RSS

Arhive pe categorii: Concurs

Mergi la mare. Ce iei cu tine?

Concediul este una dintre cele mai mari bucurii ale anului. Și îl așteaptă fiecare cu aceeași nerăbdare cu care este așteptat Moș Crăciun, Paștele sau cum este așteptată ziua de salariu! E drept, trece mult mai repede ca alte zile din an, dar te bucură faptul că există perspectiva „anului viitor”, drept care îți faci planuri din timp, cu tot cu iluzii că va fi, de această dată, concediul perfect!

N-am văzut marea anul ăsta, pentru că „planurile noastre de viitor” au fost altele. Nu știu să spun dacă a fost „mai bine” sau „mai rău”, cert este că a fost…ALTFEL. Pe de altă parte, încă este august, zic că ar mai fi încă timp și de o vizită scurtă la malul mării.

Care e lucrul fără care nu poți să pleci la mare?

Cea mai interesantă parte când pregătești concediul la mare este momentul când faci bagajele! Îți oferă atâtea…surprize, încât rămâne clar de neuitat!

Poate îți sunt familiare o parte din următoarele situații:

  • Faci o listă ca să nu uiți. Totuși, la final, constați că oricât de lungă ar fi lista cu pricina, uitatul este un proces inevitabil.
  • Te dai de ceasul morții să pui de toate pentru toți, iar la final auzi o replică de genul: „Aaaa, dar nu mi-ai pus papucii ăia albaștri/pijamaua cu căței/tricoul prfeferat/ochelarii de scafandru etc.!”
  • În fiecare an (dar ÎN FIECARE AN!) îți spui că nu vei mai lua decât strictul necesar. Și extragi de prin dulapuri pe „strictul necesar” ăsta, dar când îl înșiri pe pat, pe fotolii, pe scaune, constați că e mereu mai mult decât te-ai fi așteptat.
  • Te uiți cu ochii cât cepele la toate lucrurile adunate pentru vacanța la mare (costume de baie, tricouri, maiouri, șlapi, ochelari de soare, prosoape, pantaloni scurți, umbrele de soare, pălării, creme și paracreme, loțiuni magnifice, pernuțe și alte zeci de lucruri din aceeași gamă) și întrebi speriată: unde naiba le bagi pe toate astea? Ți-ar trebui vreo trei valize ca pe vremuri și o mașină fără locuri pentru pasageri.
  • La întoarcere, constați două lucruri: 1. Nu ai folosit nici jumătate din ce ai pus în valize și 2. Aceleași lucruri nu par să mai încapă unde au încăput când ai plecat cu ele de acasă!

Mda…Așadar, fără ce nu aș pleca la mare? Uite, de exemplu, mi-ar trebui obligatoriu un troler! Ca să scutesc mii de pungi, sacoșe, cutii, genți în care să înghesuiesc haine, papuci și cosmetice.

Evident, gurile rele vor zâmbi răutăcios, dându-și coate: ce să faci cu un troler pentru doi adulți și un copil? Ok, atunci două. Nu foarte mari. Pentru că am tras cu ochiul pe net și am învățat cum să optimizezi spațiul pentru bagaje:

Later edit: 

(Pentru că mi-a atras atenția Diana în primul comentariu că nu se potrivește filmulețul cu ideea de a pleca la mare) Vara asta am tot umblat, așa că am bătut recordul la făcut și desfăcut bagaje. Am dat peste filmulețe pe Youtube care ilustrau cum poți să faci mai ușor toate bagajele astea. Am testat chiar recent și am fost uimită că încap toate hainele într-o singură geantă! Mă gândeam că dacă pot încăpea lejer haine mai multe și mai groase, cele pentru mare sunt… floare la ureche! Cât despre cât de incomod e să le desfaci…eu oricum am obiceiul să le scot din geantă și să le reorganizez. 

Iar dacă mă și grăbesc să cumpăr trolerul (incluziv astăzi), pot să ajung și la mare, la Sandalandala, „cel mai cool loc de camping din Vama Veche”, o cazare de weekend cu mic dejun inclus. Evident, dacă mă găsește norocul la tragerea la sorți! Iaca anunțul făcut de cei de la zorilestore.ro:

Cumperi orice produs de pe site până pe 21 august și intri automat într-o tragere la sorți din care vor rezulta trei câștigători care vor ajunge la mare în Vama Veche, cu încă 7 prieteni fiecare. Toți cei 24 de norocoși (3 câștigători cu câte șapte prieteni fiecare) au camparea (paturi) în Cortul celor Șapte Simțuri și micul dejun asigurate, în perioada 26-29 August. 

Voi ați fost la mare? Care este lucrul pe care l-ați luat obligatoriu cu voi? 

 
12 comentarii

Scris de pe august 21, 2016 în advertoriale, Concurs

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Cinci, Doamne! Și toate cinci…bune!

De când a apărut ea în lumea asta virtuală, blogosfera a suferit mutații de tot felul. Cele câteva bloguri apărute inițial (la noi) au dat senzația de „fiță de vedetă” și nu a durat mult până când virusul s-a împrăștiat. Acum „toată lumea” are blog! Chiar și unii care nu au nimic de spus, ci doar de copiat. După principiul „tot ce s-a putut scrie în blogosfera românească s-a scris, așa că nu pot decât să iau și eu o felie și să-i pun o cireașă în vârf să pară rețeta mea”, apar auto-intitulații bloggeri ce umplu inutil banda cu mega întregi de prostie. Dar nu despre ei este vorba acum.

Ce înseamnă un blog care se respectă? 

images

(sursa foto)

De nișă sau nu, un blog este bun atâta vreme cât își atrage cititorii prin conținutul lui. Să scrie, adică, despre ce are chef, dar să scrie bine! Să te facă să oftezi la final, din cauză că s-a terminat articolul și ai mai fi vrut să citești. Și atunci dai click pe altele, ca să recuperezi starea aceea în care tocmai ai intrat. Și mergi din pagină în pagină, până realizezi că orologiul a bătut miezul nopții, fundul ți s-a lipit de scaun, iar ceașca de ceai/cafea/vin fiert etc. a rămas neatinsă lângă laptop. Limba română impecabilă, grija pentru felul în care arată căsuța virtuală și modul atrăgător de a scrie, poate chiar despre nimicuri, sunt ingredientele principale. Aș adăuga diacriticele, dar mă abțin deocamdată, pentru că discuția asta am mai purtat-o cândva.

Și vine provocarea…

Kooperativa pare să fie o echipă simpatică. Am interacționat puțin cu Blogal initiative, dar mi-au părut oameni serioși. Nu, n-am să-i laud acum deloc, pentru că nu aduce puncte în plus articolului! 😉 Doar că provocarea lor mi s-a părut demnă de onorat. E drept că am stat pe gânduri până am ales 5 bloguri. Este clar că lista mea este mai lungă de atât, iar lectura zilnică este diversificată, în funcție și de ceea ce-mi fură ochii. Nu sunt fixistă – adică nu am un altar al unui blogger pe care să aprind candele zilnic. S-a întâmplat să intru din ce în ce mai rar, nu pentru că s-a stins pasiunea pentru scris și citit, ci pentru că alți nori îmi abat gândurile zilele acestea. Nici nu vor fi bloguri – prietene, așteptând, în semn de recunoștință, vreo nominalizare drept mulțumire! (Cam cât de patetic ar fi? 😈 ) Sunt cinci (alt fel de) bloguri (în ordine aleatorie!) pe care le citesc cu relativă regularitate și care mă binedispun.

And…the final countdown

♦ Simona Tache – Jurnal roz de cazarmă

Simona are un dar aparte de a spune lucrurilor pe nume! Orice subiect ar alege, oricât de popular, pare inedit atunci când îl așterne ea pe foaia virtuală. Cu un ton serios atunci când tema o impune sau ironică atunci când vrea să scoată în evidență ridicolul unei situații, Simona scrie „pe șleau”. Se simte experiența jurnalistică și din felul în care pune problema „mai puțin în glumă, mai mult în serios”, dar mai ales din felul în care își respectă cititorii. Scrie curat și sincer, iar cireașa de pe tort blog este nota umoristică, exact în doza care trebuie!

Silviu Iliuță – Cronici pe bune

A face mișto nu este un talent pe care îl are oricine! Degeaba faci mișto, dacă nu ai stil! Iar Silviu face asta fără să cadă în ridicol sau să fie plictisitor. Nu-mi aduc aminte să fi citit ceva serios în Cronicile lui, dar nu de asta intru acolo. (Prin „serios” înțeleg tonul folosit și nu subiectul în sine sau abordarea lui.) Mă binedispun mini-serialele de genul „Statusuri pe Facebook” – pentru momentele când prostia unora încă nu te bagă în sperieți! – sau ”Obiecte din anii ’80 explicate generației internet” – generatoare de melancolii.

Radu Băzăvan – Groparu

(Sper să nu fi confundat numele autorului! Pentru mine, Groparu’ a fost Groparu’ și atât multă vreme.)

Am dat întâmplător peste el, iar impactul emoțional s-a produs de la vizualizarea paginii! Mi s-a părut o imagine îndrăzneață pe care și-a construit-o pentru Virtualia: „Sunt un om dintr-o bucată. Una de creier”. Blogul este un autoportret stilizat într-o manieră autopersiflantă, care te prinde repede. Cucerirea definitivă s-a produs cu articolul Rodica, scris puțin…altfel, am zis eu.

Simona Negrea – Diacritica 

Pentru că are grijă de limba noastră cea de toate zilele! Cum le pescuiește ea de pe unde apar! Și nu cred că stă cu lupa, ci îi sar în ochi, că, pare-se, surse există! Scurt, la obiect și argumentat! Blog numai bun de tras cu ochiul când ai impresia că te-ai tâmpit cu atâtea „englisâțâsme” și adaptări lingvistice nefericite. Așa, gramatica nu mai pare un lucru abstract, ci e al naibii de bine „ancorată în meandrele concretului”! 😉

Flavius Obeadă – Genunchiul Lumii

Pentru că da, și-a pus lumea pe genunchi, o deșiră și o țese la loc, ca să ne-o înfățișeze altfel. Uite, de pildă, de pe bicicletă:

În cîte feluri poţi tu să scrii?
Eşti un cameleon!
Uite eu dacă-i zic pomului pom,
pom e,
dacă-mi dezvelesc o coapsă,
soră cu sînul şi cu pîntecu-mi-e
şi genunchiul, genunchi,
ca tu să le doreşti!
Dar tu? Eşti dizarmonic,
narcisist şi suferi grav
de amnezie.
„Eu? Eu nu scriu.
Eu mă dau cu bicicleta
pe timpanul lunii!”

Unul din blogurile…pentru suflet!

Am spus deja cinci?? Pot să mă mai joc o dată? 😀

 
9 comentarii

Scris de pe august 31, 2015 în Concurs

 

Etichete: , , , , , ,

Efectul de… Boomerang!

Ne-am luat TV! În (alte) rate, ca tot rumânul imparțial!

Predecesorul a sucombat subit și ne-a lăsat cu ochii în soare, la propriu. Nu că aș fi vreo pasionată de emisiuni la minunata drăcărie tehnologică, dar uneori te mai relaxează un film la ceas de seară. Atât de bine te relaxează că adormi înainte să ajungă la intrigă. Dar…poți fără? Nu poți! 🙂

Și cum un lucru frumos nu vine niciodată singur, ci atrage după ele o serie de dileme mai mult sau mai puțin existențiale, acum suntem trei călare pe device! Nu chiar la propriu, pentru că orice zgârietură minusculă ar fi un mic dezastru la cât am dat pe el. Dar drăgălașa nouă jucărie este râvnită. Mai mult de cei doi „copii” ai casei. Unul a pus mâna pe ochelarii 3D, în timp ce ăl mai mare naviga printre setări pentru optimizare. Mai rămâne o singură problemă: cum îl împărțim?

De frumos…e impunător. De mare…e perfect! De putut, poate să facă multe. Mai puțin rețetele mele culinare – lucru care mă întristează teribil, că aș mai fi scutit niște timp. Și uite așa, devine mărul discordiei…La ce să ne uităm toți trei, ca să nu iasă cu război troian?

Evident, câștigător la puncte iese mereu copilul! Pințul are foarte clar delimitate dorințele și preferințele.

Boomerang_tv_logo

Așa că va trebui să găsim o soluție de compromis. Și dacă tot s-a potrivit provocării de pe Blogal, am zis să testez terenul, ca să aflu dacă merg mai devreme la culcare sau am șanse să văd și eu ceva la televizor. Un serial în familie pe Boomerang! Cât poate să fie de greu de ales?

– Pințule, am nevoie de ajutor!

– La ce? 

Și încercăm să stabilim împreună cam e ar fi de văzut în familie. Oricum, el știe mai bine ce conține fiecare program! Și în timp e îi citeam grila el sărea cu un țipăt entuziast la fiecare nume cunoscut.

– Deci? La ce ne uităm? 

– La Pantera Roz!!!!

– Păi… de ce? Ce-ți place la serialul ăsta? 

– Că tot încearcă să prindă pantera și e amuzant! 

Mi-am răsfoit paginile din minte pe repede înapoi. Nu era printre preferatele mele filmul ăsta. Așa că întreb cu mai multă încredere.

– Care e al doilea pe lista ta?

– Hmm.. Garfield! Ăsta e pentru toată familia! 

Deja suna mai promițător. Filmul îmi plăcuse și mie.

De ce ne-am uita la ăsta? [defect profesional: elevii mei trebuie să argumenteze mereu ce spun 😀 ]

– Pentru că îmi plac animalele [ăsta a fost un răspuns sentimental-șantajist, lucru confirmat de pauza făcută și de privirea iscoditoare a Pințului]…Și pentru că se întâmplă tot felul de lucruri trăznite! A! Și pentru că Garfield mănâncă lasagna și pizza multă!

Mda. Lasagna și pizza să fie. Totuși, îmi mai încerc o dată norocul:

Da’ Tom și Jerry? 

Da… [rostit cu o oarecare îngăduință pentru spiritul conservator al mamei]. Și ăsta e pentru toată familia. 

Mai ai vreunul preferat? 

– Da! Animaniacs!!!!! 

Nu mi-a surâs deloc varianta, așa că am oprit opțiunile. Erau suficiente.

Trebuia cerută părerea capului familiei acum:

– Tati, hai că are mami treabă cu tine. Să-i spui la ce serial vrei să ne uităm pe Boomerang.

Fără succes prea mare, desigur! Serialele astea nu au nimic…din programele sportive preferate. Dar am obținut o concesie: Garfield pare să fie opțiunea potrivită pentru seara în familie.

descărcare

 Popcorn? Sau să fie biscuiți cu tărâțe? Ce o fi mai potrivit pentru family movie night? 😀

 
10 comentarii

Scris de pe februarie 18, 2015 în Concurs, Despre copii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Pentru că se poartă bilanțurile

“Lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi”

(Noul slogan Domo)

2014 a fost un an interesant. Cu urcușurile și coborâșurile sale, firește. A fost un an în care am râs și am plâns (îmi place să cred că) în egală măsură. Prima jumătate se vede ușor în ceață și cum e bine ca unele lucruri să le lași acolo unde s-au așezat, cuminți precum un câine credincios, am mers înainte.

Dincolo de loviturile puternice pe care fiecare om le primește din când în când ca să-și amintească faptul că e încă viu, ni se întâmplă și lucruri bune. Unii spun că dacă te trezești dimineața și nu te doare nimic, înseamnă că ești mort! 🙂 Așadar, iată și bucuria cea mai mare de fiecare zi! Să te poți trezi dimineața, oricât de morocănos, și să înțelegi că este o altă zi din viața ta! 

Două lovituri și trei prietenii pierdute pe undeva printre cuvinte, păreri de rău, care nu au rol decât de consolare, și câteva zile cenușii. Trebuie trecute în bilanț ca o confesiune către sine pentru a o putea lua de la capăt.

Și totuși…Am avut parte de lucruri frumoase în fiecare zi, sunt sigură! Doar că oamenii sunt ingrați și le uită repede, la fel de repede cum se plâng că le merge prost. Mi-am văzut copilul evoluând fantastic, am stabilit o oarecare ordine în viața mea și am putut să fac ceea ce-mi place: să scriu! Chiar dacă laptopul m-a abandonat în plină misiune, am avut prieteni care mi-au întins o mână de ajutor până mi-am luat altul la un preț rezonabil. Scrisul mi-a adus satisfacții – dincolo de faptul că m-a făcut să mă simt bine.

Apoi, am putut să călătoresc unde cu gândul nu am gândit și să cunosc oameni deosebiți, cu care am petrecut și am râs. Foștii adversari dintr-o competiție au devenit prieteni. Tot așa am reușit, în sfârșit, să o cunosc pe Sonia 🙂

Micile bucurii înseamnă să bei o cafea sau un ceai cald la sute de kilometri depărtare de casă, alături de oameni dragi, pe care i-ai cunoscut prin intermediul lumii virtuale.

Mici le bucurii înseamnă să primești un cadou de la depărtare, de la o altă prietenă de suflet, Claudia Groza, cunoscută tot „din spatele laptopului”: trei cărți minunate care s-au născut din dragostea ei pentru copii și pentru scris.

Micile bucurii înseamnă să primești daruri meritate sau neașteptate care să-ți lase un zâmbet larg pe chip.

Mare parte din aceste mici bucurii au legătură strânsă cu tehnologia. Internetul, laptopul, telefonul mi-au făcut intrarea într-o lume interesantă și mi-a adus aproape oameni minunați. E un sentiment plăcut să poți pune mâna pe un telefon și să suni pe cineva care ți-a devenit apropiat, chiar dacă nu l-ai văzut niciodată. Astfel, m-am bucurat că am reușit să aduc online-ul în offline. 🙂

Da, e adevărat, „tehnologia are puterea de a schimba lumea” (Daniel Burrus). Din fericire, pentru mine, în bine! 🙂

Nu știu ce îmi va mai aduce noul an. Prefer să-l las să mă surprindă, cu mențiunea că aș dori să o facă într-un mod plăcut totuși! Preventiv, Moș Crăciun mi-a adus și un tensiometru – se pare că și el este în rând cu lumea modernă și înțelege cum stă treaba cu tehnologia! 😀

Un an fericit și vouă, cu tot ce vă doriți! 🙂

 
30 comentarii

Scris de pe decembrie 28, 2014 în Concurs

 

Etichete: , , , , , ,

Aglaja sau Povestea unui destin impus

„I was the world’s smallest trapeze artist a star before I was born. A real star for eight months.

I was only somebody until the day I was born.”

 Aglaja este un film regizat de Krisztina Deák, o coproducție Ungaria-Polonia-România. Apărut în anul 2012, este o ecranizare a romanului autobiografic cu același titlu al Aglajei Veteranyi (în traducere de Nora Iuga: De ce fierbe copilul în mămăligă).

„…o poveste firavă, sensibilă, despre oameni meniți să-i bucure pe alții, călcând deseori peste problemele proprii. În aparență e o lume a lucrurilor câștigate ușor, în realitate însă, fiecare zâmbet are în spate povești cel puțin cutremurătoare. Dar așa e viața, nu iartă pe nimeni în tumultul ei.”

– Krisztina Deak

Născută sub cupola circului (la propriu, căci mama ei intră în travaliu în timp ce își executa numărul la trapez), Aglaja își duce existența în virtutea unei inerții dictate de deciziile părinților ei. Fuga de regimul comunist din România care îi condamnase pe toți la moarte, teama că mama ei ar putea muri în timpul acrobațiilor, accidentul în care își pierde singurul prieten, ruperea violentă de familia ei pentru a fi dusă la școală, divorțul părinților sunt traume prea mari pentru personajul aflat la o vârstă mult prea fragedă. Aglaja vorbește cu un Dumnezeu despre care nu este sigură că există (God, are you there? If you are, don’t bite me! Do you speak Hyngarian?) sau cu sine, impunându-și să se controleze pentru ca astfel să nu se întâmple lucrurile rele de care se temea (Won’t shout. Won’t scream. Won’t yell.). Aceasta este drama copilului căruia i s-a anihilat identitatea. Aglaja crește încercând să (re)devină cineva și crede că locul ei este tot în lumea circului, unicul loc pe care l-a cunoscut drept „acasă” de când s-a născut. După tentative eșuate de a se integra în această lume ca artistă, mereu în umbra mamei ei, ajunge să ducă tradiția mai departe, devenind și ea Femeia cu părul de oţel. Finalul, însă, este surprinzător!

aglaja-834421l-imagine

Aglaja este în primul rând un film despre legăturile puternice (deși presărate cu invidie și reproșuri) dintre o mamă și fiica sa. Avidă după strălucirea succesului și aclamațiile publicului, Sabina se dovedește mai curând egoistă abandonându-și fiica pentru 7 ani și 3 luni, aceeași fiică pe care ea însăși o numise „îngerul ei păzitor”, despre care nu știa că ține o piatră norocoasă în gură de fiecare dată când își privea mama atârnând de păr sub cupola circului.

aglaja-558892l-imagine

În același timp, Aglaja este un film despre o lume damnată, o lume fabuloasă, cu lumini, strălucire, costume și cu numere care-ți taie răsuflarea. O lume dincolo de care există întotdeauna altceva, doar că trece neobservat de ochiul spectatorului. Nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi că zâmbetul clovnului e fals și că lacrima pictată sub ochiul lui stâng este, de fapt, menită să o acopere pe cea reală. Am regăsit aceeași lume din filmul copilăriei mele realizat după romanul Fram – ursul polar sau din poezia lui Minulescu, care mi-a marcat adolescența – Ultima oră. Cei care intră – voit sau nu – în această lume sunt condamnați la un contract mizerabil cu nefericirea, astfel că destinul lor este vândut pe rând de agenți profitori.

Pe de altă parte, Aglaja este un film despre evadarea din această lume, într-o tentativă disperată de a o lua mereu de la capăt. (Mama decided she’d had enough. We should do what we know best. We’ll start a new life.) Un film despre permanenta reinventare pentru a deveni cineva și pentru a continua strălucirea.

Povestea reală a unei familii care emigrează în Europa de Vest pentru a scăpa de condamnarea la moarte, a devenit un film emoționant (poate chiar șocant, pe alocuri) care a obținut două premii în anul apariției lui:

  • 2012: Premiul pentru cel mai bun film, Festivalul EURASIA Golden Orange, Antalya
  • 2012: Premiul Criticilor de Film din Turcia (SİYAD)

Distribuția este remarcabilă, iar coloana sonoră aparținând lui Zbigniew Preisner este genială, subliniind cu finețe atât momentele cheie din viața personajului în cele două ipostaze ale acestuia, cât și complexitatea sentimentelor.

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Când am aflat despre concursul pus la cale de Cudi și Ketherius, nu am avut idee despre ce film aș putea scrie. Întâmplător (sau nu) am dat peste un interviu luat Adei Milea, care vorbea despre un proiect al ei legat de acest film. Cu greu am reușit să-l găsesc (doar cu subtitrare în limba engleză), de aici și întârzierea, dar eu cred că merită văzut!

 
6 comentarii

Scris de pe decembrie 28, 2014 în Concurs

 

Etichete: , , , , , , ,

Cât de aproape înseamnă „aproape”?

Ai avut vreodată senzația că oricât de strâns îți ții copilul în brațe, tot nu e suficient de aproape de tine? De ca și cum faptul că s-a născut, după câteva luni bune, din pântecele tău, a generat un gol imens, pe care tot încerci să-l umpli cu nenumărate îmbrățișări. Asta, plus senzația că trebuie să îl protejezi mereu. Când doarme, când se joacă sau când este în brațele altcuiva.

Am vrut să nasc natural. Dincolo de spaima de operație, a fost dorința de a-l vedea prima, de a fi trează când vine pe lume și de a-l simți pe pieptul meu. Citisem multe despre acel bonding care se naște din primele secunde între mamă și copil. Și se dovedește că nu e o poveste, ci o realitate. Pentru că lacrimile au izbucnit instantaneu atunci când am văzut chipul celui mai frumos copil din lume! 🙂

Când l-am adus acasă pe Andrei, am avut o senzație de teamă că aș putea să-i fac rău cumva. Apoi mă uitam la el cum doarme și mă abțineam cu greu să nu-i stric cumva somnul mângâindu-l, sărutându-i piciorușele sau făcându-mi loc lângă el. Niciodată nu mi s-a părut că sunt suficient de aproape de el. Dar e cam greu să le faci pe toate cu doar două mâini, nu? Am descoperit port-bebe-ul destul de devreme și mi s-a părut o binecuvântare pentru mamele care își poartă, ca mine, copiii peste tot. Era ușor și în casă, și afară, și la cumpărături și în autobuz. Numai că nu am avut curaj să-l port foarte mult. Nu aveam încredere într-un produs ales la întâmplare – din rațiuni financiare și practice. În plus, părerile erau împărțite. Că ar putea afecta coloana copilului, dar și pe a mamei. Pe atunci nu aveam atât de multe opțiuni sau poate nu am știut eu să caut.

Astăzi, mămicile sunt privilegiate. Au de unde alege un wrap sau un port-bebe care să le ajute să păstreze legătura specială cu copilul lor, fără teama că ar putea să le dăuneze în vreun fel. Bumbacul organic, designul special, faptul că greutatea este distribuită uniform evitând agravarea problemelor cu spatele – inevitabile după o sarcină – fac ca aceste produse să fie ideale pentru părinți. Mai ales că îți dau senzația că, în sfârșit, copilul este suficient de aproape de tine, indiferent de loc sau de activitatea pe care o desfășori, oferind confort atât pentru tine, cât și pentru copilul tău.

manduca-newstyle-diverse-culori-transport-gratuit~8334514

 
8 comentarii

Scris de pe decembrie 21, 2014 în Concurs, PA

 

Etichete: , , , , , , ,

În divorț cu sistemul meu imunitar!

Cri-cri-cri,

toamnă gri

nu credeam c-o să mai vii…

(G. Topârceanu)

Zău că sper să scoată cineva din calendar toamna și iarna! Bine, poate rămâne o vară foarte întârziată și o primăvară cu trei fulgi așa, de control. Dar nu mai mult! Am ucis mii de copaci la câte șervețele nazale am consumat! Lămâile s-au scumpit rău de tot, așa că vitamina C este un fel de „trufă”. M-am plâns și eu „la vecina mea, furnică” fluturaș pentru un medicament vindecător și n-a găsit decât niște expirăciuni. Mă întreb, cum au timp medicamentele să expire la ea? Plesnește de sănătate, care va să zică!

Sunt certată cu sistemul meu imunitar! De fapt, nici nu a fost dragoste la prima vedere, dacă stau și mă gândesc. Țin minte și penicilina înțepată în mușchiul meu fraged de copil sensibil sezon de sezon. La un moment dat mă duceam singură la tortură și închideam ochii până rezolva doamna asistentă problema. Cred că de atunci nu-mi mai place mie toamna! Cum apare, cum mă împodobește cu un nas roșu ca al lui Rudolf, probabil ca să anticipeze ce ne așteaptă. Apoi ne-am certat definitiv – eu și sistemul imunitar din dotare – pe motiv că lipsea nemotivat de la apel. Cum apărea câte un organism în vizită, el nu era acasă! Și luptă-te cu intrușii care nici măcar coloană vertebrală nu au! Am dat-o în ochi înlăcrimați, nas înfundat, mucoase inflamate și ei, fără milă, m-au atacat în continuare! Ca să nu mai spun că ‘mnealui sistemul (imunitarul) îmi strica toate petrecerile: ba o gripă, cadou de Crăciun sub brad, ba o varicelă „reloaded” să fiu sigură că am făcut-o și că sunt „in-SEMN-ată” bine! Păi dacă tot nu ne înțelegem, de ce s-o mai lungim? Deja toată lumea era la curent cu situația, se citea direct pe fața mea: „vai, dragă, ai probleme cu sistemul imunitar!” Poți nega evidența? Nu cred.

Am încercat să revigorăm relația. M-am dus la doftori, am luat tratamente, doar-doar ajungem la un consens. Singur paracetamolul ce îmi mai oferă consolare, că în rest…Dar cum ce e prea mult strică (sau costă!), nu puteam să duc la infinit relația asta extraconjugală! Așa că răceala revine și eu…tot de capul meu am rămas.

Unii mi-au recomandat să mă întorc la tradiții. Frecțiile cu spirt, ceapa în șosete, țuica fiartă, ba chiar aspirina săracului, zice Dragoș :-D. Ghimbir îmi tot suflă Psi. Ceea ce ar fi minunat, dacă aș avea la purtător, dar niciodată nu am ce îmi trebuie, când îmi trebuie. Și am impresia că astea-s doar așa, de amăgire, că alta o fi cauza. Și tot la el mă duc cu gândul! Că dacă m-ar sprijini mai des, aș fi și eu aptă pentru toate lucrurile frumoase din viața mea! Cum ar fi aniversarea de mâine 😈 sau mini-excursia din week-end la munte. Unde aș prefera să fac altceva decât să zac în pături în timp ce lumea bună exersează „bati, bati din chișior” spărgând pardoseala căbănuței! Cum să fac eu Karaoke cu o voce din butoi? Cum să țopăi a veselie când nu văd bine de atâta ceață și cum să învârt în mămăligă, dacă mi-s mâinile pline cu pachete de șervețele nazale?

Hotărât lucru, trebuie să iau atitudine! Să pun piciorul în prag adică! Și mi-am adus aminte ce a funcționat multă vreme la Pinț: Septilin! It worked like a charm! Așa că am intrat pe site și am făcut o comandă! Sirop, că e mai ușor de tolerat. Și de acum, și să vrea, tot nu-și mai poate face de cap sistemul meu imunitar!

Între timp am descoperit că pot să mai comand una, alta, dacă pun mâna pe un voucher 😈 ! Și cică, dacă tot pun mâna o dată, pot pune de două ori: un comentator de aici care e și hotărât și și fan al produselor Himalaya, poate câștiga un voucher de 50 de euro ca să-și ia ce dorește de pe http://www.hboutique.ro/ .

 
45 comentarii

Scris de pe septembrie 23, 2014 în Concurs

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

Sinapse

Simple, dar cu viață

Incercari

de ginduri

O Cale

o-cale.ro

Cosmisian's Blog - Gânduri Neinfinite

Neoproză „smart emotional”

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice