Despre iarnă, zăpadă și coduri…

Mă gândesc dacă oamenii nu s-au plictisit de aceleași lucruri care li se întâmplă regulat (din vina lor!), de aceleași cuvinte aruncate ca să închidă alte guri ori de a fi ridicoli prin atitudine (sau lipsa ei!).

În fiecare an este „cea mai grea iarnă”! În fiecare an meteorologii, dar mai ales știriștii, fac valuri cu statistici, previziuni, avertizări. În fiecare an cuvântul „cod” devine cel mai folosit cuvânt din DEX, pe post de sperietoare. Tot în fiecare an, autoritățile „au fost luate pe nepregătite”… Ce nu văd, în fiecare an, nu văd soluții! Nene, ninge ca-n povești, omu’ de la meteo ți-a zis că-i bai mare, ia, domnule niște măsuri: instruiește angajați, instruiește populația, OBLIGĂ populația să respecte niște reguli minime de bun simț (cum ar fi să-și curețe naibii trotuarul din fața casei, pentru ca, mai apoi, să vină responsabilul de la primărie cu tiriplișca sau, după caz, vehiculul dotat corespunzător să o culeagă! Pe zăpadă, zic.)

Am dat peste o postare pe FB a unui domn pe care nu îl cunosc – Dan Pavel – care punea căciulița pe „ă”-ul din „iarnă” sau din „zăpadă”

Țin să fac un apel la cei care încă nu și-au pierdut mințile: Climatul României este unul temperat continental, caracterizat prin patru anotimpuri printre care și iarna. Iarna cade zăpada din cer. În limbaj popular: „Apa înghețată, gen…”. Este un fenomen comun care se petrece anual și care nu ar trebui perceput ca un dezastru climatic, o criză națională, sau blestem dumnezeiesc. Nu există cod galben doar pentru că ninge, cod roșu de viscol, sau cod maro de ciorofleașcă pentru ca și-a udat nevasta prefectului pantoful coborând din limuzină.

Drumurile sunt blocate din cauza proastei administrări și a intervențiilor slab organizate, nu din cauza unui fenomen sănătos și complet previzibil. Faptul ca CFR anulează zeci de trenuri se datorează unor zimbri cărora nu le trece prin cap faptul că o locomotivă de 2800 de cai putere nu poate împinge un plug de zăpadă în același timp în care trage 12 vagoane de călători. […] Acum e la modă să închidă drumuri fără să încerce. După ce halește banii din rovignete și amenzi încearcă să ne convingă că drumurile sunt impracticabile din pricina dezastrului.[…]

Hai sa stabilim odată pentru totdeauna că iarna ninge și să nu mai privim îngroziți cum se așterne zăpada de parcă ar fi o calamitate naturală. Dacă autoritățile române ar administra un teritoriu ca al Norvegiei, cred că ar cere lege marțială și intervenția trupelor ONU. De partea cealaltă, și noi am putea fi un pic mai disciplinați. Am putea înțelege să lăsăm mașinile acasă și să nu ieșim în trafic doar pentru că vrea iubi la Ikea.

Corect! Iarnă grea în cazul nostru, înseamnă că nu mai ai confort! Că noi nu mai mergem de multă vreme pe jos! Ne grăbim! Nu vrem să ne trezim mai devreme ca să ajungem departe, pentru că putem ajunge departe cu mașina. Ce e drept, ajungem și aproape tot cu mașina. La magazinul de după colț, să luăm pâine. Ne murdărim papucii, ne stropim de noroi, ne plouă și ne udă, ne ninge și ne topește dacă o luăm la pingea. Problema este că ideea de iarnă grea nu se referă neapărat la frig sau cantitatea de zăpadă (a fost și mai rău de atât!), ci la străzi blocate, trenuri anulate, drumuri inaccesibile. Așadar, nu te poți plimba cu mașina în voie fără să te nămețești în vreo moviliță făcută cu sârg de cine știe ce muncitori trimiși de șef să rezolve problema. Sau fără să te învârți ca într-un carusel pe gheața de sub zăpadă. Sau fără să-ți cadă vreun copac înghețat, lățindu-te de asfalt. Sau fără să aluneci ca la patinoar într-un exercițiu eșuat de echilibristică.

Oare „pe vremea lor”, a ălora bătrâni și înțelepți, n-or fi fost ierni grele? Ei, ba nu! Oare ei cum s-or fi descurcat fără coduri? Fără utilaje de deszăpezire, fără certuri cu primarul, fără știrile de la ora 13:00-15:00-17:00-19:00-21:00? Trebuie să le fi fost greu! De fapt, cred că nici nu înțelegeau ce i se întâmplă!

Apoi am găsit la Dragoș un videoclip:

Așadar, era și atunci iarnă grea! Diferența este că în loc să se plângă și să se certe, puneau mâna pe lopeți, cot la cot. Ca să le fie bine. Pe atunci nu sufereau de grandomanie, de lene și de proteveu. Pe atunci exista sentimentul că fiecare trebuie să pună umărul la treabă, plus respectul față de oameni și față de ei înșiși.

Grele vremuri!