RSS

Copilăria- paradisul pierdut (Duzina de cuvinte 19)

27 Oct

Cel ce a avut o copilărie luminoasă şi fericită şi-a adunat comoară nesecată în care-şi găseşte mângâiere şi-n cele mai dureroase clipe ale vieţii. Wilhelm Wundt

Dar cel care nu a avut-o? Cu el cum se întâmplă? Din ce-și extrage fericirea, dacă el nu a fost învățat de mic ce înseamnă acest cuvânt? În ce-și caută mângâierea? Cum își alungă sau depășește cele mai dureroase clipe ale vieții?

Nu sunt un fan al televizorului. Mai întâi pentru că timpul a intrat la apă și nu reușesc să mă înțeleg cu el să-mi arate îngăduință măcar din când în când. Și apoi pentru că am fost de atâtea ori dezamăgită de răul pe care îl poate face chiar și încele mai nevinovate (aparent) programe sau emisiuni.

Obișnuiam să mă uit la o emisiune celebră. Țin minte că eram cu Pințul în burtică atunci când începusem să o urmăresc dintr-un motiv foarte simplu: pasiunea (declarată) pentru dans. Am constatat că acum emisiunea cu pricina nu mai are același farmec. Poate pentru că am îmbărânit. Poate pentru că nu mai am eu răbdare și nici timp. Poate pentru că sunt prea puternice siropoșeniile care încadrează episoadele efective de dans. Cert este că ieri seară am prins un moment de relaxare și m-am nimerit în toiul evenimentelor din noua ediție. Poate dacă se dansa mai mult și se vorbea mai puțin, aș fi rezistat mai mult decât am făcut-o de data aceasta.

Am divagat…

Topicul postării de azi era o discuție despre copilărie. Iar aseară mi-am trezit revolta împotriva ”părinților” care nu respectă copilăria celor cărora le-au dat viață. Ascultam cu înfiorare cum tânărul ajuns la 20 de ani povestea despre bătăile îndurate în casele de copii pe unde s-a perindat. Bătăi crunte! Viață de câine! Coșmar! Durere! Povestea lui era exprimată nu doar prin limbajul lui simplu. Se citea în ochii lui extrem de frumoși. De aceea, revolta mea a căpătat proporții uriașe. Cum se poate ca un COPIL să trebuiască să treacă prin asta? Cum mai poate rămâne întreg după o astfel de copilărie? Nu e ca și cum poate merge la cineva ca să ceară o sugestie legată de felul în care s-ar putea ridica să-și continue viața. Pardon, nu să o continue! Tocmai! Să o ia de la capăt! El a avut noroc. (Ce stupid sună, având în vedere contextul!). A văzut o cale în dans. O cale de a se exprima, de a se apropia de oameni din nou, de a se sustrage răutății încolțite în el după atâtea experiențe dureroase.

Apoi mi-am adus aminte de o întâmplare la care am fost martoră fără să vreau acum câteva zile. Trei copii alergând pe mijlocul străzii. Unul mai mic, plângea în timp ce fugea. Altul l-a ajuns din urmă și a început să-l lovească tare cu picioarele. Ultimul se oprise, spectator. Cel mic s-a oprit și el și n-a putut face altceva decât să accepte situația și să plângă în continuare. Nu era mai mare decât Pințul. Ce am făcut? NIMIC! Scena s-a derulat repede, în timp ce eu mergeam în direcția opusă cu mâinile pline de bagaje. În plus, zona nu era tocmai potrivită pentru ca eu să pot interveni, având în vedere că etnia care o populează este aceea atât de controversată deja pentru lipsa de armonie și predispoziția spre conflict și violență de orice fel. M-am simțit neputincioasă. Și lașă. Mi-a rămas copilul ăla în minte îndepărtându-se în fugă, plângând.

Ce-i trebuie unui copil ca să fie fericit? Dragoste. Doi părinți afectuoși fac de mii de ori mai mult decât orice bogăție materială pe care ei ți-o pot asigura cât sunt plecați în străinătate. Nu e greu deloc să-i aduci liniștea în suflet. Un zâmbet, o vorbă bună spusă de o voce caldă… Cum poți să-i oferi aceste lucruri nefiind lângă el?

Și din nou am legat toată povestea de un alt caz despre care am auzit recent, în care părinții au plecat de lângă fata lor de 3 ani lăsând-o în grija rudelor. Pentru că, nu-i așa, familia are nevoie de bani! ”Ne vedem la vară doar”. Acum fata e în clasa a 7 a. Bântuie de la o rudă la alta în funcție de disponibilități. Cum îi va fi, mă întreb, în cele din urmă? Cum își va întemeia ea o familie, dacă nu cunoaște esența conceptului?

