RSS

Din nou despre cărți – la provocarea cititorilor

02 Feb

„Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc în cealaltă cameră și citesc o carte”Groucho Marx

Nu știu alții cum sunt…dar eu…sunt fascinată de cărți. Deopotrivă de conținut, cât și de formă. Obișnuiam să-mi cheltuiesc mare parte din banii se bursă în anii studenției, pe cărți. Stăteam ore în anticariate și le alegeam. Unele îmi erau necesare imediat pentru vreun examen, pe altele le prețuiam pentru că le cunoșteam valoarea și îmi doream să le am în bibliotecă, iar altele îmi făceau pur și simplu „semn” prin ceva al lor. It runs in the family, I suppose. Tatăl meu a fost mereu preocupat de formarea noastră, așa încât am avut mereu o bibliotecă în care găseam ceva interesant de citit. Când bunicii mei nu au mai fost, singurele lucruri pe care l-am vrut din casa lor, ca amintire, au fost cărțile care m-au încântat atâtea veri.  În general, cei care vin pentru prima dată în casa mea, sunt uimiți de biblioteca din hol. Mie mi se pare că ar mai fi multe de adăugat în ea…dar sunt sigură că se va mai îmbogăți.

Mi-ar plăcea să mai am timp să le (re)citesc în ritmul meu și obligatoriu să scriu ceva după lectură sau în timpul ei. Dorința asta mă duce mereu cu gândul la vacanțele la bunici. Am citit în perioada aceea foarte mult. Era cald, era aer de țară, era vacanță… Condiții prielnice pentru citit, deși, ca adolescenți ai acelor vremuri, nu foarte îndepărtate ( mie mi se pare totuși o veșnicie), aveam și alte lucruri pe care le puteam face. Nu, nu am fost un șoarece de bibliotecă. Îmi plăcea să citesc, dar nu lăsam întotdeauna deoparte activități dragi mie pentru asta. Unele cărți nu îmi plăceau, dar rezistam eroic până la capăt pentru că aveam o conștiință fantastică legată  de ceea ce trebuia să fac pentru școală. Altele mi se păreau extraordinare. Îmi amintesc cum savuram paginile din Crimă și pedeapsă și cum notam repede citatele care îmi plăceau atât de mult.

Fiind altfel construită și având (ne?)norocul să prind alte vremuri, așa se explică, probabil, de ce nu pot găsi „trăgaciul” care să îi determine pe cei mai mulți dintre „ai mei” să citească. Cred că eu nu pot înțelege pe deplin felul lor de a-și duce existența, cum nici ei nu pot pricepe strădania mea. Spuneam anterior că i-am îndemnat adesea să citească orice, în afara cărților pe care trebuia să le recomand, numai să citească. Foarte puțini fac lucrul ăsta. De aceea mă fac că nu văd când, în timpul orei, undeva în penultima bancă, Georgiana citește pe ascuns „Pe aripile vântului”. Nu o pot condamna. Și eu aș face asta în loc să-mi bat capul cu studii de caz și probleme anoste de literatură, total neinteresante pentru vârsta lor. Tot din același motiv m-am bucurat când fetele mele au venit revoltate că „doamna de la bibliotecă” nu e de găsit (era în concediu) și ele aveau nevoie să citească „Ion” ca să pregătească procesul literar cu care le-am bătut la cap două săptămâni. Aș renunța bucuroasă la ceea ce ar trebui să fac pentru o discuție despre viață, pe marginea unei cărți pe care ei ar citi-o. Și totuși…nu o fac. Nu mai analizez aici cauze și motive, astea se știu. Pe mine soluțiile viabile m-ar interesa.

Toată pledoaria asta e un „intro” pentru răspunsul pe care îl pregătesc pentru intervenția unuia dintre cei mai noi și totuși fideli comentatori ai mei. Îi rămăsesem datoare cu un răspuns la fel de elaborat precum comentariul postat la un alt articol despre cărți.
„Eu obisnuiam sa le pun cate o carte la-’ndemana si (aratandu-le-o) sa spun “eu cred ca ti-ar (v-ar – in functie de context) placea; cand ai timp si chef, incearca sa rasfoiesti cateva pagini, sa vezi daca nu te atrage”. De multe ori, dupa o vreme puneam eu cartea in biblioteca la locul ei, dar in MULTE alte cazuri (parca in majoritatea lor) cartea disparea de acolo pt a o descoperi pe la vreunul din ei; uneori mai urmau si intrebari (din partea lor) si/sau discutii pe marginea respectivei carti, alteori nu”.

Mi s-a întâmplat recent să am o astfel de „revelație”. Cu prilejul acțiunii intreprinse pentru Biblioteca din Canada, am fost nevoiți să renunțăm la unele cărți pe criteriul formal. Au rămas într-o sală. Când m-am întors, am fost surprinsă să-i văd pe cei care mă ajutaseră la selecție, cu câte un teanc mai mare sau mai mic de cărți pe care ar fi vrut să le păstreze. Am crezut că glumesc, dar erau cât se poate de serioși.  Din păcate…nu merge la scară largă.

Uneori fac si eu aceeasi greseala (confuzie): daca nu-i cu cartea-’n mana inseamna ca nu citeste –pana nu m-am trezit cu intrebari (de subtilitate, de finete) din partea cate unui copil de-al vreunui amic (copil despre care “stiam” ca nu citeste, ci “ii toata ziua la calculator”), ca sa descopar ca el de fapt CITISE destule carti, dar ‘in format electronic’ (inainte nici nu ma gandisem la aceasta posibilitate). Dreptu-i pe de alta parte ca PT MINE, daca nu fosneste si nu miroase a tus de tipar (SAU a “praf de carte”)…

Eu am dubii și când are cartea în mână. Mi-e teamă că a adormit cu ea, plictisit de cât s-a prefăcut că citește. Majoritatea NU citesc! Nici măcar formatul electronic. Din păcate. Și asta am verificat cu sau fără voie.

Cât despre modelul de acasă…E foarte clar că în cele mai multe exemple, acest model nu există. Și lucrul ăsta l-am verificat tot fără voia mea. Uneori e foarte evident. Și nu mă refer la cei care nu sunt intelectuali, pentru că de cele mai multe ori, cei proveniți din medii mai puțin intelectuale, sunt mai interesați decât ceilalți. Oamenii aleargă disperați să-și câștige existența, să-și asigure traiul, nu au timp și nici dispoziție pentru cultură și pentru lectură. Cine îi poate condamna?
O forma mai subtila, indirecta, de stimulare a interesului pt lectura (foarte eficace la o anumita varsta – mai exact, la un anumit nivel de dezvoltare) ar putea fi sa le INTERZICI anumite carti, dar acestea sa le ramana (fizic) oarecum “la indemana”. (Ispita “fructului oprit”…)

Da, a funcționat în cazul meu. Și probabil ar funcționa cu „al meu”, dar cum poți face asta cu atâția tineri pe care trebuie să îi înveți atâtea lucruri într-un timp extrem de scurt și cu mijloace limitate? Asta e o discuție lungă cu multe motive de revoltă în ceea ce privește sistemul nostru de învățământ.

În privința poveștilor, da, există unele rezerve. Cred cu tărie în valoarea moralizatoare a poveștilor la vârstele potrivite. Dar e ca și cu puterile magice. Odată ajunse în mâinile cui nu trebuie, provoacă dezastre. Am crescut cu aceleași povești și noi și mulți dintre noi s-au format frumos, au devenit oameni în adevăratul sens al cuvântului. Dacă erau atât de nocive, ar fi fost cu siguranță mai puțin populare sau am fi dispărut ca nație prin violență și răutate. Pe de altă parte, este la fel de evident că generațiile prezente sunt altfel, parcă mai vulnerabile la aceste aspecte negative și probabil că poveștile despre care vorbim au alt impact. Unele din poveștile lui Creangă, de exemplu, nu sunt simple povești, așa cum au demonstrat cei care se pricep, altele sunt dure pentru mintea și inima unui copil. Probabil așa au gândit și cei care au editat variante mai potrivite pentru cei mici. Pe același principiu au fost discuțiile despre interzicerea desenelor cu Tom și Jerry, care instigă (!?) la violență.

Soluții? Idei?

 
36 comentarii

Scris de pe Februarie 2, 2011 în Despre viață

 

Etichete: , , , , , , , ,

36 responses to “Din nou despre cărți – la provocarea cititorilor

  1. Ciprian Bojan

    Februarie 2, 2011 at 7:33 pm

    Ştii, Aghata? Parcă povesteşti viaţa mea sau a câtorva cunoscuţi ca adolescenţi… Efectiv „mâncam” cărţile… Le „devoram” cu o voluptate pe care nici măcar vreo furtună nu mi-o putea smulge! În studenţie, citeam mai pe apucate… dar conta să am cu cine vorbi despre un subiect sau altul. Şi am avut doi colegi deosebiţi! Unul e deja Lector univ., iar eu şi celălalt coleg, profesori la ţară… parcă mai contează…
    Ştiu şi eu ce soluţii ar putea fi? Cercuri de lectură, prietenii cărţilor, cenacluri? Habar n-am… Orice încercare cred că merită. Nu ştiu dacă va avea succes sau nu, dar măcar să facem tot ce ne stă în putere!

     
    • dagatha

      Februarie 2, 2011 at 7:38 pm

      da, de renunțat nu am renunțat în totalitate. Încă mai caut soluții.Aș fi ipocrită să spun că mă dau peste cap să îi fac pe toți să citească. Pentru mine e o reușită și dacă am de a face cu cazuri precum cele prezentate, chiar dacă sunt rare. Apreciez orice idee primită aici. 🙂

       
      • Ciprian Bojan

        Februarie 2, 2011 at 8:09 pm

        Io am mai demult o idee… nu are legătură decât aşa, tangenţial cu asta! Am să încep chiar mâine să-i dau aripi.🙂 Şi să nu încerci să „smulgi” ceva de la mine că nu ţine! Îţi las un trackback… că deh…😉😀

         
      • dagatha

        Februarie 2, 2011 at 8:11 pm

        Să smulg?Io??😀 Cuminte cum mă știi.
        Aștept track back-ul.

         
      • Ciprian Bojan

        Februarie 2, 2011 at 8:25 pm

        I’ll be back!😉😛🙂😀

         
  2. vavaly

    Februarie 3, 2011 at 12:24 am

    Bine ai revenit ca tare dor imi era de tine si scrierile tale… si inca ce dor o sa ne mai fie la batranete, cand n o sa mai intelegem nimic din limbajul prescurtat si presarat cu cifre si simboluri, al tinerilor de azi.
    Pai cum sa fie treaba? cum sa mai citeasca tanarul invatacel daca doamna de biologie, sau de anatomie sau de mai stiu eu ce nu-l trimite la bibl sa faca un referat, ci i spune sa aiba doua pagini printate frumos si cu o poza mot in frunte. se duce puiul la butoane, da un copy si un paste si a gatat trebusoara… si mai are timp si de un joc, bonus ca si a facut lectiile.
    nu stiu in alte tarisoare cum e, dar in filme inca mai apar liceeni mergand la biblioteca, cu teancul de carti sub brat. ai vz la noi asta?
    sau in cate case mai sunt biblioteci? mai exista biblioteca in designul mobilierului? chiar si eu , am cateva rafturi, mi-am tot propus sa le umplu, dar ma bazez pe cele multe lasate in casa parintilor. acum lucrez la biblioteca shtrumfului mic.
    e un subiect greu asta, de calibru. dar macar esti din sistem , poate mai ungi rotitele. mult succes!

     
    • dagatha

      Februarie 3, 2011 at 10:17 am

      Mă bucur că mă așteptă cineva cu nerăbdare aici🙂 E posibil ca doamna de biologie sau de altele să ceară totși un referat, dar să primească în schimb un copy-paste-print. Problema e în felul următor. Când notezi acest referat plagiat cu o notă…minimă, pac! apare părintele! „Cum, doamnă?, da și-a făcut tema, de ce are nota asta?”Dacă încerci să-l asculți din referatul cu pricina să cauți vreo urmă de contribnuâie personală, pac! uar părintele: „Doamnă, avețâi ceva cu copilul meu? de ce îl stresați? nu a scris? ele mai emotiv, nu se descurcă atunciu când eascultat”. Etc.etc.etc.
      Biblioteci? hm…cine știe cine mai are și pentru ce.
      De uns rotițe, mâ îndoiesc profund, dar o luăm așa, încetuc.
      Mulțam de gând.

       
  3. VictorCh

    Februarie 3, 2011 at 2:02 am

    „Stăteam ore în anticariate și le alegeam. Unele îmi erau necesare imediat pentru vreun examen, pe altele le prețuiam pentru că le cunoșteam valoarea și îmi doream să le am în bibliotecă, iar altele îmi făceau pur și simplu „semn” prin ceva al lor.”
    TOT prin anticariate ‘mi-am mancat’ si eu o buna parte din tinerete – atat banii, cat si timpul: bineinteles ca nu mergeam zilnic, dar rare erau saptamanile cand mergeam o singura data (desi s-a mai intamplat sa nu intru chiar si cateva luni la rand), si atunci rareori ieseam inainte de doua-trei ore, cu ‘un brat’ de carti. Unele carti le alegeam fiindu-mi recomandate, altele fiindca ma atrageau cand ‘le rasfoiam’ (de fapt ‘citeam’, cu zecile de minute), sau poate fiindu-mi familiar numele autorului (caruia ii agream subiectele/ stilul/ etc), sau fiindca apareau intr-o anumita colectie…

    „…am avut mereu o bibliotecă în care găseam ceva interesant de citit.”
    Biblioteca MEA initiala de acasa era relativ saracacioasa (‘ai mei’ erau… ‘foarte modesti’ socio-economic, si – din pacate – (intrucat ma aveau pe mine mic) NU CARTILE erau prima prioritate cand venea vorba de cheltuit bani)*, si bunicii – desi ERAU alfabetizati (patru clase) – ABIA citeau (cred ca se cam limitau la Biblie)*, dar maica-mea a avut initiativa de a-mi educa ‘dragul de lectura’ (dupa varsta de patru ani citeam bine textele scrise cu majuscule ‘de tipar’, si inainte de sase ani citeam (TOT ‘de tipar’) texte complete, cursiv si abundent. (RELATIV abundent, pt acea varsta: cate-o carte – doua pe luna, in principal basme si povesti, dar si – spre exemplu – ‘aventuri pt copii’ sau chiar istorie romantata, dar si (la sugestia – uneori insistenta – a maica-mii) Toparceanu, Creanga, Eminescu, Sadoveanu, Cosbuc… Lista este DEPARTE de a fi exhaustiva!)
    * Afirmatiile mele rog sa fie intelese in contextul in care bunica-mea se nascuse in 1898 si facuse cele patru clase in limba maghiara (Banatul si Ardealul facand parte pe atunci din Imperiul cezaro-craiesc), iar maica-mea (n. 1919) ‘avea bacalaureatul’ (raritate pe acea vreme, in special pt domnisoare), si pana si taica-meu (1913 – 1997) terminase liceul (chiar daca nu-si si ‘luase bacalaureatul’). Maica-mea ‘avea drag de carte’, dar ii lipseau ‘posibilitatile’. Taica-meu… Eh! (Ulterior, dupa pensionare – programul TV fiind asa cum il stim, si el ‘avand casa plina’ de cartile mele (de toate tipurile si pt toate gusturile), caci ‘investisem’ deja in carti mai multi bani decat ar fi fost necesari pt cumpararea unui apartament – s-a mai ‘dedat’ si el lecturii, mai ales carti mai ‘usurele’, mai aventuri, mai SF…)

    „…cei care vin pentru prima dată în casa mea, sunt uimiți de biblioteca din hol.”
    Si la noi stau cartile peste tot – din hol pana in dormitor, trecand prin sufragerie – si prin mobilier specializat, si pe rafturi improvizate, si pe dulapuri, toalete, noptiere, etc – ba chiar si pe sub paturi (PE LANGA biblioteca MARE pe care am lasat-o la maica-mea, ca NU mai avem UNDE s-o punem SI pe aia!)

    „…vacanțele la bunici. Am citit în perioada aceea foarte mult.”
    La varsta aceea, citeam cam ‘ziua si cartea’ (si acasa – chiar si mancand -, si la scoala – atat in pauze cat si in multe ore -, ba pana si mergand, pe drum). Media zilnica a cititului meu (de atunci) o estimez (acum) cam la trei pana la cinci ore zilnic (timp cumulat, nu atatea ore continuativ IN MEDIE, desi AM AVUT carti incepute dupaamiaza si terminate spre dimineata, cu lanterna sub patura; MULT ‘bine’ i-a facut asta vederii mele!) si cam intre 200 si 300 pagini pe zi. Inca si acu’ vreo doua’j’ de ani mai citem cam trei – patru – cinci carti pe saptamana.
    La ora actuala… in tot anul asta (asta, nu cel trecut) n-am citit decat echivalentul a vreo trei – patru carti… (REcitit, ca nu-mi prea mai permit carti ‘noi’; dealtfel nici nu stiu UNDE le-as mai pune… Si nu ‘carti intregi’, ci fragmente care mi-au fost mai ‘apetisante’, in functie de timp, sanatate, dispozitie, etc.) Nici ochii nu ma prea mai ajuta, mai stau destul de mult si la calculator, nici televizorul nu-l neglijez chiar complet – si (INAINTE de toate astea) mai am SI ALTELE de facut, cele care chiar conteaza pt supravietuire…
    Da’ SI ACUM am in masina (cam intotdeauna (!) ) MACAR o carte-doua (pe langa sudoku si cuvinte incrucisate – ‘de definitie’, preferabil ‘cu pista falsa’, nu ‘tematice’).

    „Unele cărți nu îmi plăceau, dar rezistam eroic până la capăt pentru că aveam o conștiință fantastică legată de ceea ce trebuia să fac pentru școală.”
    1. Cu exceptia manualelor (a unora intregi, si a unor parti din altele), nu tin minte sa fi citit ceva ce nu mi-a placut… Asta se reflecta in multimea si amploarea lacunelor din cultura mea generala (in general foarte bogata si de mare intindere, chiar daca – din pacate – cam lipsita de profunzime).
    2. Nu tin minte sa fi primit vreodata la scoala drept ‘lectura obligatorie’ carti pe care sa nu le fi citit deja inainte de a-mi fi fost impuse – din fericire; fiindca altfel TARE eram… ‘refractar’ la cele ce-mi erau impuse. (Spre exemplu, „Fratii Jderi” o citisem integral de vreo cinci ori (plus MULTE recitiri partiale, cate un fragment care imi ‘gadila’ amintirile), si SINGURA data (pana acum) cand NU mi-a facut placere s-o (re)citesc a fost in vara in care am avut-o drept lectura obligatorie; da’-‘n anul urmator am re-recitit-o cu mult drag.😀 )

    „…i-am îndemnat adesea să citească orice, în afara cărților pe care trebuia să le recomand, numai să citească.”
    (Exprimarea este neclara, a trebuit sa recitesc paragraful si sa ma gandesc nitel pt a intelege corect – cred eu – ideea pe care incerci s-o transmiti; „…sa citeasca orice, in afara…”? „…trebuia sa le recomand…”?)
    Metoda nu prea cred sa fie productiva (eficace): nestiind ce sa aleaga pt a face cate-o incercare, este probabil ca ei sa aleaga ceva nepotrivit gustului propriu (gustului personal, in cadrul gustului oarecum generalizat al varstei), ceea ce nu poate conduce decat la dezamagire si la intarirea concluziei (interioare): ‘ce ma tot f… asta la cap cu cititul? AM INCERCAT sa-i fac pe plac, da’ TOT o scarbosenie este cititul asta!’ (Cu varianta ‘TOT o plictiseala!’😀 )
    In opinia mea, pt a avea eficacitate, recomandarea lecturii trebuie sa fie specifica (o anumita carte unui anumit individ) si alegerea respectivei carti ar trebui sa fie FOARTE judicios ‘socotita’ dinainte, in functe de varsta si de ‘inclinatiile’ si particularitatile personale ale unui ANUMIT individ (care ar trebui bine studiate dinainte) pt a-i putea recomanda acestuia o carte care sa aiba sansa maxima sa-l ‘prinda’.

    „Foarte puțini fac lucrul ăsta.”
    Ce? Sa recomande, SAU sa citeasca?😛

    „…„doamna de la bibliotecă” nu e de găsit…”
    In CE orasel (comuna?) predai dumneata, incat la biblioteca sa fie O SINGURA „doamna”? Sau era vorba de biblioteca scolii? Le poti explica faptul ca in oras (daca este oras mare) nu numai O SINGURA biblioteca exista…

    „…pentru intervenția unuia dintre cei mai noi și totuși fideli comentatori ai mei…”
    Multumesc pt apreciere!

    „Mi s-a întâmplat recent să am o astfel de „revelație”.”
    Cauta modalitati de reiterare a ‘intamplarii’, in imprejurari mai propice acordarii catre copii a posibilitatii de a citi (chiar daca nu si de a pastra) cartea care place fiecaruia dintre ei. (Spre exemplu, poti ruga pe cate unu’-doi din ei sa te ajute – pe dumneata personal, ‘in particular’, inafara programului, eventual intr-o vacanta – sa-ti faci ordine in biblioteca personala, si ofera-le spre lecturare cartile care par sa ii ispiteasca.)

    „…am fost nevoiți să renunțăm la unele cărți pe criteriul formal.”
    ???

    „…cu câte un teanc mai mare sau mai mic de cărți pe care ar fi vrut să le păstreze.”
    Si… le-au pastrat? Daca da – a mai venit ulterior vorba despre ele? Au citit cartile? Le-au placut?

    „Eu am dubii și când are cartea în mână. Mi-e teamă că a adormit cu ea, plictisit de cât s-a prefăcut că citește.”
    DE ACEEA nici nu consider ca ar fi recomandabil SA SILESTI copiii sa citeasca…

    „…modelul de acasă…E foarte clar că în cele mai multe exemple, acest model nu există.”
    1. Foarte rau! Da’ AI INCERCAT sa recomanzi PARINTILOR sa citeasca pt a-i ‘molipsi’ pe copii? Poate ca in cazul catorva sugestia ar fi eficace… Ba s-ar putea chiar sa re-deschizi gustul pt lectura unora care si-l cam pierdusera… (chiar daca ar fi vorba despre putine persoane, efortul cred ca n-ar fi consumat in zadar).
    2. Poti eventual sa incerci sa suplinesti DUMNEATA respectivul exemplu (e drept, cu sanse de succes MULT mai mici), lasandu-te vazuta citind (in pauze, in clasa in timp ce ei au de lucru), si/sau ‘uitand’ mereu in prezenta lor (pt cateva minute – si fara sa le spui nimic) vreo carte care consideri ca ar fi mai ‘apetisanta’ pt ei, etc.

    „…nu mă refer la cei care nu sunt intelectuali…”
    Daca te limitezi la a te referi exclusiv la INTELECTUALI – NU TE CRED. EU personal nu cunosc NICI UN intelectual (nici macar unul) care sa nu citeasca (MULT!) (SI/SAU sa nu mearga la spectacole, la muzee, la expozitii, etc). DUMNEATA cunosti asa ceva? (Sau – sa incerc sa pun problema altfel: pe ‘unul’ care nu citeste, dumneata il consideri ‘intelectual’?)

    „…probabil ar funcționa cu „al meu”…”
    „Probabil ar functiona”? Nu „functioneaza” (sau eventual „probabil VA functiona”?)

    „…cum poți face asta cu atâția tineri pe care trebuie să îi înveți atâtea lucruri într-un timp extrem de scurt și cu mijloace limitate?”
    Raspunsul este simplu: NU POTI! NU CU TOTI!
    Alege-ti cativa, despre care ti-ai format o parere care te-ar indreptati sa consideri ca ai putea avea sanse de succes, si ‘salveaza’ MACAR DIN ACEIA vreo cativa (probabil nu cu toti vei avea reusite, chiar si asa, gata selectionati de catre dumneata dinainte de a incepe acest demers).

    „Cred cu tărie în valoarea moralizatoare a poveștilor la vârstele potrivite.”
    SI EU! Mai ramane de discutat CUM sa procedeze respectivele povesti pt a nu induce in mintea copiilor (PE LANGA ideea moralizatoare ‘utila’) si ‘idei secundare’ nocive…

    „Odată ajunse în mâinile cui nu trebuie, provoacă dezastre.”
    In opinia dumitale, CINE ar putea sa citeasca/nareze ‘pe de rost’ copiilor – spre exemplu – povestea cu Fat-Frumos (asa cum o cunoastem toti), astfel incat sa NU induca (subtil, ‘pe nesimtite’) SI ideea eficacitatii violentei ca metoda (preferata) de solutionare a problemelor si disputelor? Sau CUM anume s-o modifice ‘empiric’? Fat-Frumos sa dezbata problema cu Zmeul si sa argumenteze pana cand acesta din urma adoarme de plictiseala (sau de epuizare) si Fat-Frumos o poate ‘fura’ netulburat pe Ileana Cosanzeana?

    „Am crescut cu aceleași povești și noi și mulți dintre noi s-au format frumos, au devenit oameni în adevăratul sens al cuvântului.”
    PERFECT adevarat! Intrebare: s-a intamplat asa IN URMA povestilor din copilarie, SAU – IN CIUDA povestilor din copilarie? Nu cumva ulterior audierii/lecturarii respectivelor povesti parintii nostri (si/sau cine ne-o mai fi educat – bunici, matusi, cadre didactice, etc) trebuisera sa depuna eforturi sporite pt a contracara ideea violentei ca solutie optima (prima solutie de adoptat, de incercat) pt rezolvarea conflictelor?

    „Dacă erau atât de nocive, ar fi fost cu siguranță mai puțin populare…”
    Ai idee cam CAT de ‘popular’ este obiceiul fumatului? Sau consumul excesiv de alcool? Sau consideri cumva obiceiul de a injura o deprindere benefica? (Cam toata lumea injura – SI EU ‘le mai scap’!) Sau violenta (chiar si fizica – dar mult mai des intalnita si mai violenta, mai agresiva, este cea de limbaj) insasi? (Ca SI AIA e – din pacate – cam prea ‘populara’!)

    „…sau am fi dispărut ca nație prin violență și răutate.”
    DIN PACATE istoria a dovedit ca – daca n-au opozanti MULT mai puternici decat ei insisi – natiile cele mai brutale, violente si agresive cam ‘au castig de cauza’ (si indivizii la fel); in majoritatea cazurilor natiile mai pasnice (sau indivizii) trebuie sa formeze coalitii si/sau aliante (respectiv sa instaureze ‘organe de ordine’) pt a putea invinge cate o singura natie (persoana) atacatoare. (Un exemplu contemporan concret ar fi SUA, care deocamdata da nestanjenita ‘lovitura preemptiva’ dupa ‘lovitura preemptiva’ – da’ nu-s’ cum se face ca taman unde are interese economice; si pe urma NICI nu se mai ‘da dusa’ de acolo – pana nu instaureaza un regim in favoarea lor. Bastinasii? Democratia? Ia mai da-i in… „Noi vrem egalitate, dar nu pentru catei!”)

    „…generațiile prezente sunt altfel, parcă mai vulnerabile la aceste aspecte negative și probabil că poveștile despre care vorbim au alt impact.”
    In optica mea, nu impactul e altul pt ca ar fi generatiile actuale ‘altfel’ (‘altfel’ – CUM?), ci pur-si-simplu se aplica SI AICI afirmatia dumitale de nitel mai sus: „Oamenii aleargă disperați să-și câștige existența, să-și asigure traiul, nu au timp și nici dispoziție pentru cultură și pentru lectură.”
    …nici (as adauga) pt suplimentul de efort educational necesar pt a contracara in copii ideile nocive instilate insidios INCLUSIV de catre povesti.
    („Cine îi poate condamna?”
    Si-atunci – CARE-ar fi solutia? Sa continuam sa-i blamam pe tineri pt ca au inteles (si aplica) – in mod corect! – exemple (negative) gresit alese de catre generatiile adulte?)

    „Pe același principiu au fost discuțiile despre interzicerea desenelor cu Tom și Jerry, care instigă (!?) la violență.”
    Mie personal imi mai plac TERIBIL – chiar si la aceasta varsta – ‘desenele’ cu Tom si Jerry, cu Chip si Dale, cu Pluto, cu Goofy, cu Popeye, etc – dar ZAU ca nu mi-ar placea ca descendentii mei, cei de a caror educare ma simt responsabil, sa fi adoptat comportarea acestora drept model pt comportamentul propriu. (Si ZAU ca n-a fost usor sa contracarez replicile de genul „da’ ASA a facut si…” (si urma numele personajului de desene animate)!)

    „Soluții? Idei?”
    Eventual cu alta ocazie, ca deocamdata DE MULT s-a facut ‘maine’, si (de atata ‘sporovaiala’) ma SI doare degetul cu care tastez (indexul drept)! Si mai am SI de recitit textul, ca posteditare… nema nixam!

     
  4. eumiealmeu

    Februarie 3, 2011 at 10:48 am

    unii n/au blog și încearcă să posteze pe al tău sau care e faza? spune/le că e gratis, să/și facă un blog personal.
    nu știu dacă/mi pot aduna ideile acum, dar am și eu o provocare: nu pentru cei mici care nu citesc ci pentru cei mari / de ce/ai reciti o carte?
    ei, e o întrebare, nu am dat cu parul.

     
    • dagatha

      Februarie 3, 2011 at 11:13 am

      au sau n-au blog, eu mă bucur să starnesc interes și chiar controverse. Până la urmă totul e public.
      Întrebarea ta am regăsit-o într-o leapșă pe un blog, din întâmplare.
      Aș reciti o carte pentru că mi-a plăcut enorm. Sau măcar pasaje din ea. Aș reciti-o pentru că uit detalii și aș vrea să mi le amintesc. Aș citi-o pentru că mă „învață” ceva. De exemplu „Liniștea vorbește” a lui E. Tolle.

       
  5. dagatha

    Februarie 3, 2011 at 11:08 am

    „Exprimarea este neclara, a trebuit sa recitesc paragraful si sa ma gandesc nitel pt a intelege corect” – da, și eu mi-am dat seamă că nu m-am exprimat cu toate gândurile, dar am uitat să reformulez. Idee era să citească ce le place, nu neapărat ce le cere unul sau altul.

    „In opinia mea, pt a avea eficacitate, recomandarea lecturii trebuie sa fie specifica (o anumita carte unui anumit individ) si alegerea respectivei carti ar trebui sa fie FOARTE judicios ‘socotita’ dinainte, in functe de varsta si de ‘inclinatiile’ si particularitatile personale ale unui ANUMIT individ” – JUST!!!Se tot bate monedă pe învățare diferențiată, de faptul că trebuie să ținem cont de tipurile de inteligență. Superb! Dina gama „Industria română e sublimă!Dar lipsește cu desăvârșire”. Cât e de reașizabil acest lucru dacă în clasă sunt 30 de elevi? de vârste, etnii, condiții diferite?Iar tu, ca profesor ai 5-6 clase de acest fel?(eu sunt un ca norocos, soțul meu are 21 de clase cu câte o oră pe săptămână). Ca să nu mai punem la socoteală faptul că eu îi preiau la liceu, când deja deprinderile de lectură sunt formate sau nu. Am înțeles și faptul că nu trebuie să îi fac pe toți să citească, dar cum îi eleg? Selecție naturală? Sunt atâtea probleme cu care ei vin la școală! Unele nici nu le știm noi, profesorii, se descoperă când e prea târziu ca să mai poți ajuta cu ceva. E profund și dureros subiectul.

    „Sau era vorba de biblioteca scolii? Le poti explica faptul ca in oras (daca este oras mare) nu numai O SINGURA biblioteca exista”- da,e biblioteca școlii, într-un oraș destul de mare. Școala e mică și nu de elită. Abia i-am convins să își facă fișe aici. Mulți nici nu știu unde este altă bibliotecă. Când am avut clasa a V-a, i-am aliniat și i-am dus pe toți la biblioteca județeană să-și facă fișă. Acum sunt a 10 a și nu calcă pe acolo. Am senzația că nu prea fac o treabă bună singură. Nu ar mai fi trebuit să mai fie cineva alături? A, da, părinții. ups, sunt puțin plecați în străinătate să muncească pentru copiii lor pe care i-au lăsat singuri acasă.

    „Spre exemplu, poti ruga pe cate unu’-doi din ei sa te ajute – pe dumneata personal, ‘in particular’, inafara programului, eventual intr-o vacanta – sa-ti faci ordine in biblioteca personala, si ofera-le spre lecturare cartile care par sa ii ispiteasca”- Doamne ferește! să-i aduc acasă? în vacanță? să mă ajute? Nu ai idee dumneata- ăsta poate fii cel mai potrivit subiect de scandal în presa care și așa denaturează tot fără să aibă motiv. Crede-mă pe cuvânt, sunt pățită! Nu e deloc o idee bună. Ca să nu mai pun la socoteală că pe cei mai mulți nu îi cunosc. Cum să îi aduc în casa mea? Mai sunt și alte motive, dar chiar nu vreau să le dezbat aici.

    “…am fost nevoiți să renunțăm la unele cărți pe criteriul formal.”
    ???- nu erau potrivite pentru o bibliotecă. Unele aveau coperta lipsă, erau murdare sau deteriorate.

    „Si… le-au pastrat? Daca da – a mai venit ulterior vorba despre ele? Au citit cartile? Le-au placut?”- asta s-a întâmplat cu o zi înainte de vacanță. Așteptăm.

    „DE ACEEA nici nu consider ca ar fi recomandabil SA SILESTI copiii sa citeasca…”- pe ai mei nici daca aș vrea nu aș reuși să îi silesc să citească! :-)))Cel mult, pot sugera.

    „Foarte rau! Da’ AI INCERCAT sa recomanzi PARINTILOR sa citeasca pt a-i ‘molipsi’ pe copii?”- cred că nu m-am făcut înțeleasă: în 4 ani de gimnaziu, cât le-am fost dirigintă, din 28 de copii am avut plăcerea și norocul să cunosc 7, maxim 10 părinți, și aceștia veniți o dată pe semestru la o ședință. Iar cei care veneau…mă îndoiesc că așteptau recomandări de lectură din partea mea, când trebuiau rezolvate problemele GRAVE de disciplină, prioritare la acea vreme. Acum că sunt la liceu…nu mai vin nici cei 7-10 de care vorbeam. Am făcut o ședință odată cu un singur părinte, deși anunțasem personal telefonic pe fiecare în parte.

    „Poti eventual sa incerci sa suplinesti DUMNEATA respectivul exemplu (e drept, cu sanse de succes MULT mai mici), lasandu-te vazuta citind (in pauze, in clasa in timp ce ei au de lucru), si/sau ‘uitand’ mereu in prezenta lor (pt cateva minute – si fara sa le spui nimic) vreo carte care consideri ca ar fi mai ‘apetisanta’ pt ei, etc.”- să le luăm pe rând:
    1. să citesc în pauze? în fața lor? dumneata ai impresia că ei stau în pauze să mă vadă pe mine citind???niuci nu se sună și trepidează să fugă la țigară. Am colegi care citesc toată ora în fața lor și nu are niciun efect.
    2. în timp ce ei au de lucru, nu pot citi.Metodele de lucru în echipă cer ca profesorul să circule permanent pentru a monitoriza activitatea, pentru ca aceasta să aibă eficiență. De obicei nu trebuie să dureze mult pentru că sunt și altele de făcut. Ca să nu mai spun că programa este atât de idioată încât trebuie să alergi prin materia ca să ajungi la final.
    3. Să fac uitată o carte? ultima dată a dispărut cu totul și nu a mai apărut în veci. Ast ar trebui să mă bucure? :-)))

    „Daca te limitezi la a te referi exclusiv la INTELECTUALI – NU TE CRED. DUMNEATA cunosti asa ceva? (Sau – sa incerc sa pun problema altfel: pe ‘unul’ care nu citeste, dumneata il consideri ‘intelectual’?)” – eu nu am calitatea de astabili dacă un om pe care îl văd o singură dată este sau nu intelectual. Poți doar să presupui din ceea ce reprezintă ocupația dumnealui sau din ceea ce pretinde că este. la asta m-am referit.

    “…probabil ar funcționa cu „al meu”…”
    “Probabil ar functiona”? Nu “functioneaza” (sau eventual “probabil VA functiona”?- da, cred că viitorul am vrut să-l folosesc acolo.😀

    „Raspunsul este simplu: NU POTI! NU CU TOTI!
    Alege-ti cativa, despre care ti-ai format o parere care te-ar indreptati sa consideri ca ai putea avea sanse de succes”- am atins problema anterior. Și da, încerc și eu cum pot și cum mă duce neuronul obosit.

    „In opinia dumitale, CINE ar putea sa citeasca/nareze ‘pe de rost’ copiilor – spre exemplu – povestea cu Fat-Frumos (asa cum o cunoastem toti), astfel incat sa NU induca (subtil, ‘pe nesimtite’) SI ideea eficacitatii violentei ca metoda ”- hmmmmm, dar oare în cazul nostru, al celor care am crescut cu poveste asta înaintea erei electronice, cum a fost?

    „ Nu cumva ulterior audierii/lecturarii respectivelor povesti parintii nostri (si/sau cine ne-o mai fi educat – bunici, matusi, cadre didactice, etc) trebuisera sa depuna eforturi sporite pt a contracara ideea violentei ca solutie optima (prima solutie de adoptat, de incercat) pt rezolvarea conflictelor?”- eu vorbeam despre etapa de început. Când copilul nu înțelege eforturile nimănui de a masca. De aceea vorbeam despre varinte cenzurate ale poveștilor astfel încât să înțeleagă o idee principală. Mă rog, fără argumentarea de rigoare e posibil să nu mă fac înțelesă în acest punct, voi reveni.

    „Ai idee cam CAT de ‘popular’ este obiceiul fumatului? Sau consumul excesiv de alcool? Sau consideri cumva obiceiul de a injura o deprindere benefica? (Cam toata lumea injura – SI EU ‘le mai scap’!) Sau violenta (chiar si fizica – dar mult mai des intalnita si mai violenta, mai agresiva, este cea de limbaj) insasi? (Ca SI AIA e – din pacate – cam prea ‘populara’!)”- cam vehement, având în vedere că nu mă cunoști nici dumneata decât din ceea ce ai citit aici. Dr dumenata AI IDEE ce înseamnă să renunți la ora pe care o ai de făcut ca să vorbești cu elevi de 18-19 ani despre viață, încercând să înțelegi de ce aleg să și-o distrugă consumând absolut tot ce înseană drog sau ce ar putea aduce cu un drog? Și ASTA e popular. Eu vorbeam despre povești care sunt popular în sensul în care s efac serbări la grădiniță pe marginea lor, se editează de către grupuri editoriale importante, se studiază în școală, deci cadrul este cât se poate de legal.

    „DIN PACATE istoria a dovedit ca – daca n-au opozanti MULT mai puternici decat ei insisi – natiile cele mai brutale, violente si agresive cam ‘au castig de cauza’ (si indivizii la fel); in majoritatea cazurilor natiile mai pasnice (sau indivizii) trebuie sa formeze coalitii si/sau aliante (respectiv sa instaureze ‘organe de ordine’) pt a putea invinge cate o singura natie (persoana) atacatoare. (Un exemplu contemporan concret ar fi SUA, care deocamdata da nestanjenita ‘lovitura preemptiva’ dupa ‘lovitura preemptiva’ – da’ nu-s’ cum se face ca taman unde are interese economice; si pe urma NICI nu se mai ‘da dusa’ de acolo – pana nu instaureaza un regim in favoarea lor. Bastinasii? Democratia? Ia mai da-i in… “Noi vrem egalitate, dar nu pentru catei!”)”- prin urmare nu am dispărut, dar nici nu suntem NOI cei mai violenți dintre violenți, deci poveștile românești nu au fost atât de nocive, iar aspectul moralizator a fost (până acum) mai puternic decât celelalte aspecte subliminale sau nu.🙂

    ”In optica mea, nu impactul e altul pt ca ar fi generatiile actuale ‘altfel’ (‘altfel’ – CUM?), ci pur-si-simplu se aplica SI AICI afirmatia dumitale de nitel mai sus: “Oamenii aleargă disperați să-și câștige existența, să-și asigure traiul, nu au timp și nici dispoziție pentru cultură și pentru lectură.”
    …nici (as adauga) pt suplimentul de efort educational necesar pt a contracara in copii ideile nocive instilate insidios INCLUSIV de catre povesti”- păi asta nu înseamnă că sunt diferite generațiile? sunt foarte diferite! extrem! prin faptul că preocupările sunt altele, viața e altfel, pericolele sunt altele și tot așa.

    ” “Cine îi poate condamna?”
    Si-atunci – CARE-ar fi solutia? Sa continuam sa-i blamam pe tineri pt ca au inteles (si aplica) – in mod corect! – exemple (negative) gresit alese de catre generatiile adulte?)”- eu, ca persoană, nu pot să condamn pe nimeni care aleargă să-și croiască o viață sau alta. Pot comenta cât vreau, pot să nu fiu de acord, dar nu pot judeca pe nimeni!

    „Mie personal imi mai plac TERIBIL – chiar si la aceasta varsta – ‘desenele’ cu Tom si Jerry, cu Chip si Dale, cu Pluto, cu Goofy, cu Popeye, etc – dar ZAU ca nu mi-ar placea ca descendentii mei, cei de a caror educare ma simt responsabil, sa fi adoptat comportarea acestora drept model pt comportamentul propriu” – păi…și mie îmi plac, ca și multora, dar ce să faci dacă unii au considerat că trebuie interzise pentru că sunt nocive? Și cum împaci faptul că ne plac și totuși nu fac bine celor de educația cărora suntem responsabili?

    „Eventual cu alta ocazie, ca deocamdata DE MULT s-a facut ‘maine’, si (de atata ‘sporovaiala’) ma SI doare degetul cu care tastez (indexul drept)! Si mai am SI de recitit textul, ca posteditare… nema nixam!”- oricum eu am reținut sfaturile, ideile, soluțiile aflate printre rânduri🙂

    Ce să mai corecte? nu mai corectez nimic! Cu dumneata nu mai pot reface kilometrii de mesaje pentru remedierea deficiențelor lingvistice🙂

     
  6. BlueRiver

    Februarie 3, 2011 at 1:01 pm

    Am crescut cu carti. In familia mea toata lumea citea, chiar si in cele mai intime locuri gaseai carti… In facultate, ca si tine, am investit in carti, nu numai in cele de specialitate care imi erau necesare, in anii aia am cumparat cele mai multe carti…candva scriam in blog despre carti, o carte pe luna… acum nu prea mai am timp de citit, doar printre picaturi.

     
    • dagatha

      Februarie 3, 2011 at 1:19 pm

      trebuie să facem rost și de timp pentru citit. Musai.
      Stau bine la teorie, nu?😀
      Bine ai venit aici!

       
      • BlueRiver

        Februarie 3, 2011 at 2:54 pm

        Bine te-am gasit!… de data asta ai bagat link corect🙂
        Cu teoria stam toti bine, timpul nu e in favoarea noastra… si pentru ca mai aveam ceva de spus in comentariul dinainte, legat de postarea ta… acum doua saptamani, fiind in vizita la prietena mea, ni s-a facut chef sa ascultam muzica veche, printre care si „Zaraza” cantata de Cristian Vasile, fetele prietenei mele erau pe langa noi… m-am apucat sa povestesc despre Zaraza, ce citisem in Cartarescu, in „De ce iubim femeile”, asa i-am starnit interesul pentru citit cartea, fetei cea mare,a prietenei mele si i-am imprumutat cartea pe care a citit-o din scoarta in scoarta si i-a si placut… i-am pregatit alte carti sa citeasca, asa ca pentru 17 ani:” De veghe in lanul de secara”- J.D. Salinger si „Accidentul”- Mihail Sebastian. :)… Trebuie sa stii cum sa starnesti interesul, tinerilor, pentru citit, nu sa-i obligi sa citeasca😉

         
      • dagatha

        Februarie 3, 2011 at 3:38 pm

        am mai precizat: nu pot obliga și nici nu intenționez asta. Nu aș avea succes oricum și dacă aș intenționa. De aceea mi s-a părut deplasată replica unui părinte acum câțiva ani, care venise la ședința cu părinții rugându-mă să dau eu teme multe copilului (de clasa a 5a) pentru că dacă îi dă el (părintele), nu face. Adică să îl oblig eu cumva pe copil, prin note, prin postura pe care o am… Asta e altă poveste.
        Uneori reușesc să stârnesc interesul câtorva prin mici artificii. Și atunci mă bucur. Cu toatre acestea, mulți (prea mulți) nu citesc nimic! Și asta mi se pare grav de tot.

         
  7. BlueRiver

    Februarie 3, 2011 at 5:22 pm

    … pentru ca parintii nu au timp de ei, sau nu-si fac timp de ei. Daca le-ar da mai multa atentie, daca le-ar povesti ce au citit ei(daca au citit) in tinerete, poate le-ar starni interesul, din pacate, copiii, asista doar la barfele parintilor, asculta doar vreo telenovela povestita de vre-o vecina, la o cafea… si cam atat😦

     
    • dagatha

      Februarie 3, 2011 at 5:25 pm

      eh…cu părinții…deja m-am descărcat în comentariul kilometric.

       
  8. Nahemah

    Februarie 3, 2011 at 7:02 pm

    acum generatia noua nu mai citeste pentru ca exista alte lucruri interesante de facut. majoritatea celor de varsta mea nu mai citesc, dar cei care sunt cu cativa ani mai mica nu citesc in proportie de 99%. e din ce in ce mai rau, mai ingrijorator. nu citesc o carte, joaca un joc pe PC, nu citesc o carte, se uita la film sau nu citesc o carte, stau si belesc ochii pe internet de unde invata numai tampenii. in curand nu va mai exista nici cultura nici moralitate si pentru o tara ca Romania asta e mai devastator decat pentru, sa zicem, o tara ca Anglia. insa ma indoiesc ca se poate face ceva in adevaratul sens al cuvantului, pur si simplu lor le-a iesit din sistem pentru ca nu mai e ca pe vremea voastra cand mare lucru nu prea era de facut, la tv nu erau desene decat foarte rar si calculatorul era inexistent. asta este, tehnologia anihileaza dorinta de a fi intelectual.

     
    • dagatha

      Februarie 4, 2011 at 8:48 am

      o părere de pe partea cealaltă a baricadei, asta voiam să aud. Numai că pe tine nu te pot trece de partea cealaltă a baricadei :-))) Chiar, tu cum de nu eși „infectată” cu altele, astfel că nu ți-ai pierdut dorința de a citi?

       
  9. hazmate

    Februarie 25, 2011 at 7:28 pm

    Greu subiect, tema dificila! e o problema cu care m-am confruntat si eu. trebuie atinsa acea coarda sensibila care sa aprinda focul lecturii. Cred ca am „pacalit-o” pe fiica mea cu „Doi ani de vacanta” de Jules Verne. Apoi am continuat cu stratagema de a-i povesti cate putin din firul actinilor altor carti, in asa fel incat sa-i suscit interesul. Apoi a fost la un targ de carti, cu reduceri. a venit cu vreo 3 volume, pe care le-a citit in urmatoarea perioada de timp. erau achizitia ei, erau „copiii” ei. la mine a functionat. si apoi a inceput sa caute singura. desigur ca nu a renuntat la internet, hehe, nici vorba, dar ma bucur ca citeste. e adevarat ca a trebuit sa fiu perseverent🙂 Nu sunt sigur insa de stilul ei de lectura, ideea e sa isi traga propriile concluzii din carti, nu doar sa le cieasca, sa vada despre ce e vorba si sa zica „gata, am bifat-o si pe asta”. eu zic ca sunt necesare si ceva discutii dupa, nu neaparat scolastice „spune ce ai inteles” sau „in ce capitol eroul principal face si drege”, dar de genul analizarii binelui si a raului, a optiunilor pe care le au eroii adica ” X era in situatia asta, putea sa faca asa: a), b), c). el a ales b, oare de ce, etc, etc”. cat despre frumusetea unor descrieri, nu stiu ce sa zic, fiecare le simte sau nu.

     
    • dagatha

      Februarie 26, 2011 at 5:55 am

      ei, uite un părinte responsabil! Dacă am sta fiecare lângă al/ai noștri copii măcar puțin, să îi învățăm cât e de important să dorească a descoperi lumea din cărți, din orice fel de cărți…ar fi puțin m ai bine.

       
    • VictorCh

      Martie 3, 2011 at 2:34 am

      „eu zic ca sunt necesare si ceva discutii dupa…”
      La cateva zile dupa incheierea lecturii unei carti (ca sa aiba timp ideile „sa se aseze”), atunci cand (in preajma) se petrece vreo intamplare cat-de-cat mai iesita din comun, „face minuni” o replica (pe ton complice, fals tainic; sau pe ton amuzat) de genul: „iti dai tu seama ce-ar fi facut aici X?” sau „ma-amaaa!?! Ce crezi, daca Y era in situatia asta – CE facea? … DE CE ASA crezi ca ar fi facut?” etc.

       
  10. monicas10

    Mai 8, 2011 at 9:45 pm

    Îmi pun mîna stânga la falcă (pentru a câta oară?!?) și-mi aduc aminte de ”Glossa” lui Eminescu…
    Cine vrea să citească, citește! Indiferent sub ce formă e cartea…
    M-am oprit din citit mulți ani, am greșit. Acum recuperez. Între timp… tac și fac.
    http://monicas10.wordpress.com/2011/05/07/primii-bani-pe-net/

     
    • dagatha

      Mai 8, 2011 at 9:48 pm

      da…numai că unii nu sunt suficient de „copți” pentru „slogan”. Unii trebuie deprinși, Și de obicei, când ajung „pe mâna mea”, meteahna e deja instalată, iar varsta…e critică pentru modificări de comportament. Nu am zis că este imposibil😀
      De aceea încerc să o iau din timp cu al meu, chiar dacă este încă mic. 🙂

       
      • monicas10

        Mai 8, 2011 at 10:10 pm

        Șansele cele mai mari sunt doar acolo unde există o colaborare continuă dintre copil-părinți, profesor-copil, profesor -copil și părinți-profesor. Sunt elementele de bază pentru un succes pentru toți. Dacă unul dintre elementele pomenite mai sus sunt de valoare mică sau egale cu zero, rezultatul e pe măsură…

         
      • VictorCh

        Octombrie 27, 2012 at 5:40 am

        „…încerc să o iau din timp cu al meu, chiar dacă este încă mic.”
        PE MINE a facut maica-mea „greseala” (ca sa-mi dea ceva de facut pt ca sa nu ma plictisesc dar s-o las in pace cand avea treaba) de a ma invata alfabetul dupa ce implinisem patru ani, si a zambit amuzata cand a vazut ca inca si dupa cateva luni eu din-cand-in-cand tot cu alfabetul „ma jucam”, apoi a fost mirata cand a vazut cu cata curiozitate „examinam literele” din textele pozelor din revistele mele de benzi desenate, da’ pe cand aveam cinci ani si-un pic „a ramas cu gura cascata” cand (revenind pe neasteptate) m-a gasit citindu-mi singur („pe silabisitelea” in soapta) din cartile de basme, si CU ATAT MAI MULT peste inca vreo juma’ de an cand si-a dat seama ca citesc aproximativ fluent. (Da’ pe urma, in clasa intaia… MAMA, ce plictiseala – pana au invatat ceilalti alfabetul…)
        Vezi ce „faci cu” juniorul…

         
        • dagatha

          Octombrie 27, 2012 at 9:35 pm

          da…
          de asta mi-e teamă și mie…de plictiseală…
          așa că nu forțez nimic, dar dacă el se ”aruncă” în vâltoarea vieții😀 …

           
  11. dagatha

    Mai 9, 2011 at 7:08 pm

    Corect! My words exactly!🙂

     
    • miha

      Octombrie 22, 2012 at 4:36 pm

      La mine, aicisaia, la tara, pe Marte, lumea citeste in parc, in gara, in statia de autobuz.

       
      • dagatha

        Octombrie 22, 2012 at 4:42 pm

        eh, civilizație, ce să zic!🙂
        așa da.

         
      • VictorCh

        Octombrie 27, 2012 at 5:58 am

        „La vremea mea” eu citeam (uneori) pana si mergand cu bicicleta („fara maini”, pe alei si pe strazi mai dosnice unde traficul era foarte scazut spre inexistent – ATUNCI) atunci cand „aveam inceputa” vreo carte care ma captivase (cu cartea tinuta – cu o singura mana – astfel incat peste marginea ei superioara „privirea periferica” sa inregistreze detaliile pavajului la cativa metri in fata). (Mergand „pe jos” „citeam pe strada” in mod curent.)
        La ora actuala in parc nu prea mai citesc (ORICUM ajung acolo prea rar si pt prea putin timp, astfel incat in general prefer „sa-mi clatesc ochii” privind natura), dar prin statii (si chiar si in mijloacele de transport in comun) – daca nu te intalnesti cu oarece cunostinte „cu chef de vorba” – CE altceva mai bun sa faci decat sa citesti (mai ales daca n-ai telefoane „urgente” de dat / primit si nici „internet pe mobil” n-ai)? (Acasa timpul este in general limitat, si mai ai si calculatorul, mai vreun film (sau poate – pt altii – un meci) la televizor, mai „trece” si cate vreun prieten / vecin la o cafea / bere si-„o gura de vorba”…)

         
        • dagatha

          Octombrie 27, 2012 at 9:33 pm

          🙂
          Și eu citeam pe nerăsuflate ATUNCI. Acum mai mereu intervine ALTCEVA care mă obligă să amân… Am mai citit în avion, în călătoriile mele prin lume…Acasă nu am nicio șansă!😦

           

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: