Din nou la teatru: La Pulce

Mi-a fost dor. Chiar cred că o escapadă culturală poate să-ți schimbe radical starea de spirit. Nu știu dacă eterna lipsă a timpului, comoditatea, prejudecățile legate de trupele teatrale de provincie sau altele sunt scuzele pentru care nu am mai ajuns de mult timp la teatru. Am ales să profit de oportunitatea care s-a ivit (ne)întâmplător și să petrec o seară culturală: La Pulce, după „Puricele în ureche” de Georges Feydeau.

Inițial, invitația se adresa ȘI elevilor mei. Din păcate, mai avem de lucrat la ceea ce înseamnă teatrul ca eveniment cultural și ca modalitate de cunoaștere a lumii. Nu au simțit nicio atracție spre universul dramaturgic și au ales să amâne momentul unei astfel de experiențe. Am simțit, totuși, un soi de ușurare că am putut să savurez momentul fără stresul de a le urmări fiecare mișcare și de a ridica din sprânceană la fiecare gest nepotrivit.

Screen Shot 2018-02-20 at 22.37.21
sursa foto: google

Recunosc, m-a împins curiozitatea: nu l-am văzut niciodată pe Bănică jucând „live”, îl ador pe Mălăele ca actor și bănuiam că și ca regizor face treabă bună, iar distribuția arăta că aici se petrece treabă serioasă. Ei bine, chiar… serioasă, nu prea a fost, ba chiar s-a dovedit a fi „de tot râsul”.

După ani de căsnicie, Mamarmota di Pomodoro începe să se îndoiască de fidelitatea soțului ei, Alfonso Bursucco di Pomodoro. Își arată îndoielile celei mai bune prietene, Maria del Rosa Flamencohones en Todos Partes de Matamoro, și decid să-l pună la încercare trimițându-i o scrisoare ca din partea unei necunoscute, invitându-l la o întâlnire. El, nefiind interesat, îl trimite pe prietenul său, Antonio Facaldo Cortegiatore. Din acest moment încep să se ivească tot soiul de încurcături, care mai de care mai amuzante.” (sursa)

La Pulce – Thumbs up!

Nu am avut nici cea mai vagă idee ce urmează să văd. Nu m-am interesat nici de originea și sensul titlului, nici nu am căutat vreun „spoiler”. M-am dus, adicătelea, cu temele total nefăcute. Ba chiar și cu oareșce lipsă de vlagă, cauzată de nebunia ultimelor săptămâni din viața mea. S-au întâmplat următoarele:

1.Piesa a fost ca un fel de carte care s-a deschis timid. Până ne-am obișnuit cu personajele și până am prins firul acțiunii. Adică… destul de repede.

2. Foarte bună acustica sălii, am putut savura fiecare replică (și cuvintele stâlcite ale lui Fra Luigi Pippi di Pomodoro, și vocabulele italiano-spaniolo-românești țipate de Maria del Rosa Flamencohones en Todos Partes de Matamoro)

3. Bănică pare miiic și slaaaab! Dar joacă mai bine decât mă așteptam! Comedia erorilor l-a prins foarte bine, într-un rol dublu, alternând sobrietatea lui signore Alfonso Bursucco di Pomodoro cu spiritul liber și mai puțin serios al paznicului Pulcinella, de la bordelul „Tăurașul furios”.

4. Intrările și ieșirile din scenă au fost deopotrivă bulversante și comice, s-au succedat ca un firesc al lucrurilor menținând suspansul.

5. Numele alese pentru personaje sunt geniale! Foarte relevante pentru tipul uman și extrem de ofertante în ceea ce privește comicul de nume. (Adică… matroana bordelului se numește Venera Candida di Cocodrillo? 😈 )

6. Replicile personajelor parcă poartă marca „Mălăele”, recunoscută și în unele gesturi împrumutate, parcă, din repertoriul regizorului.

7. Bogdan Mălăele nu este deloc „fiul tatei”, ci și-a câștigat un renume (cel puțin în reprezentația din seara asta) prin felul în care a dus la capăt un rol extrem de greu, al vărului „tâmpit”, Fra Luigi, cu un defect de vorbire izvorând din „thelu gulii” 😆

8. Lumea a râs. Mult! Și tare! Uneori am suprins și pe actori tremurând din umăr și abia stăpânindu-și hohotele. Și cred că tocmai ăsta este rolul unui teatru de comedie care se respectă: să te scoată din universul cotidian și să te facă să uiți de orice altceva din jurul tău.

9. Improvizație exact câtă trebuie și, mai ales, la locul ei.

10. După aplauzele de la final și reacția unei săli pline, cred că și actorii au avut o seară minunată!

Această prezentare necesită JavaScript.

 În loc de concluzie

O singură bubă aș avea. Da, este clar, biletele s-au vândut mai ales pentru că trupa a scos la înaintare „artileria grea”: Popeasca și Bănică. Și s-a văzut că ei (mai ales el) au fost preferații publicului. Totuși, piesa a pus în valoare interpretări magistrale ale fiecăruia dintre actorii de pe scenă! În egală măsură au meritat aplauzele cu toții. Mi s-a părut ușor nedrept că au existat doar două buchete de flori, doar pentru primele roluri…

Una peste alta, gașca s-a simțit extraordinar. Nu am mai râs de multă vreme cu lacrimi! Și îmi era dor de râsul colorat al colegei Andreea! 😆

Cred că mai vreau!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s