RSS

Evaluarea inițială – soluții noi pentru probleme vechi

05 Oct

Mi-am promis că nu mai intru în polemici legate de învățământ, că îmi sunt de ajuns înjurăturile la adresa profesiei văzută la modul „turmist” (adică de la turmă 😀 ), dar cred că s-au acumulat prea multe săptămâna asta, prin urmare, e necesară o descărcare nervoasă. Și la urma urmei, închidem comentariile sau apelăm la Akismet, dacă lumea nu zice la fel ca mine 😆

Evaluarea inițială nu este o noutate. Nu s-a inventat acum roata și nici apa caldă, cum vor unii să se laude. Așa cum zicea și Carmen, la română și matematică oricum se dădeau astfel de teste în fiecare an celor aflați la început de ciclu sau celor care erau preluați de la alt profesor, dintr-un motiv sau altul. Este un lucru firesc, trebuie să cunoști cu cine ai de a face înainte de a porni la drum. Nu mă deranjează deloc faptul că s-a hotărât să dea toată lumea anul acesta testul inițial, nici măcar faptul că am avut atât de mult de corectat. Problema se pune DIN NOU despre felul în care se aplică PROST o idee bună.

În primul rând starea aceasta de amenințare permanentă la adresa profesorilor. Că să faceți, că să dregeți, că veți fi verificați, că veți da socoteală, că draci, că laci. Apoi o mie de dispoziții și precizări și comunicate oficiale privind modul de desfășurare a acestor evaluări. Evaluarea aceasta este pentru profesori, elevul nu trebuie să știe nota, decât dacă solicită părintele acest lucru, individual și confidențial. Ok. Unii au vreo 600 de elevi (o oră pe săptămână, ca să iasă încadrarea, preuspune uneori și 22 de clase, mai ales în condițiile unui profil tehnologic cu ore de practică etc.). Să presupunem că ar solicita să li se respecte acest drept, nu toți 600, dar jumătate din părinții elevilor. CÂND faci asta? Care este timpul fizic să stai de vorbă cu atâția părinți? (Vorbesc despre un obiect ca geografia, care este pentru examenul de bacalaureat! Și voresc în cunoștință de cauză, că tot am fost acuzată că mint virtual despre ce se întâmplă în învățământ.) Dar probabil că s-a mers pe ideea că oricum părinții nu vin la școală, că doar ei nu au nicio îndatorire, i-au lăsat ca la creșă pe mâinile dascălilor, care, puturoși și incapabil, le-au stricat odraslele.

Eu le-am spus notele elevilor și le-am explicat și ce era de făcut și ce au de recuperat. Ce sens are să evaluezi ceva dacă nu le spui și lor, principalilor subiecți, despre ceea ce s-a întâmplat. În plus, ai mei TOȚI  au solicitat să li se spună notele. Li s-a părut ciudat că nu se trec și mai ales că nu trebuie să fie făcute publice. Ei nu au înțeles rostul acestor teste! Cei care au luat note mari, solicită să le fie trecute, pentru că, în fond, este rezultatul muncii lor. Cei care au luat note mici, nu par interesați și nici afectați de aceste rezultate. „Și-așa nu se trec”.

S-au recomandat (cu titlu de obligativitate) ore de recuperare a decalajelor observate în urma acestor teste inițiale. Evident, neremunerate. Nici măcar asta nu mă deranjează. Dar mulți dintre cei care au probleme la școală nu vin nici la orele de curs obligatorii, darămite la cele suplimentare. Ore suplimentare cu 2 elevi??? Care este eficiența? Tocmai ieri am asistat la o discuție dintre o colegă de română care a înceout deja pregătirea pentru bacalaureat și elevii ei de a 12a. Așa cum vor cei de sus: la școală, după ore, fără bani. Ea are copil de clasa a doua cu diabet insulino-dependent, are program fix de ajuns acasă și totuși și-a rupt din acest program pentru a-i ajuta să recupereze ce nu au binevoit dânșii să învețe 3 ani de liceu. Când să înceapă ora, s-au înființat trei dintre ei, care au spus că atâția mai sunt în clasă și că nu are rost să mai facă pregătirea săptămâna aceasta. Și te întrebi: pentru ce să te zbați? Pentru cine să te pregătești? pentru cine să te sacrifici? La ședința cu părinții, la clasa a 12a, au fost 7 din 30. Atât interes au ei pentru odraslele lor. De ce ar avea un străin interes mai mare?

S-a mai spus că e vina profesorilor că nu îi atrag pe elevi la ore. Acceptăm și această idee. Dar chiar toți profesorii au aceeași bubă? Sau, mă rog, majoritatea? Cei cu abandon școlar nu pleacă din școală pentru că profa de română îi obligă să citească, cea de matematică să învețe tabla înmulțirii etc, ci pentru că școala, din punctul lui de vedere nu este alternativa care i se potrivește. „Ce să fac, doamna, cu diploma? Mai bine mă duc să muncesc, ca să fac bani”. El nu vine LA NICI MĂCAR O ORĂ la școală. Nu pot să cred că nu e capabil niciun profesor să îl atragă în vreun fel. În plus, când să ai timp să-l atragi la oră, dacă tu ai o oră pe săptămână de biologie, de exemplu, și trebuie să galopezi ca să termini materia pe care o ai de predat. Ora și lecția nouă. Ora și evaluarea pentru că ai nevoie de note. În plus, au mai dispărut trei ore pierdute cu recapitularea și evaluarea inițială, iar materia aia trebuie recuperată cumva. Și nici nu este în programa de examen, iar ei speculează: nu este pentru examen, la ce ne trebuie??? Așa au ajuns să gândească, nu la felul în care îi ajută să-și formeze o cultură generală. A cui e vina? A acelorași care i-au transformat pe elevi în vânători de note pentru a obține o medie de admitere.

Ia să vedem ce e în fișa postului unui profesor, mai nou. Nu, nu aia tehnică listată, ci EFECTIV ce e de făcut ca să nu fii tras de urechi când te calcă inspecțiile:

1. Dosar/ portofoliu personal care să conțină un număr consistent de  file , printre care planificări calendaristice+semestriale+pe unități (de exemplu, cea la clasa a 9a pentru română are vreo 40 de pagini). Se laudă că ni le-au făcut ei, pentru că noi nu știm să le facem, dar după ce le-au trimis, și-au dat seama că nu au prins orele dedicate evaluării inițiale (idee care le-a venit mai târziu), prin urmare, nu sunt valabile și trebuie schimbate din nou de fiecare în parte.

2. Dosarul dirigintelui care conține, din nou milioane de tabele, statistici, situații. Pentru curioși, un link : http://www.didactic.ro/materiale-didactice/caietul-dirigintelui-4

3. De la începutul anului am avut de făcut în plus: tabel cu datele personale ale elevilor din clasă, tabel cu situația absențelor, reactualizat pentru că au mai venit precizări ulterioare; în plus, acesta se va face lunar, tabel cu planificarea activităților extracurriculare pe semestre, planificarea întâlnirilor săptămânale cu părinții, cu o tematică (părinți care nu vin pentru că fie sunt la serviciu, fie nu sunt interesați, fie… nu sunt.) etc.

4. Dacă ai norocul și a dat o funcție suplimentară pentru tine sau te regăsești în comisii la nivelul școlii (cel puțin două, obligatoriu), ai de făcut alte dosare, la fel de consistente.

5. Activități de perfecționare continuă (obligatorii, cu număr de credite și, uneori, cu bani grei din buzunar).

6. Ore de pregătire suplimentară pentru recuperarea decalajelor (câte o oră pentru fiecare nivel)

7. Ore de pregătire suplimentară pentru obținerea performanței.

8,9,10 etc nu are sens să vă mai plictisesc, dosariada continuă. În plus, trebuie să ai grijă să participi la cât mai multe activități, pentru alte multe hârtii care să-ți asigure continuitatea în sistem pe baza unor punctaje acumulate.

Dar la oră trebuie să ai mintea limpede și să fii calm de fiecare dată, să ai răbdare cu toți 30 (dacă i-ai atras suficient cât să rămână la oră), să îți faci lecțiile în ritmul alert impus de programă ca să nu rămâi în urmă, dar în același timp să te asiguri că toți au înțeles ce ai turuit acolo, să-ți pregătești fișele de lucru pentru a doua zi, ca să îi atragi, să faci lecția mai interesantă, să le multiplici (pe banii tăi), să le integrezi în lecție în așa fel încât să nu pierzi materia programată pentru ziua respectivă, să zâmbești, să arăți elegant ca să nu apari mai prejos decât elevii fițoși pe care îi ai, să cunoști personalitatea fiecăruia dintre cei 600 de elevi pe care îi posezi (în cazul meu, doar 160) astfel încât să lucrezi diferențiat cu ei, în funcție de tipurile de inteligență și de stilurile de învățare. În același timp, să nu cumva să lași corigenți sau repetenți pentru că înseamnă că nu ți-ai făcut bine treaba cu decalajele și riști să ți se desființeze clasa, deci nu mai iese norma, deci nu mai ai loc de muncă, așa că învață-i să scrie în clasa a 12a și pe cei pe care i-ai trecut (ca toți ceilalți colegi) de teamă să nu-ți pierzi postul.

Am divagat de la subiectul cu evaluările naționale, dar doar pentru că fiecare problemă din învățământ se leagă de toate celelalte deja existente. Am rămas uimită când am văzut planificări și teste inițiale pentru fii miu la grupa mică! Dar asta …e altă poveste.

Anunțuri
 
49 comentarii

Scris de pe Octombrie 5, 2011 în De interes general

 

Etichete: , , , , , , ,

49 de răspunsuri la „Evaluarea inițială – soluții noi pentru probleme vechi

  1. dictaturajustitiei

    Octombrie 5, 2011 at 12:35 am

    Ai scris foarte bine. Nici nu mai e nevoie să adaug ceva. Lucrez la planificări. Cât voi mai putea să stau.

     
    • dagatha

      Octombrie 5, 2011 at 12:40 am

      da…asta ar trebui să fac și eu…

       
      • dictaturajustitiei

        Octombrie 5, 2011 at 12:42 am

        te invidiam .. credeam că le-ai terminat ..

         
      • dagatha

        Octombrie 5, 2011 at 12:54 am

        apoi…dacă mă lăsau să le fac cum știu eu…erau gata de mult…

         
  2. banifarabani

    Octombrie 5, 2011 at 5:05 am

    Interesant este altceva aici.
    Cine vă obligă să lucraţi în aceste condiţii? Pentru mine, e un mare mister!
    E vreo agenţie de operaţiuni speciale, de mascaţi, care v-a ameninţat cu schingiuiri şi cu moartea dacă părăsiţi sistemul bugetar?
    Sau e sentimentul [citeşte: iluzia] călduţ de siguranţă că, de la buget se ia salariul orice ai face?
    Eu unul, ştiu că mi-am urmat visele şi am acceptat să plătesc ORICE PREŢ. Inclusiv să rabd de foame şi să îmi dau demisia de oriunde mi s-a cerut să slugăresc şi să mă tăvălesc în mocirlă de dragul banilor.
    Ori, ceea ce citesc eu aici, e o falsă semnalare de „fapte”. Toate aceste aberaţii ar dispare dacă salariaţii din învăţământ ar părăsi învăţământul plătit de la buget.
    Şi cu şi fără „învăţământul de stat”, oamenii învaţă! Puţin le pasă însă celor care vor să înveţe de aberaţiile care trec prin capul celor din ministerul dez-ducaţiei.
    tot ceea ce se petrece este datorită mizeriei umane care tronează de sus până jos în această instituţie, al cărei unic rol este de a oferi un loc de muncă fricoşilor şi incompetenţilor.
    Sună rău?
    Eu ştiu că umblu zi şi noapte după cel de la care am de învăţat, până mă primeşte ca elev.
    Voi, aşteptaţi legi care să forţeze elevii să vină la porcăria asta de instituţie, care face un singur lucru: IDIOTIZARE ÎN MASĂ!
    Câte teste Myer-Briggs aţi făcut, dragele noastre cadre didactice?
    În primul rând, VOUĂ ÎNŞIVĂ?
    Aveţi idee dacă aveţi ce căuta în învăţământ?
    După ce citesc, constat că e ultimul loc cu care aţi avea vreo tangenţă, cu excepţia banilor care vin regulat la ATM.
    Şi, mai departe!
    La cvâţi elevi le-aţi identificat talentele, ca să îi puteţi forma ÎN ACORD CU ZESTREA LOR, nicidecdum ÎMPOTRIVA LOR ÎNŞILOR?
    Pentru că asta faceţi acum! Forţaţi copii să înveţe ce vreţi voi! În nici un caz sau, cu extrem de rare excepţii, CE AU EI NEVOIE!
    Sau vă imaginaţi că dacă aţi ajuns în învăţământ, acuma trebuie să cadă toţi la picioarele voastre şi să vă venereze?
    Mai citiţi-l pe Pestalozzi, dragii noştri bugetari şi profesori de duminică!
    Competenţă, înseamnă să ştii ce talente ai, să le fi cultivat şi să fi ajuns la PERFORMANŢĂ, fără ajutorul instituţiilor statului, care au un singur interes: SĂ PRODUCĂ VOTANŢI PENTRU PARTIDELE OLIGARHIEI AFLATE LA PUTERE.
    Deocamdată, asta fabricaţi: VOTANŢI. Şi insist asupra termenului FABRICAŢI.
    Pentru că despre asta e vorba în acest articol: un proces de fabricaţie, camuflat bine de tot în dosul unor non-sensuri pe care le susţineţi prin faptul că le acceptaţi.

     
    • Eu

      Octombrie 5, 2011 at 6:24 am

      Mi se pare interesanta si ora la care postezi comentariul. nu ai avut o noapte prea linistita. Ti-a luat ceva timp sa_ti treci in revista toate frustrarile si neimplinirile. personal sunt satul de persoane care au impresia ca au reinventat roata si vin si dau sfaturi de pe margine. Ma tem ca vehementa din limbaj este doar ecoul unor frustrari personale. Noroc cu acest spatiu virtual in care te poti descarca…

       
      • dagatha

        Octombrie 5, 2011 at 7:12 pm

        de pe margine, totul e ușor. În plus, uităm că generalizarea nu e tocmai o idee bună.
        🙂

         
    • Cristina

      Octombrie 5, 2011 at 7:10 am

      De acord, controlul educatiei de catre stat este intotdeauna primul pas catre tiranie. Sistemul public de invatamint a esuat doar daca crezi ca rolul lui este sa educe copiii. Dar sistemul de invatamint nu a esuat, stie foarte bine ce fel de rezultate urmaresc.

      Doar atunci o tara va fi libera, cind cetatenii sai vor putea gindi liber. Statul nu are nici o autoritate asupra mintii oamenilor.

       
      • dagatha

        Octombrie 5, 2011 at 7:47 pm

        just! singura problemă este că acestor cetățeni le este teamă să gândească liber, sau sunt prea comozi să o facă.

         
      • Cristina

        Octombrie 5, 2011 at 8:06 pm

        Problema este ca nici statul nu le permite 😦

         
      • dagatha

        Octombrie 5, 2011 at 8:18 pm

        da, poate, dar le lipsește și inițiativa. nu prea facem nimic nici noi.

         
    • dagatha

      Octombrie 5, 2011 at 7:11 pm

      pfuuui, câtă înverșunare! Nici dacă omoram pe cineva…. 🙂

      Răspunsul vine imediat, mai pe îndelete. Un singur lucru vreau să spun acum și aici legat de următoarea afirmație: „Eu unul, ştiu că mi-am urmat visele şi am acceptat să plătesc ORICE PREŢ. Inclusiv să rabd de foame şi să îmi dau demisia de oriunde mi s-a cerut să slugăresc şi să mă tăvălesc în mocirlă de dragul banilor.” – Cu adâncă durere și profund regret, țin neapărat să precizez că acest lucru este imposibil pentru o mediocră ca mine. Prefer, adicătelea să fiu mediocră și lașă sau ce alte epitete mi se mai pot atribui în acest caz, decât să fiu o mamă denaturată care nu-i poate oferi copilului său decât goana după bani și dorința de carieră strălucită. Moartă de foame fiind (nu că ați fi la curent cu sacrificiile făcute la un moment dat în existența mea), mi-ar fi puțin imposibil să mă ocup, întreagă la minte, de ceea ce este mult mai important în viața asta decât orice: copilul meu. În altă ordine de idei, nu știu de unde e ideea asta că ne scăldăm în bani? De unde „acuzația” că m-aș „tăvăli în mocirlă”, unu la mână și doi la mână de unde adică „de drgul banilor”. Care bani? Mi-a citit cineva fluturașul în ultima vreme și scria acolo altceva decât am văzut eu???
      În plus, am precizat de vreo câteva ori bune, că nu mă plâng! Doar am făcut o constatare a faptelor așa cum apar ele, fapte care nu mă pot umple de bucurie supremă.
      Tare e ușor să judecăm și să aruncăm cu vorbe.
      🙂

       
  3. Eu

    Octombrie 5, 2011 at 6:16 am

    Pentru banifarabani…ai acumulat ceva frustrari in viata…

     
  4. ganguritu

    Octombrie 5, 2011 at 8:27 am

    …cred ca e „di vina” ..pasiunea

     
    • dagatha

      Octombrie 5, 2011 at 7:13 pm

      apoi…asta e pro sau contra, ca să știu dacă te bag la spam, cum am promis :-))))))
      „Di vină” sau nu…pare-se că nu e tocmai în regulă ceva 😀

       
  5. Ciprian Bojan

    Octombrie 5, 2011 at 12:51 pm

    Chistaş rumâneşte! Sunt foarte dezamăgit… 😦

     
    • dagatha

      Octombrie 5, 2011 at 7:14 pm

      ia uită-te, domnule, și tu ești dezamăgit? Apoi…ce să zic…asta mi-s. o dezamăgire la casa omului 🙂

       
      • Ciprian Bojan

        Octombrie 5, 2011 at 7:43 pm

        Mă refeream la situațiunea descrisă de Domnia Voastră și la ideea că: ”Problema se pune DIN NOU despre felul în care se aplică PROST o idee bună”. Cum să zâc io altceva? Când și io gândesc astfel?

         
      • dagatha

        Octombrie 5, 2011 at 8:04 pm

        apoi…mi-ai luat o piatră de pe inimă! Mă gândeam că de acum adio cititori 😀

         
      • Ciprian Bojan

        Octombrie 5, 2011 at 9:24 pm

        Da’ mătăluță nu știi că de drac botezat nu scapi nici dacă-ți faci cruce? 😆 😛 Îs extrem de foarte lipicios la nește treburi sau oameni, apoi nu mă dezlipchesc numa’ greeeu! 😆

         
      • dagatha

        Octombrie 5, 2011 at 9:32 pm

        apoi, deh, m-a cam luat valul :-)) Ori mi-o fi plăcut să mă victimizez? :-)))
        zic zău, nu te dezlichi atunci :-)))

         
  6. sufletdefluturas

    Octombrie 5, 2011 at 4:13 pm

    Nouă ne cer bani profesorii pentru multiplicări.Eu mai bine aş scrie teste peste teste in caiet ca să nu mai dau atâţia bani…dar cine mă lasă.Şi la toţi le trebuie carţi,nu contează că dai sau nu dai BAC din materia respectivă.Dacă nu avem carte se răzbună pe noi la note.