Găsim uneori soluțiile cele mai nepotrivite pentru problemele care ne macină viețile. Și de cele mai multe ori, ei, copiii, cad pradă urmărilor acestor decizii. La un moment dat descoperi cu stupoare ei nu mai sunt copii pentru că viața i-a maturizat forțat. Sunt închiși, triști, fără viziune, fără un scop și cu un suflet strivit, incapabil, uneori, de sentimente frumoase.

Mi-am dat seama că nu am fost suficient de mamă pentru copilul meu azi! Din fericire el (sau poate eu?!) mai are o șansă. Sunt lângă el!

……………………………………………………

Cuvintele propuse de Psi s-au potrivit perfect poveștii mele.

Mai bine au făcut-o, poate, Irealia, Griska, Scorpio, dordefemeie, carmen pricop sau almanahe

 
37 comentarii

Scris de pe Octombrie 27, 2012 în Despre copii, Despre viață

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

37 responses to “Copilăria- paradisul pierdut (Duzina de cuvinte 19)

  1. convietuire

    Octombrie 27, 2012 at 11:25 pm

    Da, ai creionat perfect povestea…

     
    • dagatha

      Octombrie 27, 2012 at 11:26 pm

      Da…din păcate e adevărată…😦

       
      • convietuire

        Octombrie 27, 2012 at 11:29 pm

        Ca mai toate poveștile ce lasă doar impresia a fi…”povești”…

         
        • dagatha

          Octombrie 27, 2012 at 11:30 pm

          cred că așa le percepem noi. ca și cum nu ar putea fi desprins din realitate un episod atât de dureros…

           
  2. almanahe

    Octombrie 27, 2012 at 11:39 pm

    De curând, am asistat la o scenă din aceeaşi categorie, părinţii ăia cu linia tăiată(le-aş tăia io altele!). Zi de festival(al vinului), o fetiţă se duce spre standul cu miere de albine, maică-sa urlă la ea să nu pună mâna, ca nu cumva să spargă un borcan, fetiţa se sperie, cât pe ce să spargă unul, maică-sa o ia de mână, o zgâlţâie un pic, fetiţa se dă în spatele ei, supărată, ascunzându-se. Maică-sa o trage de mână puternic, o aduce iarăşi în faţă ei şi-i zice: Stai aici, umflata dracului!”(fetiţa era un pic grăsuţă). Am vrut să mă duc la ea să-i dau o palmă, m-a prins însă la timp prietena mea de mână şi m-a strâns cu putere, altminteri nu mai răspundeam de ce aveam să fac. Mai e ceva de zis, când vezi că există asemenea lighioane pe faţa pământului?

     
    • dagatha

      Octombrie 27, 2012 at 11:41 pm

      😦
      Și câte exemple din astea mai sunt… din păcate!
      Mă deprimă cumplit fiecare episod din gama ăstora…

       
    • VictorCh

      Octombrie 30, 2012 at 12:26 pm

      „…altminteri nu mai răspundeam de ce aveam să fac.”
      BA RASPUNDEAI!… (Si inCA_CUm…)

      „…când vezi că există asemenea lighioane…”
      In lumea asta a noastra, ca sa faci… cam orice, in mod teoretic, legal, tre’ sa dovedesti in vreun fel oarecare (de regula prin „hartii” si patalamale) ca ai calitatile / educatia necesare ca sa faci respectiva activitate si ca deci esti indreptatit sa faci acel lucru (sa locuiesti, sa inveti, sa muncesti, sa sofezi – si cu atat mai mult sa conduci oameni, astfel asumandu-ti (intr-un fel) responsabilitatea pt „bucatica” care „iti revine” din soarta lor), iar daca pe parcursul desfasurarii respectivei activitati te vadesti a nu fi corespunzator cei din jur te cam opresc. Doar pt una dintre cele mai „sensibile” dintre activitati (pentru facutul si ulterior pentru ingrijitul si educatul copiilor) nu mai trebuie sa dovedesti existenta niciunui fel de calitati (existenta „calificarii” intru realizarea acestora fiind – pare-se – prezumata).

       
  3. Carmen Pricop

    Octombrie 28, 2012 at 12:31 am

    E ca şi cum ai fi fotografiat câte o clipă din viaţa unor copii. Nu le ştii trecutul, nu le vei cunoaşte viitorul. Laşă şi neputincioasă sunt şi eu, pentru că mi-s prea puţine mijloacele ca să pot schimba semnificativ ceva în viaţa unor copii pe care îi văd devenind întâi adolescenţi, apoi tineri adulţi, lipsiţi de înţelegerea şi îndrumarea părinţilor, izbindu-se de greutăţi şi necazuri de care o mamă aflată aproape de ei i-ar fi putut feri.

     
    • dagatha

      Octombrie 28, 2012 at 10:17 am

      Da, e adevărat. Când lucrezi cu ei și îi vezi zilnic, e foarte ușor să observi ce li se întâmplă. E posibil să știi mai multe despre unul sau altul decât propriii lor părinți pentru că petreci, se pare, mai mult timp TU cu ei decât cei care le-au dat viață.

       
    • VictorCh

      Octombrie 30, 2012 at 12:33 pm

      Uneori poti doar (eventual) sa incerci sa suplinesti TU, privitor (partial – cate putin si pt cate un fragment disparat din viata lor) cate ceva din indrumarile / mangaierea de care nu are parte (deloc sau doar prea putin (prea rar si/sau prea scurt) / prea neindemanatic) din partea celor de la care in mod normal ar fi trebuit sa se astepte la asta. (SI ASTA poate uneori sa faca o diferenta ENORMA in devenirea individului respectiv…)

       
  4. Griska

    Octombrie 28, 2012 at 1:06 am

    Până şi un pisoi ca mine are nevoie de dragoste, de mângâieri şi de vorbe blânde. Mă bucur că există bipezi care ni le pot oferi, dar mă doare sufleţelul meu îmblănit când mă gândesc că există şi unii care îşi lipsesc de ele proprii copii😦

     
    • dagatha

      Octombrie 28, 2012 at 10:27 am

      Știi cum e, dragă Grișka? Pisoii ca tine s-ar putea să aibă mai mult suflet și mai mult sentiment (da, am scris bine, sentiment) față de multe bipede care nu știu să aprecieze ceea ce li s-a dat. 🙂

       
      • VictorCh

        Octombrie 30, 2012 at 12:36 pm

        Poate ca totusi NU „fata de”, ci „prin comparatie cu”… („Fata de” este prea ambiguu, se preteaza la MINIMUM doua interpretari distincte, poate chiar opuse.)

         
  5. Ciprian Bojan

    Octombrie 28, 2012 at 8:47 am

    🙂 Cred în faptul că ești o mamă bună, ce-i drept, nu perfectă, dar bună! Exact de ceea ce Pințul tău are nevoie! Descoperindu-l cum și cât crește, te descoperi și pe tine! Vă țuc!🙂

     
    • dagatha

      Octombrie 28, 2012 at 9:35 am

      Tot ce ni se întâmplă de când este Pințul cu noi e o descoperire continuă, fără îndoială.
      Mulțumim pentru gândul tău mereu bun către noi. Întoarcem țucul😆

       
      • Ciprian Bojan

        Octombrie 28, 2012 at 9:41 am

        😀 Mulțumeeesc!😳

         
    • VictorCh

      Octombrie 30, 2012 at 12:46 pm

      Poate ca pt „pint” este in realitate (de fapt) un noroc faptul ca parintii sai cei buni nu sunt perfecti ci uneori (poate) il dezamagesc: in acest fel incepe sa se deprinda (in mod inconstient, sau poate doar subconstient) inca de mic cu ideea de principiu ca in viata mai ai si nemultumiri, si dezamagiri – si asta se intampla mai… cu blandete (mai treptat SI mai… atenuat – de catre atitudinea general-iubitoare a parintilor si de catre eventuale compensari din partea lor a „neplacerilor” indurate) decat s-ar intampla ulterior, dupa ce „iese de sub mana” parintilor si isi incepe viata de adult independent.

       
  6. gabi

    Octombrie 28, 2012 at 8:48 am

    e trist ca se intampla asa; din pacate multi copii au ochii prea tristi… si ne simtim neputinciosi de multe ori, am „striga” da’ nu ne-aude nimeni, in cel mai bun caz ne-am pricopsi doar cu niste vorbe „de duh” ca ne-am bagat unde nu-i treaba noastra.

     
    • dagatha

      Octombrie 28, 2012 at 9:36 am

      Da, așa se întâmplă…
      Nu e treaba noastră, e adevărat, nu în mod direct. dar …a cui o fi? Pentru copiii ăștia cine să intervină astfel încât să le fie bine fără a avea nimeni niciun interes personal?

       
      • gabi

        Octombrie 28, 2012 at 12:52 pm

        Poate institutiile abilitate s-o faca, desi nu cred ca le-ar fi neaparat mai bine.
        Noi nu putem decat sa ne rugam, sa le dea Dumnezeu o urma de bunatate celor care i-au adus pe lume…

         
        • dagatha

          Octombrie 28, 2012 at 1:07 pm

          am încetat să mai cred în instituțiile astea (re/ne)abilitate. Dacă individul nu este în stare să manifeste compasiune, instituția nu poate să-l schimbe, ba dimpotrivă. În plus, sunt grădinițe unde se întâmplă anomalii din acestea, darămite în casele de copii.

           
      • VictorCh

        Octombrie 30, 2012 at 12:52 pm

        „Nu e treaba noastră…”
        Hm! Poate mai degraba nu este RESPONSABILITATEA noastra (directa), ca altfel… treaba noastra PRCA ar cam fi…

        „Pentru copiii ăștia cine să intervină astfel încât să le fie bine fără a avea nimeni niciun interes personal?”
        TARE confuza exprimarea… (De ce, copiilor astora ASA le este bine dar pt asta cineva are musai vreun interes personal?)
        Poate ca o inversare a ordinii cuvintelor ar clarifica putin sensul intentionat: „Pentru copiii ăștia cine să intervină fără a avea nimeni niciun interes personal astfel încât să le fie bine?”

         
  7. Scorpio

    Octombrie 28, 2012 at 12:24 pm

    Din pacate e o realitate cruda-crunta. Si..noi nu putem schimba nimic, pentru ca nu putem fi parintii buni ai tuturor copiilor, dar…dar putem fi parinti buni pentru copii nostrii. Si chiar daca mai gresim, vom invata din mers. Nu exista meseria de parinte.

     
    • dagatha

      Octombrie 28, 2012 at 12:25 pm

      Nu există, așa e. Doar că la unii instinctul e foarte puternic, în timp ce altora le lipsește cu desăvârșire.
      Nu poți face mare lucru…Dar de afectat, se pare că te afectează atunci când vezi cu ochii tăi nedreptăți ca acestea.

       
    • VictorCh

      Octombrie 30, 2012 at 1:05 pm

      „Meseria” EXISTA (chiar daca nu este trecuta in nomenclator), doar „cursurile de calificare” pt ea nu prea sunt de gasit (si NICI nu sunt – din pacate – obligatoriu de urmat).

      Iar instinctul singur – fara aportul MACAR al gandirii rationale, daca nu chiar si al „pregatirii” specifice – este (POATE fi) nu numai insuficient, ci chiar daunator. (Ca un exemplu simplist, instinctul ne-ar indemna sa facem tot ceea ce ne sta in putinta pt ca sa alinam neconditionat copilul pana conteneste din plans, pe cand poate ratiunea ne spune ca ceea ce il face pe moment sa planga ii este de fapt benefic „de cursa lunga”.)
      Oricum, sunt de acord cu ideea ca unui copil ai carui parinti nu au „prostul obicei” de a gandi ii este mai bine cu parinti CU instinct protector decat cu parinti FARA acel instinct.

       
  8. psi

    Octombrie 28, 2012 at 3:14 pm

    te judeci pe tine prea aspru şi argumente ar fi chiar poveştile pe care le-ai spus.
    ce-i trebuie unui copil pentru a fi fericit? totul şi nimic: iubirea celor ce l-au adus pe lume. dar pentru prea mulţi, tot mai mulţi din păcate, misiunea de părinte este un handicap…😦

     
    • dagatha

      Octombrie 28, 2012 at 3:19 pm

      eu nu înțeleg de ce și acum mai există ”accidente”, când poți și ai cu ce să te ferești de lucruri pe care nu ți le dorești. E prea multă ignoranță. Prea multă indiferență, ca și cum nu ar fi vorba despre suflete…
      Păcat…mare păcat!
      Iar de aici…se nasc monștrii…

       
      • psi

        Octombrie 28, 2012 at 3:21 pm

        există o vorbă şi chiar dacă par puţin rea, o voi spune: „mai dă Dumnezeu şi cui nu merită”
        mai mult nu spun… fetiţa naşilor noştri a fost un astfel de copil, mutată de la rude la străini o vreme… de câte ori o întâlneam mă cutremura suferinţa din ochii ei.

         
        • dagatha

          Octombrie 28, 2012 at 3:24 pm

          poate Dumnezeu dă tocmai ca un semn…ca o posibilitate de a se îndrepta, de a-și mântui sufletul…ca o speranță… Unuii poate apucă de ea strâns, alții însă… sunt fără scăpare…

           
  9. Hapi

    Octombrie 28, 2012 at 6:31 pm

    cand citesc astfel de povesti – imi pare atat de rau ca statul roman nu incurajeaza adoptiile!
    In primul rand e multa hartogarie si in al doilea rand (chiar daca suna egoist) nu poti sa alegi copilul. Ori asa ceva nu mi se pare normal.
    Daca ar fi sa adopt vreodata, probabil nu asface-o in Romania , din pacate.

     
    • dagatha

      Octombrie 28, 2012 at 9:27 pm

      da…și cu adopțiile la noi e o altă problemă…am aflat fără să vreau cam care sunt chinurile părinților care chiar își doresc un copil pe care să-l iubească…
      dar cred că ar avea șanse mai mari să fie fericiți într-o familie adoptivă decât abandonați cine știe pe unde…

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: