În seara aceea târzie
când ți-am bătut în poartă
era luna de-o șchioapă
iar stelele își petreceau cu ghicitul în cărți.
Cu mâinile împreunate
a rugă
și genunchii tremurând
de durerea
nevăzului și neauzului
ți-am vărsat în palma întinsă
Lacrima roșie cu urme de chihlimbar.
Dar am găsit
împietrit în porțile-acelea
un bătrân gârbovit
cu ochii privind numai în jos.
Mi-a luat o vreme să înțeleg
orbirea și surzenia
bărbatului mut
cu privirea în jos
și să-mi pot întoarce din drum
cuvintele verzi.
Tu, însă,
te-ai întors tăcut
spre lumile tale
lăsând ușor
poarta întredeschisă
ca să-mi muște privirea.
Am închis ochii
fără lacrima roșie cu urme vagi de chihlimbar
și m-am ridicat strălucind
căci nimeni nu intră
pe porțile altuia
în silnicie.
BLOG D'AGATHA 
Vezi cum e viaţa asta… copiii privesc mereu în sus, bătrînii privesc în jos… Şi totul e normal şi logic şi totuşi al naibii de frustrant pentru lacrimile roşii cu urme de chihlimbar…
Apoi…deh! E cu suișuri și coborâșuri viața asta… Iar privirea își schimbă adesea ținta… Cu roșul ăsta de chihlimbar e problema… 😀
Şi totuşi ce farmec ar mai avea existenţa de n-ar fi el să-i dea culoare? 😉
Corect! 🙂
Na ! Poftim de comentează dacă ai ce. 👿 Orice aș spune ar fi ori prea sărac ori n-ar exprima suficient de fidel. Dar am votat. Binie ? 🙂
🙂
Dacă tu zici că sună bine, e mai mult decât suficient! Iar votul…e prețios! 😉
Mi s-a lipit de suflet de la prima citire iar acum m-am intors. Si ma voi mai intoarce. Reuseste sa rascoleasca ceva… ascuns, nestiut, cine mai stie… 🙂
❤