Cuvinte din trecut (5)

Am „creat” alfabetarele. Asta pentru că mi s-a părut nedrept ca vreo literă să lipsească de la apel și, ca să mă asigur, fiecare își are versul ei. Sunt tot gânduri izvorâte la ceas de seară. Acesta s-a născut într- o zi de aprilie 🙂 :

Călăului meu

30 Apr 2005
aruncă
blestemul asupră-mi
cred că aşa îmi voi sprijini visul treaz
ducând o mână sub creştetul obosit de teamă
e şchiop
firul de iarbă în bătaia furtunii
giulgiul mă împresoară
hulind tot ce zace în braţele lui
iubirea nu există!
jurământ ca o flacără stinsă
luată cu forţa când Dumnezeu nu se uită
mâna întinsă spre celălalt cerşeşte acum îndurare
morţii

„opreşte-te clipă, îţi spun!” dă-mi răgaz
pictează pe chipul meu crucea
ruşinii
s-aud clopotele întunericului acoperind
şoaptele surde ale sufletului meu orb
trimite înainte un înger scuturându-şi de praf
ţoale albastre
– uitase de mult să mă păzească

vântul doar îşi va aduce aminte sărutând
zarea

………………………………………………………

După o idee preluată de Pisicimea Sa, de la Tiberiu 🙂 Iar motanul Grișka s-a conformat rapid 🙂

37 de comentarii

  1. Mie imi place versul ala in care ziceai ca Dumnezeu nu se uita…. Sunt momente cand avem senzatia ca El nu se uita si ca: fie putem face ce vrem, fie de aia ni se intampla… Din pricina lipsei Lui de atentie… 🙂

    • 🙂
      Noi vrem să credem că Dumnezeu nu se uită 🙂 ne este mai ușor să ne acceptăm faptele sau…gândurile, poate. Așa cum fac cei mici de-și pun mâinile la ochi crezând că nu-i mai vede nimeni dacă fac asta 🙂
      Mulțumesc de semn 🙂

  2. Bun, deci ti-ai incarcat bateriile. Asta e foarte bine, probabil ai fost in Tibet, acolo se desavarsesc toti marii poeti. Sa ne asteptam deci sa ne delectam spiritul cu noi creatii lirice cat si desprinse din viata cetatii.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s