Fotbalul ca pasiune – AS Play Bacău

 

Dacă îl întrebi și acum, după mai bine de jumătate de an, ce îi place să facă, răspunsul e același: FOTBAL. E drept, lucrurile s-au mai schimbat puțin de atunci. Până și mama cârcotașă trebuie să recunoască faptul că acum șutează, pasează și se mișcă în teren (când își aduce aminte că în joc NU SE STĂ, chiar dacă nu ai mingea la picior) mult mai bine ca la începuturi.

IMG_20180716_145000.jpg

Am ales AS Play Bacău din două motive. Mai întâi nu îți dai copilul pe mâna oricui. Chiar dacă nu urmărești performanță, ci doar să-i dai ocazia să se îndrăgostească de ideea de mișcare. Pe Toni îl știu de ceva vreme, pentru că mi-a fost elev. Cu foarte mult bun-simț, ambițios și foarte ferm. Jucător, arbitru și acum antrenor de fotbal, cu câteva calități incontestabile care mă fac să-l respect și mai mult (dacă acceptăm gradul de comparație în această situație). Așa că nu am ezitat să las Prințul „liber”. Nu am fost niciodată un părinte care să „intervină” pe lângă cineva pentru a-i fi copilului „mai bine”, nici măcar atunci când, mic fiind, voia jucăriile altora prin parc. Cu atât mai puțin acum. Am știut că sportul înseamnă, pe lângă altele, și disciplină, iar cu Toni știam că disciplină nu înseamnă violență, lucru care m-a liniștit. Al doilea motiv a fost apropierea de casă – aspect care s-a schimbat între timp, devenind chiar un inconvenient. Însă ce nu faci ca să fie copilul mulțumit?

Evident, nu e mereu totul perfect. Sunt zile când Prințul refuză să meargă. Fie e „prea greu” (căci, deh! fotbalul de la antrenamente nu seamănă cu cel din fața blocului), ba că e vară și toți copiii se joacă, numai el trebuie „să muncească”, ba că e „atât de obosit”… Cu excepția scuzelor serioase, am insistat să ne ținem de program. E nevoie să existe o constantă în ceea ce facem și apoi, nu putem renunța de fiecare dată când dăm de greu, nu?

„Domnu’ Toni” este un antrenor pe care copiii îl iubesc. Așa se vede din afară. Dovadă că deja știu fiecare pas al antrenamentului, nu cârtește niciunul când primește câte o sarcină și se lasă cu zâmbete chiar și în meciurile mai grele. Îi e teamă să nu îl supere, mai ales atunci când e aproape să întârzie din cauza traficului. Toni spune pe nume, îi încurajează și, foarte important, îi învață să fie o echipă, să se susțină și să se respecte reciproc.

Acum, înainte de o scurtă vacanță, le-a făcut o nouă surpriză, cu ajutorul părinților. A organizat un meci, iar la final i-a recompensat cu medalii și aplauze. Plus un festin „dulce” 😀

Ce va mai fi, nu știu. Cred că e departe de idolii lui din fotbal, dar mă bucur că are o pasiune și că pasiunea asta presupune mișcare! Iar eu sunt mândră de el!

 

Un comentariu

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s