RSS

Arhive pe etichete: toamnă

Viața la țară, toamna

A venit toamna! Facebook-ul s-a umplut de poze cu frunze și de salutări călduroase ba lui Septembrie, ba lui Octombrie, iar în vreo două zile nu scapă nici Noiembrie nesalutat. Mai o ploaie, mai o brumă, mai o ceață. Între ele, primești o invitație: „Hai la cules ghebe!”. S-avem pardon, dar nu poți pentru ca să o tratezi cu refuz! Mai ales că se anunță gașcă mare și distracție pe măsură. Și mai ales că după atâta stres și oboseală, merge o ieșire la aer curat, undeva departe de oraș. Nu că noi nu am avea aerul nostru curat la „țara” noastră. Dar e bine să mai explorezi și alte posibilități! 😀

Ne încolonăm să mergem la casa omului binevoitor. Cu nevastă sau consort (cine are!), cu copil (cine are!) și cu ceva de-ale gurii, desigur, ca să părem cuminți și cu intenții pașnice. Planul era să străbatem coclaurii pădurea și să urcăm dealuri succesiv, iar dacă pe drum se nimeresc și niște ghebe, nu strică de-o tocăniță.

Și-am pornit.

ghebe

Cu rusacul în spinare, cu pungile (sau găletușele) pregătite să golim pădure de trufe ghebe și, mai ales, cu voie bună. Evident, părinții nu pot scăpa de metehnele lor, asemeni lupului care nu-și schimbă năravul. Prin urmare, se mai auzea câte un „nu mai țipa!”, de parcă bietul copil, scăpat din lumea civilizată, trebuia să-și reprime manifestarea zgomotoasă chiar și în pădure!

La intervale regulate, Prințul bodogănea de zor auzind ce-l așteaptă (căci noi, părinți responsabili prevăzători, l-am privat de unele informații dureroase):

-Cât facem???? Două ore jumătate? Eu nu vreau să merg?

-Mă plictiseeeeesc!

-Mi-e foameeeee!

-Știam eu că nu trebuia să merg cu voi! (De parcă existase această opțiune în discuție!)

Treptat, a intrat în horă. A mai schimbat o vorbă cu un prieten, a mai alergat după un porcușor (la propriu!) rătăcit de mama lui, s-a mai cățărat pe un copac răsturnat de furtună sau a escaladat dealurile cu spirit de aventurier!

Și am rememorat pasaje de-a dreptul literare, menite să arate că existența asta rurală este ancestrală și se încăpățânează să rămână așa, în luptă dreaptă (sau nu) cu modernitatea.

Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai…

Și dacă nu ar fi natura asta așa de frumoasă, nu aș putea găsi niciun motiv să îndrăgesc toamna…

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă am găsit ghebe? Tot felul de ciuperci și ciupercuțe ni s-au arătat în cale. Unele mai bune, altele mai „foarte otrăvitoare” și ici-colo câte o gheabă…Ascunsă!

Până și ploaia s-a speriat de hotărârea noastră, vântul a stat și soarele a zâmbit printre dinți!

N-am întors la coliba primitoare a omului binevoitor. Mai cu poftă (și de viață și de mâncare) și mai cu chef de râs. Suficient cât să-ți încarci bateriile pentru o altă săptămână istovitoare.

La plecare, omul binevoitor ne face câte un dar, ecologic și delicios, din grădina proprie:

 

varza 2.jpg

Nu că am fi plecat cu mâna goală vreodată de la el!

Ne mai bucurăm de toamnă puțin? Nu de alta, dar vin gerurile iernii și parcă văd că ne țin în casă pedepsiți! Și poate următoarea ieșire n-o fi abia la săniuș, sus pe deal la Colina!

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 29, 2017 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , ,

Gustul toamnei

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva…

(Emoție de toamnă – N. Stănescu)

Toamnă. Rugină. Galben. Vânt. Sfârșit? Tăceri…

Ce gust are toamna?

A struguri copți și nuci verzi. A flori și pământ umed. A școală.

Toamna a avut pentru mine mereu un gust ușor amărui. Un amestec de nostalgie după vara căreia i-am rămas fidelă și emoție pentru începutul de școală. Un alt an în care eram „mai mare” în goana mea după lumea adulților unde credeam că este „mai bine”. Un sfârșit și un început îngemănate. O lacrimă și un zâmbet deopotrivă.

„Ți-a spus cineva astăzi că ești frumos?”

A fost primul lucru pe care i l-a spus doamna azi Pințului, în prima lui zi de școală.

poza2

A ezitat înainte de a răspunde. Pentru că el „nu are emoții”! El este „bărbat” și nu va plânge! Chiar dacă lacrimile îi împodobeau ochișorii ăia frumoși, ca și cum ar fi avut diamante strălucitoare.

Da, a îngăimat el, încercând să pară că poate înfrunta toată armata de sentimente neînțelese ce-l copleșeau.

Da? A, deci nu sunt prima care îți spune asta!

Nu.

Atunci…sunt ultima?

Nu  a mai răspuns. S-a întors trăgându-mă după el înapoi în curtea școlii și mi-a șoptit: „Nu, nu e ultima!”

Un pod de flori…

Pentru boboci. Timizi, nesiguri, temători au trecut pe rând pe sub șirul de buchete care creșteau deasupra lor din mânuțe ale unor copii nu cu mult mai mari. Și-a înșfăcat rucsacul pe care aproape îl târa după el, în timp ce încerca să priceapă ce se întâmplă, cu privirea pierdută undeva în timpul când zburda prin fața blocului fără griji. Mi-am simțit lacrimile rostogolindu-se. Nici nu am încercat să identific motivul… Știu sigur că undeva în locul cel mai ascuns al sufletului meu ceva s-a rupt…Copilul meu nu mai este ființa aceea atât de vulnerabilă și dependentă. Încet-încet dă drumul mâinii mele și se îndepărtează cu pași prea repezi pentru puterea mea de adaptare…

20140915_091356

– Mergeți și dumneavoastră după copii!

Și m-am trezit înaintând ușor aplecată pe urmele copilului meu, pe sub puzderia de flori, în glasuri vesele..

Prima zi de școală în clasa Delfinilor jucăuși

L-am găsit așezat pe scaun la geam. Își așezase sacoul pe marginea scaunului și aștepta cuminte să vadă ce urmează. Mă căuta cu privirea și l-am simțit liniștit văzându-mă acolo. A început jocul. Doamna, ei – delfinii jucăuși – și părinții, pe margine. Au făcut cunoștință unul cu altul încercând să identifice al cui ecuson îl trăseseră din punga cu minuni.

Ce știți despre delfini?

20140915_092855

Unii ridicau mânuțele, alții, mai dezghețați, răspundeau repede. L-am privit. Era ușor încurcat. S-ar fi aruncat în joc, dar încă nu se simțea pregătit. Și pentru că nici pe margine nu i se părea în regulă să rămână, ținea degetul la gură, semn că încerca să găsească un răspuns potrivit. Care a venit, într-un final, cu emoții mai mari decât poate el duce.

poza1

Ce gust are toamna?

Același ca acum mulți ani. Când, într-o bancă pe rândul de la mijloc, altă copilă de 6 ani mai aveai puțin şi începea să plângă. Era prima ei zi  de școală…

 
24 comentarii

Scris de pe Septembrie 15, 2014 în Provocarea de luni

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Fandacsie de septemvrie

Uneori, indiferent cât de mult țeși la ițele alea, nu iese nimic! Și stai și te miri ca prostu’ în mijlocul drumului, cu deștu’-n gură: „Măi, da prost secol mi-am ales să mă nasc!” De parcă asta e o chestiune de alegere!

Că toamna îmi dă fiori, nu mai e un secret! Că mi-ar trebui o tonă de Prozac să depășesc momentul, iar nu ar fi o problemă. Da’ eu chiar mă străduiesc, zău! Zic: „să fiu zen și toamna o să treacă pe lângă mine! Hai, uite găsesc și lucruri frumoase! Îmi plac strugurii! Mult de tot. Cică a mâncat mama mulți când era însărcinată cu mine. Și mirosul de ardei copți și vinete…Și piața plină cu de toate. A! Și nucile verzi! Da! Nucile verzi sunt slăbiciunea mea de toamnă! Vezi, nu e așa de rău toamna. Încă e cald, nu plouă, ziua e încă lungă.”

Și când îmi găsesc așa argumente să depășesc cele trei luni de toamnă lungă, se trezește câte unul să mă scoată din ritmul zen! Și atunci îmi aduc aminte de Adam și Eva cu tot cu mărul lor nenorocit, de Cain și Abel cu oile lor rătăcite, de daci și romani și de răpirea din Serai! (Ultima era la alegere cu unul dintre războaiele mondiale!). Mă duc dimineață la bazin. Nu orice fel de bazin, „Bazinul Olimpic”! Unde fii-miu se antrenează de un an, cu speranțele maică-sii că va înota precum delfinii veseli la un moment dat în existența lui (și a ei!). Copiii nu se mai schimbă în vestiare decât dacă au norocul să vină cu părintele de sexul care trebuie. În vară, m-am certat cu administratorul și cu femeia de serviciu. Eu = muiere, fii-miu = fiu! Deci eu nu aveam voie la vestiarul masculin (că înțeleg că sunt o amenințare pentru aceștia!), fii-miu nu putea să intre unde apăreau muieri dezbrăcate de tot! Na, dilemă! Compromis: îi schimbăm în tribună. Vociferez. Inutil. Așa că de data asta, mă îmbrac cu tot Zenul de pe unde l-am găsit și urc la locul știut, în tribună, adică, să pregătesc copilul pentru zburdălnicia acvatică. Mă așez confortabil și când să cad pe gândurile mele, pac, paza!

– Nu aveți voie în tribună!

Gura mea se deschisese a dramă shakespeariană, dar mâinile i-o luaseră înainte și strângeau cuminți catrafusele, în timp ce picioarele se îndreptau ascultătoare înspre afară din joc.  Încerc nedumerită să aflu care e „șpilu’”, dar nenea de la pază dă din umeri: așa-s dispozițiile! Mama lor de dispoziții. Alte mame auziseră argumente de genul: „la vârsta asta, copiii trebuie să se descurce singuri, să se îmbrace, să se dezbrace…” Aloooo! Copilul meu a făcut 6, mulțumesc frumos. Dar, ca (aproape) orice băiat cu vârsta cuprinsă între 0 și 18, încă mai are două mâini stângi. Prin urmare, uneori uită să-și ia toate hainele pe el, și, deși se străduiește, sunt dăți când e greu să le nimerească cum trebuie. În plus, el habar nu are că mama lui tocmai a fost retrogradată din tribună afară, deci nu are haine, că sunt la mamițica! Pe care el NU o vede din apă, că nu e Superman, să vadă prin betoane! Rezultatul: Pințul, care și așa a fost cu greu convins să vină la bazin unde apa avea doar 24 de grade, s-a trezit ca Ion la scăldat, doar în slipi și un halat, ud și fără mamă! Prin urmare, a făcut ce era de așteptat: s-a apucat de plâns! I s-au trimis hainele „din mână în mână”[pentru că mi s-a reamintit că nu am voie în vestiare, decât dacă vreau să mă descalț și să merg cu mâna la ochi] și s-a îmbrăcat bietul copil cum a știut. A lăsat slipul ud peste care și-a luat pantalonii. Părul nu a avut cine să i-l usuce, iar adidașii i-a încălțat cu tot cu șosetele făcute ghem înăuntru. Nu mă înțelegeți greșit!!! Când vrea, copilul meu se îmbracă singur. Dacă știe că asta trebuie să facă. Dar era atât de disperat că maică-sa a plecat de tot și că e de capul lui, că nu a știut cum să iasă mai repede. Prilej pentru mine să o dau iar în drame shakespeariene cu nenea de la pază și dezordine. Nu am ajuns la nicio înțelegere, așa că trebuie să fac rost de o rețetă pentru Prozac pe data viitoare.

Asta a fost de la 9 la 10 A.M. Multiplicați cu 10 întâmplarea pe parcursul unei zile întregi și… fandacsia-i gata! ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Așa și eu! La sfârșitul zilei, când mi-am primit lovitura de grație în loc de cireașa de pe tort, eram numai bună de identificat… frumusețile toamnei!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Plus întârzierea de la psiluneală! De draci!

 
13 comentarii

Scris de pe Septembrie 9, 2014 în Provocarea de luni

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Nocturnă

Mi-e frig…Mi-e foarte frig…

Mă strâng ghem și țin ochii închiși sperând că nu mi-e visul pe o margine de hău, gata să se transforme în văzduh și să se alăture altor vise spulberate. Frunze moarte mi se-nvârt ca iele, fără să vestească nimic bun. Trupul îmi miroase a strivire și-l las să zacă inert fără nici cea mai mică încercare de resuscitare.

Ți-ai întors fața din nou. Și m-am simțit dezvelită…Mi-am deschis privirea a teamă și nu mi-am zărit decât umărul gol în întuneric. Ți-amintești? Cândva ți-am spus că întunericul mă sperie pentru că miroase a singurătate. Și a moarte. Cândva ți-am cerut un semn al veșniciei din suflete. Cândva ai promis… Acum, pe un scaun, în spate, doar umbra goală a ultimului tău gând. Și tăcere.

Ai plecat târând după tine miros de pădure. Glasul meu nu te-a întors. O fi mut. Sau poate ți-a fost și ție teamă. Ai pășit apăsat,  cu o poftă flămândă de lumea cealaltă, al cărei strigăt ți-a astupat sufletul și mi te-a îndepărtat. Mă întreb: te-ai întors vreo secundă? Ți-ai amintit vreo clipă?

Iar mie îmi e îngrozitor de frig…

 
152 comentarii

Scris de pe Septembrie 13, 2012 în Amelie

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Wordless Wednesday (6) – They are all perfect

…sau așa…

…sau așa…

După o inițiativă a lui Carmen 🙂

 
45 comentarii

Scris de pe Octombrie 12, 2011 în Wordless Wednesday

 

Etichete: , , , , ,

Frunze…

Nu știu zău de unde îi vin ideile Pisicimii Sale, dar cert este că astăzi unicul meu neuron a cedat și nu a reușit să lege cele două cuvinte și o virgulă cu care reușesc, de obicei, să  duc joaca până la capăt.

Mai întâi a fost un poem. Dar pentru că lumea s-a cam plictisit, se pare, de asta și începe să-mi trimită mesaje subliminale 😀 , am lăsat-o baltă.

Apoi a fost o poveste. dar nu a vrut nicicum să se închege.

După aceea am vrut să scriu despre realitate, însă am constatat că nu sunt deloc originală. Ce a mai rămas?

De făcut activitate practică. Tot nu am mai făcut mai nimic educativ de acest gen cu copilul în ultima perioadă.

Am adunat frunze din fața blocului și le-am aranjat…oarecum.Mi-a plăcut că sunt încă toate verzi, nu am găsit nicuna gabenă, așa că am tras de timp ca să amân toamna adevărată 🙂

Oare se pune? 😀

Măcar copilul a fost încântat 🙂

Cum nu înțelegeți ce reprezintă? E simplu 😉

Iar acum puteți citi ce au făcut ceilalți cu provocarea 🙂 : Rokssana, cita, redsky, scorpio, sara, tibi, virusache, carmen, griska, vero.

 
31 comentarii

Scris de pe Octombrie 3, 2011 în Provocarea de luni

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte (8) – September Spleen

E din nou septembrie

Plouă placid, fără să existe vreo slabă speranță să se va opri curând. Nu-mi pot întoarce nicicum privirea prelinsă pe geamul murdar. S-a înțepenit acolo, căutând chipuri șterse de vreme într-o încercare nebună de a resuscita suflete tari, zdrobite de pinteni ascuțiți pe caldarâmul profan, așa cum omori fără resentimente un muc de țigară după ce ți-a oferit plăcerea supremă preț de câteva minute lungi.

The subway train never stops unless someone else decides so… Am încercat să-l opresc, dar am rămas doar neputincioasă petrecându-mi secundele legată de un zâmbet tâmp care-mi trădează din nou neputința. Mi-ai spus că pot să fac fac asta cu puterea minții, oridecâteori am nevoie să mă sustrag prezentului. Probabil că e slăbită și ea de toate amintirile ce nu se lasă răstignite pe un perete fals. Așa că mă mulțumesc doar prividu-l cum trece.

I spent all my time waiting… Așa cum aștepți cu sufletul la gură până când acrobatul își încheie ale lui salturi mortale cu miile de ochi larg deschiși clipind iscoditor în noaptea existenței lui mizere. Și câtă vreme e acolo sus, nu simte decât o abandonare a propriilor simțuri, o negare a propriei ființe ca și cum viața nu-i mai aparține de mult.

There is silence in the arms of an angel…Dacă reușești să ignori zgomotul infernal al cotidianului, aproape că-ți poți auzi inima, bătând a liniște și mirosind a alb. Mă cuibăresc asemeni un câine credincios în brațele disperării atunci când nu mai reușesc să o aud și speriată, caut remedii aiurea ca și cum ți-ai putea trata durerea din piept cu o biată aspirină.

It is all like a fetid swamp…M-am decis acum ceva vreme să mai arunc din vechituri. Îmi ocupă prea mult loc în cămăruța de acum bătrână. Nu le mai pot ține pe toate acolo pentru că îmi ucid secunde prețioase atunci când încep să țipe a plictiseală. Și ocupată cu răscolirea lor de fiecare dată când o mână nevăzută mă trage subit înspre cotloanele întunecate, pierd frumusețe de explozie solară, prea rară ca să o pot rata cu bună știință.

Crawling towards the light…M-am trezit la timp. În fața aceluiași geam murdar. privind cum aceeași ploaie placidă îl spală de zoaie lăsându-l gol pentru alte priviri pierdute alergând spre înapoi.

…………………………………………………………….

Provocată, ca de obicei, de cele 12 cuvinte ale lui Psi, pe care le-au mai luat în serios și alții: cita, redsky, tibi, Rokssana, Virusachevero, scorpio, valentina, dictatura justiţiei, BlueRiver

 
35 comentarii

Scris de pe Septembrie 17, 2011 în Duzina de cuvinte

 

Etichete: , , , , , , ,

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice