Nouă poveste despre iertare

Textul următor nu îmi aparține, dar l-am reprodus așa cum l-am primit.

Am citit multe și am scris despre subiect, ca o mică obsesie dintre cele multe pe care le am. Mi s-a părut interesantă povestea și, în plus, cred că asta înseamnă să oferi educație celor care depind de tine ca să o faci: prin exemple care să determine învățarea prin descoperire, înțelegerea și asumarea unor adevăruri generale și a unor valori.

Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecţia de săptămâna viitoare să ia o cutie de carton şi pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot să o sufere şi să o ierte să pună în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective.

Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului. Studenţii au fost amuzaţi de lecţie la început, şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie.

Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau şi care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.

O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă, la baie , mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi temă experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale.

Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămâna, şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămâna întreagă nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane.

De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine.

În cutia ta câte piersici sunt… şi ce ai de gând să faci cu ele??
SCAPĂ DE ELE…….

17 comentarii

  1. si pentru ca exista coincidente,uite ce citeam ieri seara:”cand nu-l ierti pe altul,tu nu-l amarasti atat pe el,cat te jignesti pe tine insuti”-Ioan Gura de Aur

    • hmmmm…mă gândeam la tine azi…
      Da, așa e, cred. Nu am urât atât de mult pe cineva încât să nu pot merge mai departe sau să vreau să îi fac rău. Cert este că ținând acolo mereu sentimentul ăsta, te împiedică să-ți vezi de ale tale. Dar…nu sunt în măsură să vorbesc din punctul ăsta de vedere.

  2. Nu vreau să povestec vorbe, cum se spune prin popor. Da’ am un caz căruia iertarea mea îi va fi indiferentă… Io n-aş vrea să se ducă pă lumea ailaltă aşa cum e, da’ n-am ce să-i fac! NU VREA şi pace!

    • unii au nevoie să ierte pe cineva…alții să fie iertați…Dacă iertarea ta îi va fi indiferentă…atunci nu merită iertarea. Înseamnă că a greșit și ar mai fi greșit dacă i s-ar mai fi dat ocazia.

    • 1. Iertarea cuiva apartine celui care iarta, indiferent de opinia asupra acestui subiect a celui iertat (oricui ar fi ii este imposibil sa refuze iertarea, sa faca asa incat aceasta sa nu se produca, daca iertatorul este hotarat sa ierte).
      2. Importanta unui cadou pt cel care il primeste poate fi NET diferita de cea acordata aceluiasi cadou de catre cel care il ofera – iar asta (in principiu, pt un spirit matur) n-ar trebui sa fie o sursa de frustrare.

  3. „De neiertat” – asta e o expresie grea. Dupa parerea mele, pentru lucrurile de neiertat merita sa cari si pietre, nu doar fructe. Rationamentul meu? E urmatorul: iertand, indemni la o noua greseala, fata de tine si fata de altii. trebuie inteles ca majoritatea covarsitoare a oamenilor nu culeg floricele si scriu poezii ci isi manifesta rapacitatea, rautatea si prostia in cele mai neasteptate chipuri. Asa incat ei trebuie sa stie ca vor fi sanctionati, intr-un fel sau altul. Cand oamenii se vor dezvolta dpdv moral se mai poate discuta despre asta. Iertarea lucrurilor grave inseamna condamnarea altora. Nu sunt extremist, dar afirm ca unele lucruri sunt de neacceptat. Cine se preteaza la asa ceva sa suporte consecintele.

    • da, mă așteptam și la o astfel de părere. Cred că de ea aveam nevoie, într-un fel.Totuși, cred că iertarea este pentru noi înșine mai mult decât pentru cel iertat. Cred că ne face mai bine nouă decât lor.
      Să suporte consecințele zici. Bun. Avem două perspective (din nou- că doar am idei puține și fixe): Cel care a greșit flagrant, este din gama nesimțiților. Nu-i pasă, lovește și întoarce spatele sau, și mai rău, dacă are ocazia, cum îi spuneam mai sus lui Ciprian, să o facă din nou cu aceeași nerușinare. Sau : cel care a greșit este profund marcat de fapta sa și s-ar fda cu capul de pereți ca să repare sau să șteargă ceea ce nu poate fi reperat nici șters. Înțelege consecințele faptelor sale și este lovit de propriile gânduri și regrete suficient de mult. De unde știi din care categorie face parte cel pe care îl condamni? Pentru că este totuși o diferență între ei. Și să spunem că aplici legea spartană în ambele cazuri, ok și așa. Cu ce îl marchează ura ta nestăvilită pe primul? Cu siguranță îl doare într-o anumită parte a corpului că nu îl vei ierta niciodată. Pe celălalt însă, poate cu o sutime mai bun, îl vei pedepsi, însă, în continuare cu acest fapt.
      Uite că m-ai provocat să pun o altă poveste adevărată pe tema asta. Imediat 🙂

  4. mi-a placut mult povestioara, e o frumoasa lectie de viata… 🙂
    eu sunt un cititor fidel sau fidea (cum vrei) dar nu prea intervin cu comentarii, traiesc de multe ori povestile tale pentru ca in multe din ele m-am regasit…, vazand insa subiectul asta atat de incitant m-am hotarat sa scriu :)pentru ca nu inteleg de ce va framantati atat in legatura cu…,,iertarea”, de ce trebuie sa iertam? pentru ca cineva a gresit? dar de ce gandim noi ca a gresit? exista corect si gresit? exista bine si rau?(poate doar la matematica…s-o intrebam pe blonda de la drept), pentru mine este mai simplu doar sa…iubesc! candva mi s-a spus ca sunt de pe alta planeta…??? stau si ma gandesc serios daca nu o fi chiar asa! :))
    toata dragostea mea pentru tine Agata si pentru toti cititorii acestui blog!
    the alien :))

    • da, tu chiar ești de pe altă planetă 🙂 Sau poate noi suntem. rar am văzut la cineva atâta optimism, atâta voie bună și atâta pozitivism în toate.
      știi că te aștept cu drag aici 🙂

  5. uof cum revin eu la treaba cu globul de cristal… inteleg suferinta celui impovarat insa nu cred ca se poate discuta despre iertare la modul general… uneori este bine sa nu-l ierti nici pe cel ce regreta fapta asa cum spui tu…uneori nu simti nevoia de a ierta. uneori nu vrei sa o faci numai si numai impiedicat de orgoliu insa fara a avea nici cel mai mic semn de impovarare sau ai vrea sa ierti insa te opreste instinctul de autoaparare ce-ti spune ca s-ar putea repeta si alteori poti ierta si incerca sa mergi mai departe…

    • just! nu se poate discuta la modul general. De aceea am terminat povestea-exemplu- cum îl anunțam pe Hazmate- și o voi posta imediat, asta ca să înnebunesc lumea cu minunatele pilde 😀 . Sunt oameni și oameni, fiecare cu stările, conștiința, experiențele sale. nu poate exista un „panaceu” pentru asta.

  6. ştii ce mi se pare mie interesant la starea noastră referitor la iertare? sunt oameni pe care vrem să-i iertăm şi le căutăm motive pentru a-i ierta. şi culmea aceştia ne calcă şi data viitoare pe coadă şi ne fac terci, iar noi le zâmbim şi-i invităm – mai fă, că-mi place să iert. şi sunt oameni care, amărâţii, gafează şi ei o dată, o dată, nenicule, şi pentru că nu avem sentimente prea mari pentru ei, îi ştergem de pe lista noastră dulce… în ce mă priveşte, recunosc, există o persoană care nu mi-a greşit cu nimic, dar pentru că e alături de cineva care m-a rănit profund… să n-o văd… şi ştii care e şi mai culme a culmilor? am stat de vorbă cu persoana care m-a rănit şi am încheiat conturile, mi-a fost atât de milă de ea pentru că e de plâns, în ciuda banilor şi a orice are… dar cu consoarta tot nu mă pot înţelege… pentru că orice faci, la un moment dat, ţi-e interpretat ca răutate. mai greşeşti şi tu din prostie, nu intenţionat şi pac! revine vechea stare… ei, hai că m-am apucat ca la duhovnic să dau din casă, pardon, din inimă, că în casă toate-s bune şi frumoase… cu inima personală se stă mai rău… 🙂 Oi dezvolta io Mircea voievod acest subiect odată şi pe blogul propriu, cu trimitere spre tineeeeeeee…

    • evideeeeeeeeeeeeeent! 🙂
      Complicată treaba asta cu iertarea. dar cum zicea colegul de blogăială, dacă ești ok cu situația și nu te îmăiedică să mergi mai departe, atunci subiectul ăsta este of no interest at all, to you. Cine poate face asta, are toată admirația mea. Dar deh, tre să am și io niște pitici pe creier (a se citi „turmă”) și pe cine să mă descarc dacă nu pe voi? 🙂

  7. CEVA este in neregula ori cu ideile dumitale, ori cu ale mele: DE CE crezi ca situatia este de genul „ori – ori”? DE CE n-ar putea exista decat alternativa extremelor, si nu ar putea exista si nuante intermediare? Atunci cand cineva ti-a gresit, nu poti decat ori sa-l ierti, ori sa-l urasti?
    Daca greseala cuiva catre mine este de neiertat (pt mine) EVIDENT ca nu se mai poate pune problema iertarii – da’ de ce sa-l urasc? Iertarea e divina (daca poti ierta), iar ura este diabolica (daca nu te poti impiedica sa urasti), or’ eu sunt un simplu om. Unul din motto-urile care mi-ar putea servi drept deviza in viata este: „e atat de simplu sa intorci capul de la cineva, incat este o risipa de simtire sa urasti”.

    • pentru că, în general, lumea are tendințe extreme. Evident nu este valabil pentru totți, dar pentru mulți. Postarea este urmare și a unor „lecturi” despre subiect prin alte părți.
      În neregulă cu mine sunt multe, cu siguranță :-))))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s