RSS

Ce e de făcut?

A fost o vreme când, uitându-mă la adulții din jurul meu, mi se părea că 40 de ani e o vârstă la care oamenii sunt deja bătrâni. E drept că poate și timpurile acelea în care am trăit îmbătrâneau oamenii înainte de vreme.

Acum mă apropii vertiginos spre aceeași sumă de ani. Pe de o parte, mă îngrozește că ar putea să mă vadă cineva la fel cum și eu i-am văzut pe alții la vremea copilăriei mele, căci distanța de la 4 sau 8 sau 10 la 40 pare imensă. Pe de altă parte, însă, mă bucur de felul în care mă simt pe dinăuntru. Și vreau să cred că acolo se află vârsta adevărată!

„Înainte”, lumea vorbea de „cincinalul următor”:

-Ce planuri aveți pentru următorii 5 ani? 

Din două, una: ori oamenii cu pricina mințeau cu atâta înverșunare, de credeau și ei ce spun, ori erau „vizionari” mult prea îndrăzneți pentru puterile lor.

Eu nu am! Planuri, zic. De unde să știu eu că nu cumva îmi adun energiile să dărâm munții în următorii 5 ani și cine știe ce nenoroc dă peste mine. Dar ca să nu atrag nenorocirile singură cu pesimismul, am decis să răspund la altă întrebare, mai cu picioarele pe pământ (întrebarea, nu eu!)

Ce aș vrea să fac până la vârsta de 60 de ani

Mai întâi m-am întrebat ce le veni oamenilor taman cu numărul ăsta. Apoi am descoperit că e mare sărbătoare: Siropurile Yo împlinesc 60 de ani și provoacă pe toată lumea să-și laude experiențe de viață sau să-și facă planuri de urmat. Și dacă tot veni vorba…mă gândesc că până la 60 de ani ar trebui musai:

  1. Să văd multe. Viața e atât de frumoasă, vorba Ancăi, încât e imperios necesar să nu ratez nimic. Să-mi deschid ochii larg și să mă uit în jurul meu, cu atenție. Să observ cum crește vrejul de fasole care, poate, mă va ajuta să urc și să descopăr nedescoperitele. Să văd dacă aerul are culoare sau dacă este cumva infinit curcubeul.
  2. Să călătoresc mult. Am văzut atâtea locuri din țara asta frumoasă și am constatat că mai sunt încă muuulte de văzut. Am văzut ce este și dincolo de granițele ei și tot nu m-am săturat.
  3. Să mă joc. De-a scrisul, de-a cuvintele, de-a luna, de-a stelele, de-a iubitul, de-a frumosul, de-a urâtul. Să mă joc de-a joaca, de orice fel ar fi ea.
  4. Să experimentez. Gustul, mirosul, auzul, văzut. Să fac ceea ce nu credeam că sunt în stare să fac. Să-mi înfrâng fricile și să-mi alung temerile. Să descopăr în mine pe cea care stă pitită după o bucată de suflet și să o forțez să iasă de acolo!
  5. Să fiu fericită. În fiecare zi și în fiecare clipă. Știu că îmi zicea cineva că nu există fericirea și că ne hrănim cu iluzia ei, păcălindu-ne sufletul. Eu, însă, nu cred asta. Eu cred că trebuie să fi avut Dumnezeu un scop de ne-a lăsat atâția ani pe lumea asta. Și care ar putea fi altul decât acela de a ne căuta fericirile neobosiți și fără să renunțăm?

Nu știu alții cum sunt și nu știu ce dorințe zac în fiecare, dar eu cred că am datoria să fac toate astea înainte de a împlini 60 de ani!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Noiembrie 8, 2016 în advertoriale, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

Nea Sorine, da’ coletu? Unde-i coletu’?

Sau cum poate să-ți strice unul bucuria de a primi un pachet mult-așteptat cu niște produse proaspăt comandate de pe un site!

posta-modifica-tarifele-cat-va-costa-un-colet-pe-care-il-trimiteti-in-italia-spania-sau-sua

(sursa foto)

Duminică, 16.10

Dacă tot mi-am luat notebook, nu-l puteam lăsa așa, în pielea goală, așa că m-am documentat și i-am găsit niște „hăinuțe” foarte elegante, de care am fost încântată maxim. Și dacă tot eram pe acolo, mi-am comandat și o carte de căpătâi care-mi lipsea din bibliotecă. Entuziasmul – maxim, dorința de a le avea mai repede – și mai maximă (sic!). Apăs butonul Trimite comanda, primesc mesaj de cofirmare:screenshot_2016-10-21-18-09-04Îmi frec palmele a satisfacție și dau drumul cronometrului să ticăie, cu maaare nerăbdare. Cam cum aștepți, copil fiind, să deschizi un cadou de la Moș Crăciun în dimineața Ajunului, care pare că urmează după o noapte extrem de lungă.

Marți, 18.10

Aștept telefon de la marea firmă de curierat rapid, uimită de promtitudinea cu care se rezolvă lucrurile în zilele noastre. Doar că ziua de marți, 18.10, s-a scurs, cu nicio veste primită în intervalul anunțat. Unde-o fi coletul? Ușor dezamăgită, am decis să acord circumstanțe atenuante: o fi ajuns mai târziu la sediu și nu l-or mai fi putut trimite. Dar mâine… Și iar mi-am frecat palmele a entuziasm, făcându-mi speranțe pentru când soarele avea să răsară din nou.

Miercuri, 19.10

Ajunge mesajul mult așteptat:

screenshot_2016-10-21-18-09-18

8: 57! Oameni serioși, încep munca de dimineața devreme. Dar cu cât timpul se scurge, nenorocitul de telefon nu sună deloc. Constat că e trecut de multișor de ora 9, așa că îmi fac curaj pe la ora 13 și sun la numărul afișat pe ecran. Niciun răspuns. Unde-o fi coletul?? Eh, o fi ocupat omul cu livrările. Mai așteptăm. Revin la ora 15. Vocea „suavă” de la celălalt capăt mă asigură că este în zonă (aproximativ) și că mai are livrări, dar că va ajunge negreșit. Am devenit Penelopa în așteptarea lui Ulise, doar că nu țeseam o pânză, ci un șir nesfârșit de înjurături. Mi-aduc aminte că aceeași voce mă isterizase cu câteva luni în urmă cu un alt colet, când după două ore de pălăvrăgeli telefonice, nu am reușit să-l fac pe om să priceapă unde trebuie să ajungă. Mai curând a nimerit orbul Brăila și americanii, luna! Atunci, pentru că era deja întuneric – ora 20 – s-a îndurat consortul de nervii mei și a coborât cu mașina după colet. Amintirea asta îmi întărâtă și mai mult nervii!

Joi, 20.10

Unde mama naibii o fi coletul ăla??? Sună telefonul în jurul orei 9.30. Răspund cu emoție:

(Atenție: dialogul de mai jos este o reconstituire din ceea ce bănuesc că a zis, mai mult sau mai puțin coerent, stimatul livrator de colete.)

– Aveți un colet.
Zău?!
– V-am așteptat aseară! (și nu la portiță!)
– Știți, doamnă, eu am colete de livrat. Nu am cum să ajung așa…
– Îl aștept de două zile!
– Ajung în zonă imediat.

Presimțind că nu voi vedea nici joi, 20.10, coletul, mă iau căldurile!

– Sunt la serciciu!
– Ah! Atunci va trebui să veniți după el la sediul firmei.
– Bre, e ora 10! Matale ai program de lucru până la ora 17! Cum să merg după el la sediu? (Colina – Bacău – Sediul Fan Courier= vârfurile unui triunghi dreptunghic, aflate la mama naibii unul de altul)
– Doamnă, eu nu livrez colete când vreți dumneavoastră!
Simt cum explodez. Dar ca să-mi scot coletul de la neînfricatul păstrător al tainelor coletelor, mă străduiesc:
– Între 12 și 13 ar trebui să fie soțul acasă. Iar după ora 14 mă găsiți cu siguranță pe mine.
– A…dar unde sunteți acum?
– În centru. La LPS.
– LPS? Aham. Și cine mai este director acolo acum? Că am și eu soția, Maria…
M-au posedat din nou necurații!
– Alo, domnu’ curier! Eu sunt în timpul programului! Nu stau acum la povești despre directori și soții! Vă rog să găsiți o modalitate prin care coletul să ajungă la mine ASTĂZI!
– O să încerc. Dar nu promit.
– Cum adică…„o să încerc”??
– Faceți-mi reclamație!
Pfuai! Îi aduc aminte de coletul anterior când m-a plimbat două ore după cai verzi pe pereți. Nu pare să-l sperie, așa că am terminat conversația – el bolmojind ceva despre cum va vedea dacă rezolvă, iar eu turbată.

Ora 12.15. Sună.
– Sunt de la Fan Courier. Aveți un colet!
Încep să mă îndoiesc că omul e în toate capacitățile mintale.
– Știu, domnule, nu abia am vorbit dimineață?
– Sunt în zonă. (Colina n.n.)
– Imediat îl sun pe soț să văd dacă a ajuns acasă, și să iasă.
– Doamnă, eu nu aștept după soțul dumneavoastră!
– ÎL SUN SĂ IASĂ! Revin în câteva secunde cu telefonul.
– Ia veniți dumneavoastră la sediu după colet!
WTF! Sunt oare la „Camera ascunsă”/ „Microfonul ascuns”??
– Domnule, dacă sunteți în zonă, sunați la apartamentul indicat pe colet să iasă soțul atunci!
– Veniți după el la sediu!
La sediu???? Caut numărul de telefon de la sediu. Sun, mă plâng, explic. Îl sună don’șoara pe nea Sorin să vadă care e baiul. Nea Sorin refuză să ducă minunatul colet la domiciliu. E în drum spre sediu. Renunț să mai înțeleg, don’șoara nu știe să-mi explice care e treaba.

Ora 13.30. Timp în care am simțit că-mi explodează capul. Sună. Alt număr. Răspund. Ceva neclar despre organele bărbăteți și femeiești într-o frază incoerentă care semăna a înjurătură.

 -Alo! zic.
– Da, răspunde altă voce. Cine sunteți?
– Eu cine sunt? M-ați sunat!
– Da, dar cine sunteți?
– Omule, ești întreg? De ce m-ai sunat?
– Ăăăă… aveți vreun colet?
Nu știu dacă e de râs sau de plâns, dar eu aveam niște dorințe foarte clar conturate de crimă cu premeditare!
– Suntem de la Fan Courier. Am înțeles că aveți un colet nelivrat. Ce s-a întâmplat?
O iau de la capăt cu povestea, plină de speranță. A concluzionat:
– Știți, nea Sorin nu a avut niciodată plângeri…
– Va avea acum!
– Da, dar…știți…nu prea aveți unde să faceți plângere la noi…
– Ei, nu! Pariu?
Și ca să scurtez agonia:
Da coletu’? Unde e coletu’????
– La sediu.

Mă urc în autobuz, cobor la ultima, mai merg pe jos o bucată și ajung victorioasă precum alergătorul de la Maraton.
– Am venit după colet!
Don’șoara cu care vorbisem la telefon, ușor stânjenită, mă invită să aștept, cerându-și scuze pentru întâmplare. Tocmai fusese șeful, care îl deposedase pe nea Sorin de restul de colete și primesc asigurarea că nea Sorin nu va mai deraja pe nimeni de acum încolo. Don’șoara dispare după colet. Se întoarce după 5 minute, ușor lividă.
– Câte colete trebuie să aveți?
Nea Sorin spusese ceva de 4. Cele 4 produse fuseseră ambalate individual.
– Puteți verifica să vedeți ce lipsește din comandă?
Am râs. Eram imună. Lipsea un produs. Fără care oricum nu puteam ridica restul coletelor.
Don’șoara dispare din nou. Dă telefoane, transpiră, probabil că și înjură. Eu bănuiesc că nea Sorin a vrut să-și facă plecarea triumfală!
După 20 de minute de cercetări apare și numărul 4. Achit, le iau și fug. Cu un zâmbet tâmp pe față și cu dorința de a nu mai lucra vreodată cu Fan Courier. EVER!

 
13 comentarii

Scris de pe Octombrie 23, 2016 în Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , ,

Provoca(toa)re

Azi port violet
pretext de doliu pentru văduvia toamnei
și-am ales să-i cânt
în note dulci, fructate
cel mai duios cântec de leagăn,
stropit cu miros de gutuie.

Azi port violet
în linii drepte și arcuite,
în memoria florilor de zmeur
devenite fluturi
odată cu visele mele.

Mi-am scăldat trupul
în ape limpezi
peste care am picurat
esențe
de cedru, santal și ambră.
Orhidee mi-au fost veșmânt,
iar în păr mi-am țesut,
în jocuri de lumini și umbre,
frezii roz.

Și astfel,
curată, ca floarea de lotus,
azi port violet
și mă predau
brațelor tale
spre a-mi găsi
liniștea.

……………………………………………………………………….

Un răspuns pentru o provocare parfumată venită de la Psi 🙂

 
5 comentarii

Scris de pe Octombrie 8, 2016 în Amelie, Literare

 

Etichete: , , , , , , ,

Te iert

Te iert
c-ai smuls timpului secunde
cât să hrănești
cu iluzii
stângăcia pașilor mei

și că ai risipit
bătăi de inimi
doar ca să vinzi
certitudini expirate.

Îți iert zborul mut
la ceas de toamnă târzie
spre doliul timpuriu
al venelor mele.

Te iert pentru amintiri pătate
și pentru tremurul viselor
zdruncinate
de câte ori renasc
razele lunii.

 

 
9 comentarii

Scris de pe Septembrie 18, 2016 în Amelie, Literare

 

Etichete: , , , , , , ,

Mergi la mare. Ce iei cu tine?

Concediul este una dintre cele mai mari bucurii ale anului. Și îl așteaptă fiecare cu aceeași nerăbdare cu care este așteptat Moș Crăciun, Paștele sau cum este așteptată ziua de salariu! E drept, trece mult mai repede ca alte zile din an, dar te bucură faptul că există perspectiva „anului viitor”, drept care îți faci planuri din timp, cu tot cu iluzii că va fi, de această dată, concediul perfect!

N-am văzut marea anul ăsta, pentru că „planurile noastre de viitor” au fost altele. Nu știu să spun dacă a fost „mai bine” sau „mai rău”, cert este că a fost…ALTFEL. Pe de altă parte, încă este august, zic că ar mai fi încă timp și de o vizită scurtă la malul mării.

Care e lucrul fără care nu poți să pleci la mare?

Cea mai interesantă parte când pregătești concediul la mare este momentul când faci bagajele! Îți oferă atâtea…surprize, încât rămâne clar de neuitat!

Poate îți sunt familiare o parte din următoarele situații:

  • Faci o listă ca să nu uiți. Totuși, la final, constați că oricât de lungă ar fi lista cu pricina, uitatul este un proces inevitabil.
  • Te dai de ceasul morții să pui de toate pentru toți, iar la final auzi o replică de genul: „Aaaa, dar nu mi-ai pus papucii ăia albaștri/pijamaua cu căței/tricoul prfeferat/ochelarii de scafandru etc.!”
  • În fiecare an (dar ÎN FIECARE AN!) îți spui că nu vei mai lua decât strictul necesar. Și extragi de prin dulapuri pe „strictul necesar” ăsta, dar când îl înșiri pe pat, pe fotolii, pe scaune, constați că e mereu mai mult decât te-ai fi așteptat.
  • Te uiți cu ochii cât cepele la toate lucrurile adunate pentru vacanța la mare (costume de baie, tricouri, maiouri, șlapi, ochelari de soare, prosoape, pantaloni scurți, umbrele de soare, pălării, creme și paracreme, loțiuni magnifice, pernuțe și alte zeci de lucruri din aceeași gamă) și întrebi speriată: unde naiba le bagi pe toate astea? Ți-ar trebui vreo trei valize ca pe vremuri și o mașină fără locuri pentru pasageri.
  • La întoarcere, constați două lucruri: 1. Nu ai folosit nici jumătate din ce ai pus în valize și 2. Aceleași lucruri nu par să mai încapă unde au încăput când ai plecat cu ele de acasă!

Mda…Așadar, fără ce nu aș pleca la mare? Uite, de exemplu, mi-ar trebui obligatoriu un troler! Ca să scutesc mii de pungi, sacoșe, cutii, genți în care să înghesuiesc haine, papuci și cosmetice.

Evident, gurile rele vor zâmbi răutăcios, dându-și coate: ce să faci cu un troler pentru doi adulți și un copil? Ok, atunci două. Nu foarte mari. Pentru că am tras cu ochiul pe net și am învățat cum să optimizezi spațiul pentru bagaje:

Later edit: 

(Pentru că mi-a atras atenția Diana în primul comentariu că nu se potrivește filmulețul cu ideea de a pleca la mare) Vara asta am tot umblat, așa că am bătut recordul la făcut și desfăcut bagaje. Am dat peste filmulețe pe Youtube care ilustrau cum poți să faci mai ușor toate bagajele astea. Am testat chiar recent și am fost uimită că încap toate hainele într-o singură geantă! Mă gândeam că dacă pot încăpea lejer haine mai multe și mai groase, cele pentru mare sunt… floare la ureche! Cât despre cât de incomod e să le desfaci…eu oricum am obiceiul să le scot din geantă și să le reorganizez. 

Iar dacă mă și grăbesc să cumpăr trolerul (incluziv astăzi), pot să ajung și la mare, la Sandalandala, „cel mai cool loc de camping din Vama Veche”, o cazare de weekend cu mic dejun inclus. Evident, dacă mă găsește norocul la tragerea la sorți! Iaca anunțul făcut de cei de la zorilestore.ro:

Cumperi orice produs de pe site până pe 21 august și intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători care vor ajunge la mare în Vama Veche, cu încă 7 prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3 câștigători cu câte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August. 

Voi ați fost la mare? Care este lucrul pe care l-ați luat obligatoriu cu voi? 

 
12 comentarii

Scris de pe August 21, 2016 în advertoriale, Concurs

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Wordless Wednesday (23) Soarele e mare sau e mic?

watermarked.jpg

…………………………………………………………………….

După o idee preluată de la Călin și…adaptată ;-)

 
24 comentarii

Scris de pe August 17, 2016 în Wordless Wednesday

 

Etichete: , , , , , , ,

Colinarii – voluntari pentru educație

Viața la țară are farmecul ei. La fel cum are avantajele și dezavantajele ei. Hmm….de fapt…dezavantajele nu prea mai sunt. Cu excepția drumului care nu mai pare să vadă culoarea asfaltului. Pe de altă parte, însă, în plin buricul orașului poți găsi gropi, denivelări sau șosea fără asfalt, așa că de ce să ne mai plângem? Colinarii s-au obișnuit și cu asta, așa că din ce în ce mai puțini mai poartă o urmă vagă de regret pentru alegerea făcută.

Fie iarnă, fie vară, ne grupăm cumva să ne facem viața mai frumoasă. Unii din sat nici nu știu că existăm noi, ăștia de la blocuri. Alții ne privesc cu scepticism și ne numesc venetici, inventând tot felul de povești despre „țăranii ăștia de la oraș”. Cert este că suntem destul de numeroși, adicătelea nu ne poate neglija nimeni. Când e de distrat ne distrăm, când e de lucru serios, ne băgăm. Ne-am mobilizat la vot nu pentru că ne interesează vreo culoare politică, ci pentru că vrem și noi să ne susțină cineva în demersurile – zicem noi, justificate – pe care le facem. Nu a ieșit cine am vrut, dar nici nu am avut timp de scandaluri. Comunitatea e restrânsă, de ce să ne certam între noi? Pentru o mai bună comunicare și și pentru a ne menține mereu informați despre ce se mai întâmplă în comună, cineva a creat un grup pe pagina de Facebook. Idee bună, zic eu, deși unii înțeleg că e un loc numai bun de scuipat semințe și de împroșcat cu noroi. (Noroc că-s puțini ăștia!)

De pe minunatul grup aflăm despre ședințele Consiliului local, despre hotărâri, despre schimbări, despre ce mai zice domnul primar, despre părerile cetățenilor, plângeri, reclamații, probleme. Zilele trecute aflăm că nu sunt fonduri pentru igienizarea școlilor. Se poate face rost de materiale, dar nu și de mână de lucru plătită. Cineva a venit cu ideea voluntariatului. Am fost ușor reticentă, având în vedere că la noi nu există un cult al voluntarului ca prin alte părți. Iar m-am înșelat și am să încerc să mă feresc de acum de prejudecăți! Oamenii din sat s-au adunat. Nu mulți, atât cât trebuie ca să se rezolve problema igienizării școlilor înainte de 12 septembrie!

Sunt mândră de colinarii noștri! Și-au găsit timp să participe la acțiunea asta, deși cu toții își duc copiii în oraș la școală. Încă o dovadă că nu trebuie să faci lucrurile numai pentru tine, ci și pentru cei în mijlocul cărora trăiești!

(Sursa foto: Corina Costraș)

Da, și domnul primar a participat! Acum, că o fi fost doar  de imagine, nu am de unde să știu (și nici nu mă interesează), dar simplu fapt că a apărut la „locul faptei” înseamnă că e interesat și de felul în care merg lucrurile. Dar au venit membrii familiei sale și au muncit serios.

Igienizarea Școlii nr.2, partea a 3-a. Azi finalizăm munca alături de oameni harnici, binevoitori și mulți dintre ei, constanți și dedicați acestui scop nobil! Așteptăm să vă alăturați cât mai mulți pe parcursul acestei zile!!

‪#‎VoluntariPentruScoalaNr2MaguraBacau‬
‪#‎VoluntariPentruEducatieSiSanatate‬

 

Eu nu am ajuns, din păcate!😦 Nădăjduiesc că voi găsi alt moment pentru a mă alinia nevoilor comunității!

 
2 comentarii

Scris de pe August 13, 2016 în Viața la țară

 

Etichete: , , , , , , , , ,

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice