Aglaja sau Povestea unui destin impus

„I was the world’s smallest trapeze artist a star before I was born. A real star for eight months.

I was only somebody until the day I was born.”

 Aglaja este un film regizat de Krisztina Deák, o coproducție Ungaria-Polonia-România. Apărut în anul 2012, este o ecranizare a romanului autobiografic cu același titlu al Aglajei Veteranyi (în traducere de Nora Iuga: De ce fierbe copilul în mămăligă).

„…o poveste firavă, sensibilă, despre oameni meniți să-i bucure pe alții, călcând deseori peste problemele proprii. În aparență e o lume a lucrurilor câștigate ușor, în realitate însă, fiecare zâmbet are în spate povești cel puțin cutremurătoare. Dar așa e viața, nu iartă pe nimeni în tumultul ei.”

– Krisztina Deak

Născută sub cupola circului (la propriu, căci mama ei intră în travaliu în timp ce își executa numărul la trapez), Aglaja își duce existența în virtutea unei inerții dictate de deciziile părinților ei. Fuga de regimul comunist din România care îi condamnase pe toți la moarte, teama că mama ei ar putea muri în timpul acrobațiilor, accidentul în care își pierde singurul prieten, ruperea violentă de familia ei pentru a fi dusă la școală, divorțul părinților sunt traume prea mari pentru personajul aflat la o vârstă mult prea fragedă. Aglaja vorbește cu un Dumnezeu despre care nu este sigură că există (God, are you there? If you are, don’t bite me! Do you speak Hyngarian?) sau cu sine, impunându-și să se controleze pentru ca astfel să nu se întâmple lucrurile rele de care se temea (Won’t shout. Won’t scream. Won’t yell.). Aceasta este drama copilului căruia i s-a anihilat identitatea. Aglaja crește încercând să (re)devină cineva și crede că locul ei este tot în lumea circului, unicul loc pe care l-a cunoscut drept „acasă” de când s-a născut. După tentative eșuate de a se integra în această lume ca artistă, mereu în umbra mamei ei, ajunge să ducă tradiția mai departe, devenind și ea Femeia cu părul de oţel. Finalul, însă, este surprinzător!

aglaja-834421l-imagine

Aglaja este în primul rând un film despre legăturile puternice (deși presărate cu invidie și reproșuri) dintre o mamă și fiica sa. Avidă după strălucirea succesului și aclamațiile publicului, Sabina se dovedește mai curând egoistă abandonându-și fiica pentru 7 ani și 3 luni, aceeași fiică pe care ea însăși o numise „îngerul ei păzitor”, despre care nu știa că ține o piatră norocoasă în gură de fiecare dată când își privea mama atârnând de păr sub cupola circului.

aglaja-558892l-imagine

În același timp, Aglaja este un film despre o lume damnată, o lume fabuloasă, cu lumini, strălucire, costume și cu numere care-ți taie răsuflarea. O lume dincolo de care există întotdeauna altceva, doar că trece neobservat de ochiul spectatorului. Nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi că zâmbetul clovnului e fals și că lacrima pictată sub ochiul lui stâng este, de fapt, menită să o acopere pe cea reală. Am regăsit aceeași lume din filmul copilăriei mele realizat după romanul Fram – ursul polar sau din poezia lui Minulescu, care mi-a marcat adolescența – Ultima oră. Cei care intră – voit sau nu – în această lume sunt condamnați la un contract mizerabil cu nefericirea, astfel că destinul lor este vândut pe rând de agenți profitori.

Pe de altă parte, Aglaja este un film despre evadarea din această lume, într-o tentativă disperată de a o lua mereu de la capăt. (Mama decided she’d had enough. We should do what we know best. We’ll start a new life.) Un film despre permanenta reinventare pentru a deveni cineva și pentru a continua strălucirea.

Povestea reală a unei familii care emigrează în Europa de Vest pentru a scăpa de condamnarea la moarte, a devenit un film emoționant (poate chiar șocant, pe alocuri) care a obținut două premii în anul apariției lui:

  • 2012: Premiul pentru cel mai bun film, Festivalul EURASIA Golden Orange, Antalya
  • 2012: Premiul Criticilor de Film din Turcia (SİYAD)

Distribuția este remarcabilă, iar coloana sonoră aparținând lui Zbigniew Preisner este genială, subliniind cu finețe atât momentele cheie din viața personajului în cele două ipostaze ale acestuia, cât și complexitatea sentimentelor.

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Când am aflat despre concursul pus la cale de Cudi și Ketherius, nu am avut idee despre ce film aș putea scrie. Întâmplător (sau nu) am dat peste un interviu luat Adei Milea, care vorbea despre un proiect al ei legat de acest film. Cu greu am reușit să-l găsesc (doar cu subtitrare în limba engleză), de aici și întârzierea, dar eu cred că merită văzut!

6 comentarii

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s