Te iert
c-ai smuls timpului secunde
cât să hrănești
cu iluzii
stângăcia pașilor mei
și că ai risipit
bătăi de inimi
doar ca să vinzi
certitudini expirate.
Îți iert zborul mut
la ceas de toamnă târzie
spre doliul timpuriu
al venelor mele.
Te iert pentru amintiri pătate
și pentru tremurul viselor
zdruncinate
de câte ori renasc
razele lunii.
[…] momentele frumoase ale vacanței. Poate de acolo toamna a devenit sinonimă cu tristețea și cu starea de melancolie. Nu m-am schimbat nici acum, deși timpul a trecut. Mă înfioară zilele din ce în ce mai scurte […]
Te iert pentru că ai scris atât de frumos, cu răscoliri şi vise zdruncinate. 🙂
🙂 Aş mai tot scrie…dacă mi-ar da răgaz lucrurile celelalte… 🙂 ❤
aham. fix de-asta mi-era dor. să te iert că scrii atâta de rar?
știi? îmi amintesc cum ne jucam… și dau fuga la cărticică. a ta. 🙂
Da! Mi-e dor de jocurile acelea, ştii doar! Aveau altă tentă decât cele de acum…
Scriu rar…apăsată de cele lumeşti şi supărată pe timp. 🙂
eu mă gândeam la jocurile noastre de început, când ne scriam în comentarii. 🙂
ti-aștept la concurs, da? hai că am daruri frumoase… 😀 😀 😀
Dacă ai ști de când coc o scriere pentru concurs….Deocamdată doar am împrăștiat vestea.
ca și data trecută și mulțumesc mult. 🙂 coace, coace… baftă zic de pe-acum.
😉 Mulțumesc! 😉