     
    • dagatha

      Octombrie 5, 2011 at 7:20 pm

      Vreau să mă abțin puțin aici. pentru că nu pot să vorbesc „onest decât la persoana întâi”, vorba lui Camil Petrecu 🙂 Nu știu ce și cine face. În plus, am dezamăgit suficienti cititori astăzi cu afirmațiile mele. 🙂
      Există soluții de compromis, există comitete de părinți care pot lua atitudine, există plângeri care se pot depune pentru abuz…etc 🙂

       
  7. paul

    Octombrie 6, 2011 at 8:55 am

    dl goe ( cum m-ai numit in alta parte ) iti atrage atentia ca te-ai cam contrazis de cateva ori, in special acolo unde ai spus ca pe elevi nu-i intereseaza notele astea si apoi ai subliniat ca toti parintii elevilor tai au venit sa le ceara! Cam ciudat zic eu:) si nu se dau note ci calificative si aprecieri la clasele primare, deci nu au de ce sa fie trecute in catalog! Cam atat acum, ca sa nu te obosesc!

     
    • dagatha

      Octombrie 6, 2011 at 6:31 pm

      Bunză ziua domnul…Paul 🙂
      atacăm, atacăm, dar s-o știm și noi 🙂
      Apreciez corectura, trebuie doar să găsesc și eu unde am făcut cele trei (3) „pocinoage”. Adicătelea:
      1. treaba cu numirea după celebrul personaj, nu mi-e cunoscută. Ori am amnezie (explicabil de la vârstă), ori e o confuzie, pentru că nu obișnuiesc să etichetez (a se citi „jignesc”) pe nimeni MAI ALES dacă nu cunosc persoana. iar eu pe dumneata nu te cunosc. Este posibil să ne fi intersectat pe vreun blog, dar în acest moment, nu îmi amintesc.
      2. unde am subliniat că au venit TOȚI părinții elevilor mei să ceară notele? „ai mei” înseamnă elevii, nu mi-aș permite să spun că părinții sunt ai mei.
      3. „și nu se dau note, ci calificative la clasele primare, deci nu au de ce să fie trecute în catalog”. ok, știm și asta, dar nu am înțeles unde am afirmat eu altfel și, mai ales, unde am vorbit eu despre ciclul primar?
      Oricum, au fost niște mici neînțelegeri, zic eu, așa că nu e cazul să ne ambalăm.
      Numai gânduri bune 🙂
      LATER EDIT : Am recitit unde am bănuit că am fi putut să ne intersectăm, pentru că era singurul loc unde am pomenit de domnul Goe. Cu adâncă durere și profund regret vreau să vă informez că NU ERAȚI PROTAGONISTUL discuției cu pricina:-)))

      *
      Nici nu am știut ce ai scris acolo, pentru că eu comentam legat de discuție, NICIDECUM de o persoană anume. Cum spuneam, nu obișnuiesc să jignesc oameni, mai ales dacă nu îi cunosc. La o lectură mai atentă, se poate observa că am utilizat persoana I plural, adică inclusiv subsemnata.
      🙂

       
  8. paul

    Octombrie 8, 2011 at 5:57 am

    dar nu pretind ca m-ai jignit ci doar ma miram de aceasta clasificare! Uite-te mai bine si vezi ce ai scris in legatura cu parintii si o sa vezi ca am dreptate; ai scos-o chiar in evidenta! Vad ca treci tot timpul de la persoana 2-a plural la pers 2-a singular? De ce oare?

     
    • dagatha

      Octombrie 8, 2011 at 10:15 pm

      Tot timpul? Hmmm… fin simț al oservației 🙂
      Dar da, ai dreptate, a fost trecerea prea bruscă. Odată cu pauza dintre cele două pasaje (pe care o adaug acum 🙂 ), poate este evident „mesajul”. 🙂
      Numai bine. Eu mă retrag de aici 🙂

       
  9. Alina

    Noiembrie 1, 2011 at 9:56 pm

    Imi pare rau ca am ajuns cam tarziu in… discutie. Am citit pe nerasuflate pe de o parte pentru ca cunosc … teritoriul, iar pe de alta parte pentru ca nu am inteles interesul deosebit al unui anumit DOMN „farabani” de a face acuze fara sa cunoasca si fara sa inteleaga de fapt nimic!

    In primul rand, toti cei care au avut ocazia extraordinara de a lucra in invatamant nu pot decat sa-ti dea dreptate. Si aici nu vreau sa reiau si eu explicatiile si enumerarile privind „dosariada” sau „ideile prost intelese”. Sau mai ales „enorma” suma pe care o gasesc in ATM in fiecare luna. Been there, done that. Si in nici un caz nu este o „falsa semnalare de fapte”. E rauvoitor sa spui asa ceva, in conditiile in care nu numai cele semnalate, dar si multe altele ar putea fi adaugate.

    Si acum, draga DOMNULE, nu conteaza daca am citit Pestalozzi (dar l-am citit!), sau daca mi-am facut ANUMITE teste. Cate carti citesti, atatea idei gasesti. Stiu ce spun, fac doctorat in domeniu. Acestea fiind spuse, mi-e greu sa cred ca cunoasteti toate directiile contemporante in invatamant, si ati ales, ca „mare cunoscator in domeniu”, CALEA CEA DREAPTA. Nu exista asa ceva.

    Iar legat de adaptarea la nevoile copiilor, nu e chair rea ideea, dar exista cel putin doua precizari (pe scurt):
    1. Nici copiii si nici parintii nu-si pot da seama de inclinatiile copilului de la nasptere. E nevoie de timp si o plaja larga de activitati pe care copilul sa le culoasca, inainte de a-si descoperi talentul. Si nimeni nu zice ca acela e singurul talent. In timp isi poate descoperi si altul. Deci exista invatare constanta, la fel cum trebuie sa existe un NIVEL MINIM pe care sa il atinga toti copiii.

    2 Poate ca vom ajunge, intr-un viitor mai indepartat sau mai apropiat sa putem angaja guvernante, care sa ne ridice in slavi doar copilul nostru si sa le dezvolte doar anuminte capacitati (in functie de ce doriti dumneavoastra). Pana atunci avem un sistem national de invatamant, in care e imposibil ca un profesor sa se adapteze la cerintele a 20-25 de elevi, intr-o ora!

    Si nu in ultimul rand, pentru cine are urechi sa auda, legat de „cui nu-i convine poate sa plece” exista ceva numit „daruire”. EU personal iubesc copiii, vreau sa-i invat, sa ii pregatesc cum pot pentru viata, sa le impart o particica din intelepciunea pe care am apucat sa o acumulez. O fac cu placere, cu „daruire”. Si asa ca mine suntem cu siguranta mai multi, caci nu vad ce altceva m-ar opri sa-mi dau demisia maine.
    Da, fac doctoratul, si da, as putea pleca in strainatate. Probabil, atunci cand imi voi vedea copilul in lipsuri o voi face, pentru el.
    Dar pana atunci imi fac meseria cu pasiune, cu dragoste, si vreau sa-mi invat si copilul ca adevaratele valori nu sunt banii. Iar daca nevoie ma va impinge pe alte carari, o voi face dupa ce, pe acest drum, voi fi dat totul.

    Sanatate, putere de munca, dragoste si numai bine tuturor cadrelor didactice!

     
    • Cristina

      Noiembrie 1, 2011 at 10:59 pm

      Pe cine trebuie sa multumeasca cadrul didactic? Al cui standard in „NIVELUL MINIM” este aplicat?

       
      • dagatha

        Noiembrie 2, 2011 at 11:02 pm

        Cris, mă gândesc eu așa (prost au ba): cadrul didactic trebuie să fie întâi el însuși mulțumit, pentru a nu se transforma într-un frustrat care să pună pe primul loc propriile nevoi înaintea nevoilor elevilor lui. Se așteaptă enorm de multe de la cadrul didactic, fără să se ia în calcul multe detalii esențiale. Eu nu propun decât un singur lucru celor care sunt atât de înverșunați fără să lase loc interpretărilor: o experiență scurtă care să gen „profesor pentru o săptămână în România”. Așa, se pot descoperi aberațiile unui sistem ale cărui instrumente au devenit profesorii. („instrumente” – în singurul sens în care nu ar trebuie să fie).
        cred că prin nivel minim eu am înțeles altceva, dar e posibil să nu fi prins ideea pusă în discuție.

         
    • dagatha

      Noiembrie 1, 2011 at 11:36 pm

      🙂
      putere de muncă, da. Și răbdare 🙂

       
  10. Alina

    Noiembrie 2, 2011 at 10:47 am

    Da, Cristina….
    In legatura cu NIVELUL MINIM, deocamdata… fiecare cu parerea lui. Altul este nivelul minim in SUA, altul in Germania. Nu cred neaparat ca sunt mai bune sau mai rele, dar aici se poate discuta la infinit.
    Cat priveste „pe cine trebuie sa multumeasca cadrul didactic”, hai sa vedem:
    1. Cerintele programei – deci Ministerul.
    2. Cerintele Inspectoratului Scolar – la mine in judet, de exemplu, s-a interzis de la inspectorat sa se mai dea teme acasa (in ciclul primar). Avand in vedere rata de promovare la BAC anul acesta, mi se pare o idee … geniala.
    3. Cerintele directorului – la o scoala vecina, directoarea obliga invatatoarele sa faca after-school, 3 ore pe zi, gratuit.
    4. Cerintele tuturor comisiilor si comitetelor – amintesc aici doar ARACIP-ul. Iar daca esti chiar tu membru al unei astfel de comisii… atunci adio timp liber.
    5. Cerintele parintilor – fiecare are o idee proprie despre educatie, despre cadrul didactic, si mai ales despre copilul lui. Care e, mereu, „special”. Si, cum, in ultima vreme, parintii se raporteaza la scoala ca la o institutie de servicii publice (pe principiul „eu te platesc, deci tu esti obligat sa-mi faci copilul geniu!”), intelegem ulterioarele confuzii.
    6. Cerintele elevilor: „Asta nu ne place, asta nu ne trebuie in viata, asta nu ne trebuie la BAC, nu vrem sa citim, etc.”
    7. Si nu in ultimul rand, obietivele morale proprii: fiecare cadru didactic vrea sa transmita ceva elevilor, sa-i pregateasca pentru viata, sa le insufle anumite valori.

    Cel putin astea sunt cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca, zilnic, un cadru didactic. Sa nu mai vorbim despre limitarile de timp, despre sedintele interminabile si hartogaraia fara de final.
    Asa ca, da…. rabdare tuturor! SI inspiratie!

     
    • Cristina

      Noiembrie 2, 2011 at 3:02 pm

      Adevarul este ca parintii sint cei care platesc salariile profesorilor, deci intr-un fel profesorii sint angajatii parintilor. Nu au ei dreptul la o idee proprie despre educatia pe care trebuie s-o primeasca copilul lor?

      Cu ce drept vin Ministerul, Inspectoratul scolar, directorul comisiile si comitetele sau profesorii ca sa impuna un standard in educatie? De cind angajatorul trebuie sa faca ceea ce zice angajatul? De unde au ei autoritatea sa impuna copiilor un standard care poate contrazice standardul parintilor?

       
      • Alina

        Noiembrie 2, 2011 at 7:27 pm

        Draga Cristina,

        exact la acest gen de atitudine vorbeam cand spuneam ca educatia incepe sa functioneze pe principiul: „Platesc si astept rezultate”. Nu vorbim aici despre faptul ca platesc sa-mi repare cineva masina, vorbim despre faptul ca trebuie sa lucram cu niste copii, fiecare cu personalitatea si talentele lui, cu niste parinti cu anumite cerinte, si dupa principii si reguli multe si stufoase. Si chiar si in cazul masinii, daca platesc nu inseamna ca invat mecanicul cum sa o repare!

        Tot legat de atitudinea asta, am avut ocazia sa lucrez in invatamant si la stat si la privat, si am cunoscut parinti cu aceeasi atitudine, si mai ales am cunoscut copiii acestora. Va spun cu toata responsabilitatea: E GRESIT! Copiii crescuti astfel invata ca pot dicta ei cerintele, ca pot ameninta cadrul didactic, ca pot incalca regulile (care se pot modifica daca vrea taticul), ca pot trisa si mai ales ca totul in viata se cumpara. Educatia are regulile ei, gandite de oameni care asta au facut toata viata. Si parintii au rolul lor in educatie, dar in nici un caz nu pot impune ca universale niste standarde persnale. Sunt liberi sa le aplice in educatia facuta acasa!

        Acum ca sa iti raspund la ce scriai mai sus:

        1. Ministerul Educatiei, Inspectoratul, directorul si comitetele, ca si cadrele didactice, sunt oameni care cunosc domeniul educatiei. Cerintele lor pot fi uneori exagerate, dar cu siguranta urmeaza un ideal comun in educatie. Dumneavoastra, ca si alti oameni, platiti si Ministerul Sanatatii. Asta nu va face specialisti in Sanatate. Nu mergeti la medici sa le spuneti cum sa va trateze. Nu mergeti la domnul politist sa ii spuneti cum sa-si faca meseria. La fel, nu aveti autoritatea profesionala sa invatati profesorii cum sa predea copiilor. (Nu zic ca nu sunt si profesori-exceptie, dar vorbim aici de medie).

        1′. Si in alte tari parintii platesc educatia, dar daca elevii nu respecta regulile scolii, sunt exmatriculati. Simplu.

        2. Daca vorbim de „standardele parintilor” in educatie, acestea nu pot fi implinite, toate, de catre un sisitem de invatamant PUBLIC, unde vorbim de cel putin 20 de elevi intr-o clasa. Parintii pot impune standarde in educatie, pe motivul ca „ei platesc”, doar in momentul in care vor angaja profesori personali. Si chiar si in acel moment, tot profesorul respectiv va cunoaste mai bine metodele adecvate educatiei.

        3. Multi parinti nu numai ca nu au minime cunostinte in domeniul educatiei, facand lucrurile „dupa ureche”, dar mai au si au pareri diferite (unul mi-a cerut sa-i bat copilul daca nu invata, altul mi-a zis ca ma bate el daca nu i-l trec). Avand in vedere toate astea, e foarte greu sa-i multumesti pe toti.

        4. In alte tari exista un sistem in care copiii pot invata acasa, si apoi veni la scoala sa dea o testare. Daca trec testarea respectiva, li se da diploma, chiar daca nu au urmat cursurile unei scoli publice. Daca se va impune acelasi lucru si la noi, parintii isi vor putea educa singuri copiii acasa, cum cred ei de cuviinta (sa vada si ei ce usor e doar cu unul!). Dar chiar si in acest sistem, tot exista STANDARDE MINIME si COMUNE dictate de niste profesionisti in domeniu.

        Cu siguranta este necesara o relatie buna intre parinti si cadre didactice, si cu siguranta parintii au un cuvant de spus (la fel ca si ceilalti factori enumerati mai sus). Se poate face acest lucru fara sa se ajunga la pretentii de genul „Eu te platesc, faci cum iti zic eu!” E imposibil, si in mare parte daunator in spacial copilului

        Nu zic ca nu sunt multe de schimbat, nu zic ca Ministerul are dreptate in tot ceea ce zice. Cu siguranta poate fi perfectionat, in functie si de cerintele parintilor, si de cerintele pietei, si de multe altele. Dar este moral sa apreciem totusi educatia pe care acesta ne-o ofera.

        O zi buna tuturor, si scuze daca m-am lungit un pic cu explicatiile.
        Spor si inspiratie!

         
      • Cristina

        Noiembrie 2, 2011 at 9:43 pm

        Exact aici intervine problema, fiecare copil are personalitatea sa si talentele sale, iar un minister sau un inspectorat nu poate oferi fiecaruia o educatie adecvata.

        Daca mecanicul de la coltul strazii nu cunoaste meserie si face o treaba proasta, eu pot sa aleg sa merg la alt mecanic. Daca platesc, astept sa mi se repare masina. Un copil sau parinte nu poate sa faca un astfel de lucru daca un profesor este slab pregatit sau daca nu invata copilul asa cum are pretentia parintele. NU ESTE GRESIT sa ceri un serviciu de calitate in schimbul unei sume de bani. Vreau sa vad ce fel de companie vrea sa vinda un Lastun cu un milion de euro. De obicei masinile scumpe sint asa pentru ca au anumite calitati. Eu nu ma duc sa-i spun inginerului cum sa faca masina, dar daca imi cere un milion de euro, ar fi bine sa aiba justificare pentru asta.

        1. Argumentul cu Ministerul Sanatatii nu tine, pentru ca eu pot sa aleg sa merg la doctor sau sa nu merg. Pot sa nu accept metoda unui doctor si sa aleg altul, cu alta metoda. Daca am nevoie de o operatie mai complicata si stiu ca doctorii din Romania nu sint in stare sa o faca, pot alege sa merg in strainatate s-o fac. Un copil este obligat sa mearga la scoala si sa invete ceea ce niste oameni au decis ca el trebuie sa invete. Intrebarea se repeta: de unde au acesti oameni autoritatea ca sa spuna ce trebuie sa invete un copil?

        2. Nu exista nici un profesor care sa cunoasca un copil mai bine decit parintii acestui copil. Nu exista profesor care sa cunoasca visurile si dorintele unui parinte pentru copilul sau si astfel sa-l indrume pedagogic/educational.

        4. Nu peste tot sistemul de educatie la domiciliu necesita testare la sfirsitul anului sau STANDARDE MINIME SI COMUNE dictate de nimeni. In acest caz, parintii au controlul total asupra ce invata un copil, statul nu se baga sa-si impuna standardul. Sint astfel de parinti cu 5-6-7 copii si nu se pling ca este greu. In acest caz parintii decid standardul, nu un minister ca nici macar nu cunoaste acesti copii.

        Statul nu are nici un drept asupra mintii copilului si nu are autoritate sa impuna nimanui felul in care sa gindeasca. Parintii sint singurii care au datoria si autoritatea sa decida modul in care un copil este educat.

         
    • dagatha

      Noiembrie 2, 2011 at 11:08 pm

      Alina 🙂
      Și da, profesorii sunt și ei oameni, ciudat, nu? pe lângă atâtea lucruri care se așteaptă de la ei, ar mai fi nevoie și de alte „mici” detalii care să-l facă să se simtă Om în primul rând. Nu vorbesc aici de aspectul personal, pentru că nu s-ar înțelege ce vreau să zic, ci de cel profesional: încă scriem cu cretă pe table făurite din perete vopsit, încă nu există calculatoare și videoproiectoare pentru a ține pasul cu procesul de evoluție etc. E greu să reușești să identifici talentele fiecăruia dintre elevii tăi (repet, unii colegi au câte 500-600 de elevi pe an de care se ocupă câte o oră pe sătptămână!!!) când tu nu ai instrumentele și resursele necesare!
      Sunt atât de multe de spus…

       
  11. dagatha

    Noiembrie 2, 2011 at 11:13 pm

    Alina și Cristina felicitări pentru un dialog civilizat 🙂
    Fiecare aveți dreptate în felul vostru. Cred, totuși că ar trebui lămurit faptul că profesorii NU hotărăsc ce să predea și nici nu organizează sistemul, ci trebuie să se plieze pe cerințele celor de sus care sunt complet rupți de realitatea evectivă și imediată! În al doilea rând este nevoie de colaborarea profesorilor cu părinții, ceea ce nu se întâmplă decât foarte rar.
    Și altele….multe altele…

     
    • Cristina

      Noiembrie 2, 2011 at 11:43 pm

      Aici intervine problema. Statul crede ca are vreun drept ca sa modeleze gindirea copiilor nostri. Din aceasta cauza impune programe si curicule. Daca statul ar iesi din educatie ar fi sanse pentru o educatie adecvata, dar cum statul monopolizeaza invatamintul, nu conteaza citi bani cheltuie, educatia nu va fi altceva decit indoctrinare socialista.

       
      • dagatha

        Noiembrie 2, 2011 at 11:50 pm

        exact! statul are și un mare interes să modeleze gândirea copiilor noștri! din păcate…să facem carte la grămadă, mult și prost. să nu dăm voie geniilor să se dezvolte că nu sunt bune atâtea capete luminate.
        de aia tot visez eu la școala aia a mea…

         
  12. Alina

    Noiembrie 3, 2011 at 10:02 am

    Da…

    Problema e intr-adevar mai complicata. Si eu am evidentiat necesitatea colaborarii intre profesori si parinti.

    Sunt multe de spus, dar nu schimbam noi lumea azi… 🙂

    In ceea ce priveste educatia acasa cu parinti, chiar daca ar fi posibil la noi in tara asa ceva, nu toate cazurile ar avea final fericit. Sunt parinti si parinti. Si daca vorbim de „visurile si dorintele unui parinte pentru copilul sau”, atunci tin sa va anunt ca majoritatea copiilor au visurile lor, si trebuie sa tinem cont de asta.

    In ceea ce priveste „Platesc si vreau calitate”, e absolut corect. Si trebuie sa luptam toti pentru calitatea asta. Gresit e ceea ce se practica momentan in unele unitati particulare, in care parintii platitori direct se considera autorizati sa intervina brutal in procesul educational. Si credeti-ma, cel putin 80% dintre ei (si ma refer aici la oameni cu scoala, ca nu oricine isi permine sa plateasca o scoala particulara), repet: cel putin 80% dintre parinti COBOARA standardele impuse de scoala. Cer derogari, tratare diferentiata (si nu in sensul bun al cuvantului) si ignorarea regulamentului (chiar si cel de buna purtare, nu ma refer aici doar la standarde educationale).
    Cat priveste doctorul pe care il putem schimba, sunt de acord. Si profesorii ii putem schimba. Simplu. Alegem invatatoarea care ne place, iar daca dintre cei 15 profesori pe care ii are copilul meu la clasa, nu-mi place de unul dintre ei (motivat), SI DACA in asentimentul meu sunt alti cel putin 50% dintre parinti, atunci se face cerere scrisa la director, si apoi la inspectorat. Deci se poate!

    Da, profesorii sunt si ei oameni, si da, inca folosim instrumente invechite, desi metodele ne sunt noi (trebuie sa fie). Si da, ministerul ne impune ce sa predam copiilor. Si suntem mereu cel putin sub cele 7 influente enumerate in primul mesaj… De asta e necesara o colaborare stransa cu parintii. Suntem impreuna in cursa de formare a copilului sau. Pacat ca majoritatea parintilor, dupa clasa a 5-a, abia mai dau pe la scoala…

    In ceea ce priveste ultima idee, cea cu „statul nu are nici un drept sa impuna copilului cum sa gandeasca”, asa e. Ideea emisa e buna. Doar in practica, statul NU FACE ASA CEVA! Face multe altele in schimb, si nu bune, dar nu e aici locul pentru o discutie de genul asta. Statul greseste mult si in educatie, si sunt multe lucruri care pot fi imputate, in timp, ministrului educatiei, oricare ar fi fost acela. Dar in nici un caz nu a impus copiilor cum sa gandeasca (decat in comunism). Tot ce impune statul momentan (si lucurile pot fi sau nu discutate) sunt niste domenii de activitate, niste discipline pe care le considera necesare, niste profile, etc.

    Ceea ce formeaza cu adevarat gandirea copiilor sunt o imbinare de factori, iar parintii au un rol major. Copiii, inainte de a merge la scoala, inainte de a-si forma o parere proprie, isi imita mai intai parintii. Reactioneaza ca si ei, se enerveaza sau se bucura ca si ei, analizeaza o problema in felul in care o fac parintii acasa. Si reactioneaza unul cu altul asa cum o fac parintii intre ei. Deci influenta parintilor este majora, mai ales in felul de gandire al copilului.

    Da, ramane intrebarea: „Ce ii invatam pe copiii nostri?”. Dar fiecare are parerea lui in acest domeniu. Putem picheta ministerul cu propunerile noastre, si putem intre timp sa dam educatia pe care o dorim copiilor nostri, in familie. Sa-i invatam ca exista si activitati extra scolare, ca exista viata si in afara scolii, si ca ei pot gandi cu propriul cap (chiar daca uneori, gandirea lor incepe sa difere de gandirea noastra). Educatia, si mai ales auto-educatia, nu se termina niciodata!

    Spor in educatie tuturor!

     
    • Cristina

      Noiembrie 3, 2011 at 4:16 pm

      In ceea ce priveste ultima idee, cea cu “statul nu are nici un drept sa impuna copilului cum sa gandeasca”, asa e. Ideea emisa e buna. Doar in practica, statul NU FACE ASA CEVA!

      Din pacate, FACE ASA CEVA!!! Daca statul comanda expunerea ta la anumite idei si impune sanctiuni civile daca nu te conformezi cerintelor lor, atunci libertatea ta intelectuala este grav incalcata.

      Penalizarea unei persoane pentru refuzul de a fi expusa la ceva ce nu vrea incalca libertatea intelectuala, deoarece impune o sanctiune pentru exercitarea dreptului de a alege. Acest drept este incalcat atunci cind statul alege ideile la care vom fi expusi si vom fi pedepsiti si amendati daca refuzam sa ne supunem copiii nostri la aceste idei. Statul ne da libertatea sa alegem sa ne avortam copiii, dar odata nascuti, dreptul de a-i educa este al ministerului?

      De asta e necesara o colaborare stransa cu parintii. Suntem impreuna in cursa de formare a copilului sau.

      Aici este problema pe care o am eu. Statul si profesorii nu au dreptul ca sa-mi formeze copiii mei dupa cum considera ei necesar. Copiii fiind ai mei, eu a dreptul sa spun cum ar trebui ei sa fie formati. Nici ministerul si nici statul nu imi stie scopul pentru care vreau ca copiii mei sa fie educati.

      In ceea ce priveste educatia acasa cu parinti, chiar daca ar fi posibil la noi in tara asa ceva, nu toate cazurile ar avea final fericit. Sunt parinti si parinti.

      Exact acelasi lucru se intimpla si in cazul imbracamintii. Nu toti parintii isi imbraca adecvat copiii. Atunci? Oare statul ar trebui sa ne imbrace copiii fortat, asa cum considera el necesar? Haideti sa facem un Minister al Imbracamintei. Dar cu mincarea cum este? Oare nu exista parinti care nu-si hranesc copiii adecvat? Oare de ce statul nu se foloseste de acest motiv ca sa ne hraneasca fortat si copiii cu ce mincare crede statul ca este buna, doar am putea gasi experti in asta, nu? Si sa fim seriosi, un copil care nu stie sa rezolve niste derivative nu va muri, dar fara mincare va muri. Cu cit mai mult ar trebui ca statul sa faca un Minister al Hranirii, nu?

      Noi inca avem mentalitatea socialista si credem ca daca statul nu ne educa copiii, copiii nostri vor fi needucati. Comunistii ne-au pacalit ca ei o pot face mai bine decit parintii, iar dupa zeci de ani de spus aceeasi minciuna, majoritatea parintilor o cred. De aceea multi parinti nu se implica in clasa copiilor lor, pentru ca li s-a spus ca ei si asa nu stiu, s-o lase pe mina „expertilor”. Si asta fac.

       
  13. Alina

    Noiembrie 3, 2011 at 10:23 am

    Am citit articolul de la adresa de mai sus. Aproape ca m-a apucat plansul, pentru ca m-am regasit, la fel, probabil, ca multi altii.
    Incredibil de adevarat, cuvant cu cuvant.

    Spor si bafta tuturor!

     
  14. Alina

    Noiembrie 4, 2011 at 10:49 am

    Draga Cristina,

    Spor in educarea copilului tau, asa cum crezi de cuviinta. Daca tu consideri ca statul nu face bine ce face, gandeste-te ca statul iti „influenteaza” copilul 6-7 ore pe zi. Tu o poti face in tot restul timpului.
    Ai putea totusi sa tii cont de urmatoarele:
    – Statul nu ne spune cum sa gandim, caci altfel, acum, nu am fi avut pareri diferite. Educatia in scoala ne ofera doar unele instrumente, pe care copilul le poate utiliza ulterior cum doreste (gandire divergenta, capacitate de observare si analiza, etc.) La fel cu magazinul ne ofera o gama variata de haine din care ne putem alege. DEPINDE DE NOI CE ALEGEM! Si asta o cred cu referire la toate aspectele din viata noastra, nu doar la educatie.

    – Viata in toate aspectele ei, activitatile prin care trec copiii, scolare sau extrascolare, familia ca factor extraordinar de important, prietenii (la fel de importanti cateodata, mai ales la adolescenta), credinta si o alta multitudine de factori influenteaza gandirea copilului TAU! Nu poti fi doar TU, nici macar daca il cresti izolat (oriunde exista un mediu, din care copilul invata!)

    – Vorbesti mereu de ce vrei TU pt copilul TAU. Tine cont si de ce vrea EL. Ofera-i cunostinte, exemple si alternative, doteaza-l cu instrumentele necesare unei gandiri corecte, si apoi, cand varsta ii permite, lasa-L SA ALEAGA!

    Spor si bafta!

     
    • Cristina

      Noiembrie 4, 2011 at 3:06 pm

      Copilul sta la scoala 6-7 ore pe zi, apoi vine acasa cu lectii la care trebuie sa mai lucreze inca 3-4 ore. Crezi ca un parinte poate ca sa-si influenteze copilul in timpul ramas?? Crezi ca un parinte stie tot ce se invata in clasa ca apoi sa-si ia copilul la „reprogramat” si sa-i explice de ce sa nu creada asa? Este imposibil!! Crezi ca poate un copil sa mearga la scoala si sa spuna ca el nu a invatat lectia respectiva pentru ca el nu este de acord cu ceea ce invata acea lectie? Sau poate ca analiza unui text literar este interpretata diferit de catre profesoara sau intr-un mod care il jigneste pe copil, crezi ca copilul stie sau poate sa spuna ca textul respectiv este ofensator fara a fi penalizat? Eu nu cred.

      Statul ne spune la ce magazin sa mergem si sa alegem din ce statul ne da voie sa alegem. Nicidecum nu ne lasa sa alegem ce vrem noi, pentru ca altfel nu ar impune un standard national. Aceea nu este libertate in gindire cind ti se spune ce trebuie sa inveti pentru ca sa treci un examen impus de ei. Aceea nu este libertate de alegere cind alte alegeri nu sint recunoscute. Altfel educatia la domiciliu ar fi recunoscuta la fel ca si cea de stat.

      Exact asta fac. Ii ofer cunostinte, exemple, ne uitam la alternative si il dotez cu instrumentele necesare unei gindiri corecte, ceea ce statul nu invata un copil. Atunci cind virsta ii permite, orice copil va alege ce vrea el. Eu, ca parinte am datoria sa-l invat sa aleaga bine. Dar ceea ce numesc eu „bine” nu ceea ce statul numeste „bine.”

       
      • Cristina

        Noiembrie 4, 2011 at 3:25 pm

        Oricum, ceea ce vorbim aici este irelevant. Punctul cel mai important este acesta:

        STATUL NU ARE AUTORITATEA CA SA NE „EDUCE” COPIII.

         
  15. Mariana Joga

    Noiembrie 30, 2016 at 8:06 pm

    Comparati cu sistemul de invatamant din alte state si apoi controversele pe care delirati cu succes!!

     
    • dagatha

      Decembrie 30, 2016 at 5:25 pm

      Mi-ar plăcea să-mi oferiți și câteva argumente…ca să înțeleg mai bine…

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: