaScript.

Când au ieșit de acolo, alergau fericiți cu câte un măr galben într-o mână și o pastă de dinți în cealaltă. (De altfel, merele sunt nelipsite din cabinet, din câte am văzut eu în cele trei vizite de până acum!). Entuziasmați de cele două încăperi  ALTFEL ale cabinetului, de veșmintele ALTFEL ale doamnelor doctor, de atmosfera prietenoasă și de toate instrumentele din jur, unica nemulțumire a copiilor a fost că nu au reușit să se urce toți pe scaun, ca să-și vadă dințișorii pe cameră.

Câștigul meu? Pințu a zis că vrea neapărat să mai meargă și el o dată la cabinet, pentru că vrea să-i verifice doamna dințișorii. Plus că are unul care dă semne că se duce curând la Zâna Măseluță și are nevoie de ajutor. Față de urletele de la ultima vizită la dentist, e un progres.

Până reușim să ne programăm la Profi Smile, urmăm celebrele sfaturi de pe net cu privire la convingerea Pințului să se spele pe dinți.

20160720_172117

 
7 comentarii

Scris de pe Iulie 21, 2016 în Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Ajutor! Potop de aniversări!

Cum zice la statistici că a scăzut natalitatea, nu știu zău! Da’ în ultima vreme tot primesc invitații la aniversări, de zici că berzele au întârziat și au ajuns vara pe meleagurile acestea. Și cu nu-i poți refuza micile bucurii copilului, am acceptat, cu un zâmbet larg, fiecare hârtiuță cu numele aniversatului, locul acțiunii și numărul de telefon – în caz că mă răzgândesc. (De parcă ar exista această opțiune! 😀 )

Asta ar fi partea frumoasă.

Partea ailaltă e vecină cu tragediile shakespeariene. Mai întâi îți zdruncini neuronul supraviețuitor să găsești cadoul potrivit pentru puștiul care tocmai face 5 anișori sau pentru gărgărița care împlinește 3, ori poate pentru preadolescentul cu freza lui Neymar. Grea decizie, parol! Și pentru că nu prea te lămurești cam ce ar putea fi mai potrivit, faci greșeala numărul 1 și întrebi juniorul ce părere are. Astfel, descoperi că:

  • hainele nu sunt niciodată un cadou potrivit, din simplul motiv că pe copii nu-i interesează detaliile vestimentare și pentru că „hainele nu sunt cadou!”
  • cărțile sunt…bune, dar… „doar atât????”
  • trebuie musai o jucărie serioasă! („serioasă” presupune de obicei, să nu ne uităm la numărul de cifre din dreptul prețului afișat)

Din acest punct, faci greșeala numărul 2: îl iei pe copil cu tine la cumpărături! Prin urmare, rezultatul este devastator! Nu numai că te alegi cu cea mai scumpă bâzdâganie de pe piață, dar trebuie luată și copilului una, de consolare, plus nervii aferenți, izvorâți din discuțiile în contradictoriu prin magazin.

Clar trebuie schimbată strategia!

Așadar: jucării. Încerc să-mi forțez norocul și o sun pe mama viitorului aniversat.

-Ce să-i luăm lui Tudor?

-Ce vreți voi! Nu prea știu… El are de toate.

-Nu mai bine îl întrebăm pe el?

-A, nu! Dacă-l întrebi, ai toate șansele să vrea un avion. Sau un elicopter.

Adică…iar eșuăm??? E drept că și întrebarea este destul de înșelătoare: dacă Tudor chiar vrea un avion? Cum îi explic eu lui, după ce tocmai l-am întrebat ce își dorește, că nu-l putem cumpăra? Revenim cu astfel de întrebări când o mai crește.

Hmmm….Ba poate că nu am eșua chiar de tot! Tocmai am dat peste un elicopter cu telecomandă albastru, dintr-un depozit online de jucării. Prețul?  Acceptabil. Look-ul? Smashing! Rămâne!

Am scăpat basma curată și de data aceasta. Om mai vedea ce ne mai așteaptă pentru următoarele aniversări!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 25, 2016 în PA

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice