Contemplare suprarealistă

„Ce ai vrea să te faci când ai să fii mare?

Când am să fiu mare? Vreau să mă fac sora mea!

Nu știu dacă multă lume se poate lăuda cu o legătură atât de puternică, dincolo de orice lucru explicabil. Știu doar că dacă e să vorbim despre suflete îngemănate, în cazul nostru e mai mult decât ar fi fost dacă am fi împărțit uterul în același timp.

Sora mea este esență! Este bunătate. Este perfecțiune. Chiar dacă ea însăși mai are nevoie de timp să vadă asta. Bunicul nostru a spus despre ea încă de la începuturi: „Onuca are să ajungă om mare!” Pesemne l-au vizitat ursitoarele pe el primul și i-au spus dinainte ce daruri avea să primească. Ea însăși un dar de la Dumnezeu.
Onuca ESTE deja om mare! Dovada stă în faptul că adună în jurul ei oameni buni, oameni frumoși, că știe ce să le spună tuturor și că nu renunță atunci când pare că devine mai greu decât crede că poate duce.

Iubire
Cred că dacă cineva ar vrea să definească iubirea în sensul ei cel mai pur, altruist și total dezinteresat, ar putea cu ușurință să o găsească în vorbele, în gesturile sau în ideile ei. Iubirea de oameni are sens dacă o vezi lucrând cu ei sau dacă o auzi vorbind despre ei. Sau dacă o vezi alături de propriii copii, atunci când intră în lumea lor ore întregi și îi călăuzește ca să experimenteze, să descopere, să învețe câte ceva din tot universul ăsta în care trăim.
Nu știu unde încape atâta bunătate în mâna de om, atâta putere, atâta hotărâre să facă mereu lucrurile așa cum trebuie!

The portrait of an artist

Nu, nu eu sunt artista. Eu sunt fericita care a avut parte de momentul inspirației artistei. Artista, fără îndoială, zâmbește acum într-un colț al camerei, cu modestia caracteristică și cu obsesia perfecțiunii care o oprește să se bucure de un proiect atât de apreciat de ochii noștri, cei de dincolo de pânză. Un portret-cadou, din profunzimile sufletului ei mare. Un tablou cu atâtea rădăcini și cu atâtea semnificații pentru mine. Rodul imaginației unei surori care, în dragostea ei nemărginită, a surprins esența lucrurilor, căci așa cum mă vede ea pe mine, nu m-a văzut nimeni niciodată!

Suprarealism

Pentru mine, tabloul nu este suprarealist, deși el se încadrează foarte bine în tema expoziției de anul acesta, organizată de Marina Bira. Pentru mine, tabloul este un simbol. Este definiția ei despre cea cu care a împărțit atâtea momente de-a lungul existenței noastre împreună.

Contemplare- Ioana Sănduleasa Moholea

Sora ei este cea mai frumoasă. Mai frumoasă decât în realitate! Linia feței, linia ochilor, forma palmelor sau urma fină a umerilor…

Sora ei este creativă. Ideile devin cărți, cărțile devin păsări, păsările se înalță.

Sora ei contemplă lumea. Cu admirație și cu foamea aceea cu care vrei să iei cât mai mult, nu ca să consumi, ci ca să devii.

Sora ei e frunze și flori. E frumusețe și culoare. E verde! E viață.

Sora ei are brațe copaci: „Mă leg de tine, pământule…” Ea știe că sora ei îmbățișează copacii atunci când pleacă în călătorii, pentru că de acolo își ia energia și pentru că are nevoie să simtă conexiunea puternică cu viața.

Sora ei e dealuri și munți! E dorința de a găsi noul și frumosul și de a se regăsi prin toate acestea pe ea însăși.

Sora ei iubește sălbaticul… Viața în starea ei pură, în starea ei nealterată, cu libertățile și cu riscurile ei.

Sora ei e privire. E ochi. E Cunoaștere. E dorința de a se schimba mereu, de a se adapta de a se reinventa.

Sora ei e zâmbet.

Da, este cu adevărat cel mai prețios cadou de ziua mea! Cum ea este cel mai prețios dar pe care mi l-au dat părinții mei. Mulțumesc, Onucă!